Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Doctorul îngrijește și Dumnezeu vindecă

Doctorul îngrijește și Dumnezeu vindecă

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Interviu
Un articol de: Marius Keller - 20 Feb, 2022

Prof. dr. Pavel Chirilă este directorul Centrului Medical „Naturalia”, preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuţi, doctor în ştiinţe medicale, medic primar medicină internă, prodecan al Facultăţii de Teologie din Craiova, profesor universitar de bioetică creştină, având supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie. Profesorul Pavel Chirilă, prin activitatea pe care o desfăşoară, îşi propune să promoveze statutul medicului fitoterapeut în contextul actual al practicii medicale din România. El este, de asemenea, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Christiana”, care are multe filiale în ţară, pe lângă care fiinţează 25 de şcoli postliceale sanitare pentru personalul laic şi monahal şi o editură şi care derulează numeroase programe sociale. Am stat de vorbă cu domnul Pavel Chirilă despre activitatea sa medicală, spre binele aproapelui.

Cum era privită filantropia creștină după 1990 în România, atunci când v-ați apucat să construiți hospice-ul Sfânta Irina din ­Voluntari pentru bolnavii de cancer?

Inițial nu am început să construiesc hospice-ul pentru bolnavii de cancer, asta a venit ulterior, după ce am mai frământat ideea unui hospice creștin în general. Însă, ca fiecare început, totul era de mirare, totul era șocant, când ai primele idei. Într-un concept nu rămâne lumea chiar așa ca la început, însă s-a obișnuit ideea, și treptat am căpătat experiență și am fost capabil să fac acest spital creștin pentru bolnavii de cancer în stadii avansate, care a venit ceva mai târziu. În condițiile României, după Revoluție, nu erau bani, nu erau ajutoare materiale, erau lipsuri mari și din cauza asta era dorința mai mare de a face filantropie mai multă. De aici a fost apelarea spre filantropie, din cauza lipsurilor mari care erau evidente după Revoluție. Vedeam cum Occidentul donează mult și România donează mai puțin pentru persoanele ne­voiașe. Eu am fost băiat de țăran, iar părinții nu mi-au cultivat ­neapărat dorința de a face fapte bune, singur am cultivat filantropia, aplecându-mă spre pa­cienții cu mari probleme medicale. În orice caz, slujirea pa­cienților e un lucru care are un cuvânt de spus referitor la tema filantropiei, străduindu-mă nu doar să îndemn pacienții să facă fapte bune, ci să le acord asis­tență socială și spirituală, pe ­lângă asistență medicală.

Experiența și munca dvs. de peste 40 de ani de practică în medicina internă s-a cristalizat în proiecte sociale și de sănătate ­(Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina“ și recent Clinica Nera), în cărți de specialitate, numeroase studii și mii de pacienți tratați. Cum trebuie priviți pa­cienții din perspectiva unui medic creștin?

În primul rând, era prea devreme ca să privim pacienții numai așa, din punct de vedere creștin, în anii ‘90, pentru că nu era cristalizat pe atunci conceptul de medicină creștină. Era greu să caracterizezi un pacient din punctul de vedere al medicului creștin, pentru că nu exista obiceiul credinței de a trata medicii creștini, era o curiozitate așa, dar nu se cultiva pe atunci ideea de a trata pacienții și din punct de vedere creștin, era prezentă doar ideea de a te ruga pentru ei. Eu nu mai concep actul medical în afara Bisericii, de aceea îmi privesc pacienții cu multă grijă. Spunea un teolog o vorbă adevărată, că în bolnav suferă Hristos, în doctor lucrează Hristos și în preot dezleagă Hristos.

Sunteți specializat în tratamente naturiste și preocupat de problema apa­riției cancerului la oameni. Ce anume v-a determinat să vă aplecați spre activitatea slujirii filantropice a pacienților cu cancer?

