„Biserica trebuie să-şi asume cultura vremii, dar fără a face compromisuri“

▲ Despre secularizare se vorbeşte, cel mai adesea, în registrul descriptiv ▲ Fiind vorba despre un proces în desfăşurare, se scriu cărţi, se organizează conferinţe, se rostesc predici despre capcanele, efectele şi pericolele secularizării ▲ Părintele academician Dumitru Popescu subliniază că originile fenomenului secularist sunt străine culturii răsăritene şi Bisericii Ortodoxe ▲ „Dumnezeu a fost scos din lume, pentru că oamenii au vrut să se aşeze conducători în locul Lui“ ▲ „Dacă oamenii ar fi atenţi la evidenţele din jurul lor, ar putea să vadă unde te duce viaţa aceasta tumultoasă şi unde te duce Dumnezeu“ ▲ Despre originile secularizării, despre felul cum se manifestă ea în afara şi în interiorul omului şi despre cum ar trebui să răspundă Biserica noii provocări ne-a vorbit părintele academician Dumitru Popescu, în interviul care urmează ▲

Ce este secularizarea?

Secularizarea este un fenomen care determină deplasarea centrului de gravitate al vieţii şi culturii de la Dumnezeu la om, acceptarea lumii ca realitate autonomă şi independentă de Dumnezeu. În centrul lumii secularizate, aşadar, nu mai stă Dumnezeu, ci omul. Cu alte cuvinte, secularizarea înseamnă trecerea de la teocentrism la antropocentrism. Lumea secularizată este o lume care trăieşte prin ea însăşi, fără legătură şi sprijinul lui Dumnezeu. În loc să se mai vadă legătura dintre lume şi Dumnezeu, cum ne spune Sfânta Scriptură, se vede doar legătura dintre lume şi om. În sprijinul acestei concepţi stau şi teoriile evoluţioniste care susţin că fiinţele din lumea aceasta nu sunt create de Dumnezeu, ci sunt rezultatul unui proces natural care se desfăşoară pe o perioadă îndelungată de timp. Dumnezeu a fost scos din lume, pentru că oamenii au vrut să se aşeze conducători în locul Lui. Ca să se poată justifica locul pe care îl are omul pe pământ, s-au pus bazele acestei filosofii, pentru a da posibilitatea omului să devină autonom în raport cu Dumnezeu.

E vorba de o situaţie nouă, necunoscută de veacurile precedente?

Este o situaţie nouă în măsura, în care s-a ivit conflictul dintre transcendent şi imanent. Putem spune chiar că ideile secularizării au fost lansate de Fericitul Augustin (sec. V). El este primul care a spus că lumea naturală funcţionează ca o lume independentă, pentru că Dumnezeu rămâne dincolo de lume. Era influenţat de o erezie mai veche, de care nu putea să se detaşeze - maniheism - şi a trebuit să despartă lumea de Dumnezeu şi să ajungă în cele din urmă la teoria predestinaţiei.

Secularizarea, aşa cum este înţeleasă astăzi, îşi are originile în secolul al XVIII-lea, secolul luminilor (Iluminismul). În acel moment a început un conflict real, mai ales în câmpul ideilor, între lumea transcendentă, a lui Dumnezeu, şi lumea imanentă, a omului, pentru că Dumnezeu a rămas izolat în transcendent şi omul a rămas cu lumea, în realitatea naturală, a mediului şi a lumii naturale în care trăieşte el. Acest conflict a fost determinat de motive religioase. A fost o reacţie a lumii occidentale împotriva exceselor care au venit din partea inchiziţiei medievale. Acest conflict, deja vechi de secole, în loc să se remedieze, el s-a adâncit. S-a adâncit din cauză că, diferit de Biblie, care ne spune că Dumnezeu este prezent în creaţie, mulţi au considerat că lumea naturală este o lume care este lipsită de prezenţa lui Dumnezeu.

Teologia şi ştiinţa au plecat pe două căi diferite. Una care vroia să facă totul dependent de Dumnezeu şi alta care vroia să facă totul dependent de om. Această dependenţă a lumii faţă de om a dus la totala separare a lumii faţă de Dumnezeu şi a pus bazele procesului de secularizare, care a avansat şi avansează în continuare.

