▲ „Acest capitalism modern, pe care-l trăim astăzi, vine din următoarele idei despre economie, care spun: poţi să te îmbogăţeşti cât vrei de mult, dar respectă credinţa în Dumnezeu! Respectă credinţa în Dumnezeu, care se bazează pe cele 10 porunci şi pe evitarea celor şapte păcate fundamentale.“ ▲ „Nu este nici o ruşine să fii bogat, dar îmbogăţeşte-te respectând regulile de bază ale societăţii creştine!“ ▲ „Ce am vrea noi, ca Uniunea Europeană să ne dea bani şi atât? Nu, ea spune: da, vă dăm bani, dar trebuie să vedem mai întâi proiectul. Ne-au pus la dispoziţie 13 miliarde de euro, iar noi nu-i folosim“ ▲ Interviu cu dl Mugur Şteţ, purtător de cuvânt al Băncii Naţionale ▲
Domnule Şteţ, care sunt constatările Băncii Naţionale privitoare la situaţia economiei noastre pentru acest an?
La Banca Naţională, suntem foarte atenţi la tot ceea ce se întâmplă, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, căci, indiscutabil, economia României face parte din această economie globală. Şi tot ce a însemnat această criză globală a afectat şi economia românească. Economia noastră va ieşi şi ea din criză în momentul în care, la nivel global, economia îşi va regăsi normalitatea.
Poţi să te îmbogăţeşti cât vrei de mult, dar respectă credinţa în Dumnezeu!
Daţi-ne câteva repere - cum s-a manifestata această criză, cu specificităţile ţării noastre, aşa cum sunt văzute de la Banca Naţională.
Avem în 2009 o creştere economică negativă, de peste 7%, chiar apropiat de 8%, după ce am avut o creştere economică pozitivă de peste 7%. Vă daţi seama că această contracţie nici nu avea cum să nu se resimtă la nivelul fiecărui membru al societăţii noastre, la nivel economic, fie că este vorba de companii, de persoane juridice, fie că este vorba de persoane fizice. Fiecare dintre noi am resimţit, mai mult sau mai puţin, această criză. Acea creştere economică din 2008 a fost acompaniată şi de un deficit al balanţei de cont curent extrem de mare, care ajunsese la va-lori destul de ridicate, ce arătau că avem o problemă structurală în economia românească, o problemă pe care trebuia s-o rezolvăm.
Eu aş reveni la o problemă de fond, pe care n-am văzut-o dezbătută în societatea românească foarte des. Aş spune că ea practic lipseşte din mentalul colectiv, anume, criza mondială. Această criză mondială a fost generată de un lucru simplu, dar care ne face să ne reîntoarcem la începuturile capitalismului. Acest lucru simplu este că, în lumea largă, cei care investesc, cei care sunt actori principali pe pieţele de capital au cam uitat de unde a pornit capitalismul. Acest capitalism modern, pe care-l trăim astăzi, vine din următoarele idei despre economie, care spun: poţi să te îmbogăţeşti cât vrei de mult, dar respectă credinţa în Dumnezeu! Respectă credinţa în Dumnezeu, care se bazează pe cele 10 porunci şi pe cele şapte păcate fundamentale, care trebuie evitate. Primul este lăcomia, care a acaparat întreg sistemul pieţelor internaţionale. Alături de lăcomie, a apărut şi trufia. Cei care erau lacomi erau şi trufaşi, pentru că se lăudau cât de mult pot ei câştiga în timp foarte scurt, ceea ce a făcut să creăm valori inexistente. Aş reveni iarăşi la relaţia cu Dumnezeu. Dumnezeu îl ajută pe om să creeze din ceva, din materie, el nu poate crea ceva din nimic. Aceşti oameni s-au crezut nişte dumnezei şi au creat valori imense din nimic. La un moment dat, a venit cineva şi le-a spus, aveţi grijă că aţi păcătuit, sunteţi lacomi, sunteţi trufaşi. Lumea s-a trezit şi s-a întrebat, ce ne facem? E normal ca bulversarea să fie fantastic de mare.
