„Colinda ca manifestare de cultură tradițională va persista, dar nu în vatra satului”

În Moldova, colinda și obiceiul colindatului descriu o hartă a răspândirii neuniformă. Unele zone au mai pierdut din suflu în favoarea jocurilor cu măști, a jocurilor dramatice, dar și a diverselor forme de teatru popular, practicate cu precădere în preajma Anului Nou, altele, dimpotrivă, au conservat colinde arhaice, de o extraordinară frumusețe și muzicalitate. Despre cum se practică obiceiul colindatului și despre cum va reuși viitorul să prezerve colindele în formele lor vechi, nealterate, citiți într-un interviu cu Lucia Cireș, cercetător științific, autorul unora dintre cele mai valoroase lucrări despre colinda din această parte de țară.

În primul rând, doamnă Lucia Cireș, aș dori să stabilim ce înseamnă „a colinda” și cum poate fi definit termenul „colind/colindă”. Cred că este nevoie să clarificăm acești termeni, căci în accepțiunea publică, mai ales în ultima perioadă, noțiunea de „colindat” este asociată numai Ajunului Crăciunului.

Există doi termeni, deopotrivă considerați literari, care circulă: termenul de „colindă” și cel de „colind”. „Colinda” este termenul utilizat mai ales în nordul țării, respectiv în Moldova de Nord, Transilvania, Maramureș, în Bihor chiar „corindă”. „Colind” se folosește în sudul Moldovei, în Muntenia și, pe alocuri, în sudul Transilvaniei. Prin urmare, forma pe care o prefer, pentru că așa am învățat-o, este „colindă”. Iar obiceiul în care se încadrează această specie folclorică este „colindatul”. Așadar, „colindatul” este un obicei, iar „colinda” este manifestarea literar-muzicală, specia folclorică.
Dacă e să pornim de la semnificația termenului „a colinda”, care înseamnă „a umbla de la casă la casă”, ar însemna să percepem fenomenul colindatului în sens mai larg. Unii cercetători consideră că nu numai colinda din Ajunul Crăciunului este colinda propriu-zisă, ci există și colinde din preajma Anului Nou (aici tematica e mai generală), există colinde care se cântă numai în ajunul Bobotezei, colinde care se cântă în ajunul Floriilor și colinde de Paști (cu o tematică mult mai largă față de colinda de Crăciun).

Colindele de Crăciun, așa cum ne-am obișnuit noi să le practicăm și să le ascultăm, au, cu predilecție, ca subiect, Nașterea lui Iisus Hristos: vestirea nașterii, colinde protocolare, care se adresează gazdelor („v-am găsit stând la masă”, „cu pahare pline”, „la ferești cu flori domnești” etc.),
colinde cosmogonice (care au ca subiect facerea pământului sau faptul că s-au furat luna, soarele și stelele de pe cer și aducerea lor înapoi). Mai există, de asemenea, acele colinde care nu au subiect creștin, și anume colindele numite profesionale. Sunt cele care se cântă la anumite gazde, în funcție de situația profesională sau civilă/socială a acestora. De exemplu, la o casă unde s-a născut un copil mic se cântă „colinda de copil mic”, acolo unde este o fată de măritat se cântă „colinda de fată mare”, unde este un flăcău - „colinda de flăcău”. Uneori, se întreabă gazda: „Ce doriți, colindă de fată, colindă de flăcău, sau colindă de oameni gospodari?” Există colinde care sunt destinate numai familiei, în sens restrâns, respectiv soț-soție, sau pentru oamenii în vârstă („colindă pentru doi bătrâni”). Pe de altă parte, în funcție de ocupația gazdelor, există colinde pentru pescari, colinde pentru ciobani - iar aici aș preciza că și textul pe care noi îl știm ca balada Miorița, de fapt, are și funcție de colindă, mai ales în Transilvania −, colindă de primar, colindă de preot. Sunt și anumite texte specializate, colindele de felicitare, care au o narațiune alegorică, prezentând familia sau persoana colindată într-un decor feeric, cu o stare de fericire, ceea ce reprezintă, de fapt, o urare indirectă. Un exemplu este chiar expresia „boieri mari”, pe care colindătorii o cântau și la săraci, flatându-i și dorindu-le, indirect, să aibă belșug și sănătate.

Colinda, în fond, în principal asta urmărea - transmiterea unor urări în momente de sărbătoare.

Colindatul în preajma Anului Nou, specific Moldovei

Sunteți autoarea unor importante cercetări dedicate colindatului în Moldova. Care este specificul moldovenesc al colindatului?

N-aș putea să vă spun care este situația de la sat la sat, dar se conturează niște zone. În nordul Moldovei, mai ales în partea din­spre munte, colinda este bine reprezentată și cu preponderență are subiecte religioase sau biblice. Există o zonă nordică și centrală, mai de șes, mai de podiș, în care predomină formele de teatru ­popular și de plugușor. Acestea, având o popularitate mare, fiind gustate de public, au substituit colinda propriu-zisă sau au pus-o într-o zonă de umbră. Mai merg copiii sau cete de fete, dar numai până se înserează.

