Arlinda Morava: „Un trandafir și un spin pot răsări din același tufiș”

Înconjurat de Muntele Sec, masivul Morava, ramificație a legendarului Gramos, de unde izvorăşte râul Morava, orașul Korçë e străjuit de vârfurile Gora şi Opari. Din acest minunat leagăn al culturii albaneze a venit în 1997, în România, Arlinda Morava - în timpul războiului din Kosovo. Avea 15 ani când a ales Bucureștiul, unde a urmat cursurile Liceului „Dinu Lipatti”, apoi ale Universității Naționale de Muzică, optând pentru cariera de soprană. În prezent, Arlinda Morava desfășoară o ­activitate artistică și muzicală, simultan cu funcția de atașat cultural al Ambasadei ­Albaniei în România.

Deși cu adânci rădăcini albaneze, artista a reușit să se integreze natural, lin și armonios, în realitatea românească - un argument în plus că între Albania și România dăinuie legături și afinități speciale, numai și dacă ne amintim că melodia imnului albanez poartă semnătura lui Ciprian Porumbescu. Soprană, artistă de teatru, Arlinda Morava a interpretat rolul Ziței din „O noapte furtunoasă”, al Zoei din „O scrisoare pierdută”, al Chiriței lui Vasile Alecsandri și a jucat în piesa lui Miguel Cervantes, Don Quijote. Fiecare apariție pe scenă dezvăluie crezul artistic al Arlindei Morava: preferința pentru spectacole al căror mesaj exprimă dragoste de viață și oameni, vitalitate, dinamism, bucurie, stârnite de fiecare nouă zi simțită ca un început. Personalitate artistică complexă, își aduce aminte că primele mlădițe artistice au răsărit în copilărie, când, influențată de un mediu familial artistic, a urmat cursuri de balet ce, peste ani, aveau să dea roade în jocul de scenă armonios, natural, subtil, înfrumu­sețat de mișcări măiastre, de catifea. O adevărată bucurie să dialoghez cu soprana și să descopăr omul Arlinda Morava.

Arlinda Morava, îți mulțumesc că ai acceptat acest dialog pe care aș vrea să-l începem cu locul de unde ai venit, căci, aici, în sud-estul Europei, zeci de ani, popoarele au fost infestate cu ideologia comunistă. În acea perioadă, viața s-a desfășurat oarecum liniar, previzibil, cu mici diferențe de la un popor la altul. Ce îți amintești, mai degrabă din spusele familiei - te-ai născut în ultimii ani de dictatură comunistă - despre restricții, sărăcie, lipsă de libertăți? Cum înțelegeau albanezii să reziste, să-și ocrotească familiile de racila comunistă? Ce valori fundamentale îi deosebesc de alte nații din Balcani? Mai funcționează în secolul 21 principiile Kanun-ului?

Ideologia comunistă a fost aceeași în toate țările comuniste, dar s-a manifestat cu o intensitate diferită, într-o varietate de nuanțe locale, în funcție de amprenta pe care au lăsat-o liderii comuniști din fiecare țară, de cultura și tradițiile fiecărui popor. Albanezii, aș spune, au un adevărat cult pentru familie, dintotdeauna punctul de plecare și de întoarcere pentru orice albanez. Familia unită i-a ajutat pe albanezi să treacă nu numai peste vicisitudinile și opreliștile comunismului, ci și peste cele ale vieții, în general. Comunismul însă nu a reușit să degradeze relațiile de familie care, chiar dacă poate n-au fost atât de vizibile din motive politice, au existat și au rezistat. Familia, în cultura albaneză, înseamnă părinți, frați, surori, copii, nepoți, bunici, se întinde până la unchi, mătuși, veri primari, veri de gradul 2 și așa mai departe. Legături multiple, puternice. Spiritul de întrajutorare, respectul reprezintă firul roșu ce unește și face familia mai puternică.