Acest moment al crizei economice globale a fost destul de expresiv, de resimţit, încât să fie înregistrat nu ca o opinie, între atâtea alte opinii, ci ca regulă de piaţă? Opinia că undeva omul trişează şi la capitolul economic va fi luată ca atare, astfel încât să se impună între regulile de pieţei economice.
Ceea ce pe mine mă doare este că în mentalul colectiv nu se regăseşte această pildă. Dacă ea s-ar regăsi în mentalul colectiv, am putea să facem reguli şi să spunem, nu este nici o ruşine să fii bogat, dar îmbogăţeşte-te respectând regulile de bază ale societăţii creştine! Ceea ce e cel mai grav e că societăţile contemporane, deşi se declară ultra- credincioase, uită de cea mai completă şi complexă analiză sociologică existentă până acum, care este Biblia. Uitând lucrul acesta, uităm de cele 10 porunci, care nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă cel mai bun model de conduită socială. Cele 10 porunci, împreună cu cele şapte păcate capitale, ne arată cum să ne comportăm în societate, ca să asigurăm o creştere continuă a valorii sociale a comunităţii în care trăim. Am uitat să trăim în comunitate, căci dacă întrebăm un om de pe stradă acum dacă aparţine unei comunităţi, ne va privi cu mirare.
Vă referiţi acum la un cadrul general sau strict la România? Vorbiţi despre această însingurare a oamenilor, de trufie şi lăcomie, şi la noi?
Inclusiv din România, vorbesc de această lipsă de comuniune. Dacă întrebi pe cineva de comuniune, s-ar uita ciudat la tine. Răspunsul ar fi acesta: ce vreţi de la noi, pe mine mă interesează persoana mea şi cel mult familia mea imediată, nici măcar familia mea lărgită. Dacă ne-ar interesa comunitatea, ne-am gândi că acest interes înseamnă să creştem valoric din punct de vedere social, să cresc valoarea comunităţii mele. Iar crescând valoarea comunităţii mele, creşte şi valoarea mea. Nu pot trăi bine, dacă în jurul meu sunt oameni săraci. Am observat, de asemenea, la oamenii de afaceri din România că-i interesează propria bunăstare în chip exclusiv, neinteresându-se ce se întâmplă şi cu bunăstarea celor din jurul lor.
Revenirea României pe harta financiar-internaţională a presupus un efort fantastic
Cum se reaşază lucrurile acum, strict, la nivelul economiei mondiale? Cum evoluează lucrurile în SUA sau în Uniunea Europeană?
O analiză a realităţii imediate ne arată că economia americană dă semne de revigorare, economia din zona euro dă semne de revigorare şi, la fel, economia românească va da semne de revigorare, în timp. Va fi o anumită perioadă până când vom resimţi şi noi efectele pozitive din economiile care au început să se redreseze. Să nu uităm că peste 60%-65% din comerţul exterior al României se face cu ţările din Uniunea Europeană. Dacă-şi revine această zonă, evident că ne vom reveni şi noi. Sunt semne, repet, dar important este să nu uităm prin ce am trecut. Există oameni în zona europeană care vor să asigure un cadru de reglementare minim, cel puţin, ca să nu mai fim supuşi aceluiaşi atac al lăcomiei.
Cât de stringentă este problema capitalului străin, care a început să plece de când a debutat criza? Au plecat mulţi bani de la noi?
Nu. Investiţiile străine directe au o evoluţie normală pentru această perioadă. Gândiţi-vă că au scăzut la nivel internaţional banii disponibili pentru investiţii străine. Cum puteam noi să-i menţinem? Iarăşi o discuţie sterilă – au scăzut enorm investiţiile străine! Dar cum puteau să rămână la acelaşi nivel, când au scăzut la nivel internaţional? Am ajuns într-o stare de normalitate, în condiţiile în care deficitul de cont curent este acoperit şi chiar depăşit de investiţiile străine, ceea ce înseamnă că noi nu facem niciun efort pentru acoperirea lui.
Dacă discutăm de investiţii străine, haideţi să facem comparaţie cu alte ţări, cu Polonia, de exemplu...
