La începutul acestui an, a apărut, în premieră, prima enciclopedie din lume dedicată problematicii copiilor de pe întregul glob pământesc. Doina Balahur, profesor universitar la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, este unul dintre autorii care au contribuit la editarea acestei lucrări. În enciclopedie, fiecare continent este analizat din punctul de vedere al respectării drepturilor copiilor. Copiii-soldaţi, copiii exploataţi prin muncă sau căsătoriile între copii sunt teme analizate în lucrarea monumentală apărută la Editura Greenwood. „La nivel european, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudenţa dezvoltată în ultimii zece-cincisprezece ani că, ori de câte ori drepturile copilului intră în conflict cu drepturile adulţilor, în special cu ale părinţilor, au prioritate drepturile copilului“, a spus Doina Balahur, care a lucrat la volumul referitor la continentul european.
Enciclopedia „Children’s Issues Worldwide“, editată de Greenwood Press, este o premieră. În ce constă aceasta?
Este o primă lucrare care a fost editată de cel mai cunoscut grup editorial din lume, specializat în elaborarea şi publicarea enciclopediilor. Munca din spatele acestor şase volume este uriaşă. Fiecare volum analizează situaţia drepturilor copilului pe un număr de state de pe câte un continent. Un prim pas a fost o competiţie de oferte adresată specialiştilor de pe continentul respectiv, specialişti în drepturile copilului. Pe baza planului situaţiei drepturilor copilului în ţara respectivă, pe baza cv-ului, a cercetării în domeniu, au fost selectaţi, la nivelul fiecărui continent, câţiva specialişti care să elaboreze, în final, câte un capitol reprezentativ pentru ţara din care provine. Fiecare volum a avut un coordonator la nivel de continent, în Europa, coordonatorul volumului a fost Leslie Limage, din Franţa, directoare a UNESCO pentru Europa. Colaborarea cu ea şi cu colectivul care a făcut ceea ce noi numim în lumea ştiinţifică „peer review“ s-a derulat pe perioada unui an şi, la final, după ce au fost respectate toate indicaţiile, sugestiile şi observaţiile editorului european, materialele au fost trimise la Greenwood care, de asemenea, a făcut propriile observaţii, propria activitate de peer review. Astfel, după o muncă de aproape doi ani, a apărut prima enciclopedie asupra problematicii copilului din toată lumea.
„Nu ne naştem părinţi, învăţăm să fim părinţi“
Cum aţi intrat în acest colectiv?
Pur şi simplu am fost invitată. În România şi în spaţiul european sunt cunoscută datorită cercetărilor, publicaţiilor în domeniu şi am fost invitată să fac o ofertă de capitol pentru România, care a fost îmbunătăţită pe baza colaborării cu echipa franceză şi pe baza colaborării cu echipa de la Greenwood.
Care este adresabilitatea acestei enciclopedii?
Enciclopedia se adresează unui spectru foarte larg de cititori. Ca profesor la Universitate şi cercetător în domeniu, aş începe prin a-i numi întâi pe colegii mei, profesori şi cercetători de la universităţi, institute de cercetare, organizaţii nonguvernamentale care au proiecte de cercetare în acest domeniu. În strânsă legătură cu această categorie, se adresează responsabililor în domeniul politicilor sociale referitoare la drepturile copilului, se adresează şi unor categorii sociale care intră în contact cu copiii şi care trebuie să respecte drepturile acestora şi aş numi aici cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi preşcolar, judecători, procurori, poliţişti, preoţi, medici, oricare profesionist care, în virtutea activităţii pe care o desfăşoară, intră în contact cu copiii. Se adresează, de asemenea, studenţilor a căror pregătire profesională implică cunoaşterea acestor drepturi, se adresează unei game foarte largi de organizaţii nonguvernamentale care se ocupă de copii şi, de ce nu, se adresează publicului foarte larg şi aş numi aici părinţii, pentru că nu ne naştem părinţi, învăţăm să fim părinţi, şi atunci, o asemenea colecţie este foarte utilă.
Care sunt cele mai flagrante încălcări ale drepturilor copilului?