Cancerul este a doua boală ca frecvență în lume, ceea ce înseamnă foarte mult. Cancerul era descris de sute de ani, dar nu se știa mare lucru. Cancerul e o boală parșivă și complexă, pentru că se prezintă cu o față și în realitate este altă față. Acum el bântuie peste tot și apare la vârste din ce în ce mai mici, iar unul dintre factorii impor­tanți care pot declanșa cancerul este alimentația defectuoasă. Există niște argumente împotriva cancerului, dar oamenii nu le percep, nu sunt sensibili la problema cancerului și este foarte greu, pentru că de multe ori cancerul nu zice nimic, până în punctul când e prea târziu. Din păcate, nu prea se poate preveni cancerul, deși toată lumea își propune să prevină cancerul. Îi spui de exemplu unui om: „Nu mânca așa de mult zahăr, că faci cancer”, dar nu te crede! Lasă dom’le că și tatăl meu a mâncat zahăr și nu a făcut cancer! De unde știi că fac asta? Păi, statisticile spun! Lasă statisticile! ­Pacientul tot nu crede! Eu îmi fac datoria și îi spun, până la ­urmă se confirmă.

Postul este văzut mai mult ca o terapie biologică și nu ca o realitate spirituală care ne ajută la vindecarea de patimi și egoism. Care sunt înțelesul și folosul postului din perspectiva dvs. ca medic creștin?

Vrem, nu vrem, postul are și o valoare spirituală. Nu toți medicii sunt convinși că postul are și o realitate spirituală. A apărut în Rusia ideea înființării unui spital de postit, dar cei de acolo nu țin postul din perspectivă spirituală. Medicii de acolo îi pun să postească, însă nu recunosc valoarea spirituală a postului. Vrem, nu vrem, are și efecte biologice, nu doar spirituale. Dar bolnavul nu crede că are niște efecte spirituale. Tu, ca doctor, dacă ești creștin, îl formezi și îi spui că postul te ajută la vindecare și la mântuire. Eu am mulți bolnavi de cancer care țin post, recomandându-le să țină post. Postul chiar poate preveni sau trata până la un punct cancerul, depinde în ce fază îl descoperi. Postul nu este contraindicat. Postul este atât o realitate spirituală, cât și un act pentru sănătate, cu alte cuvinte, postul ajută și sufletul, și trupul în desăvârșirea creștinului, iar atunci când postul este văzut doar ca o terapie biologică care nu are un fond spiritual în spate, el devine practic o dietă banală.

Postul poate fi practicat pentru performanță biologică?

Da, dar cine te pune? Pentru că postul îl practicăm în primul rând pentru performanța spirituală. Chiar dacă unii practică postul pentru această perfor­manță biologică. Postul a degenerat, din păcate, în foarte multe idei care nu au nici o legătură cu postul autentic creștin. Lumea actuală nu postește atât de mult încât să creadă ce performanță face. De aceea, cred că sunt puțini postitori în lume care înțeleg cu adevărat că postul nu se ține pentru performanța biologică, ci pentru mântuirea ­sufletului.

Postul poate preveni apa­riția cancerului?

Sigur că da! Noi avem în România sute de mănăstiri cu sute de maici care postesc și ele au experiența postului. Ele postesc aproape jumătate din zilele anului și foarte rar găsești la ele cazuri de cancer, urmărind personal situația lor. Postul și în special postul sever frânează dezvoltarea celulelor canceroase. Eu văd noțiunea postului după teoria care este în Biblie, dar aici trebuie să fim atenți, să nu cădem în extremă, să știm lucrul acesta și să urmărim echilibrul ascetic în post. Eu le recomand tuturor pacienților mei să țină post. Sunt diferite moduri de a ține postul. De exemplu, o metodă de a ține postul de trei ori pe săptămână, cum ar fi zilele de luni, miercuri și vineri. Postul are o măsură diferită și în funcție de severitatea lui și de starea de sănătate a pacientului. Fiecare variantă de post are indicație precisă și poate fi ­asumată cu ­binecuvântarea ­duhovnicului. 

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a zis: „Fără de mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). De ce este bine ca doctorul să se roage mereu pentru pacienții lui?

