Călători cu Dumnezeu pe Calea Floriilor

Ierusalimul, Oraşul Sfânt, a fost dintotdeauna ca un izvor pentru creştinii însetaţi de sfinţenie de pe toată faţa Pământului. An de an, mii de pelerini intră în Cetatea Sfântă cu dorinţa vie de a se ruga în locurile pe unde a trecut şi S-a rugat Însuşi Mântuitorul. În drumul lor, bisericile, capelele, troiţele sunt tot atâtea îndemnuri spre rugăciune, iar vizitarea locurilor sfinte a devenit unul dintre motivele rugăciunii profunde a pelerinului. În dorinţa lor de a se identifica tot mai mult cu Mântuitorul, unii pelerini vin la Ierusalim special pentru a participa la procesiunile organizate de Biserică ca rememorări ale anumitor momente din viaţa şi activitatea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu. La Ierusalim, una dintre cele mai emoţionante procesiuni este cea de Florii care începe încă din Sâmbăta lui Lazăr. Despre această impresionantă manifestare a credinţei pe pământul Ţării Sfinte ne vorbeşte părintele arhimandrit Ieronim Creţu, care timp de 16 ani a fost reprezentantul Patriarhiei Române la Ierusalim iar anul trecut a fost ales episcop-vicar patriarhal.

Părinte arhimandrit, spuneţi-ne, vă rog, câteva cuvinte despre semnificaţia duhovnicească a pelerinajului.

În pedagogia Sa divină, dorindu-ne fericirea, îmbunătăţirea şi mântuirea, Mântuitorul Iisus Hristos, prin glasul Evangheliei Sale, ne cheamă necontenit să venim la El şi întru plinătatea imboldului lăuntric - să-I urmăm Lui. Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă să păşim "pe urmele Lui" (Pt. 2,21), făcându-ne, întru pilda sfinţilor, precum Pavel Apostolul şi "femeile purtătoare de mir" s-au făcut următori ai lui Hristos. Această "păşire" cu credinţă şi evlavie pe urmele Domnului, pe cărările Ţării Sfinte, înseamnă, precum frumos tâlcuia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cartea Preafericirii Sale despre "înţelesul şi folosul pelerinajului", a "călători" cu Dumnezeu. Această "călătorie" cu Dumnezeu este pe de o parte pelerinajul, iar pe de altă parte procesiunea.

Unde îşi are izvorul această procesiune?

Procesiunea sau litania îşi are izvorul în urmarea lui Hristos în cărările propovăduirii şi minunilor Sale, dar şi în lucrarea Sa de mântuire, de ridicare a omului la starea cea dintâi, şi încă mai sus, prin răscumpărarea prin jertfa crucii şi transfigurarea Învierii. Această păşire după Hristos îi are ca protagonişti pe Maica Preacurată, pe Sfinţii Apostoli, pe ucenici, pe mironosiţe şi pe cei ce crezuseră în Domnul. Pe o mare parte dintre ei îi întâlnim şi în ultima călătorie a lui Hristos, din Galileea, prin Ierihon către Ierusalim. Ştiind că "a sosit ceasul Lui", Iisus, Care mai săvârşise două învieri, a fiului văduvei din Nain şi a fiicei lui Iair, mai înainte de confruntarea cu propria Sa moarte, merge să se confrunte cu moartea prietenului Său, Lazăr. Acesta, la sosirea lui Iisus în Betania, era mort deja de patru zile, iar prin învierea sa din morţi, şi mai mulţi s-au adăugat celor ce crezuseră în Iisus, Fiul lui Dumnezeu Întrupat.

Cum se desfăşoară astăzi, la Locurile Sfinte, procesiunea de Florii?

Procesiunea este, astăzi, o ceremonie religioasă care pune într-un convoi, în ordine de deplasare în afara bisericii ca lăcaş de cult, pliroma Bisericii văzute, cler şi popor credincios, purtând în frunte toaca de mână, Sfânta Cruce, încadrată de sfeşnice sau felinare şi ripide, steaguri bisericeşti şi icoana praznicului, şi desigur Sfânta Evanghelie purtată de cel mai mare dintre clerici, de regulă - dacă este prezent - arhiereul, în cântări de tropare şi imne, cu opriri, rugăciuni, cu cuvântare şi ectenii întreite pentru toate stările sau categoriile de persoane din Biserică. O astfel de procesiune este împlinită astăzi în Betania, ca o primă treaptă a epopeii Intrării Domnului în Ierusalim, şi a fost împlinită în sens simbolic prima oară de către Hristos Însuşi!