Avem un document la nivel internaţional care oferă o listă a drepturilor copilului. De la intrarea în vigoare, a schimbat foarte mult situaţia drepturilor copilului din toată lumea. Drepturile omului înseamnă o luptă pentru drepturi. Nu înseamnă că odată cu intrarea în vigoare, toată lumea este dispusă să le şi respecte, să le şi observe, astfel că ne confruntăm în continuare, pe toate continentele, cu încălcări flagrante şi persistente ale drepturilor copilului. Pe continentul european, având la bază raportele comitetului Naţiunilor Unite, încălcarea flagrantă şi persistentă a drepturilor copiilor muncitorilor imigranţi. Poate cazul României este ilustrativ aici, copiii muncitorilor români din Italia sau din Spania sau chiar din alte state europene cărora li se refuză practic statutul de copil, pentru că, înainte de a fi imigrant, este copil. Conform legislaţiei internaţionale, trebuie să i se ofere aceleaşi drepturi oriunde pe planeta asta, în ţara sa, dar şi pe alt continent.
Sunt situaţii grave, cum se întâmplă în Africa, avem cercetări realizate de colegii de acolo, cea a copiilor-soldaţi. Genocidul din Rwanda a făcut în jur de două milioane de victime, din care o tremie sunt copii. La fel, putem vorbi de ceea ce s-a întâmplat în Sudan, la Darfour, ceea ce se întâmplă în conflictul israeliano-palestinian - acolo copiii sunt victime curente, şi de o parte şi de alta.
„Drepturile nu trebuie confundate cu privilegiile“
În ce măsură se pot folosi copiii de drepturile lor în exces, sunt anumite limite?
Atunci când se vorbeşte de drepturi, în lumea juridică, acestea au corelatul lor în obligaţii. Nu există o relaţie juridică în care o parte să aibă doar drepturi şi cealalată doar obligaţii. În cazul special al copilului, există şi excepţii, dreptul statuează, de exemplu, deptul copilului nenăscut de a intra în posesia unei moşteniri dacă se naşte viu. La nivel european, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudenţa dezvoltată în ultimii zece - cincisprezece ani că, ori de câte ori drepturile copilului intră în conflict cu drepturile adulţilor, în special cu ale părinţilor, au prioritate drepturile copilului. Sigur, drepturile nu trebuie confundate cu privilegiile, cu preferinţele.
În ce măsură educaţia de tip „clasic“ mai este posibilă, cu unele constrângeri sau pedepse uneori corporale?
Aici depinde foarte mult de familie, de comunitatea în care creşte copilul, iar tradiţia comunităţii respective este foarte importantă. Există încă unele comunităţi în care educaţia copiilor şi relaţia dintre copii şi părinţi se derulează în continuare sub umbrela unei tradiţii foarte clare, sub umbrela puterii absolute a părinţilor, mai exact a tatălui, aşa cum se întâmplau lucrurile la începutul modernităţii, în timp ce, în alte comunităţi, relaţia dintre părinţi şi copii s-a schimbat radical şi ajungem chiar la situaţii extreme, în care părinţii sunt abuzaţi de copiii lor, pentru că nu sunt capabili să le ofere tot ce şi-ar dori aceştia, tot ce văd prin filme sau ce văd pe la alţi colegi, pentru că avem, din păcate, şi asemenea situaţii.
În lumea de astăzi, datorită globalizării comunicaţiilor, este un proces de maturizare mai rapidă a copiilor, dar în acelaşi timp, a crescut perioada necesară dobândirii autonomiei economice. Din această situaţie rezultă, de multe ori, tensiuni importante nu numai între părinţi şi copii, dar şi între copii şi comunitate şi, de multe ori, asemenea situaţii conduc copiii la conflict cu legea penală.
Copiii de azi au aproape un acces nelimitat la informaţie. În ce măsură părinţii şi şcoala sunt la fel de informaţi asupra informaţiilor la care are acces copilul? Ar putea exista un filtru?
