Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „E imposibil să rămâi protestant când scrii despre Ortodoxie“

„E imposibil să rămâi protestant când scrii despre Ortodoxie“

Un articol de: George Aniculoaie - 09 Noi, 2008

Domnul profesor Karl Christian Felmy a fost prezent în România la sfârşitul lunii octombrie. Cu această ocazie, Universitatea Bucureşti, la propunerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“, i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa pentru îndelungata şi rodnica sa activitate în sânul Ortodoxiei. Cu acest prilej, domnia sa a acordat un interviu săptămânalului „Lumina de Duminică“. Prezent la interviu a fost şi părintele Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, ucenic al cunoscutului profesor şi cel care a asigurat traducerea din limba germană.

De ce aţi ales să studiaţi teologia?

Provin dintr-o familie de preoţi. Tatăl meu a fost preot, iar pentru el Sfânta Liturghie, Euharistia, juca un rol foarte important. Am avut şi un duhovnic la care am remarcat şi mai puternic acest accent pe Euharistie, pe Liturghie, deşi în general nu este cazul în protestantism. Din tinereţe am dorit să devin preot. Pot să spun că tatăl meu m-ar fi certat dacă aş fi ales altă profesie în afara celei de pastor. Dimpotrivă, bunicul meu, care a fost tot preot, m-a sfătuit, mai mult datorită evlaviei, să nu merg pe drumul acesta, pentru că e foarte greu. Mi-am urmărit arborele genealogic şi, când am văzut toate ramurile, am observat că nu a existat nici o generaţie în familia mea care să nu fi avut un preot. Dar nu am ales teologia datorită familiei.

Am studiat şi istoria artei, în mod special arta religioasă şi arta veche. Dar mi-am dat seama că nu pot avea şanse mari dacă nu mă interesez de întreaga artă. Dacă n-aş fi devenit teolog aş fi fost cu siguranţă istoric al artei.

„Luther a apărat icoanele“

Ce v-a atras la arta religioasă?

Mi-au plăcut foarte mult icoanele. Mai ales cele pictate de Sfântul Andrei Rubliov, pictorul celebrei icoane a Sfintei Treimi. În sărbători şi în duminici nu lucram, dar mă întâlneam cu profesorul meu, Daniel Ciornâi, un alt mare pictor de icoane din Rusia, şi admiram împreună icoanele. Atunci când voiam să mă odihnesc şi să mă relaxez, mă uitam la icoane sau la orice obiect de artă. Am făcut asta cu atât de mare stăruinţă, încât pot să mărturisesc că am o oarecare cunoaştere a artei în momentul de faţă. Şi, printr-o întâmplare fericită am întâlnit şi un profesor care m-a învăţat să restaurez icoane. Astfel, arta a fost mereu alături de mine, dar cu toate acestea nu am studiat decât teologia.

Cum priveaţi icoana? Ca pe un obiect de artă sau pe ceva sacru care ducea spre Dumnezeu?

Amândouă împreună; admiram arta care mă apropia de Dumnezeu. Mi-am făcut chiar şi un hobby din restaurarea de icoane. Şi astăzi am un atelier unde restaurez icoane. Am foarte multe icoane. Am făcut un proiect prin care primesc bani pentru restaurare, astfel încât am reuşit să îmi cumpăr multe icoane vechi.

Poate un luteran să cinstească o icoană?

Nu-i chiar atât de uimitor pe cât pare, cu toate că apropierea mea de icoană s-a întâmplat în vremea când eram luteran. În Biserica Luterană există o paletă foarte largă de atitudini referitoatore la icoane. Luteranismul a hotărât, în cadrul Dialogului Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Federaţia Luterană Mondială, să accepte toate hotărârile dogmatice ale celor VII sinoade ecumenice, dar nu şi pe cele canonice. Deja din secolul al XVI-lea au existat foarte multe curente diferite în luteranism, şi în cadrul acestor diverse curente au existat şi duşmani ai icoanelor. Dar Luther a apărat icoanele şi la el chiar putem întâlni întemeierea pe care o folosim şi noi ortodocşii pentru cinstitele icoane, şi anume întruparea lui Hristos. Ceea ce nu există în Biserica Luterană, în ciuda acestei hotărâri pe care a luat-o Federaţia Luterană, este cinstirea directă a icoanei. Eu n-am fost singurul luteran care cinstea icoanele, mai există şi alţii.

„Momentan, slujbă ortodoxă“

Care au fost factorii externi care v-au adus la Ortodoxie?

Preoţii pe care i-am cunoscut, chiar şi tatăl meu, dar mai ales preotul la care m-am spovedit, doreau o revigorare, reînviorare a vieţii liturgice în Biserica Evanghelică. Locurile unde locuiam erau marcate de catolicism. Adesea mă duceam în bisericile romano-catolice, îmi plăcea muzica gregoriană şi tămâia. Totuşi m-a şocat hotărârea Bisericii Romano-Catolice de a promulga dogma înălţării cu trupul la cer a Maicii Domnului. Atunci l-am întrebat pe tatăl meu, „Nu există şi alte biserici creştine care să aibă o viaţă liturgică foarte bogată, dar să nu fie sub ascultarea papei?“. Tatăl meu, care nu era un specialist în Ortodoxie, dar era un om foarte cult, mi-a spus: „Mai este Biserica Ortodoxă“. Şi de atunci mi s-a născut interesul pentru Biserica Ortodoxă.