„Filmele sunt barometrul stării morale a societăţii în care trăim“

Secularizarea este un fenoment exterior, vizibil doar în societate ori este un fenomen interior, care se manifestă mai ales în sufletele oamenilor?

Secularizarea este în primul rând exterioară. Deoarece Dumnezeu a fost scos din lume şi aceasta a devenit o realitate exterioară Lui, autonomă. Secularizarea nu este atât un fenomen interior, sufletesc, ci este un fenomen exterior.

Omul se poate seculariza interior chiar şi într-o lume plină de Dumnezeu. Omul se poate închide în sine însuşi şi îndepărta de Dumnezeu sau se poate deschide şi rămâne prezent în Dumnezeu.

Semnul secularizării omului în interiorul lui este violenţa atât de prezentă astăzi peste tot în societate. Omul care nu îl mai are pe Dumnezeu în el, nu se mai poate stăpâni, nu se mai poate controla. În zadar sunt pedepsite faptele exterioare care se produc în societate, dacă nu se coboară la cauza principală a acestor violenţe care vin din adâncul sufletului omenesc. Aceste lucruri se întâmplă, deoarece în momentul în care omul nu mai crede şi nu Îl mai vede pe Dumnezeu, rămâne robul patimilor din fiinţa lui. Dumnezeu a sădit în om nişte tendinţe către El, care se concretizează în virtuţi: credinţă, nădejde, iubire şi multe altele. În momentul în care te secularizezi, adică rupi cu totul legătura cu Dumnezeu, devii om lumesc, în locul virtuţilor apar patimile. Aceeaşi forţă spirituală pe care o are omul în el, în loc să fie orientată către Dumnezeu, este dominată de puterea întunericului şi a morţii, şi duce la explozia de violenţă şi agresivitate, prezentă peste tot în lume. Filmele, de exemplu, sunt pline de violenţă, iar de cele mai multe ori filmul este barometrul stării morale a societăţii în care trăim.

Fenomenul secularizării s-a răsfrânt şi asupra persoanei lui Hristos Însuşi. Hristos e Dumnezeu şi Om nedespărţit, dar datorită secularizării s-a ajuns să se vorbească mai mult de Iisus, care este om pe pământ şi se uneşte cu Dumnezeu numai în cer. Sectele nu cântă „Hristos a Înviat!“, ci folosesc numai numele de Iisus. Eu spun „Hristos a Înviat!“, deoarece cred cu toată puterea că El este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Gândirea multora şi raportarea lor la adevărurile credinţei au adus secularizarea şi în telogie.

Lumea secularizată vede în Hristos doar un model

Care este rolul mass-mediei în acest fenomen, prin „exaltarea“ evenimenţialului, a faptului concret?

Dacă presa, televiziunea, deci mass-media, sub toate aspectele ei, nu face diferenţa între teologia şi principiile de viaţă occidentale şi răsăritene, riscă nu numai să participe cu succes la fenomenul secularizării, dar şi să inducă în sufletul oamenilor un sentiment al absurdului, al artificialului, al acelui ceva care nu se potriveşte, la fel ca în cazul oricărui împrumut ori imitaţii făcute fără discernământ.

Priviţi la credinţa acestui popor! Este aşa de credincios, pentru că nu citeşte doar despre Dumnezeu, nu Îl vede pe Dumnezeu doar dincolo în cer, ci Îl vede şi Îl simte aici şi acum.

Lumea secularizată Îl vede pe Dumnezeu-Cuvântul numai om, şi atunci Îl avem pe Hristos doar ca model şi vorbim doar de urmarea lui Hristos, pentru că Hristos rămâne lumii secularizate doar în exterior, nu şi în interior. Dacă Îl privim pe Hristos şi ca Dumnezeu adevărat, atunci Îl purtăm şi în interior, şi putem vorbi de viaţă în Hristos.

Rolul pozitiv, esenţial, al mass-mediei este să dea expresie spiritualităţii şi mentalităţii româneşti, care este singura care a păstrat adevărata imagine a lui Hristos, a creştinismului şi a Sfintei Scripturi, care vorbeşte din primul verset despre prezenţa lui Dumnezeu în lume.

