Catedrala Mântuirii Neamului este idealul românilor de peste 125 de ani

Patriarhia Română organizează astăzi, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, de la orele 14:00, o conferinţă de presă pe tema proiectului Catedralei Mântuirii Neamului. Conferinţa va fi susţinută de către Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, şi domnul prof. ing. Nicolae Noica, din partea Comisiei speciale pentru Catedrala Mântuirii Neamului a Patriarhiei Române. Cu acest prilej va fi prezentată macheta tematică ilustrativă a viitoarei catedrale, conform temei de proiectare. Această conferinţă de presă vine în contextul dezbaterilor din mass-media ultimelor zile legate de caledarul propriu-zis al lucrărilor. Despre acestea a vorbit domnul prof. ing. Nicolae Noica în cadrul emisiunii radio „Dialogurile TRINITAS“ (12 februarie), moderată de pr. cons. Ciprian Apetrei.

Domnule profesor, încă de la apariţia ideii construirii unei catedrale, în urmă cu peste 125 de ani, au fost voci care s-au împotrivit, dar astăzi, parcă, mai mult ca oricând. Care sunt motivele invocate de aceştia?

La început a fost tergiversarea locului, acum s-a stabilizat. Apoi nu au fost de acord cu concursul de arhitectură. Timp de un an a fost o dezbatere continuă cu toţi specialiştii. Au fost trei întâlniri. Eu cred că este suficient. Cei care au vrut să vină cu propuneri au venit pe parcursul acestor discuţii, unii au făcut chiar machete. Astfel, ca urmare a discuţiilor, macheta iniţială a fost îmbunătăţită, se observă o evoluţie în arhitectura ei. Proiectul este foarte bine organizat, chiar spun tuturor că aş vrea că aşa cum s-a desfăşurat aici activitatea: temă, caiet de sarcini, proiect de concurs, să fie un model pentru toate lucrările publice. Patriarhia a arătat o deschidere. Cine a dorit a putut să vină să discute, au avut şansa să se asocieze la aceste proiecte.

Pe mine m-a surprins poziţia recentă a unora dintre colegii din domeniul arhitecturii care spun că licitaţia de proiectare ar fi fost restrictivă, argumentând că s-au cerut condiţii financiare, fals - de la suma de 200.000 de euro s-a coborât la 20.000; că s-a cerut o aşa-zisă experienţă în proiectarea unor lăcaşuri de cult - s-a cerut doar experienţa în construirea unei singure biserici. S-au mai afirmat şi criterii exclusiv tehnico-economice. Costurile ridicării catedralei nu sunt mari, 200 de milioane de euro, adică opt kilometri de autostradă. Vor fi suficiente persoane care vor oferi bani, vor sprijini. Cred că şi statul trebuie să ajute, aşa cum Carol I a alocat 5% din buget.

În 1885, acum 125 de ani, începea construcţia Ateneului Român. Românii de atunci care au înţeles acest lucru au organizat o loterie prin hotărâre de guvern. Lozul cel mare a fost de 75.000 de lei aur. A avut loc loteria, s-au desemnat câştigătorii, iar restul banilor au fost daţi pentru construirea Ateneului. Eu cred că acest lucru ar putea fi făcut şi pentru construirea catedralei. Nu e vorba de joc de noroc, ci de strângerea unor fonduri pentru a realiza un obiectiv de importanţă deosebită.

Acest proiect a început în timpul regelui Carol I, deci în urmă cu 125 de ani. A fost dorinţa tuturor patriarhilor BOR, dar mai ales a primului patriarh, Miron Cristea. Cum vedeţi această evoluţie în timp a ideii construirii Catedralei Mântuirii Neamului?

Mă preocupă această pro-blemă, mai ales că în 1999 eu am început să mă implic în acest proiect. Eu cred că datorăm neîmplinirea acestui vis necunoaşterii istoriei. E categoric unul din argumentele principale. Astăzi, după anul 1990, în numele democraţiei greşit înţelese vin o serie de domni care sunt „reprezentanţii conştiinţei“ şi ne arată de ce nu trebuie făcută o catedrală, la un popor care este ortodox aproape 90%. Mi-a plăcut remarca cuiva care spunea că dacă standardele raţiunii şi cele ale sacrului nu sunt în armonie, se instrumentează dezordinea aducătoare de corupţie, ignoranţă şi pauperitate; dezordine cu care astăzi de foarte multe ori ne confruntăm.

Mergând pe firul istoriei, vă rog să punctaţi demersurile făcute pentru ridicarea unei ca-tedrale a românilor.

