„Ca operă, Petre Ţuţea este o cale de a cunoaşte“

Zămislit într-o generaţie care a dat României o elită ce i-a cuprins pe Noica, Cioran, Eliade, Vulcănescu, Petre Ţuţea a fost şi rămâne o personalitate copleşitoare, cu un discurs public profund. A pendulat în permanenţă între filosofie şi religie, înclinând însă balanţa spre dogmă, un tărâm al certitudinii. Vă oferim astăzi un interviu cu poetul ieşean Cassian Maria Spiridon, cel care a stat în preajma marelui filosof încă din studenţie şi care a încheiat cu acesta primul contract de editare, despre omul şi gânditorul creştin Petre Ţuţea.

În ce împrejurări l-aţi cunoscut dumneavoastră pe Petre Ţuţea?

Eu am făcut facultatea la Bucureşti şi în studenţie frecventam Casa Scriitorilor, de pe Calea Victoriei. Într-una din zile am observat un bătrân falnic, cu un început de chelie, intrând în restaurantul Uniunii Scritorii, perorând despre Sofocle şi despre faptul că urmaşii săi voiau să-l scoată senil, ca să-i ia averea. Şi, în stilul lui caracteristic, Ţuţea a zis: "Sofocle, atunci, le-a tras o Antigona, adică la 90 de ani le-a arătat el cât e de senil". Asta a fost prima întâlnire. Apoi am tot stat în preajma lui Ţuţea, am auzit multe de la el, dar atunci, la 20 de ani, nu realizam că stau de vorbă cu unul dintre marii gânditori ai românilor din perioada interbelică. El era de doar câţiva ani ieşit din puşcăria politică; a făcut 13 ani de temniţă.

Aşadar, l-aţi cunoscut înainte de perioada aceea de după '90, când toată lumea îl căuta, îl vâna aproape?

Da, de-asta spun că nu realizam atunci, şi în sensul cinstit al cuvântului. Eu la 20 de ani îl ascultam doar, nu eram dintre cei care să-l poată întreba, spre exemplu, dacă l-a cunoscut pe Cioran. Era prin '70-'71. Dar am avut bucuria să-i stau prin preajmă şi să mă luminez. Despre mulţi din generaţia lor nici nu ştiam. Despre Mircea Vulcănescu am aflat târziu, prin '80, după ce s-au mai publicat pagini de-ale lui; Cioran, la fel, se publica aşa, cu economie. Eliade apăruse cu Istoria religiilor şi era o şansă să-l poţi citi, dar nu ştiam exact ce făcuse în perioada interbelică, ce relaţii avuseseră aceşti intelectuali la revista "Criterion". Erau lucruri care nu se învăţau la şcoală; să nu uităm acest amănunt. Aşadar, eu, ca tânăr student, auzisem despre fiecare dintre ei, dar nu îi puteam conexa la adevărata dimensiune. Între timp, "m-am lămurit", vorba lui Ţuţea (râde).

Primele pagini din Ţuţea, publicate în revista "Timpul"

Aţi păstrat apoi legătura cu el, peste ani?

După ce am terminat facultatea am fost repartizat la Botoşani, apoi am ajuns în Iaşi şi, practic, am pierdut pentru o vreme legătura cu Petre Ţuţea. Am reluat-o imediat după 1989. În '90, după ce am înfiinţat revista "Timpul", mi-a dat acceptul şi am publicat în premieră fragmente din Tratatul de antropologie. Tot atunci am publicat şi Cioran, şi Noica; era o explozie de pagini de mare interes pentru public, pagini care, practic, fuseseră foarte mult timp "arestate" de regimul comunist. Noi, la "Timpul", l-am cultivat, l-am afirmat pe Ţuţea, în contextul în care nimeni nu ştia despre el, cu excepţia celor din preajma lui, a celor apropiaţi. Iar "Timpul" se distribuia în 100.000 de exemplare, avea impact.