Comparaţiile cu alte ţări sunt destul de complexe, nu e destul să comparăm nişte cifre. Trebuie să vedem de unde s-a pornit şi unde s-a ajuns. Uităm că, înainte de 1989, România era aproape exclusă de pe harta financiar-internaţională. Revenirea ei a presupus un efort fantastic. Nu putem compara stadiul actual al economiei din România, fără să ne uităm la trecut. Dacă discutăm despre agricultură, problema de bază a României nu este să ne comparăm cu Polonia şi Ungaria, ci cu România. Noi nu am utilizat aproape deloc fondurile europene.
Noi totdeauna dăm vina pe alţii, atunci când lucrurile nu merg bine
Care este explicaţia dvs. pentru faptul că aceste fonduri europene nu sunt luate sau nu ajung acolo unde trebuie?
Eu cred că este o chestie de prostie imensă. Nu se poate să ştii că ai bani de luat de acolo şi să nu faci nimic ca să-i iei. Poate să fie o birocraţie, dar, dacă vezi că nu merg lucrurile, te apuci şi desţeleneşti, vezi unde nu merge... poate să fie şi lipsă de proiecte. Ei, dacă vezi că nu ai proiecte, poţi să spui, hai să creăm nişte colective de oameni specializaţi în proiecte cu Uniunea Europeană, pe care să-i trimitem în ţară şi care să le spună oamenilor, vă ajutăm să faceţi proiecte. Nu pot să accept că toate aceste cauze, după doi ani de zile, încă mai există.
Cei de la Uniunea Europeană nu ţin cont şi de faptul că România este, totuşi, o ţară mai dezorientată decât celelalte, că a avut multe destabilizări?
Tratatele Uniunii ţin seama de ceea ce se întâmplă în Uniune. Noi banii aceştia putem să-i utilizăm tocmai pentru că tratatele Uniunii stabilesc foarte clar că există în Uniunea Europeană zone mai puţin dezvoltate decât altele. Ei au creat Fondul de Coeziune Socială, prin care să se facă proiecte, care să ridice standardele de viaţă, să creeze premisele de creştere economică, ca zonele sărace, ca nivel de viaţă, din Uniunea Europeană să se ridice la nivelul mediu din Uniunea Europeană. Dar ei nu pot să-ţi spună ce să faci cu banii.
Dar regulile acordării acestor bani nu cumva sunt prea rigide?
Noi totdeauna căutăm vinovaţii, atunci când lucrurile nu merg bine. Ce vină are Uniunea Europeană că noi nu suntem în stare să atragem bani pentru construcţia de străzi în România, în condiţiile în care ungurii sunt în stare? Ce am vrea noi, ca Uniunea Europeană să ne dea bani şi atât? Nu, ea spune: da, vă dăm bani, dar trebuie să vedem mai întâi proiectul. Ne-au pus la dispoziţie 13 miliarde de euro, iar noi nu-i folosim. Dacă n-am venit cu proiecte... Vă întreb din nou, de ce ungurii pot să facă autostrăzi pe banii Uniunii Europene, iar noi, nu? Ei pot să-şi facă dezvoltări de reţele de apă şi canalizare pe banii Uniunii Europene, iar noi, nu. Există la noi autorităţi locale, care spun, dă-mi mie banii, că ştiu eu cum să-i folosesc. Or, Uniunea Europeană cere proiecte. În aceste condiţii, trebuie să vină cineva să explice comunităţii locale că are dreptul să ia credite de la Uniunea Europeană, dar primăriile noastre nu vin cu proiectele. Aici e toată problema. Şi cel care acordă banii de la Uniunea Europeană răspunde de felul în care sunt daţi banii. Eu compar doar ceea ce citesc în ziare: un kilometru de autostradă din România este cel mai scump din Europa şi din lume. Dacă este aşa, cel de la Bruxelles nu-şi pune un semn de întrebare, nu se întreabă el, explicaţi-mi, vă rog, de unde, aceste cheltuieli? Şi apare problema eficienţei cheltuirii banului public. De asta nu luăm noi banii...
Şi acum mai avem, despre societatea de consum, o imagine strict comunistă
Cum explicaţi migraţia masivă a forţei de muncă din România? Economia noastră se susţine şi cu o parte din banii câştigaţi cu mari eforturi de români în străinătate şi cheltuiţi în ţară.
