Arhimandritul Sava Hristodoulias despre părintele Dometie Trihenea

Arhimandritul Sava Hristodoulias este starețul Chiliei „Nașterea Maicii Domnului” de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos. Acest părinte grec a avut prilejul să întâlnească în viața sa mai mulți oameni duhovnicești care l-au impresionat prin vie­țuirea lor înaltă, bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. Între acești cuvioși se numără și părintele român Dometie Trihenea, starețul Chiliei „Sfântul Ipatie“, tot de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped, mare nevoitor și povățuitor duhovnicesc al veacului al 20-lea. Despre arhimandritul Dometie ne vorbește în cele ce urmează părintele Sava, care, în anii tinereții, i-a fost ucenic.

Preacuvioase Părinte, Dumnezeu a rânduit ca în viață să cunoașteți mulți părinți duhovnicești care v-au călăuzit și povățuit către Hristos. Între acești părinți, ați avut ocazia să îl întâlniți și să-l aveți duhovnic pe părintele Dometie Trihenea, starețul Chiliei „Sfântul Ipatie“ de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped. Povestiți-ne, vă rog, cum l-ați cunoscut pe părintele Dometie.

Gheronda Dometie, un gheronda foarte drag... În 1977, foarte tânăr fiind atunci, eram diacon, și mănăstirea mea m-a trimis în Sfântul Munte să fac o colectă, să strâng bani, ca un ajutor pentru repararea mănăstirii care se afla afară, în lume, Sfânta Mănăstire Tatárnis, așadar, aveam și eu așa-numitul „pantahoúsa”, așa îi spuneam documentului cu care mergeam la mănăstiri și la chilii și ceream bani să reparăm mănăstirea, și așa am venit la Vatoped. La acea vreme Mănăstirea Vatoped mi-a oferit o sumă astronomică, o sumă foarte mare, 10.000 de drahme. Un anume părinte de acolo, Ştefan, care era arhondar, mi-a spus: „Du-te și la părinții chilioţi, du-te!”. Am plecat și eu să merg la părinții chilioţi. Prima chilie la care am ajuns era una simplă. De unde să știu eu a cui era acea chilie?! Îmi amintesc că ploua mărunt. Nu aveam nici umbrelă cu mine. Mă udasem în întregime. Am bătut la ușă și nu voi uita acea clipă frumoasă. Mi-a deschis un bătrân înalt, impunător, zâmbitor, care mi-a spus: „Bine ai venit! Tu, îmi zice, ești diacon”. I-am răspuns că sunt: „Cu rugăciunile voastre, gheronda, sunt”. Ați auzit? Am păstrat cu evlavie înlăuntrul meu ceea ce mi-a spus. Nu i-am zis: „De unde știți, gheronda, că sunt diacon? Sunteți un bătrân îna­inte-văzător?” Nu, nu. Nu am spus așa. Am păstrat aceste cuvinte înlăuntrul meu cu smerenie. L-am vizitat și anul următor pe gheronda, atunci când devenisem preot. Imediat ce am bătut la ușă, iarăși a ieșit și mi-a deschis, și mi-a spus: „Bine ai venit! Acum, îmi zice, ai devenit preot”. „Am devenit, gheronda, am devenit.” Ați văzut? Vedeai o așa virtute la acest om, care te inspira în așa fel încât să o păstrezi cu smerenie în inima ta ca să fie hrană duhovnicească.

Prima dată când l-am vizitat, m-a găzduit, mi-a dat haine să mă schimb, pentru că eram ud. Mi-a aprins focul într-o sobă mare dintr-o chilie, o sobă pe lemne. M-a primit peste noapte acolo, înăuntru, ca să se usuce hainele mele. Ziua următoare am mers la slujbă. M-a oprit la masă. Eu eram tânăr atunci, un flăcău tânăr și foarte activ, neliniștit și activ, iar purtarea lui Gheronda Dometie mă făcea să simt acel loc, chilia, ca și cum ar fi fost chilia mea. Luam mătura și măturam, mă duceam la chiuvetă și spălam farfuriile, adică făceam lucruri frumoase. O astfel de familiaritate simțeam în prezența sa.

Și să vă mai spun ceva despre Gheronda Dometie. Învățase din practică și puțină medicină, doctor fără studii. Eu aveam niște probleme, dar ce probleme? Nu aveam nimic serios. Niște probleme mici, niște dureri de cap, în fine. Am venit odată și mi-a extras sânge, după o tehnică pe care o cunoștea el, una tradițională. Și mi-a mai dat și alte sfaturi practice. Cine le mai ține minte acum? Mi-a spus să iau anumite plante. Cine și le mai amintește acum? Nu-mi mai amintesc nimic. Am uitat tot.

Cum era părintele Dometie Trihenea ca duhovnic? Ce v-a impresionat văzând felul în care s-a comportat cu sfinția voastră?