Principiile Kanun-ului reprezintă însă niște exagerări impuse de familia tradițională albaneză din anumite zone și, probabil, se mai regăsesc în sate izolate din nord. În general, civilizația occidentală europeană, educația, informația au pătruns în toate segmentele sociale și în regiunile din Albania, așa că, probabil, asemenea atitudini, dacă mai există, constituie cazuri izolate, nefiind reprezentative pentru albanezii de azi.

Trebuie spus că în acei ani, în Albania, poate mai mult ca oriunde, orice manifestare religioasă era interzisă de comuniști, iar bisericile fie erau închise, fie li se dădea o altă destinație. După căderea regimului comunist, lăcașurile de cult s-au redeschis și credincioșii au putut să-și exprime liber credința. Într-un astfel de context aș invoca ziua în care ai primit botezul de la nașa ta, Maica Tereza - era în 1991 și se deschideau porțile Bisericii „Sfântul Anton” din Tirana. Apoi, în 2019, ai fost unul dintre cei 12 artiști invitați de Papă la Priștina, la concertul umanitar dedicat beatificării Maicii Tereza. Povestește-ne, te rog, ceva despre trăirile din ziua botezului și despre concert.

Botezul e un moment sacru în viața oricărui creștin. În Albania, regimul politic de până în 1990 a suprimat orice manifestare religioasă și chiar momentele de referință, precum botezul. Să fii botezată de Maica Tereza reprezintă o binecuvântare. E greu de descris în cuvinte emoțiile resimțite de un suflet fraged de adolescentă. Aveam 15 ani. Cu ce vorbe „să pictez” Lumina care a coborât peste mine și pe care sufletul meu a primit-o cu brațele deschise?

Iar când împrejurările au făcut ca, în 2019, să mă număr printre artiștii invitați de Papă la Priștina, pentru a participa la un concert dedicat beatificării Maicii Tereza, mi-am spus că nu e întâmplător, că totul vine cu un rost, căci legătura cu Maica Tereza dăinuie dincolo de viața pământeană.

Personalitate complexă, temperament plin de căldură, dinamism, lumină lăuntrică, generozitate, un întreg fundament bazat pe valori clasice, perene alcătuiesc profilul uman al artistei Arlinda Morava. În ce măsură asemenea calități și virtuți desțele­nesc, reușind să curețe drumul, nu de puține ori încâlcit, arareori presărat cu petale, pe care artista îl are de străbătut pentru a fi auzită de publicul larg? Cunoscută și iubită de spectatorii români, mă gândesc că nu e simplu și, uneori, te strecori și printre bolovani să culegi roadele binemeritate. Pe de altă parte, cum reu­șești să realizezi alchimia sunet-ritm-modulație-armonie pentru a atinge cel mai expresiv sens al fiecărei bucăți muzicale interpretate? Vorbește-ne puțin, te rog, despre greutăți cărora uneori trebuie să le faci față. De ce anume ar avea nevoie un artist în anul 2024?

Artistul este perceput de public prin impresia pe care o lasă când e pe scenă. Să ajungi să transmiți mesajul artistic pentru care, de fapt, publicul vine la spectacol, e un întreg parcurs cu suișuri și coborâșuri, presărat cu entuziasm și deznădejde, cu multe ore de studiu, repetiții, cu colegi care te stimulează, te sprijină, alții care îți pun bețe în roate, cu oameni binecuvântați, prieteni și neprieteni. Ca să poți da maximul pe scenă e nevoie de talent dublat de muncă, transpirație, oameni și instituții care să iubească arta, muzica şi cultura, să le sprijine necondiționat. Cerințele pentru performanța artistică se află într-o continuă dinamică. Cert e că, indiferent de tendințele trecătoare ale consumatorilor de artă și cultură, nu trebuie făcut rabat de la calitatea actului artistic, chiar dacă, uneori, din motive comerciale, artiștii sunt chemați să interpreteze în manieră cel puțin neobișnuită, oricum străină de esența actului artistic.