Cred că am fost singurul care am încheiat cu Ţuţea, în timpul vieţii lui, un contract de editare a operei lui. Se întâmpla în toamna lui '90, când el era internat la Spitalul "Christiana". După ce am semnat contractul nu a mai durat mult şi a plecat dintre noi; era foarte bolnav. Îmi promisese că mai discutăm despre amintirile lui cu Nae Ionescu, despre Mircea Vulcănescu, dar nu mai avea vivacitatea aceea care-l caracteriza. Contractul îl am şi acum; are semnătura tremurată, pentru că el suferea de Parkinson. Apoi am fost primul, cred, care am încercat să pun în valoare Tratatul său de antropologie creştină. Eu l-am avut integral - integral atâta cât l-a scris el, pentru că n-a reuşit să finalizeze toate părţile, Dogmatica de pildă.

Cum s-a întâmplat să vă încredinţeze manuscrisele?

După ce l-am publicat în "Timpul", lui Ţuţea i s-a părut firesc să mă ocup de editarea acestor volume din tratat. Mi-a dat mai întâi primul volum, apoi celelalte care erau terminate, am încheiat contractual de editare şi am lucrat pe manuscrisele lui câţiva ani buni. Ca dovadă că am scos cele patru volume pe rând, iar apoi le-am publicat într-un singur volum, masiv, de peste 600 de pagini, într-un format mare. Munca pe manuscrise a fost greoaie, pentru că el dicta (nu mai putea scrie din cauza bolii) şi erau foarte multe nume de filosofi, care după ureche sună într-un fel, dar în scris trebuia atenţie. În plus, dădea anumite date, anumite citate, care trebuiau verificate.

Mai există alte manuscrise ale lui Ţuţea, care nu au fost încă publicate?

Nu, la ora actuală nu mai există alte manuscrise. O parte dintre ele au fost confiscate de Securitate. El făcea câteva exemplare din fiecare manuscris şi le dădea prietenilor. Se gândea că unul tot va rămâne. O idee sănătoasă pentru vremurile acelea. Era un fel de micro-samizdat. Iar eu nu am alte pagini care să nu fi fost publicate, tocmai pentru că am încercat să-l valorific complet. De altfel, Petre Ţuţea merita valorificat şi pus la dispoziţia cititorului acum, cât încă este vie imaginea lui. Ca dovadă că anul acesta, odată cu centenarul lui Cioran, toată lumea a pus în valoare dialogul imaginar dintre cei doi.

Din câte ştiu, el n-a publicat nici o carte în timpul vieţii. De ce?

Pentru că după '44 n-avea cum. În plus, el era un tip oral; toată lumea spunea că e un Socrate. După ce a ieşit din puşcărie, a început să dicteze unor discipoli care transcriau ce spunea el. Dar eu sunt bucuros că am putut să lucrez întru afirmarea Tratatului de antropologie creştină, cu toate modestele mele mijloace, şi nu cred că am făcut de ruşine memoria lui Petre Ţuţea.

Ţuţea: trăirea întru Hristos şi afirmarea naţiunii române

După Revoluţie, mica lui garsonieră din Bucureşti s-a transformat într-un adevărat loc de pelerinaj pentru jurnalişti, oameni de cultură, scriitori, toţi dornici să-i savureze discursul. De ce credeţi că avea priza aceasta către orice tip de audienţă?

În primul rând pentru că era un om liber şi reuşea să transmită pentru orice nivel de înţelegere. Chiar şi cei care nu pricepeau erau fascinaţi de ceea ce spunea el. Reuşea să comunice, dădea sentimentul autenticităţii şi al empatiei cu cel care îl asculta. Cred că, dacă şi-ar fi propus să vorbească mulţimii, ar fi fascinat-o. Dar pentru el mai importantă era trăirea întru Hristos şi afirmarea naţiunii române.

Era mai savuros în discursul vorbit decât în scris?