Eu eram foarte tânăr atunci și mă gândeam să plec și să vin să viețuiesc în Sfântul Munte, să devin monah athonit. Cum ar fi făcut dacă nu ar fi fost un bătrân îmbunătățit? Mi-ar fi spus: „La mine să vii!”, nu-i așa? Dar nu a făcut așa. Mi-a spus: „Dacă nu există un motiv serios să pleci, stai acolo unde ești, acolo unde ai devenit monah, ca de acolo să o slujești pe Maica Domnului. Ori acolo, ori aici, în Sfântul Munte, atunci când o slujim pe Maica Domnului în mod autentic, această iubire a noastră este primită și va avea răsplată în Împărăția cerească.

Era un om deschis, un om cu inima bună și deschis la minte. Nu intra în amănuntele vieții intime a omului, astfel încât să simți că ai un părinte tiran, un dictator, care vrea să controleze fiecare detaliu al vieții personale. Chiar l-am avut duhovnic pentru o perioadă pe Gheronda Dometie. Era omul care, cu deschiderea pe care o avea și prin lărgimea duhovnicească cu care te învăluia, îți inspira un sentiment de belșug sufletesc, astfel încât, fără să-ți spună, pe tine te determina să intri în detaliile personale, iar tu urmăreai să le îndrepți ca să fii bineplăcut înaintea lui Dumnezeu.

Am cunoscut și alți părinți îmbunătățiți aici, în Sfântul Munte. Primul pe care l-am cunoscut a fost Gheronda Gherontie, de la Chilia Daniileilor, la Katounákia; pe Avramie de la Néa Skíti; pe Gheronda Avacum de sus, de pe vârful Aton, de la Paraclisul Maicii Domnului, care știa Sfânta Scriptură pe de rost; pe părintele Haralambie, atunci viețuia la Chilia rusească Burazéri, atunci l-am cunoscut pentru prima dată, după care el a devenit egumen la Mănăstirea Dionisíou; pe Gheronda Efrem de la Mănăstirea Filothéou; pe Gheronda Dionisie de la Colciu... Dumnezeu m-a învrednicit să cunosc mari personalități duhovnicești aici, în Sfântul Munte. Acum toți au răposat.

Dragilor, avem modele înaintea noastră. Avem modele, nu-i așa? Îi avem pe părinții pe ale căror urme suntem datori să pășim. Avem nevoie, simțim nevoia să pășim pe urmele lor, pe aceste urme binecuvântate. Doar dacă vorbim despre părinții aghioriţi, facem ceva ușor, dar nu este chiar atât de folositor, nu-i așa? Însă trebuie să ne nevoim să adăugăm și noi o za la acest lanț al Tradiţiei, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Fiţi următori ai mei, precum și eu sunt al lui Hristos” (I Corinteni 11, 1). Așadar, să ne facem următori, imitatori prin viața noastră ai acestor personalități duhovnicești. Este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a păstra amintirea lor pentru generațiile următoare.

Ne-ați vorbit despre părintele Dometie că era un monah care și-a împodobit viața cu multe virtuți, care pentru nevoințele și smerenia sa a dobândit de la Dumnezeu harisma înainte-vederii și a discernământului duhovnicesc. Credeți că părintele Dometie a dobândit, după trecerea sa la cele veșnice, îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu? Îi simțiți mijlocirea?

Da, pot să vă spun despre Gheronda Dometie că are îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Nu sunt omul care să iasă, să ia o goarnă și să spună că acest Gheronda Dometie este sfânt. Dar, deoarece m-ați întrebat dacă are îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu vă adeveresc eu, prin smerita mea persoană, că are, deoarece simt înlăuntrul meu nevoia să cer de la Dumnezeu ajutorul pentru rugăciunile lui. Cer ajutorul de la Hristos, pentru rugăciunile lui. Da, în ceea ce mă privește, pot să spun acest lucru. După cum a făcut și Sfântul Simeon Noul Teolog cu starețul lui, Simeon cel Evlavios. Credea că este sfânt. Nu le-a impus și celorlalți să creadă asta. Dar el însuși credea, deoarece avea experiență. Eu eram tânăr atunci, flăcău, dar am dobândit această experiență, și când adormise deja Gheronda Dometie, simțeam înlăuntrul meu nevoia, mulțumirea, să-L rog pe Domnul pentru mijlocirile lui să mă mântuiască.

Dacă este sfânt, aceasta o va judeca Biserica. Pentru mine, însă, astfel de personalități du­hovnicești, pe care le-am cunoscut și de pe urma cărora mi-am folosit sufletul, sunt sfinți! Simt acest lucru înlăuntrul meu. „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Psalmi 67, 36). Să avem binecuvântarea și să păstrăm prezența lor plină de Har în inimile noastre.

Traducere din limba greacă: Pr. Cătălin Dobri