Din acest motiv, consider potrivită prezenţa mass-mediei bisericeşti în această societate şi în faţa provocărilor secularizării, pentru că şi părinţii din primele veacuri au scris şi au ieşit în întâmpinarea oamenilor, dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva să se deplaseze centrul, de la participarea la Sfânta Liturghie, la Liturghia văzută la televizor sau ascultată la radio. Atunci s-ar produce o mare pierdere spirituală, pentru că la televizor te uiţi la imagine, dar în biserică trăieşti cu adevărat. Sunt şi filme, documentare şi ziare care vorbesc despre prezenţa lui Dumnezeu şi despre trăirea cea adevărată, care păstrează taina, - adevărat că foarte puţine - dar cele mai multe sunt dominate de o mentalitate secularizată şi urmăresc doar excepţionalul şi extraordinarul, sprijinind foarte mult golirea lumii de Dumnezeu.

„Revelaţia rămâne aceeaşi, dar se exprimă în fiecare veac, prin cultura vremii“

Biserica ar trebui să-şi calibreze învăţătura, pentru a devoala tendinţa secularistă, sau ar trebui să-L mărturisească pe Hristos aşa cum o face de două milenii?

La începuturile răspândirii, creştinismul s-a confruntat cu piedica panteismului din filosofia greacă, care nu putea să creadă în Dumnezeu, care este dincolo de lume, şi pentru care zeul era numai organizatorul lumii, nu şi creatorul ei. Creştinismul a venit şi a spart această viziune cosmică, închisă, în care lumea se resfrânge asupra ei şi nu are nici un fel de transcendenţă şi ieşire.

Acum Biserica are datoria să îşi păstreze tradiţia Părinţilor, dar în acelaşi timp să arate pericolele secularizării şi să ofere soluţia creştin-autentică pe care o găsim în Biblie, anume că nu este făcut omul să fie sclavul lumii, ci lumea este făcută pentru a fi sfinţită şi transfigurată de om. Revelaţia rămâne aceeaşi totdeauna, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar se exprimă în fiecare veac prin cultura vremii. Biserica trebuie să îşi asume şi cultura vremii şi să fie la curent cu toate mijloacele de exprimare ale adevărului, dar nu trebuie să facă niciodată un compromis între teologie şi cultură. Biserica trebuie să facă selecţia valorilor, după învăţătura Sfântului Vasile cel Mare. Biserica trebuie să aleagă din limbajul vremii numai acele elemente care îi dă posibilitatea să exprime prezenţa lui Dumnezeu în creaţie.

În lume există 35.000 de secte numite „creştine“. Fenomenul pulverizării creştine are legătură cu modul lumesc de a privi societatea şi Biserica?

Da. Într-o lume care trăieşte separaţia dintre Dumnezeu şi om, Hristos este privit şi interpretat diferit, în fiecare veac şi de către fiecare om. Divinitatea lui Hristos este elementul fundamental care dă forţa, ca nu eu să-L modific pe Hristos, ci El să mă modifice pe mine.

Firea Ortodoxiei nu a fost una de a organiza pogromuri împotriva celor de alte religii şi alte credinţe. Am trăit totdeauna în pace şi linişte cu ele. Însă, ea nu se poate lăsa influenţată de alte secte, pentru că pur şi simplu ar însemna să se pulverizeze şi ea, în tot atâtea formaţiuni câte secte sunt pe faţa pământului.

Biserica Ortodoxă trebuie să îi înveţe pe credincioşi să creadă, nu numai cu mintea, ci şi cu inima, să trăiască adevărul. Aceasta este cea mai bună explicaţie şi cel mai bun argument. Informaţia este bună, fiindcă nu poţi să faci nimic fără informaţie, dar dacă informaţia nu coboară jos, în inimă, nu schimbă modul de viaţă. Limbajul îl poţi schimba oricând, căci este convenţie, dar toate sunt în zadar dacă nu schimbi inima, dacă nu te lupţi cu forţele distructive din tine, cu patimile şi poftele.

