Pentru arabii creştini din România s-a format o parohie condusă de arhimandritul Qais Sadiq, originar din Iordania, la Biserica „Sfântul Spiridon“ - Vechi din Bucureşti. Comunitatea ortodoxă antiohiană este în creştere, numărând în jur de 250 de persoane originare din Siria, Iordania, Palestina şi Irak. Pe lângă oficierea Sfintei Liturghii în arabă şi sprijin duhovnicesc pentru creştinii arabi, pr. Qais Sadiq urmăreşte şi o mai bună apropiere între aceştia, organizarea unui curs de religie pentru copii, dar şi a unui cor bisericesc. Momentan, activitatea pastorală nu este permanentă, incluzând doar patru vizite pe an.
Părinte arhim. Qais Sadiq, aţi revenit şi cu ocazia sărbătorii Înviereii Domnului în România, după ce aţi fost şi la Crăciun. Cât de des îi veţi vizita pe creştinii arabi de aici şi cum decurge organizarea comunităţii?
Am stabilit momentan să vin de patru ori pe an. Preafericitul Daniel ne-a acordat spre folosinţă Biserica „Sfântul Spiridon“ - Vechi, care a fost, pe vremuri, metoc antiohian. Pentru întâlnirile şi efectuarea programului o să folosim aşezământul care este anexat bisericii. Acum avem 70 de familii, aproape 250 de persoane. Momentan, nu am reuşit să îi adun pe cei originari din Liban şi Palestina; nu am dat încă de ei. Nu se cunosc între ei, abia acum au început fiecare să se intereseze în stânga şi în dreapta despre ceilalţi. Spre exemplu, atunci când am venit la Crăciun, eram doar 30 de familii, acum suntem 70. Zilele trecute, ambasadorul libanez mi-a spus că sunt foarte mulţi ortodocşi libanezi, dar trebuie să îi căutăm. Avem membri din Siria, Iordania, Palestina şi Irak.
Cum a fost slujba Învierii Domnului?
Am sărbătorit alături de parohia „Sfântul Spiridon“. Slujba s-a ţinut în arabă şi în română. Dar sâmbătă noaptea, înainte de Duminica mironosiţelor, am făcut Sfânta Liturghie în arabă. La urmă, în curtea bisericii, am oferit o cafea şi un pişcot. Cu această ocazie am format comitetul Comunităţii ortodoxe antiohiene de la Bucureşti. În şedinţa comitetului, format din 12 persoane, 7 bărbaţi şi 5 femei, am înfiinţat trei subcomitete: unul pentru formarea copiilor şi a tineretului, unul pentru femei şi altul pentru familie. Subcomitetul destinat femeilor se va ocupa de formarea femeii creştine şi filantropie. Vrem să formăm corul cu ajutorul celor doi studenţi bursieri antiohieni de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, Yousif şi fratele Rasheed. Vrem să facem şi pelerinaje cu familia la diferite mănăstiri, pentru a cunoaşte ţara în care locuiesc.
Se va desfăţura şi un curs de catehizare săptămânal pentru cei aproape 70 de copii. Se va ţine în română, dar şi în arabă, pentru că mai sunt câţiva copii care nu ştiu araba bine. Cursul va fi susţinut de câteva femei ale comunităţii, care sunt profesoare la şcoala siriană şi cea libaneză, ajutate de cei doi fraţi ai noştri, studenţi aici. Avem acum aproape 10 persoane care vor fi formate pentru educarea copiilor în cadrul parohiei.
Care sunt aşteptările lor şi cum se simt în România?
Au devenit români de origine arabă, pentru că toţi au cetăţenie română. Casa lor este aici, afacerile la fel. Nu se simt deloc străini. În cadrul Bisericii Ortodoxe Române fiecare a făcut parte dintr-o parohie, acum simt mai mult că au o identitate şi o legătură foarte strânsă cu Biserica-mamă şi asta e bine, pentru că nu trebuie să pierdem rădăcinile. Sunt bucuroşi pentru nu credeau că se vor întâlni toţi la un loc pentru o Sfântă Liturghie în limba arabă.
Ce v-aţi propus pentru viitor?
