De aproape trei ani, se luptă pentru viaţa copiilor cu probleme grave de sănătate din zona sa natală, Botoşani. Nu a împlinit încă 30 de ani, munceşte din greu pentru a-şi susţine familia, însă nimic nu-l împiedică să fie sensibil la nevoile semenilor. Din dragoste pentru copilaşii bolnavi şi săraci, Dumitru Vlad Plăcintă a înfiinţat Asociaţia „Salvează o inimă“, pe care a pus-o sub ocrotirea Sfântului Nectarie. Şi minunile nu s-au lăsat aşteptate…
Pentru cei care nu vă cunosc, spuneţi-ne câteva cuvinte despre dvs.
Am văzut lumina zilei în localitatea Hârlău, judeţul Iaşi, pe data de 4 februarie 1986. Din spusele părinţilor mei, m-am născut cu probleme grave de sănătate la naştere - plămânii mei erau cât foaia de hârtie. Nimeni nu-mi dădea nici o speranţă de viaţă. Medicii le-au spus părinţilor că, dacă trec de vârsta de 13 ani, am şanse mari la o viaţă normală, însă, cu mila lui Dumnezeu, astăzi am ajuns la vârsta de 28 de ani. Mă pot numi un om împlinit, am o familie frumoasă – soţia şi copilaşul nostru, Nectarie, sunt cel mai frumos dar oferit de Divinitate în această viaţă trecătoare. Mare parte din timp mi-l petrec la serviciu, lucrez în domeniul tâmplăriei PVC.
Ce a determinat implicarea dvs. în ajutorarea semenilor, a copiilor mai exact?
În urmă cu trei ani, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am întâlnit la sfârşitul slujbei de la Mănăstirea „Zosin“, judeţul Botoşani, o familie care împărţea pliante cu povestea copilaşului lor, David Irimescu, un băieţel de numai 1 an şi 2 luni, diagnosticat cu tetrapareză spastică (paralizie). Am luat acel pliant şi am zis să fac şi eu ceva pentru ei. Astfel, împreună cu familia am început o amplă campanie de strângere de fonduri, implicându-mă în diferite acţiuni: publicarea cazului în mass-media, organizarea evenimentului caritabil, distribuire de pliante.
De ce îi ajutaţi pe aceşti copii?
Ajutându-i pe aceşti copilaşi aflaţi la necaz, mi-a rânduit Bunul Dumnezeu să pregust din nemărginita bucurie veşnică. Când un copilaş se operează şi este bine, pot spune că trăiesc momente de bucurie duhovnicească. Sunt bucurii pe care nu le pot exprima în cuvinte.
Ce vă motivează în activitatea caritabilă pe care o desfăşuraţi?
Bucuria şi lacrimile de fericire ale părinţilor după reuşita operaţiei şi mai ales strălucirea din ochii copiilor şi a tinerilor. Apoi, ne dorim cu toţii să avem un viitor sănătos atât din punct de vedere fizic, cât şi sufletesc.
Resurse limitate, rezultate neaşteptate
Sunt românii sensibili la nevoia aproapelui lor aflat în suferinţă? Care sunt oamenii cei mai darnici: săracii sau bogaţii?
Poporul român este sensibil la durerea celor din jur, mai ales cei care au trecut prin astfel de experienţe nefericite. Mai sensibili şi mai atenţi sunt oamenii săraci, din puţinul lor oferă cu toată dragostea o nouă şansă celui aflat la necaz.
Cum aflaţi de copiii bolnavi, îi găsiţi dvs. sau părinţii lor sunt cei care vă contactează? Concret, care sunt paşii pe care îi faceţi pentru a strânge banii necesari unei intervenţii medicale, salvatoare de multe ori pentru viaţa bolnavului?
În ultimul timp, mă găsesc ei pe mine, cel mai adesea la recomandarea celor pe care i-am ajutat. Mă sună şi mă roagă respectuos să le fiu alături. Mai întâi, le ascult necazul, apoi încep să fac un blog umanitar, care conţine în primul rând icoana Sfântului Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni. Tot acolo expun povestea cazului respectiv, fotografiile, actele medicale şi modalităţile prin care oamenii pot ajuta: număr de telefon, cont bancar. După finalizarea blogului, transmit şi presei (locale şi naţionale) cazul umanitar respectiv, în speranţa că unii dintre ei vor scrie câteva rânduri.
Cum a venit ideea şi necesitatea înfiinţării Asociaţiei „Salvează o inimă“?