E foarte simplu: dacă un câine nu găseşte de mâncare într-un cartier, nu se mută în altul? Toate dezechilibrele din România se traduc în migrarea forţei de muncă. Îi încurcă şi pe cei din Uniunea Europeană, pentru că nici ei nu pot să primească foarte multă forţă de muncă.
În ce condiţii cei plecaţi la muncă în Spania, în Italia vor veni acasă şi nu vor mai tânji să plece din nou la muncă în străinătate?
Nu vor fi mari întoarceri de oameni în România, pentru simplul motiv că acolo există anumite domenii în care autohtonii nu vor să mai muncească.
Muncile de jos, adică.
Eu nu le-aş spune aşa, pentru că a munci nu este un lucru degradant. Pentru mine, nu există o muncă de jos şi o muncă de sus. Pentru mine există o muncă corectă şi cinstit făcută şi îmbogăţiri peste noapte. Munca cinstită este o muncă nobilă. Portugalia, când a intrat în Uniunea Europeană, a avut un val uriaş de emigrări. Acei oameni nu s-au mai întors. Se leagă de un loc, se acomodează şi devin imigranţi. Dacă noi nu-i vom uita şi vom dezvolta programe în care familiile lor rămase aici să poată comunica bine cu ei, va fi chiar un câştig. Poate că, în felul acesta, nivelul social se va ridica.
Cum se vede de la dvs. raportul acesta, ce vindem în afară şi ce cumpărăm? Aducem bani din proiecte ale Uniunii Europene, în construcţii, mai ales, şi aceştia se întorc tot la Uniunea Europeană, pe materialele utilizate. Rămân salariile, care sunt foarte mici în comparaţie cu cele ale europenilor. Astfel se întâmplă şi cu preţurile la alimente şi la utilităţi...
Problema este să fii echilibrat şi, iată, în anul acesta, ne-am echilibrat. Scăderea bruscă, de la un deficit de cont curent de la 13%, la undeva în jur de 5%, se simte. Asta este o realitate obiectivă, n-ai ce să-i faci. Noi mai avem, însă, şi o realitate subiectivă, pentru că n-am fost educaţi, înainte de 1989, şi nici după 1989, ca, într-o economie şi o societate normală, oamenii să-şi dorească ceea ce au nevoie. Astfel, azi, românii au ajuns să-şi dorească să aibă câte o plasmă în fiecare cameră, să-şi dorească o maşină extrem de scumpă, în condiţiile în care locuiesc într-o garsonieră. Nu ştiu să-şi ierarhizeze nevoile, în funcţie de venit.
Dar acest stil de viaţă este importat. Americanii au câte o maşină pentru fiecare membru din familie.
Da, dar americanii au maşini care consumă foarte puţin. În ultima vreme au renunţat... Ei se adaptează şi sunt foarte bine educaţi ca să-şi dorească ceea ce pot avea. Noi n-am fost educaţi, am căpătat acest reflex inconştient, încă din perioada comunistă. În perioada comunistă ne doream blugi, cafea, să mâncăm conserve de carne. Dintr-o frustrare, acumulată în timp, am ajuns să gândim aşa. Nu spun că nu este normală, dar este o chestie subiectivă. Şi ea poate fi obiectivată printr-o educaţie bună. Copiii noştri învaţă în şcoli ce înseamnă o societate bazată pe consum? Şi acum mai avem, despre societatea de consum, o imagine strict comunistă. Avem impresia că acolo nu sunt decât nişte nababi care nu fac decât să consume. Există în lume oameni care muncesc ca sclavii şi sunt asupriţi, ca să se îmbuibe unii şi să trăiască bine. Dar noi uităm aici un lucru: trebuie să vedem dacă nu cumva societăţile cele mai dezvoltate din lume au şi cele mai performante sisteme de educaţie. Îi privim cu dispreţ pe americani, având impresia că ei nu ştiu unde e Europa, or, noi uităm sau nu ştim că sistemul educaţional american este extrem de profesionist şi se bazează pe un lucru concret: ce face un om care termină un anumit număr de clase? Şi atunci spun, un om care termină opt clase trebuie să ştie neapărat care este capitala Franţei? Poate nu va ajunge niciodată acolo decât în excursie, dar el trebuie să ştie concret a, b, şi c, altfel nu se va descurca niciodată în viaţă. Când face 10 clase trebuie să ştie anumite lucruri, când termină 12 clase, trebuie să ştie anumite lucruri. Facultatea este o chestiune separată şi fiecare facultate trebuie să-şi creeze propriul sistem de educaţie, astfel încât cel care absolvă facultatea să-şi găsească un loc de muncă adecvat. Acesta este ratingul unei facultăţi - câţi la sută din absolvenţi găsesc aproape imediat un loc de muncă. Şi de aceea universităţi de prestigiu ca Yale, MIT, Stanford, Harvard îşi găsesc studenţi rapid. E adevărat, au taxe, dar acei studenţi ştiu că, dacă absolvă Facultatea de Contabilitate la Stanford, de exemplu, au şansa să fie angajaţi, dacă învaţă bine, aproape pe loc, în marile companii din America. În învăţământul superior românesc, nu avem aşa ceva.