Da, el în scris era foarte substantival, foarte punctual; n-avea savoarea aceea din discursurile pe care le-am văzut cu toţii la televizor. El era foarte bun pentru interviuri. Când scria, era foarte atent să trimită mesajul cât mai exact. Şi reuşea, numai că asta presupunea să aibă un cititor avizat, familiarizat cu filosofia germană, cu filosofia greacă veche. Fără bagajul ăsta nu-l poţi înţelege pe Ţuţea şi nu poţi înţelege tratatul lui de antropologie creştină. De fapt, Ţuţea înseamnă un balans continuu între filosofie şi teologie, din care victorioasă va ieşi dogma creştină.

Totuşi, filosofia şi religia merg până la un punct mână în mână, apoi se despart.

La început aveau trunchi comun, dar mai apoi filosofia s-a desprins de teologie, căpătând un statut distinct. Ceea ce e firesc, pentru că filosofia îşi permite să apeleze la îndoială, la "dubito"; nu este de domeniul certitudinii, cum este dogma. Încât, Ţuţea a fost într-un permanent balans, spuneam, între cele două, iar în final balanţa se înclină către certitudine. Dar Ţuţea reuşeşte să nu piardă din vedere capacitatea filosofiei de a ne da nouă o cale de a cunoaşte sensul vieţii. Pentru că asta face filosofia: încearcă să ne arate un posibil acces către cunoaştere. El a reuşit să fie într-un balans fericit între cele două. A fost un om fericit.

Petre Ţuţea spunea că "fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale". O cugetare care cuprinde esenţa creştină a gândirii sale. Totuşi, el n-a avut o formaţie de tip teologic. Avea regretul acesta?

Nu. Eu sunt convins că nu există o şcoală care te face filosof sau te face teolog. Credinţa e de fapt cea importantă. Iar legat de asta, în Pateric există nişte chestiuni frumoase. Se spune că pe o insulă erau nişte călugări schimnici, care n-aveau prea multă ştiinţă teologică, abia vorbeau, erau cu totul daţi credinţei şi slujirii lui Dumnezeu, dar mergeau pe apă şi nimeni nu-nţelegea cum. De asta mergeau pe apă - pentru că aveau credinţă. Ăsta, cred, este un exemplu semnificativ apropo de credinţă, de certitudine.

"Avea calmul şi curajul valorii sale"

Toată lumea vorbeşte despre filosoful Ţuţea, dar multă lume nu ştie că a fost un foarte bun specialist în economie. A avut contribuţii în această direcţie?

Într-adevăr, avea o viziune economică foarte sănătoasă. El a fost director în Ministerul Economiei în vremea lui Antonescu şi pe chestiunea asta a fost băgat în puşcărie prima oară (a doua oară pentru că nu-şi ţinea gura). După venirea la putere a lui Ceauşescu, a trimis un plan, o sumă de propuneri economice prin care să scoată ţara din nevoi. Propuneri care au fost tratate cu totală indiferenţă, din păcate. Erau şi chestiuni mai vechi, făcute cu colegi de-ai lui, cu care lucrase în Ministerul Economiei, una dintre acestea care semăna cu ce se propune acuma pe linia lui Ion Mihalache, a distributismului. O viziune de genul ăsta propunea Ţuţea şi în anii '40, dar şi după venirea lui Ceauşescu la putere. Ţuţea a avut curajul să propună, pentru că era un om care nu avea "sfieli" faţă de putere. Avea calmul şi curajul valorii sale.

Radu Preda îl definea ca fiind "un imediat", referindu-se la importanţa operei lui în momentul şi timpul vorbirii. Era Ţuţea "un imediat" sau este un prezent continuu?

Ca om era un spontan, "un imediat", dar ca autor, ca gânditor, este foarte aplicat şi atemporal. Ca operă nu este nici imediat, nici continuu, ci este o cale de a cunoaşte.