Apoi, există o zonă de sud, cu un bogat repertoriu de colinde laice, și mă refer în mod special la județele Vrancea și Galați. Aici se întâlnesc foarte multe colinde adresate gazdelor. În majoritatea cazurilor sunt interpretate de cete de flăcăi, în Ajunul Crăciunului: sunt texte lungi, cântate în alternanță de două grupuri; e o manifestare grandioasă.

Zona din Podișul Central Moldovenesc cunoaște mai mult colindatul cetelor de copii, care merg de cu seară. După ce au trecut copiii, gospodarii se colindă unii pe alții: tinerii se duc la nași, la părinți, pe urmă se adună mai multe familii, se duc la alte rude și este un fel de petrecere generală. Însă nu mai există rigoare, un repertoriu fix, subiecte strict religioase, ci mai degrabă e ­un prilej de întâlnire și de socializare.

Nu există un repertoriu strict moldovenesc. În satele în care sunt veniți mai mulți transilvăneni s-au adus multe motive de colindă care sunt, la origine, transilvănene. De asemenea, sudul Moldovei are un repertoriu mai apropiat de sudul Transilvaniei. Sunt satele acestea de lipoveni, de ucraineni, de huțuli care au o formă de colindat tradițională - colindă numai bărbații și au subiecte ample, cu fir epic. Dacă ar fi să găsesc un specific pentru Moldova, atunci acesta se regăsește în colindatul din preajma Anului Nou.

Cât de răspândit este obiceiul mersului „cu steaua” în zona Moldovei?

Acest obicei este răspândit pe o arie mai largă, aș putea zice că în toată Moldova, și poate că un rol important în menținerea sa a avut și școala, prin serbările școlare. Mersul „cu steaua” este axat pe nașterea lui Hristos și este practicat în special de copii. Textele cântecelor de stea nu sunt folclorice, ci aparțin unor autori, în unele cazuri cunoscuți, alteori necunoscuți. Nu au rezonanța versului popular.

Când și cine merge la colindat?

În privința cetelor de colindători, nu există o unitate pe teritoriul moldovenesc. Există cete de copii care se întovărășesc după gradul de rudenie sau în funcție de vârstă. În principal, sunt cete de băieți, dar se întâmplă să meargă și fetițe. Cetele de flăcăi sunt cele îndătinate. Uneori însă merg cete mixte - băieți cu fete, alteori, când colinda propriu-zisă se practică în ajunul Anului Nou, atunci băieții sunt ocupați cu manifestările dramatice, iar fetele mai mari merg și ele cu colinda, dar numai pe la rude, nu în tot satul. Se alcătuiesc și cete de oameni căsătoriți.

Ar mai fi de spus că acești colindători sunt răsplătiți. Copiilor, prin tradiție, li se dădeau colăcei, nuci, mere, prune uscate, mai târziu bomboane, biscuiți, iar acum, cel mai frecvent, un bănuț. Tinerilor nu se cădea să le dai bani. Îi invitai în casă, îi cinsteai. Excepție făceai în cazul tinerilor care organizau și jocul (hora) de Crăciun; acestora li se dădeau bani tocmai în ideea că trebuie să plătească lăutarii, că au o serie de cheltuieli în legătură cu organizarea. Tot legat de ceata de flăcăi, dacă o fată era prietenă cu unul dintre flăcăi și între ei era oarecare înțelegere, atunci fata îi pregătea un colac mare și, când termina ceata de colindat, fata anunța că acela era colacul băiatului respectiv. Asta era un fel de afișare publică a relației lor și, de obicei, după ce-i dădea colacul, urmau logodna, căsătoria. Se oficializa, de fapt, relația. De asemenea, la horă, când un flăcău invita o fată să deschidă împreună jocul, era deja un fel de anunț că ei, în curând, se vor logodi.

„Lumea satului s-a rărit”

Când a început să dispară obiceiul colindatului în satele moldovenești?

După ce s-a instalat regimul comunist, colinda a înregistrat un declin, iar colindătorii au fost persecutați. Era un regim ateist, care lupta pentru eradicarea credinței, a religiei și a manifestărilor considerate religioase. La școală era interzisă. Prin sat mai umblau copiii, dar numai pe la rude, mai cu fereală.

Prin anii ‘60 - ‘70 a început să mai slăbească această persecuție, iar momentul cel mai important a fost acela în care Corul Madrigal și-a inclus colinde în repertoriu, iar acestea au fost difuzate chiar prin intermediul televiziunii. Toată lumea a simțit atunci un suflu nou, o liberalizare.

După 1989, fenomenul a explodat. Ceea ce a fost interzis acum a devenit preferința tuturor. Au apărut colecții nenumărate, au apărut formații care cântă colinde, unele prelucrate, altele populare, altele cu texte străine. Pentru că trebuie să facem distincția între cântecele de Crăciun („Jingle Bells” sau „Afară ninge liniștit…” etc.) și colinde.