Din păcate, nu prea avem dezbateri despre relaţia economic-spiritual
Ce se întâmplă cu economia românească până la sfârşitul anului?
Evoluţia de pe piaţa financiar-bancară este bună şi normală. Inflaţia este în scădere, procesul de dezinflaţie funcţionează. Cursul leului faţă de euro are o stabilitate relativă.
Totuşi, explicaţi-ne de ce inflaţia scade, iar preţurile la alimentele de bază cresc? Şi salariile, în acelaşi timp, scad...
Pentru că avem inflaţie în continuare. Inflaţie înseamnă creşterea preţurilor, dar ele nu mai cresc la valori atât de mari şi semnificative, ca în trecut. Salariile reprezintă o valoare a plus-valorii. Nivelul de trai al românilor din 2009 este net superior celui din 1989. Este net superior celui din 2005, 2006 sau 2007. Există două lucruri: ce spun cifrele şi ce percep oamenii. Dacă oamenii cred că trăiesc prost, ei aşa vor crede. Un exemplu: de la începutul anului până acum, s-a vorbit la televizor despre producătorii din industria agroalimentară. Ei au susţinut că, în primul trimestru, preţurile la carne vor creşte cu 15%-20%, în trimestrul doi, tot aşa, în trimestrul trei, vor creşte cu 15%-20%, acum, la fel. Dacă adunăm toate cifrele acestea, ar fi trebuit să se dubleze preţul la carne, până acum. Preţul la carne, în realitate, până acum, a crescut cam cu 5%-6%. Asta este realitatea. Dar, dacă oamenii aud mereu, creşte cu 15%-20%, încep să creadă că-i adevărat. Nu cunosc domeniul agriculturii, dar eu constat că România importă 80% din hrana pe care o consumă. Este strigător la cer. Dumnezeu ne-a dat această bogăţie, şi noi... cum o respectăm? Avem potenţial, dar nu e suficient! Mai avem nevoie şi de politici, care să ducă la rezultate concrete.
Apar noi filosofii în ceea ce priveşte noile economii? Am aplicat noi, timp de 20 de ani, o economie agresiv liberalistă?
Eu i-aş spune libertariană... Noi n-am avut căderi atât de mari, mai ales că nu avem nici piaţa de capital foarte dezvoltată şi n-au fost permise tranzacţii cu derivative. Poate ne vom reîntoarce la valorile primordiale, poate ne reîntoarcem şi regăsim noi gândiri şi abordări vizavi de fenomenul economic, pornind de la cel mai bun tratat de sociologie umană care s-a scris până acum şi care este Biblia. Eu aş încheia cu ceea ce îmi spunea bunica mea, când mă trezea dimineaţa, să mă duc la câmp, ştii cine te trezeşte dimineaţa? Îi răspundeam că bunicul, ca să mă ia pe câmp. Nu, nepoate, zicea, te trezeşte Dumnezeu. Şi când n-o mai vrea să te trezească Dumnezeu, o să afli. Din păcate, în societate nu prea avem dezbateri despre relaţia economic-spiritual, despre statutul omului care munceşte zi de zi şi viaţa sa spirituală.