Când am luat decizia de a deschide organizaţia, am ales pentru început numele „Să fim oameni“, inspirându-mă din cartea Patriarhului Pavel al Serbiei, însă numele nu a fost disponibil în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor din România. În cele din urmă, m-a inspirat blogul a doi frăţiori bolnavi de inimă, pe care tot eu îl făcusem cu ceva timp în urmă, intitulat: „Salvează o inimă“. Din păcate, fetiţa s-a stins la vârsta de 1 an şi 6 luni, iar frăţiorul a fost salvat la timp, în urma unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis la Spitalul de Cardiologie din Târgu Mureş. Băieţelul are acum 6 ani, este sănătos şi se bucură de viaţă.
Familia dvs. vă susţine în demersurile caritabile?
Fără ajutorul soţiei nu aş putea face nimic. Este persoana care mă încurajează cel mai mult să fiu alături de copiii cărora Bunul Dumnezeu le-a rânduit o cruce de dus. Împreună încercăm, cu micile noastre puteri, să-i ajutăm să-şi ducă crucea suferinţei trupeşti.
Experienţa cărui copil/tânăr v-a impresionat în mod deosebit?
Fiecare copil, fiecare caz sunt unice pentru mine. Fiecare în parte m-a impresionat prin răbdarea şi credinţa lui, iar dragostea şi lupta părinţilor pentru copiii lor sunt greu de explicat în cuvinte. Din durerea copiilor avem multe de învăţat: răbdare, credinţă, dragoste, optimism. Eu îi numesc mucenicii vremurilor noastre. Boli precum cancerul, retinopatia sau paralizia sunt suferinţe pe care le-am găsit şi în Vieţile sfinţilor şi în Pateric.
Ajutorul de netăgăduit al Sfântului Nectarie
Cât de importantă este credinţa în ajutorarea şi vindecarea acestor copii?
Aşa cum am precizat mai sus, credinţa este pe primul loc. Le spun şi părinţilor că fără credinţă, dragoste şi răbdare nu facem nimic. Am întâlnit foarte multă credinţă în familiile cu necazuri mari, iar credinţa lor a făcut minuni. Nu pot să trec cu vederea minunile realizate de Sfântul Ierarh Nectarie. Astfel, în urmă cu 1 an şi 4 luni, am început o campanie umanitară pentru un copil nevăzător din Botoşani, Dorinel Ţilică. Ni s-au alăturat bloggeri, ziarişti, artişti. Am reuşit să strângem suma de 26.000 de euro, dar bănuţii nu au fost suficienţi pentru ca cel mic să se opereze la ambii ochişori. În cele din urmă, i-am îndemnat pe părinţi să meargă în America să opereze copilaşul măcar la un ochişor, să salvăm măcar ce se mai putea salva. Ajungând în America, au fost cazaţi la Mănăstirea „Înălţarea Domnului“ din Detroit. După una din slujbele bisericii, o familie de români a intrat în vorbă cu familia copilului. Necazul lor i-a impresionat, astfel că într-o săptămână comunitatea de români din America, în frunte cu ierarhul locului, s-a mobilizat şi a strâns restul banilor necesari pentru operaţia completă.
Cea de-a doua minune a Sfântului Ierarh Nectarie a fost făcută cu o fetiţă de numai un an, din judeţul Botoşani, Hriţac Daria. Tatăl său m-a apelat telefonic şi m-a rugat să-l ajut să-şi salveze copila care suferea de o boală cumplită, o malformaţie cardiacă foarte gravă. Din recomandările medicilor specialişti, operaţia nu se putea face în ţară. Am început campania pentru strângerea de fonduri. I-am rugat pe părinţi să aibă credinţă şi răbdare, că au un ajutor şi un bun prieten care nu-i va lăsa şi acela este Sfântul Ierarh Nectarie. În mai puţin de două luni s-au alăturat oameni cu suflet mare şi fetiţa a fost acceptată la o clinică privată din Bucureşti. Operaţia a fost o reuşită. Acum, fetiţa evoluează bine, a luat în greutate şi mai necesită o intervenţie chirurgicală.
Cu câte cazuri umanitare v-aţi confruntat; între acestea au fost şi nereuşite?
Ne-am confruntat cu 20 de cazuri umanitare. Pentru 9 cazuri am reuşit, cu mila Maicii Domnului, să strângem sumele necesare. Din păcate, am avut şi eşecuri în unele campanii. Vestea pierderii unui copilaş este foarte dureroasă pentru mine şi soţia mea. Dar Bunul Dumnezeu rânduieşte cum este mai bine pentru copilaşi şi familiile lor.
Transmiteţi un îndemn, un sfat cititorilor noştri, referitor la importanţa ajutorării celui aflat în nevoie.
Suntem datori creştineşte, chiar dacă nu avem posibilitatea materială, să ajutăm. O putem face cu un gând bun, o rugăciune sau cu o încurajare. Să ne purtăm neputinţele unii altora şi să transmitem dragoste faţă de cel aflat într-o grea suferinţă! Cred că şi prin dragostea cea adevărată, nefăţarnică, putem să ne mântuim, cu mila lui Dumnezeu.