Oricum, lumea satului s-a rărit, știți. Au mai rămas bătrânii în sat, copiii au alte preocupări, tineretul este plecat. În mare, fenomenul se află în declin. După cum viața culturală a satului este în declin.

În 1984 ați publicat cercetarea monografică „Colinde din Moldova”, în care ați inclus și 72 de melodii transcrise de Florin Bucescu și Viorel Bîrleanu. Ce colinde ați reușit să tezaurizați prin intermediul acestei lucrări?

Lucrarea aceasta este o parte a tezei mele de doctorat. Iar cele 72 de melodii de colinde transcrise, cuprinse în lucrare, reprezintă toate tipurile melodice întâlnite. Nu toate sunt foarte vechi, dar, pentru a ilustra varietatea, cei doi au reprezentat toate tipurile melodice.

Care sunt cele mai vechi colinde pe care le-ați întâlnit în Moldova?

Mie mi se pare că cele mai vechi colinde sunt cele laice. Colinda cu leu este una dintre cele mai interesante. Este culeasă din sudul Moldovei, din județul Galați.

Trebuie să spunem că în cercetarea colindei românești un rol deosebit l-a avut profesorul și interpretul Ioan Bocșa, de la Cluj. El a format și grupul de studenți - Ansamblul „Icoane”, cu un repertoriu autentic și foarte frumos de colinde. Dintre colindele cântate de Ioan Bocșa, aș vorbi despre colinda cerbilor metamor­fozați, culeasă și prelucrată și de Béla Bartók (n.r. - compozitor și pianist maghiar, născut la Sânnicolau Mare, în 1881)
în compoziția lui, „Cantata Profana”. Motivul cerbilor este unul dintre motivele arhaice și foarte frumoase.

„Așa cum se păstrează unele piese în muzeu, așa vor fi scoase din memoria pasivă și unele colinde”

Exista obiceiul colindatului și în Moldova de dincolo de Prut, acolo unde vă sunt, de altfel, rădăcinile?

Sigur că da. Există o culegere de folclor cu colinde din Transnistria. În 1942, după ce frontul românesc a înaintat dincolo de Nistru, s-a deplasat acolo o echipă de cercetători din Școala sociologică a lui Dimitrie Gusti. Unul dintre aceștia a cules un repertoriu extraordinar de colinde laice. În Moldova de peste Prut sunt colinde arhaice foarte frumoase. Însă, la fel ca în Moldova de dincoace, colindele nu sunt egal răspândite. Sunt zone în care colindatul este mai intens - sudul Basarabiei, pe când nordul merge în tandem perfect cu zona Botoșanilor, spre exemplu, unde colinda este mai rar întâlnită.

Dar acum se mai păstrează colindele acolo?

Se păstrează. Sunt echipe de colindători. În mișcarea celor de peste Prut de valorificare a folclorului, colinda a fost avută în vedere. Situația este similară cu cea de la noi, numai că acolo se păstrează un repertoriu mai vechi, mai interesant.

Știu că și bunicul, și tatăl dumneavoastră au fost preoți. V-ați refugiat cu familia în România, în cel de-al Doilea Război Mondial. Ce v-au poves­tit părinții despre Crăciunul de altădată din Basarabia?

Bunicii după tată erau din Corjova-Dubăsarii Vechi. Copilăria mea a fost foarte chinuită, fiind refugiați. Eu m-am trezit la Talpoș, Bihor. Țin minte că noi nu aveam nici pat, aveam patru butuci, pe care erau puse scândurile, o saltea de paie și un covor de-al bunicii, adus din Basarabia. Aveam cearșafuri de cânepă. A fost foarte greu, încât povești cu Crăciunul n-am prea avut timp să ascult. Însă îmi amintesc că mai târziu, după ce ne-am mutat la Tinca, un orășel din Bihor, s-a coagulat o mică societate de basarabeni refugiați, de care, culmea, s-au lipit apoi și toate notabilitățile orașului. Toți ai mei cântau foarte frumos. Tata a plecat din Basarabia cu mandolina și clarinetul, iar mama cu chitara. Și-mi aduc aminte că se aduna această mică societate și, de Crăciun, întotdeauna colindau, chiar dacă la școală nu era voie. Colindele de Crăciun erau sfinte. Erau colinde cu caracter religios: „O, ce veste minunată!”, „Trei păstori”, „Sculați, sculați, boieri mari!”

Dumneavoastră, ca cercetător, ce șanse mai dați colindei în Moldova, astăzi, când pare că ne îndepărtăm cu toții de buna rânduială a lumii de altădată?

Colinda, ca manifestare de cultură tradițională, va persista, dar nu în formele în care o știm, în vatra satului. Va fi perpetuată prin televiziune, respectiv radio, și mai ales prin Biserică. Sunt foarte mulți preoți care organizează cete de colindători, cu repertoriu de colinde cu subiecte religioase. Cred că va predomina, în continuare, și se va extinde fenomenul colindei religioase. Eu sunt optimistă. Există oameni care mai luptă pentru păstrarea tradiției. Așa cum se păstrează unele piese în muzeu, așa vor fi scoase din memoria pasivă și unele colinde.