Mozart spunea că „muzica nu e în note, e în tăcerea dintre ele“. Cuvintele acestea le-ar putea completa pe cele ale lui Igor Stravinski: „N-am înţeles niciodată măcar un portativ muzical, dar am simţit muzica“. Din perspectiva sopranei profesioniste, care ar fi tâlcul unor asemenea ziceri ?

Într-adevăr, muzica exprimă sentimente, emoții, trăiri pe care artistul le experimentează pe scenă, în fața publicului cu care dorește să comunice profund, dincolo de tehnica muzicală propriu-zisă. Mesajul, trăirea, felul în care reușește fie prin voce, fie prin instrument să transmită armonia ce excedă - nu știu dacă e cel mai potrivit termen - portativul muzical, duc uneori cu gândul la legendarul Graal pe care artistul îl tot caută neobosit. Tăcerea dintre note ar putea fi un prim pas spre înalt...

Cu toții suntem de acord că muzica, indiferent de limba vorbită, unește. Într-o sală de concerte, oameni diferiți, care, în viața de zi cu zi, se ciocnesc permanent, reușesc să formeze un tot armonios și, vreme de câteva zeci de minute, se simt apropiați grație muzicii. Ce legătură e între sentimentul de solidaritate și muzică?

Muzica de calitate unește artistul și publicul, alcătuind o singură ființă. În asta constă magia muzicii. Acolo, în sala de concerte, publicul uită de tot și de toate, se conectează la mesajul muzical transmis de artist, lăsând în urmă, pe durata spectacolului, încărcătura zilei, balastul cotidian, încercările și greutățile inerente ale vieții. Un concert de calitate stârnește energii pozitive, alungă neliniști, neîncredere, temeri, griji și frustrări. Muzica reprezintă o terapie perfectă, fără egal.

Într-o lume atât de conflictuală, sfâșiată de războaie, sărăcie și dezastre, muzica ar putea fi liantul ideal pentru toți cei măcinați de lupte și interese divergente, străine de natura umană, așa cum a fost ea zămislită de Creator. Dacă politicienii din lumea întreagă și-au pierdut lamentabil abilitățile și subtilitățile de negociatori, oare n-ar fi posibil ca marii ambasadori ai muzicii să contribuie la înfăptuirea păcii pe această minunată planetă aflată azi în suferință?

Dintotdeauna, marii muzicieni ai lumii s-au aflat în momentele cruciale ale omenirii - războaie, pandemii, catastrofe naturale - alături de cei care au avut nevoie de alinare, gânduri bune și energii pozitive. Numai că pacea și războiul sunt decise de oamenii politici care, la rândul lor, au sensibilități artistice ce pot tempera avântul războinic, înclinând balanța spre pace. De-a lungul timpului, istoria a consemnat situații când unii artiști au avut influențe majore asupra unor lideri politici, sugerând anumite direcții politice. Un subiect vast, cu numeroase nuanțe. Cum artiștii sunt și ei oameni și au diverse orientări politice, ar trebui dezbătut mai pe larg.

Ce proiecte prezente și viitoare are soprana Arlinda Morava?

Până în prezent am avut concerte aproape în fiecare lună și spectacole în piese de teatru, precum „Cheful suprem”, în regia minunatei regizoare Beatrice Rancea, alături de actori talentați ai scenei românești. Pentru anul 2024 am proiecte interesante în derulare, atât ca soprană, cât și ca actriță, pe care o să le dezvălui la momentul potrivit.

Pentru cititorii Ziarului Lumina, ai un mesaj, o urare sau un îndemn menit să înflorească credința și speranța că vremurile se vor limpezi într-o bună zi?

Un trandafir și un spin pot răsări din același tufiș. Să alegem cu înțelepciune. Timpul este tot ce avem și ne aparține: fiind totuși atât de scurt, nu vreau să-l irosesc cu oameni prefăcuți și mincinoși. Îmi doresc o viață simplă, să fiu înconjurată de oameni dragi.