Mi-am propus să publicăm textul Sfintei Liturghii în arabă şi română, să fie folosit atât pentru arabii din România, cât şi pentru românii din ţările arabe.
Vrem să mărim comunitatea şi să-i apropiem şi pe cei din afara Bucureştiului. Sunt mulţi la Iaşi, Craiova, Timişoara, Cluj. Apoi, în funcţie de numărul lor, o să vedem dacă mai facem o parohie sau vor veni ei la noi, pentru că le putem oferi foarte uşor cazare, suntem toţi o familie.
Arabii români simt pentru prima dată că sunt o familie
Aţi slujit şi pentru comunitatea românilor din Damasc. Cu ce probleme se confruntă aceştia?
În Damasc sunt aproape 2.000 de români, iar în Iordania - 5.000, dintre care foarte multe românce sunt căsătorite cu musulmani. Asta e o problemă mare. Unele au devenit musulmane, pe care le-am pierdut, altele au păstrat credinţa. Pe lângă aceştia, mai sunt şi familii de creştini. Părintele Gheorghe Costea, cel care a fost hirotonit pentru românii din Damasc, are o misiune foarte grea. Preafericitul Ignatie al IV-lea al Antiohiei i-a promis tot ajutorul. I-a dat foarte multă libertate, l-a pus să aleagă orice biserică, spunându-i: „Asta este casa noastră şi a voastră, toţi suntem ortodocşi“.
Aţi avut o întâlnire a comunităţii dumneavoastră cu Întâistătătorul Bisericii Române, Patriarhul Daniel, în a treia zi de Paşti. Cum a decurs aceasta?
A fost foarte apreciată această întâlnire, deoarece, pentru prima dată, au simţit că ei sunt într-adevăr o familie şi au o recunoaştere a prezenţei lor în România. Patriarhul Daniel ne-a promis că o să asigure locul de şedere al preotului paroh. Comunitatea a fost foarte încântată de această propunere şi tocmai de aceea ei o să sprijine material preotul. Au luat hotărârea ca fiecare familie să plătească o contribuţie lunară pentru întreţinerea preotului care va fi.
Adică o să vină altcineva în locul sfinţiei voastre?
Nu se ştie nimic sigur. Misiunea mea a fost de a organiza comunitatea, Preafericitul Ignatie urmând să hotărască exact ce preot va trimite; altcineva sau eu împreună cu acela, nu se ştie exact. Acum, comunitatea are nevoie de un sprijin spiritual permanant, şi nu doar în cele patru posturi. Urmează ca eu să mă întorc în septembrie, pentru că vara mulţi dintre ei pleacă, fie în vacanţă, fie acasă, şi e greu să ne adunăm.
▲
Luptător împotriva sărăciei şi a analfabetismului
Arhim. prof. Qais Sadiq, originar din Iordania, a făcut Facultatea de Teologie în Bucureşti şi doctoratul în Teologie între anii 1972-1985. Este fondator şi preşedinte al Centrului de Studii Ecumenice din Iordania. Printre altele, este şi lector la Institutul de Diplomaţie din Iordania, membru al Comitetului Naţional Superior Iordanian pentru Bioetică şi Tehnologie şi al Comitetului Naţional pentru Copii şi Tineret (2003-2014). Din 1972, s-a implicat în ajutorarea tinerilor şi a copiilor prin diferite programe: „Civilizaţie în afara graniţelor“ (1996), pentru extinderea de poduri de cultură şi dialog, a înţelegerii între diferitele civilizaţii ale lumii; „Tineret în afara graniţelor“ (1996); „The Fisher“ (2001) pentru copii creştini şi musulmani, de 12-18 ani, în probleme legate de drepturile omului, democraţia şi justiţia socială, construirea păcii şi reconcilierii, dialogul inter-credinţă, educaţia şi dezvoltarea, combaterea sărăciei şi a analfabetismului. Printre publicaţiile sale regăsim „Viaţa în Unitate - O strategie de luptă împotriva sărăciei în Iordania“, „Drepturile copilului între convenţie şi provocare“, „Violenţa sau non-violenţa (Concepte şi atitudini faţă de violenţa împotriva femeilor)“, „Biserica şi drepturile omului“, „Pedagogie de dialog (Introducere, principii şi practici)“.
