Biolog ca formare, dar intelectual de o anvergură ce a depășit cu mult frontierele de mentalitate ale epocii în care a trăit, Nicolae Leon (1862-1931) a fost una dintre personalitățile care au marcat medicina românească. A înființat, la Iași, primul laborator de parazitologie din România, contribuind la prevenirea și combaterea unor maladii care devastau comunitățile din acea perioadă. Despre contribuțiile esențiale pe care le-a avut ca profesor, cercetător și publicist am discutat cu Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titular al disciplinei Istoria medicinei și coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
„Dreptul la viață nu se negociază!”
A asistat peste 3.000 de nașteri, are mulți ani de experiență în tratarea infertilității, este membru al Societății Elene de Obstetrică și Ginecologie și al Federației de Medicină Fetală din Londra, dar nu intră niciodată în operație fără să spună o rugăciune: Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu competențe în infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie, colposcopie, spune că viața este un dar de la Dumnezeu și un drept pe care nu ar trebui niciodată să-l punem sub semnul întrebării.
Domnule doctor, cum se îmbină cele două căi pe care le urmați cu abnegație, cariera de medic și preocuparea pentru învățăturile creștine?
Se îmbină foarte bine pentru că nu sunt opozabile. Chiar se completează. Noi, medicii, încercăm să folosim știința în beneficiul pacientului, dar îmi dau seama că ceea ce cunoaștem în prezent, cu toate descoperirile existente, abia dacă acoperă poate 2% din întregul proces. Și s-ar putea să fiu optimist cu acest procent.
Adică știința oferă o picătură de cunoaștere într-o mare necunoscută?
Dacă vorbim despre naștere și pornim de la momentul fecundării, apoi la cum se divide o celulă, cum se formează embrionul uman, ce se întâmplă la implantare, ce declanșează prima bătaie de inimă și tot cursul unei sarcini, funcționarea organismului viu, abia dacă ajungem la o cunoaștere incipientă, ceea ce înseamnă că restul de 98% nu poate fi controlat de noi, ci de Sus. Medicii care consideră că știu multe au o limită. Așa cred eu. Când intru la o naștere și văd cât de perfect este corpul uman, cum funcționează, cum se sincronizează, atunci îmi dau seama că medicina mai are mult de învățat.
De ce ați ales acest domeniu, obstetrică-ginecologie-infertilitate?
Mi-am dorit un domeniu care are legătură cu viața. Am evitat să aleg o specializare cu boli terminale. Mi-a plăcut să fac ceva care aduce bucurie, viață. Când ajuți la venirea pe lume a unui copil și-i simți prima respirație, trăiești un sentiment de nedescris. Asta este răsplata noastră sufletească pentru munca de zi cu zi.
Sunt femei care v-au solicitat întrerupere de sarcină, ați făcut asemenea intervenții?
Nu, niciodată! Sunt două aspecte aici. Ca medic, am depus jurământ să fac tot ce este posibil ca să ajut oamenii bolnavi să se facă bine, și nu văd la o femeie gravidă care este patologia. Pentru că sarcina nu este o boală. O femeie gravidă este o femeie absolut normală, sănătoasă. De ce trebuie să intervină medicul? Pentru că este o sarcină nedorită? Aceasta e o problemă ce poate fi rezolvată prin măsuri ce țin de alte domenii, poate economice, sociale, dar nu în sala de operație. Și dacă discutăm din punct de vedere religios, din momentul în care se formează embrionul vorbim de o viață. Iar învățătura creștină spune că atunci când faci ceva ca să oprești o viață, nu vreau să spun cuvinte mari, dar înseamnă crimă.
România are o statistică îngrijorătoare în ceea ce privește rata nașterilor, dar mai ales a avorturilor. S-a schimbat ceva în ultimul an?
Credeți-mă, nu este doar în România așa. Sunt alte țări, mai ales cele nordice, apoi SUA, unde situația este mult mai rea în privința avorturilor. Am lucrat, am fost la cursuri, în diferite spitale din aceste țări și am constatat că este foarte greu acolo să găsești o femeie de până în 30 de ani care să nu aibă măcar un avort efectuat. Li se pare ceva normal, aproape banal, să facă o astfel de intervenție.
Cu toată dezvoltarea economică și libertatea informației despre contracepție se ajunge la sarcini nedorite?
Se folosesc mijloace contraceptive sau când se ajunge la sarcină, femeile apelează imediat la avort, fără să ia în calcul alte variante. Măcar în România există încă sentimentul de „îmi pare rău”. Acolo se duc la clinică să facă întrerupere cum s-ar duce în restaurant să ia masa, iar a doua zi continuă viața, merg la serviciu ca și cum nu s-a întâmplat ceva grav. Sunt și țări cu situație mai bună, dar și unele în care avortul apare ca normalitate. A opri o viață apare ca ceva banal, ceea ce ne spune că lucrurile nu merg spre bine.