Primul Său popas a fost la intrarea în sat, unde a fost întâmpinat de Marta şi unde a rostit memorabilele sale cuvinte: "Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi". Al doilea popas făcut de Iisus a fost la mormântul lui Lazăr, prin a cărui înviere, săvârşită spre "slava lui Dumnezeu", precum a spus El, Fiul lui Dumnezeu, Însuşi avea "să se slăvească".

Aceste evenimente şi popasuri ale Domnului sunt începutul marii procesiuni de Florii de la Locurile Sfinte, desfăşurată în etape.

Care sunt aceste etape?

Prima este în Betania, între cele două puncte amintite. A doua de la Betfaghe şi până în Sfânta Cetate, la Mănăstirea Sfinţilor Ioachim şi Ana. Iar a treia, duminică, în marea bazilică a Învierii Domnului din Ierusalim.

Prima etapă a procesiunii începe de la Mănăstirea Sf. Marta şi Maria, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Apostolice a Ierusalimului, slujită astăzi de monahii cipriote. În biserica mănăstirii, la primele ore ale dimineţii, se săvârşeşte Sfânta Liturghie arhierească. Se porneşte cu Sfânta Cruce în frunte, precedată de felinare cu lumânări aprinse şi flancată de ripide, urmată de steaguri bisericeşti, apoi urmează în şir monahiile, diaconii şi preoţii, fiecare după rangul său, încheindu-se cu arhiereul care poartă Sfânta Evanghelie, înconjurat de diaconi care cădesc înainte, cântând cu toţii, împreună cu pelerinii, troparul: "Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie biruitorul morţii grăim: Osana, Celui dintru înălţime! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului!"

Ectenie la mormântul lui Lazăr

Faptul că acest tropar se cântă încă de la Utrenia Sâmbetei lui Lazăr, precum şi în desfăşurarea tuturor celorlalte trei etape, ne îndreptăţeşte să afirmăm că marea procesiune de Florii de la Locurile Sfinte începe la Betania. Pe cale se fac opriri cu ectenii, aducând în jur o atmosferă de pace şi sfinţenie pe calea flancată astăzi de clădiri moderne, de a căror imagine trebuie să te detaşezi în sufletul tău spre a putea rememora "procesiunea" Domnului Iisus de altădată, spre mormântul lui Lazăr, "altarul" celei de-a treia învieri pe care a săvârşit-o. Cimitirul, odinioară, după rânduială, în afara localităţii, iar astăzi împresurat de oraşul care a crescut necontenit, găzduieşte mormântul Sfântului şi Dreptului Lazăr. Acesta este săpat în stâncă şi străjuit la răsărit de o biserică monumentală nouă, care înglobează urmele altor biserici din secolele IV, VI şi XII. Aici procesiunea se opreşte. Se citeşte Sfânta Evanghelie a zilei în limbile naţiunilor prezente la procesiune, se cuvântează şi se face ectenia întreită. Apoi, rând pe rând, arhiereul şi clerul, urmat de popor, coboară în adâncimea săpată în piatră până în mormântul învierii lui Lazăr, pe care-l venerează. Prima etapă a procesiunii se încheie apoi în biserica ortodoxă a Sfântului Lazăr, deservită de părinţii de la Mănăstirea Sf. Sava.

Fanfarele Scuturilor Creştine

Încotro se îndreaptă pelerinii după acest popas de la mormântul Sfântului Lazăr?

De aici, de la mormântul lui Lazăr, aşezat pe partea estică a Muntelui Măslinilor, un drum ducea altădată spre sătucul Betfaghe. Aici Mântuitorul şi-a trimis doi dintre ucenicii Săi, pentru a aduce mânzul asinei ca să se împlinească Scriptura. Păstrat prin tradiţie, locul unde Domnul s-a urcat pe mânz, încununat astăzi cu biserici mai noi, pe vechi temelii, este menţionat în surse din secolul al XII-lea ca punct de plecare al celei de-a doua etape, sau "stări", a marii procesiuni a Intrării Domnului în Ierusalim. Intensitatea trăirii în acest moment este, parcă, împlinirea cuvintelor profetului Zaharia: "Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei". Astăzi, după ce pelerinii au ajuns în acest loc binecuvântat, în biserica mănăstirii, la ora tipiconală, se săvârşeşte slujba vecerniei, după care clerul şi poporul purtând stâlpări de finic, în aceeaşi rânduială descrisă, pornesc în procesiune cu icoana reprezentând Intrarea Domnului în Ierusalim, purtată rând pe rând de clerici.

