Cuvintele nemuritoare ale profetului Zaharia

▲ Biserica Ortodoxă de pretutindeni face astăzi prăznuirea Sfântului Prooroc Zaharia ▲ Pr. Cezar Paul Hârlăoanu, preparator la Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae“ din Iaşi, ne-a oferit mai multe detalii despre misiunea pe care a împlinit-o Sfântul Prooroc Zaharia şi actualitatea îndemnurilor morale din cartea sa profetică ▲

Profetul Zaharia este unul dintre cei trei profeţi care aparţin perioadei din istoria lui Israel numită „perioada postexilică“ - adică după exilul babilonic. El se încadrează în această categorie împreună cu profetul Agheu (cu care a fost conemporan) şi Maleahi.

Care a fost contextul istoric în care a activat profetul Zaharia?

Pentru evrei este o perioadă extrem de tulbure, pentru că au petrecut 70 de ani în Babilon, iar când a venit împăratul Cirus, acesta a dat edictul de întoarcere în Ierusalim. Evreii s-au întors, dar aici au găsit casele dărâmate, pământul devenise, între timp, înţepenit şi foarte greu de cultivat, Templul din Ierusalim fusese dărâmat. Putem spune că, din punct de vedere social şi economic, evreii se văd în faţa unui dezastru. Nu au curajul să se apuce de nimic, nu găsesc resurse pentru a demara vreo acţiune de reconstruire a Ierusalimului. În acest context, profeţii Zaharia, Agheu şi Maleahi nu fac altceva decât să încurajeze poporul în faţa acestei noi situaţii. Profeţii Zaharia şi Agheu, mai ales, trag un semnal de alarmă asupra faptului că Templul Domnului, care era centrul vieţii religioase din Ierusalim, nu fusese ridicat şi se întârzia construirea acestuia.

Din punct de vedere politic, Iudeea apare ca un stat ce din nou caută să se ridice în mijlocul celorlalte naţiuni. Era condusă de un guvernator - Zorobabel, iar mare preot în timpul lui Zaharia era Iosua.

Care au fost coordonatele principale ale misiunii şi mesajului profetului Zaharia?

În primul rând, profetul s-a legat de ideea aceasta importantă a reconstruirii Templului, mai ales că el venea dintr-o familie preoţească. Pentru Zaharia era destul de important ca Templul Domnului să fie ridicat cât mai repede, astfel încât evreii să-şi reînceapă toată activitatea lor cultică, aşa cum prescria Legea lui Moise (jertfele, ritualul de curăţire de la Templu şi toate celelalte). În al doilea rând, profetul Zaharia îndeamnă spre pocăinţă, chiar din primele versete: „«Întoarceţi-vă către Mine», zice Domnul Savaot, «şi atunci Mă voi întoarce şi Eu către voi»“ (Zah. 1, 3).

O caracteristică a cărţii profetului este legată de viziunile pe care le are acesta. În primele şase capitole sunt o serie de opt viziuni ce ţin de reconstruirea Templului din Ierusalim, de faptul că Dumnezeu vrea să întărească poporul pentru anii care vor urma. Este vorba de exemplu de viziunea în care Ierusalimul este înconjurat de un zid asemănător cu o funie de măsurat, ce nu semnifică altceva decât protecţia pe care Dumnezeu o va oferi poporului în faţa tuturor vrăjmăşiilor vremii.

Abundenţa profeţiilor despre Mesia

O altă caracteristică a cărţii lui Zaharia este ideea mesianică. Dintre toţi profeţii mici, aici găsim cea mai mare pondere de idei mesianice. În numai 14 capitole avem şase texte mesianice. Cele mai importante dintre acestea cred că ar fi bine să le amintim nu în ordinea în care se găsesc ele în text, ci în ordinea firească în care s-au împlinit.

Prima profeţie împlinită este cea referitoare la Intrarea Domnului în Ierusalim: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei“ (Zah. 9, 9). Apoi, din punct de vedere cronologic, o altă profeţie ar fi vinderea Mântuitorului pe 30 de arginţi: „«Şi Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi. Atunci a grăit Domnul către Mine: «Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei». Şi am luat cei trei-zeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar»“ (Zah. 11, 12-13). Cei 30 de arginţi reprezintă suma pentru care a fost vândut Mântuitorul de către Iuda Iscarioteanul care, mai târziu, realizează ce a făcut, îşi vine în fire şi îi pare rău, se întoarce şi îi aruncă arhiereilor şi cărturarilor de la Templul din Ierusalim. Aceştia refuză banii pentru că erau bani de sânge şi atunci cumpără cu ei Ţarina Olarului, ca să fie loc de înmormântare pentru cei străini. Apoi, trebuie să amintim profeţia care spune: „Voi bate păstorul şi se vor risipi oile“ (Zah. 13, 7). Această profeţie este împlinită chiar de Mântuitorul în momentul prinderii Sale în Grădina Ghetsimani. O ultimă profeţie împlinită în mod direct este cea care aminteşte de străpungerea coastei Mântuitorului: „Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut“ (Zah. 12, 10). Este clar că aici se aminteşte nu numai de aţintirea privirilor tuturor spre Mântuitorul răstignit pe cruce, ci şi de străpungerea coastei Sale cu suliţa, a mâinilor şi a picioarelor prin cuie, precum şi jelirea făcută în momentul patimilor Lui de către femeile Ierusalimului.

Alte două profeţii se referă la activitatea generală a lui Mesia, având şi ele o împlinire concretă, însă acestea patru sunt cele care subliniază cel mai clar împlinirea mesianismului la profetul Zaharia.

Ce îndemnuri morale ar putea să reţină creştinul care citeşte astăzi cartea proorocului Zaharia?

Dincolo de necesitatea construirii unei case a Domnului (ceea ce astăzi se întâmplă foarte des în parohiile noastre), cred că putem insista asupra ideii amintite în primul capitol, aceea de întoarcere către Dumnezeu, de pocăinţă, pentru că întotdeauna omul are tendinţa de a greşi, de a călca cuvântul lui Dumnezeu, iar întoarcerea către Dumnezeu reprezintă atunci restabilirea comuniunii cu El.

Toate jertfele pe care le facem sunt pentru noi

O altă idee importantă pentru noi, creştinii, este cea din cap. 7, atunci când casa lui Israel trimite mesageri preoţilor de la Templu să-i întrebe: „«Să mai plâng eu oare în luna a cincea şi să mă înfrânez, precum am făcut atâţia ani?»“ (versetul 3), adică dacă postul pe care ei l-au stabilit în memoria căderii Ierusalimului sub Imperiul Babilonian îşi mai are rost sau nu. Interesant este răspunsul pe care îl dă Domnul: „«Dacă aţi ţinut post şi v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a şaptea, vreme de şaptezeci de ani, pentru Mine, oare, aţi postit voi? Şi dacă mâncaţi şi beţi, oare nu sunteţi voi aceia care mâncaţi şi care beţi?»“ (versetele 5-6). Deci ceea ce trebuie să reţinem este că posturile pe care le ţinem, sărbătorile pe care le respectăm şi rugăciunile pe care I le adresăm lui Dumnezeu, nu sunt pentru Dumnezeu, pentru că El n-are nevoie nici de post, nici de sărbători nici de rugăciunea adresată Lui, ci toate acestea sunt, de fapt, pentru noi. Cred că aceste două idei sunt extrem de actuale şi astăzi, pentru lumea contemporană.