"Era convins că dogma ne dă nouă sens"

Dincolo de filosoful, de gânditorul al cărui discurs fascina, cum era omul Petre Ţuţea?

Era extrem de franc şi direct şi poate printre puţinii oameni care nu ţineau cont de convenienţe, de politeţuri. Ce-avea de spus, spunea imediat, fără nici o reticenţă. Simţeai că stai de vorbă cu un om adevărat. Rareori se-ntâmplă în viaţă să întâlneşti oameni vii, oameni adevăraţi, cu un asemenea nivel intelectual şi moral (să nu uităm că a făcut 13 ani de puşcărie tocmai pentru că n-a cedat în faţa "bestiei" comuniste). Or, el era unul dintre aceştia. Pentru mine a fost o şansă ca biet muritor să mă fi aflat în preajma unui om care a fost poate mai mult decât bănuit că ar fi un geniu.

Avea un farmec extraordinar. Ştia să vorbească ca nimeni altul. Era o bucurie de om, întotdeauna expansiv şi direct; spunea vorbe care, vrând-nevrând rămâneau. Pentru el, dogma era locul unde intram în imperiul certitudinii şi el a fost un locuitor al acestui imperiu al certitudinii. Era convins că dogma ne dă nouă sens şi ne poate pune în bună rânduială cu Dumnezeu.

Singurul deţinător al unui contract de editare a operei lui Ţuţea

Poetul şi publicistul ieşean Cassian Maria Spiridon a publicat primele pagini din opera filosofului Petre Ţuţea mai întâi în revista "Timpul", în 1990, iar după moartea acestuia a îngrijit şi publicat Tratatul de antropologie creştină, volumul care dă consistenţa operei lui Ţuţea. De altfel, poetul ieşean este singurul deţinător al unui contract de editare a operei filosofului, semnat chiar de acesta în timpul vieţii.

După 1990, Cassian Maria Spiridon a fondat şi coordonat mai multe reviste culturale. În iunie 1994 a fondat şi coordonat în calitate de redactor-şef revista de cultură poetică "Poezia". În 1995 a devenit cofondator şi redactor coordonator al publicaţiei literare "Caietele de la Durău" şi tot din 1995 este redactor-şef al revistei "Convorbiri literare" din Iaşi. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societăţii Ziariştilor Români şi al Asociaţiei Ziariştilor Români. De asemenea, din 2009 este preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi.

"Mă mişc între Dumnezeu şi poporul român"

Acesta avea să fie crezul vieţii marelui filosof Petre Ţuţea, născut în 1902, în localitatea Boteni, Muscel, în familia unui preot. A urmat studii de drept la Cluj şi la Universitatea Humboldt din Berlin, ajungând doctor în Drept administrativ. A lucrat apoi în Ministerul Economiei şi Comerţului, a fost ataşat al Legaţiei Economice Române din Berlin şi apoi şef de Secţie în Ministerul Economiei Naţionale, şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior, şef de Secţie în Ministerul Războiului, iar între 1944-1948 director de studii în Ministerul Economiei Naţionale. A colaborat la diverse publicaţii ale vremii, alături de mari nume ale generaţiei anilor 1930: Mircea Eliade, Constantin Noica, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu. După preluarea puterii de către comunişti, Ţuţea a fost arestat şi a executat 13 ani de temniţă grea. A ieşit din detenţie în 1964, cu sănătatea şubrezită, dar cu aceeaşi vivacitate, cu acelaşi discurs viguros, cu aceleaşi idei complexe şi profunde. După 1990, discursul său a ajuns să fie difuzat prin toate canalele media, uluind prin forţă, claritate şi prin profunda trăire creştină. A plecat la cele veşnice pe 3 decembrie 1991, lăsând moştenire românilor, neamului său "greu de glorie", cum obişnuia să spună, certitudinea că trebuie să-şi păstreze credinţa şi să-şi iubească ţara.