„Omul autonom poate să cucerească lumea, dar nu poate stăpâni patimile din el“

Ortodoxia este singura Biserică care mai vorbeşte astăzi despre lupta cu patimile, pentru că Îl are pe Dumnezeu care mai poate să le transforme, să le biruiască, nu îi este frică să fugă de ele. Ceilalţi te derutează, te lasă să fii cotropit interior de patimi. Autonomia este cea mai mare slăbiciune a omului, pentru că omul fără Dumnezeu poate să cucerească lumea cu ştiinţa sa, dar nu poate să se biruiască pe sine, nu poate stăpâni violenţa şi patimile din el. De ce omul nu poate să trăiască autonom? Pentru că omul nu este fiinţă făcută să trăiască cum vrea el, este făcut după chipul lui Dumnezeu, şi, în momentul în care nu ascultă, se deteriorează chipul lui Dumnezeu. Autonomia nu este decât o viclenie diavolească, ca să-l facă pe om să se lipsească de chipul lui Dumnezeu şi să-l facă să lucreze împotriva lui Dumnezeu, adică să se autodistrugă.

▲ „Lumea este un dar, nu un instrument de negoţ“

Legat de tendinţa spre autonomie a omului şi de dorinţa sa de a se simţi stăpânul lumii, vorbiţi-ne despre legătura dintre secularizare şi criza de mediu.

Dacă spui că Dumnezeu nu mai există în lume, categoric că atunci lumea devine o materie pe care o manipulezi cum vrei. Astăzi trăim într-o vreme în care deteriorarea mediului înconjurător şi dezechilibrele economiei mondiale par a se agrava tot mai mult. Suntem ameninţaţi de efectul cumulativ al factorilor care protejează Pământul. Toate acestea pentru că omul uită că lumea din jurul lui este primită ca dar şi nu ca instrument de negoţ.

Criza ecologică îşi are rădăcinile înfipte adânc în poftele nestăpânite ale omului, în exploatarea resurselor naturale pentru profit şi îmbogăţire. Omul tratează în această vreme natura ca şi cum n-ar fi decât o resursă naturală şi abuzează de ea în mod iresponsabil.

Orice tip de gândire şi de acţiune care ameninţă viabilitatea creaţiei prin orice mijloc, exploatarea mediului înconjurător sau a oamenilor, poluarea industrială sau supraproducţia, dezvoltarea ştiinţifică sau consumarea excesivă trebuie puse în discuţie cât mai des şi prezentate ca atare.

Dumnezeu a creat pământul din iubire pentru om, în consecinţă pământul aparţine lui Dumnezeu. Noi nu suntem nici proprii noştri stăpâni şi nici ai trupului şi nici ai aerului sau pământului. Totul vine de la Dumnezeu.

Doar perspectiva prezenţei Duhului lui Dumnezeu în lume poate întrezări o existenţă mai viabilă pentru om şi pentru creaţie.

▲ „Trăim în nepăsare, pentru că am distrus tot ce-i omenesc în noi“

Cum îi convingem pe oamenii de astăzi că suntem liberi doar în relaţie cu Dumnezeu?

Astăzi, ritmul vieţii a devenit foarte accelerat faţă de trecut. Înainte se trăia cu mult mai mult decât acum, în perspectiva eternităţii. Omul era liniştit, Îl avea pe Dumnezeu în mintea lui. Astăzi, oamenii se lipsesc de Dumnezeu şi vor să facă tot, pentru că ştiu că viaţa este scurtă şi încearcă să realizeze cât mai mult. Se angajează într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, pentru a trăi mai bine, crezând ca aşa sunt aproape de libertate, dar aşa îşi scurtează mai repede viaţa. Şi chiar când, cronologic, trăiesc mulţi ani pe pământ, au sentimentul că viaţa le-a trecut ca un fum, pentru că s-au lăsat prea absorbiţi de griji.

Dacă oamenii ar fi atenţi la evidenţele din jurul lor, ar putea să vadă unde te duce viaţa aceasta tumultoasă şi unde te duce Dumnezeu. Trăim în nesimţire şi în nepăsare, pentru că ne-am abrutizat şi am distrus tot ce-i omenesc cu adevărat în noi. Omul caută plăcerea trecătoare care astăzi este, dar mâine dispare. Numai libertatea în Hristos ne aduce linişte şi pace pentru veşnicie

Cel care face experienţa eternităţii nu mai are nevoie de nimic din lumea aceasta.

Iar ca să fim liberi cu adevărat şi să nu ne secularizăm, să nu devenim oameni ai lumii, ci să rămânem ai lui Dumnezeu, trebuie ca, înainte de a vorbi despre Dumnezeu, să facem experienţa Lui, prin rugăciune, slujbe, dar mai ale prin Sfânta Liturghie.