În principiu, Convenţia europeană a drepturilor omului şi a drepturilor internaţionale în materie vorbesc de dreptul la informare. Copilul, în principiu, are, ca şi adultul, aceleaşi drepturi, de a primi şi de a difuza informaţii, fără să fie limitat în acest drept. Pe de altă parte, este un lucru cunoscut, navigaţia pe internet, pentru generaţia de astăzi, începe foarte repede. Navigaţia pe internet înseamnă şi vizitarea unor site-uri care nu au tocmai un conţinut moral, care sunt departe de a oferi o informaţie capabilă să educe în sens pozitiv. Problema nu este nouă, în Statele Unite, în anii â70, se punea problema vizionării excesive a emisiunilor TV, cu diverse conţinuturi. S-a pus la un moment dat o piedică pentru a îngusta posibilităţile copiilor de a intra pe anumite canale, dar asta se întâmpla în casa proprie, în momentul în care copilul ieşea în stradă sau mergea la cofetărie, de exemplu, unde era televizor, înceta acest control.
Este o problemă care preocupă, la ora actuală, specialiştii în domeniu, cum poate fi protejat copilul care navigează necontrolat pe internet, cum îl putem proteja de abuz de orice fel - sexual, emoţional, de exploatarea economică întâlnită pe internet. Există câteva proiecte la nivel european şi la nivel global care s-au finalizat cu construcţia unor web-uri cu informaţie specializată pentru copii, care asigură o navigaţie numai pe site-uri cu un conţinut educaţional pozitiv, însă, pe de altă parte, apare o întrebare retorică, de ce s-ar duce copiii numai pe acele site-uri şi nu şi pe altele?
Această problemă rămâne una deschisă, în condiţiile în care lucrurile sunt foarte interesante; există un decalaj între generaţii în ceea ce priveşte abilităţile de a naviga, posibilităţile de a opera în spaţiul cibernetic. Vorbim, în acest caz, de socializare inversă, părinţii învaţă de la copii.
„Drepturile omului nu sunt împotriva tradiţiei“
Drepturile copilului pot rămâne o intenţie frumoasă, dar neaplicabilă? Copiii de etnie rromă au posibilitatea de a merge la şcoală, însă sunt ţinuţi acasă, mai ales fetele. Cum poate fi rezolvată o astfel de situaţie?
În doctrina drepturilor omului este o discuţie consistentă cu privire la universalitatea drepturilor omului şi tradiţiile culturale ale diferitelor comunităţi. De multe ori, aceste drepturi culturale intră în conflict, în general, cu drepturile omului, în special cu drepturile copilului. România a avut frecvente situaţii de monitorizare a drepturilor copilului, iar mai recent a fost monitorizată pe respectarea strictă, în lege, în drept şi în fapt, a vârstei de 18 ani, pentru că, în cadrul anumitor grupuri culturale, conform tradiţiei, de pildă, căsătoria se poate încheia mult sub vârsta de 18 ani. Există deja un număr important de cercetări care arată că este traumatizant, fizic şi psihic, consumarea căsătoriei înainte de o anumită vârstă. Acesta este un exemplu mai apropiat de noi. Un exemplu mai îndepărat, dar la fel de preocupant pentru activiştii în domeniul drepturilor omului, este situaţia unor grupuri, a unor triburi africane care, în ideea că respectă o anumită tradiţie, omoară gemenii la naştere, pentru că naşterea unor gemeni în comunităţile respective este considerată semn rău. O altă problemă este circumcizia, în acest caz fiind şi un proiect mare al Naţiunilor Unite la ora actuală.
Educaţia ar putea rezolva problema aceasta, a conflictului între tradiţie şi repectarea drepturilor?
Lucrurile sunt clarificate cumva în doctrină. Drepturile omului nu sunt împotriva tradiţiei, atâta vreme cât această tradiţie nu aduce atingere integrităţii fizice, psihice, sănătăţii, vieţii persoanelor respective. Ori de câte ori, la adăpostul tradiţiei, se constată încălcări flagrante ale drepturilor omului, atunci se încearcă găsirea unui echilibru şi, desigur, educaţia are un rol foarte important aici, dar lucrurile sunt de durată. Aş dori să fac aici o subliniere, şi anume că educaţia pentru drepturile omului este foarte importantă, dar din păcate, uneori, chiar din mediul academic sunt voci care consideră că drepturile omului sunt acelea care împiedică păstrarea unor tradiţii, şi atunci, la scenă deschisă, dezvoltă un discurs care este împotriva acestor drepturi.