Este firesc. Este o asceză și pentru medic să se roage pentru pacienții lui. Deci, dacă medicul se roagă, poate da, de exemplu, recomandări medicale mai exacte. De multe ori îi spun bolnavului să se împărtășească, iar mulți dintre ei aud pentru prima dată că este bine să se împăr­tășească. Și când află că există așa ceva, se miră. Iar împăr­tășania bolnavilor este una din motivațiile acordării serviciilor medicale la hos­pice-ul „Sfânta Irina“, care este de fapt și scopul nostru. La hospice am avut de la deschidere până acum sute de bolnavi în îngrijire medicală. Majoritatea au recurs la a se împărtăși, pentru că și-au dat seama de importanţa împărtă­șirii pentru vindecarea sufletească și trupească, în ciuda faptului că nu a avut cine să le zică despre ­valoarea Sfintei Împărtășanii.

Rolul medicului creștin este de a descoperi calea spre Dumnezeu, Care este Tămăduitorul sufletelor și al trupurilor noastre. Cum poate reuși medicul oncolog să îl ajute pe bolnavul de cancer să își accepte mai ușor boala?

Aici se pune problema medicului, dacă medicul este un oncolog desăvârșit, adică să nu stea să tacă, ci să le spună pacienților lui că doctorul îngrijește și Dumnezeu vindecă și că au la dis­poziție spovedania, iar dacă medicul a venit la oncologie, el are datoria să spună și asta, dar din păcate unii nu spun. Acum 30 de ani societatea era așa de mult deformată că nu aveai curajul să îi îndemni pe pacienți la spovedit și împărtășit. Deși medicul putea îndemna discret pacienții să se spovedească și să se îm­părtășească și pe vremea comunismului. De aceea, medicul trebuie să îl ajute pe bolnav să se întoarcă la Dumnezeu pentru vindecarea sa, tocmai ca el să își accepte mai ușor boala.

Ce anume vă determină să vă implicați în continuare în îngrijirea pacienților cu cancer?

Să găsesc pentru fiecare bolnav o speranță. El nu crede că mai e pentru el o speranță. În orice caz, e o nebuloasă cancerul, dar are speranța că poate trăi și, dacă speranța asta la un moment dat pălește, vine partea cealaltă, apare credința, că totuși se poate face bine cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar nu este mare lucru ca medic să le spui pacienților să creadă puțin în Dumnezeu, că îi ajută și ­Domnul. Pacienții trebuie să vadă la medic faptul că acest lucru nu este degeaba. Nu reușim întotdeauna să-i convingem să accepte cre­dința în Dumnezeu, iar pe unii nu reușim deloc să-i apropiem de Dumnezeu, ei așteaptă doar bunăvoința din partea medicului.

Când are nevoie de cea mai mare răbdare oncologul creștin?

Când îți dai seama că nu ai succes să îi convingi pe bolnavi să creadă în Dumnezeu, că le poate da putere să poarte mai ușor boala. Dar sunt bolnavi care nu rezonează cu medicul creștin. Am avut un bolnav, de exemplu, care nu voia să creadă că împăcarea cu toată lumea îi aduce un beneficiu. Avea o soră în America şi era certat cu ea de mult timp și personalul tot dădea telefoane ca să se împace, iar el nu voia să se împace cu sora lui. Chiar și sora lui suna să vadă dacă s-a mai schimbat fratele ei. Asistentele au lucrat așa de insistent că într-o bună zi a spus că vrea să o ierte și să se împace cu ea. A venit direct din America și într-o jumătate de oră s-au împăcat. Deci, în mediul medical am încercat să creez și un mediu creștin, străduindu-mă mereu să formez cadrele medicale și apoi pacienții în spiritul creștin. De fapt, asceza medicului creștin ­este aceea de a urmări nu doar vindecarea trupească a pacien­ților, ci și vindecarea sufletească, prin îndemnarea la accep­tarea credinței, acceptarea Sfintei ­Spovedanii și a Sfintei Împăr­tășanii, pe lângă rugăciunea ­zilnică pentru pacienții lui.