Toată firea trezită la viaţă de adierea primăvăratică se bucură de armoniile pătrunzătoare ale fanfarelor Scuturilor Creştine, formate din tineret, de cântările psalţilor, de clinchetul clopoţeilor cădelniţelor, dar şi de mireasma distinsă şi cucernică a tămâiei. Pe drum se fac opriri la răspântii, mai întâi lângă Mănăstirea "Tatăl nostru", apoi la Sfânta Pelaghia, totodată la locul Înălţării Domnului şi Mănăstirea "Eleon". Apoi, coborându-se pe versantul opus al Muntelui Măslinilor, se fac opriri la Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani, la Mănăstirea Sf. Ştefan şi se urcă spre Ierusalim, intrându-se în Cetate, prin Poarta Leilor. Odinioară, procesiunea împărătească a intrării Domnului în Ierusalim era marcată de freamătul întregii firi. Oamenii aşterneau pe cale ramuri verzi tăiate din grădini, îşi puneau hainele pe jos pentru a trece Domnul peste ele, iar atât cei care mergeau fie înainte, fie după, strigau: "Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!". Astăzi, această a doua etapă a procesiunii la care Hristos este prezent prin taina icoanei Sale se încheie în Biserica "Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana", cu ectenia întreită, cu apolis şi polihroniu.

Cu ramuri de finic, spre Biserica Învierii

A treia "stare" sau etapă a marii procesiuni de Florii la Sfintele Locuri se derulează în marea basilică a Învierii Domnului. Patriarhul Ierusalimului coboară solemn în procesiune de la reşedinţa patriarhală, după rânduiala precizată mai înainte, împreună cu ierarhii, clerul şi monahii, purtând în mână ramuri de finic. Se intră solemn în basilică, se venerează Piatra Ungerii Domnului cu aromate, se face o plecăciune şi o închinăciune către Sfânta şi mântuitoarea Golgota, iar apoi se merge la Sfântul Mormânt şi fiecare sărută Sfântul şi de Viaţă dătătorul Mormânt al Domnului, iar apoi, la Vohodul cu Sfânta Evanghelie, de la Sfânta Liturghie, ies pe rând, în naos, din nou cu ramuri de finic în mâini. După Sfânta Liturghie, Patriarhul dă binecuvântarea şi tot soborul iese pe rând din Sfântul Altar, cu aceleaşi ramuri de finic, şi se aşază în Biserica Învierii, în două şiruri, fiecare potrivit treptei sale. Se iese din biserică în marea rotondă înconjurătoare a Sfântului Mormânt şi se cântă troparul şi imnuri specifice. Se înconjoară de trei ori "kuviklionul", chivotul sau capela Sfântului Mormânt. Apoi procesiunea merge încet în cântări spre intrarea bazilicii, la Piatra Ungerii, la Sfânta şi mântuitoarea Golgota, la Capela lui Adam, la Stâlpul biciuirii Domnului, la Locul aflării Sfintei Cruci şi Biserica "Sfintei Împărătese Elena", la capela Maicii Îndurerate, la temniţa Domnului şi la locul întâlnirii lui Hristos cel Înviat cu Maria Magdalena, făcându-se opriri şi ectenie în toate aceste locuri.

Cum se încheie procesiunea?

Procesiunea se încheie cu solirile de rugăciune din faţa Sfântului Mormânt şi intonarea imnului patriarhal, timp în care Patriarhul binecuvântează mulţimile, după care se intră din nou în Biserica Învierii. Clerul lasă acolo sfintele veşminte şi iarăşi, în uniformă, iese în procesiune înapoi către reşedinţa patriarhală, purtând pe mai departe binecuvântatele ramurile verzi de finic ce amintesc de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim. De data aceasta, la ieşirea din fostul atrium al bazilicii constantiniene, aşteaptă din nou Scuturile Creştine, care marchează solemnitatea sărbătoririi acompaniind cu alămurile şi cimpoaiele lor, prin imnuri adecvate sărbătorii, clerul şi credincioşii care se deplasează către sala mare a Patriarhiei, unde se încheie procesiunea, oferindu-le cu ospitalitate o trataţie pentru osteneală şi pentru bucuria Praznicului. Patriarhul primeşte felicitări pentru Praznic, rând pe rând, binecuvântând pe toţi spre buna petrecere a săptămânii ce stă înainte, către Învierea Domnului.