Mai nou, Senatul statului american New York a votat legea care permite avortul până la momentul nașterii. Ce spuneți de această decizie?
Aceasta este consecința a ceea ce tocmai am spus. Dacă asta nu e crimă, atunci ce este? Lucrurile se duc spre rău. Este inadmisibil așa ceva! La nouă luni, acel copil este complet format în uter. Are 50, 51 cm, 3-4 kg, simte, vede, zâmbește, dacă îl atingi, îți strânge degetul cu mânuța lui. Este omor!
Se vorbește tot mai des despre dreptul mamei de a alege.
Nici nu trebuie să argumentăm de ce nu trebuie să oprim o viață. Așa ceva nu se pune în discuție, nu se negociază. Trebuie să existe unele fundamente ale omenirii care să nu se schimbe după tendințele vremii, după așa-zisul progres. Unul dintre acestea este viața. Dreptul la viață nu se negociază! Când începi să discuți acest fundament, totul începe să se clatine. Nu trebuie să fim nevoiți să argumentăm ceea ce este normal și firesc. Ca și credința. Cine vrea să se împărtășească e binevenit, cine nu vrea e treaba lui, dar nu se negociază așa ceva. Atunci când pui în discuție, când justifici, trebuie să lași și de la tine, ca în orice negociere, și anumite concepte nu se cade să fie știrbite. Avortul este o viață oprită. Nimic altceva. Dreptul la „a trăi” nu trebuie negociat, argumentat, oricât ar încerca cineva să „împacheteze” în cuvinte meșteșugite ideea de întrerupere de sarcină, încât să fie mai ușor acceptată de conștiință.
Cum ar putea fi determinate femeile să nu opteze pentru întreruperea de sarcină?
Eu cred că ar trebui să se schimbe atitudinea celor din jur, în primul rând. Din punctul meu de vedere, pentru decizia unei femei de a face întrerupere de sarcină, o mare vină o au părinții ei, în cazul tinerelor, și bărbatul care ar trebui să-i fie alături. Desigur, femeia ia decizia finală, dar mă gândesc la situația acesteia: de obicei e foarte tânără, 19, 20 de ani, studentă, cu părinții care o amenință că o dau afară din casă, cu un partener care, atunci când a auzit de sarcină, a fugit, rămasă singură într-o situație delicată, fără mijloace materiale pentru că nu lucrează nicăieri. E foarte greu să ia o decizie bună într-o astfel de situație. Acest context de împrejurări ar trebui schimbat.
Ați avut paciente care v-au solicitat astfel de intervenții?
Da. Nu le refuz de prima oară pentru că vreau să stau de vorbă cu ele și să le explic care sunt consecințele din toate punctele de vedere, inclusiv al sănătății lor. De fiecare dată le fac o ecografie și le pun să asculte cum bate inimioara aceea mică. Să audă, apoi să vadă pe monitor că acolo este o viață și că prin avort vor opri inimioara respectivă, care este copilul lor. Din păcate, de cele mai multe ori încercarea mea n-are rezultat pozitiv.
Acceptă medicii prea uşor intervenţia de întrerupere de sarcină?
Sunt din ce în ce mai mulți medici care, ca și mine, refuză să facă asta. Unii pentru că sunt creștini, alții, chiar dacă nu sunt religioși, înțeleg că au jurat să apere dreptul la viață. Inima unui copil se formează pe la cinci săptămâni și jumătate de sarcină. Atunci începe să bată și nu se mai oprește până la 70, 80, 90 de ani, cât trăiește omul respectiv. Cel care o oprește în mod voit trebuie să înțeleagă că ia o viață, chiar dacă legea permite acest fapt. Eu filtrez libertatea oferită de lege prin conștiința mea și așa fac din ce în ce mai mulți medici.
Care sunt pericolele pentru sănătatea femeii care face întreruperea?
Chiuretajele pot avea efecte pe termen lung asupra fertilității unei femei. Adică se pot întâmpla lucruri ireversibile în cavitatea uterină. Este posibil să nu mai poată rămâne niciodată însărcinată. Pot apărea patologii ca sinechii uterine, atonie uterină, adică relaxarea uterului, se poate produce hemoragie. Trebuie ca femeia să fie conștientă de riscurile la care se expune.
Rămâne și o traumă dincolo de cea fizică?
Din experiența mea, nu am întâlnit până acuma o femeie care a avut sarcină nedorită, totuși a ținut-o, și să nu-i fi părut bine în timp pentru decizia luată, după cum n-am văzut femeie care să vină la mine pentru probleme de infertilitate, care a avut avorturi și care astăzi să nu regrete hotărârea de atunci. Recomand tuturor femeilor care se află într-o situație delicată să discute cu oameni maturi, pe care îi consideră buni îndrumători, la care pot găsi înțelegere, nu doar cu prieteni sau cunoscuți lipsiți de experiență. Să rețină faptul că nu este o situație de care trebuie să scape, ci este o decizie de viață! Iar dreptul la viață nu se negociază!