„În zona Madridului, au fost înregistraţi 40.000 de copii ai familiilor de români“
Cum pot fi respectate drepturile copiilor singuri acasă, care sunt, într-o măsură mai mică sau mai mare, abandonaţi?
Este o situaţie relativ nouă pentru România. De fapt, nu este chiar nouă, pentru că imediat după ’90, în condiţiile schimbărilor radicale care s-au produs, în condiţiile colapsului economic în care a intrat România, atunci sigur că un important procent al forţei de muncă din România s-a orientat către statele europene şi noneuropene şi, în acese condiţii, primii care au avut de suferit au fost copiii. Avem foarte multe situaţii în care ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, sau unul dintre ei. Avem, de pildă, în nordul Moldovei, în zona Sucevei, sate întregi în care mai ales femeile sunt plecate la muncă, pentru că au găsit mai uşor, în Italia unde îngrijesc bătrâni sau copii, sau în agricultură. Copiii au rămas cu taţii sau cu membrii familiei extinse, astfel că au rămas aproape în afara oricărei griji sau supravegheri. Am avut situaţii extreme chiar în judeţul Iaşi, unde, ca formă de protest, copiii s-au sinucis pentru că aveau nevoie de mamă.
Recent, a intrat şi în atenţia responsabililor politici de la nivel local şi naţional situaţia acestor copii şi au început să dezvolte programe locale care vizează protecţia şi ocrotirea drepturilor copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Există, de asemenea, un număr de organizaţii nonguvernamentale care vin în sprijinul acestor copii, legat de pregătirea lecţiilor, de petrecerea timpului liber, etc.
Ar fi mai bine ca părinţii să îşi ia copiii cu ei?
Ideal, aşa ar fi, copiii să crească împreună cu părinţii, însă depinde care este condiţia părinţilor respectivi, dacă muncesc în mod legal, dacă au un contract de muncă, dacă au permis de şedere în statul respectiv. În aceste condiţii, ar fi recomandabil să îşi ia şi copiii. Eu lucrez cu autorităţile publice din Spania, şi am văzut că, în zona Madridului, autorităţile publice şi de asistenţă socială au înregistraţi 40.000 de copii ai familiilor de români care muncesc în zona respectivă. Le-au asigurat locuri în grădiniţe, în şcoli, le-au asigurat cursuri de limbă. Aceşti copii intră într-un sistem public de asistenţă şi ocrotire a drepturilor copiilor. În Spania, există o experienţă mai îndelungată cu imigraţia, ei s-au confruntat constant cu imigraţia din America de Sud, cu cea din nordul Africii, astfel că au o anumită experienţă în integrarea imigranţilor, dar aceasta este politica lor oficială pentru cei care intră în mod oficial în ţară, care au cotract de muncă şi permis de şedere, în timp ce, faţă de cei care nu intră oficial, se aplică legislaţia internaţională, expulzarea.
„Se constată o reîntoarcere la modelul tradiţional de familie“
În ce măsură a evoluat familia, cum arată ea astăzi, faţă de acum 50 de ani?
Aici lucrurile sunt diferite de la o comunitate la alta. Mă refer aici la un studiu recent, care a fost realizat la nivel global de Organizaţia Naţiunilor Unite, care arată că există schimbări fundamentale la nivelul familiei. Printre acestea, este vârsta la care se întemeiază familia, care a crescut, iar creşterea este semnificativă. Dacă media, în modernitate, a fost la 22-22 de ani şi jumătate, aceasta fiind vârsta la care şi bărbatul şi femeia îşi întemeiau o familie, acum media a crescut cam cu zece ani. A crescut, de asemenea, vârsta la care se naşte primul copil, cu mai mult de zece ani, undeva în jurul vârstei de 35 de ani pentru femei. De asemenea, a crescut semnificativ trendul familiiilor monoparentale voluntare, femei sau bărbaţi care doresc să aibă un copil, dar care nu mai doresc să se căsătorească. Schimbarea cea mai spectaculoasă şi aş spune că este cea mai radicală este schimbarea relaţiei tradiţionale de rudenie care s-a întemeiat, din vremuri imemoriale pe legătura de sânge.