O pregustare a bucuriei Învierii

Minunată este această întreită procesiune, specifică Sfintelor Locuri, iar "cutremurarea" ierusalimiteană de altădată se transmite până astăzi! Căci, la intrarea împărătească a Domnului în Ierusalim, ca "fiu al lui David" şi Fiu al Celui Preaînalt, toată lumea s-a cutremurat de noua şi necunoscuta Sa putere. Era puterea neasemuită a iubirii Sale celei dumnezeieşti, care, întru smerenie, ducea până la moartea pe cruce, la mormânt şi la iad; iar întru puterea, slava şi dumnezeirea Sa, revenea apoi, dincoace de mormânt, cu Învierea, viaţa şi nemurirea, mergând până la ceruri, de-a dreapta Tatălui, împreună şezând şi împărăţind cu El şi cu Duhul cel Preasfânt. Este "cutremurarea" împărăţiei celei noi a lui Hristos, care nu era "din lumea aceasta", dar pe care avea să o fondeze acum, pe crucea Golgotei şi pe lespedea Mormântului Sfintei Sale Învieri şi care avea să fie pecetluită de Duhul cel Preasfânt la Cincizecime! Această nouă împărăţie este Biserica Domnului, care, deşi nu este din lumea aceasta, începe în lumea aceasta şi este pentru lumea aceasta. Uşa acestei împărăţii este Hristos. Ea se deschide larg prin Biserica Lui, pentru ca păşind în interior, într-o împărăţie care, deşi nu este din lumea aceasta, începe în lumea aceasta; şi care, deşi începe în timp şi îşi desfăşoară activitatea "sub vremi", este totuşi o împărăţie veşnică.

Adierile primăvăratice, împăciuitoare, binefăcătoare şi pline de speranţele netrecătoare ale acestei împărăţii, se simt - mai nou - de la Ierusalim şi până în "Cetatea lui Bucur", precum şi în alte localităţi ale ţării noastre binecuvântate, prin reînviata procesiune de Florii, care la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se derulează într-o formă nouă şi amplă, fiind un prilej sărbătoresc de pregustare a bucuriei Învierii, dar şi un eveniment misionar valoros care mobilizează mereu noi şi noi suflete pentru valorile binelui şi ale Împărăţiei lui Dumnezeu.

▲ Reprezentantul nostru la Locurile Sfinte

Părintele arhimandrit Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 29 noiembrie 2009, Episcop-vicar patriarhal, cu titulatura Sinaitul. Părintele Ieronim Creţu s-a născut în comuna Brăieşti, judeţul Buzău, la 21 noiembrie 1959. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Bucureşti, în perioada 1976-1981, iar între 1982 şi 1986 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. În prezent este înscris la colocviul doctoral, la disciplina Istoria bisericească universală, la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii din Craiova. În 1986 a fost închinoviat la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Neamţ, unde, în 1987, a depus voturile monahale. Începând cu 29 aprilie 1988 a fost numit preot slujitor la Catedrala patriarhală şi responsabil al Bibliotecii Centrale Patriarhale, iar de la 2 martie 1990, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale. A fost hirotonit protosinghel la 25 decembrie 1990. În 1993 a participat la sesiunea de iarnă a Institutului Ecumenic de la Bossey. A fost hirotonit arhimandrit şi în 1994, iar de la 5 august acelaşi an a devenit reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan. În această calitate a iniţiat restaurări, lucrări curente şi de înfrumuseţare a Aşezământului românesc din Ierusalim. S-a ocupat de demersurile privind construcţia unui Aşezământ românesc la Ierihon, ale cărui lucrări au debutat la 21 iunie 1999. În 1996 a primit Crucea Ierusalimului, devenind "Cavaler al Sfântului Mormânt" al Învierii Domnului, din Ierusalim, prin decizia Patriarhului Diodor I al Ierusalimului, în acelaşi an fiind distins cu Crucea Patriarhală rusă de către patriarhul Alexei al II-lea. În 2003 a primit, din partea Preşedintelui României, Ordinul "Serviciul Credincios" în rang de "Cavaler".