Carol I era catolic, dar venind aici a acceptat religia ţării. Printre primele legi pe care le-a aprobat a fost şi aceea de a aloca suma necesară pentru construirea catedralei în Bucureşti, 5 milioane de lei aur, atâta vreme cât bugetul ţării era de 130 de milioane de lei aur, adică aproape 5%. Însă catedrala nu s-a ridicat. Din cauză că şi atunci au fost aceste probleme de amplasament, poate şi o tendinţă de tergiversare. Apoi a venit sfârşitul secolului când în perioada 1895-1902 a fost recesiune economică. A urmat războiul. Unirea din 1925, ridicarea la rang de Patriarhie şi dorinţa Patriarhului Miron Cristea de a ridica această catedrală. Şi atunci au fost nenumărate dezbateri, şi tot pe problema amplasamentului. S-a propus chiar locul unde se află astăzi hotelul Intercontinental, lângă Universitate. Nicolae Iorga a fost categoric împotrivă, spunând că nu poţi să pui catedrala lângă Universitate, unde tinerii tot timpul vorbesc. Deci erau şi astfel de aspecte. La un moment dat s-a dorit să fie amplasată chiar în zona unde se află astăzi biserica „Sfântul Gheorghe“ sau în parcul Carol, iar mai târziu, la poalele Dealului Patriarhiei, în Piaţa Unirii. Dar a mai fost o propunere extrem de interesantă, Dealul Arsenalului. În sfârşit, în 1929, patriarhul Miron Cristea îşi adună o serie întreagă de specialişti, marii arhitecţi ai vremii respective: Petre Antonescu, Cantacuzino, Octav Doicescu. Aceştia hotărăsc ca amplasament poalele Dealului Patriarhiei, în Piaţa Unirii, puţin mai în stânga, chiar unde se coboară de pe deal. Atunci s-a şi sfinţit locul şi s-a pus o troiţă. Au venit anii â29-â30, problema a fost din nou recesiunea, alte probleme deosebite, lucrurile nu au mers. S-a ajuns în anii â35 şi a venit războiul, apoi comuniştii, al căror scop nu a fost decât să distrugă trecutul şi Biserica, elementele esenţiale.

Antreprenorul general se va ocupa de construirea Catedralei

Ce s-a întâmplat după căderea comunismului?

În 1999 a avut loc primul concurs şi, cu prilejul acela, s-au alocat nişte sume de bani. S-au dat aproximativ 40.000 de euro pentru cei care au câştigat. După aceea, în 2001 s-a schimbat locul, bulevardul Victoriei, dar şi în piaţa Alba Iulia, lângă actuala Bibliotecă Naţională. A fost şi acolo un concurs şi totuşi rezultatele concursurilor nu au fost mulţumitoare. Putem găsi şi o explicaţie: faptul că, din păcate, după 50 de ani de comunism nu exista experienţa de a executa asemenea proiecte. A face în anul 2007 un concurs de arhitectură, când Preafericitul Daniel a preluat această problemă, era iar o tergiversare, cred eu, pentru că, până la urmă, concursul de arhitectură aduce îmbrăcămintea bisericii. Şi atunci Preafericirea Sa a hotărât un lucru pe care eu îl apreciez în mod deosebit, întocmirea unei teme. O temă care să corespundă funcţiunilor liturgice. Au avut loc două simpozioane şi întâlniri, la sfârşitul anului 2008, în decembrie, apoi în iunie 2009, s-a discutat cu specialişti, în mod special cu arhitecţi, şi s-au preluat ideile, ca în 9-10 decembrie 2009 să aibă loc ultima dezbatere pentru a se prezenta caietul de sarcini. Fiecare a venit, sigur, cu pro-puneri.

Cât de importantă este alegerea temei în ridicarea noii catedrale?

De multe ori, întrebaţi fiind arhitecţii de ce concursurile ulterioare nu au avut o finalitate, tot ei răspundeau: „Pentru că nu am avut o temă!“. Acum s-a întocmit o temă, s-a făcut o ilustrare şi s-a propus să lucrăm pe acest caiet de sarcini şi pe această ilustrare, să trecem direct la concursul de proiectare. Orice tergiversare însemnează iar o amânare a acestei lucrări.

În 26 ianuarie 2010, aţi făcut parte din comisia care, în Palatul Patriarhiei, s-a întâlnit cu participanţii la concursul de proiectare. Ce s-a întâmplat acolo?

Sunt plăcut impresionat de faptul că au venit să îşi exprime dorinţa de a întocmi acest proiect zece firme. Nu mă aşteptam, credeam că este vorba de trei-patru firme maxim. Au venit zece firme: cinci din Bucureşti, una din Suceava, două din Arad, una din Iaşi şi una din Bacău. Urmează acum ca, în circa două săptămâni, să mai fie o întâlnire, pentru a se clarifica o serie de probleme şi aspecte, după care, până pe 30 mai, să vină cu proiectul elaborat la fază de studiu de fezabilitate şi proiect tehnic pentru autorizarea de construcţie. Adică s-au stabilit nişte elemente astfel încât câştigătorul care va fi declarat după o cercetare de o lună - în cursul lunii iunie - să poată să completeze toate elementele de proiect în aşa fel încât până la 15 august să aibă loc obţinerea autorizaţiei, să se facă licitaţia, în aşa fel ca în jurul lui 15 august să înceapă.

S-a propus ca 2013 să fie anul când se va termina „la roşu“ ca-tedrala iar până în 2015 să se termine lucrările, să se facă finisările şi să fie şi sfinţită, urmând ca mai apoi să fie făcute mozaicurile şi pictura.

Eu sunt convins că aceste lucruri sunt total realizabile, mai ales că se va face şi o licitaţie internaţională pentru execuţie, pentru ca antreprenorul general să vină şi cu fondurile necesare, asigurând continuitatea construcţiilor şi după ce se realizează construcţia să fie realizată plata înapoi a acestor sume.