Modelul tradiţional al familiei, cu tatăl pe post de cap al familiei, mai este valabil?
Pe continetul european, acest model este unul pe care abia îl mai regăsim în câteva comunităţi, el s-a schimbat radical.
Care sunt tendinţele, la ce ne mai putem aştepta?
Givanni Battista Vico folosea o expresie, „corsi e ricorsi“, reveniri la o anumită situaţie. În anii ’70 se vorbea de o revoluţie sexuală, colegii din Statele Unite au produs numeroase studii în care vorbeau de disoluţia familiei tradiţionale. Însă, odată cu pericolul SIDA şi alte boli de asemenea natură, în Statele Unite, aşa cum arată studii recente, se constată o reîntoarcere la modelul tradiţional de familie, încât e greu de spus în ce direcţie se va întrepta familia. Putem să ne aşteptăm la o diversificare, nu ne vom întâlni doar cu familia tradiţională, dar nu putem să apreciem că ea va dispărea peste noapte de peste tot. Va fi o diversificare a tipurilor şi modelelor de familie.
▲
„Nu avem foarte multe documente care să spună ce s-a întâmplat cu copiii“
Au mai fost cazuri similare României, în privinţa emigraţiei? Cum s-a rezolvat problema copiilor în aceste cazuri?
Sigur, migraţii masive au mai fost. Chiar şi în România, între cele două războaie mondiale sau chiar înainte de Primul Război Mondial, o migraţie masivă a populaţiei din Transilvania către Statele Unite. Nu avem foarte multe documente care să ne spună ce s-a întâmplat cu copiii, pentru că, în general, copilul a fost o mare absenţă în discursul public în toată modernitatea. Informaţia este destul de redusă, dar de regulă, din documentele pe care le--am consultat, copiii şi-au urmat părinţii, fie odată cu aceştia, atunci când au plecat, fie mai târziu, când aceştia s-au aşezat acolo şi şi-au construit o viaţă normală. Printr-o experienţă similară a trecut şi Spania, imediat după abolirea dictaturii franchiste, când s-a trecut la democraţie şi la un nou tip de economie, astfel că Spania a avut aceleaşi probleme. Spaniolii şi-au căutat de lucru în alte state, şi-au contruit o bunăstare şi apoi s-au reîntors. A fost cam aceeaşi situaţie, au plecat fără copii, care au fost lăsaţi în grija familiei extinse.
▲
2.500 de pagini dedicate problemelor copiilor
Prof. univ. dr. Doina Balahur, cadru didactic la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza „ din Iaşi, este autoarea unui capitol despre România, publicat în volumul „Europa“ al enciclopediei „Childrenâs Issues Worldwide“, editată de Greenwood Press, cel mai mare grup editorial specializat în publicarea de astfel de opere.
Lucrarea „Childrenâs Issues Worldwide“ este prima enciclopedie din lume pe tematica problemelor copilului, copilărie şi drepturile copilului, editată în şase volume, apărute în luna ianuarie a acestui an.
Cele şase volume ale enciclopediei adună, în peste 2.500 de pagini, lucrările a 176 de colaboratori. Aceştia au avut în vedere diverse abordări privind problematica vârstei copilăriei din 126 de ţări. Abordarea este, de cele mai multe ori, interdisciplinară, iar tematica este foarte variată, pornind de la rata foarte ridicată a SIDA în Haiti, la poluarea industrială din China, violenţele de stradă din Nigeria, sărăcia din Nicaragua, traficarea copiilor din Thailanda, căsătoria copiilor din India.