Când mă aflam în ultima clasă de liceu, am făcut o călătorie la Viena. Vroiam să văd biserica ortodoxă rusă pentru că, între timp citisem foarte multă literatură rusă şi întâlnisem şi icoanele ruseşti. Am întrebat trecătorii, dar nu ştiau, toţi mă trimiteau la biserica ortodoxă greacă. Aveam un interes acut de a participa la liturghia ortodoxă.

Cum aţi reuşit să vă apropiaţi de Ortodoxia rusă?

Când eram student în Hidelberg treceam pe lângă o biserică veche, catolică. Am găsit acolo o inscripţie: „Momentan, slujbă ortodoxă“. Am intrat, am stat doar puţin la slujbă, pentru că aveam o întâlnire. Dar duminica viitoare m-am reîntors. De atunci m-am îndrăgostit de această experienţă liturgică. În tot timpul studenţiei numai în biserica ortodoxă am mers la liturghie. Era o biserică rusească, şi am învăţat aici literele ruseşti şi apoi şi slavona ca să pot citi textele liturgice.

Tot în timpul studenţiei, a fost un alt moment important în viaţa mea. Trebuia să fac o lucrare de seminar, dar era plictisitoare. Nu mi-am pus capul pe masă să dorm, ci m-am uitat prin bibliotecă după cărţi. Aşa am găsit o carte care m-a impresionat, Igor Smolici - „Viaţa şi învăţăturile stareţilor“. M-a fascinat această lucrare, nu ştiam pe vremea aceea cât de importantă e. În loc să îmi scriu lucrarea de seminar am citit această carte. Sunt recunoscător lui Dumnezeu că la începutul întâlnirii mele cu Ortodoxia au stat două lucruri fundamentale: experienţa Sfintei Liturghii şi întâlnirea cu sfinţenia stareţilor ruşi.

„Biserica Ortodoxă are multe alte slujbe extraordinare“

A urmat mutarea la Münster, unde am urmat cursurile Institutului pentru studiul Bisericilor Răsăritului. La 70 km de Munster s-a creat cel mai bun muzeu de icoane ortodoxe din Europa de Vest. Fiind atât de aproape, m-am dus foarte des din interes ştiinţific pentru a cerceta dar şi pentru a admira icoanele. În timpul acela nu am mai putut să merg la slujbele ortodoxe, pentru că nu exista în regiunea respectivă nici o biserică ortodoxă, dar acest muzeu de icoane a fost mereu relaţia mea cu Ortodoxia mai departe. Eram aşa de mult îndrăgostit de icoane, că aveam o motocicletă foarte veche cu care mergeam foarte des. E imposibil să rămâi protestant când scrii lucrări teologice despre Ortodoxie, în faţa unor astfel de icoane.

M-a interesat tema Sfintei Liturghii foarte mult şi, lucrând la ea, mi-am dat seama că Biserica Ortodoxă nu are numai Liturghie, ci şi multe alte slujbe extraordinare pe care abia apoi le-am cunoscut, Vecernia, Utrenia, celelalte laude.

În Bavaria, acolo unde locuiesc, am avut relaţii foarte bune cu teologi şi preoţi care se interesau şi ei de Biserica Ortodoxă. Mergeam cu soţia foarte des la o biserică benedictină din Bavaria, unde se săvârşeau slujbele după ritul bizantin. Învăţasem foarte bine limba slavonă şi pe când eram profesor în Erlangen-Nürnberg citeam la biserica rusă canoanele, cei 6 psalmi de la Utrenie, Apostolul. Aşa am cunoscut foarte bine şi în mod practic slujbele ortodoxe. Atunci când am scris despre Ortodoxie, cartea „Dogmatica experienţei eclesiale“, cunoşteam deja foarte multe texte liturgice ortodoxe. În carte, acolo unde a fost posibil, am ales întotdeauna pentru fiecare capitol câte un titlu luat chiar din Liturghia ortodoxă. Iar pe când lucram la cartea despre interpretarea Sfintei Liturghii mi-a trecut prin minte gândul că sunt foarte aproape de Ortodoxie.

„Dacă mi s-ar fi cerut să mă botez din nou, nu aş mai fi venit la Ortodoxie“

A fost un conflict în interiorul dumneavoastră între luteranism şi Ortodoxie?

Luteranismul este foarte larg în direcţiile pe care le are. Nu mergeam în toate bisericile luterane, le alegeam doar pe cele speciale. Şi atunci când săvârşeam liturghia noastră luterană, ca pastor, foloseam anaforaua (n.r. – momentul sfinţirii darurilor la Sfânta Liturghie) Sfântului Ioan Gură de Aur.

Am foarte multe dezamăgiri cu privire la Biserica Luterană. Dar, uitându-mă înapoi, văd şi foarte multe elemente pozitive. Am fost botezat în Biserica Luterană; am învăţat acolo despre Euharistie; am remarcat apoi că acei care iubesc Euharistia sunt o minoritate. Totuşi, dacă mi s-ar fi cerut să mă botez din nou, nu aş mai fi venit la Ortodoxie. Dar, Biserica Ortodoxă, celor care vin din luteranism, nu le mai face botezul, ci doar Sfânta Taină a Mirungerii.

Când aţi spus prima dată „vreau să fiu ortodox“?

A fost un proces lung care s-a accentuat în timp. Cunoscuţilor le-am spus că voi deveni ortodox cu o jumătate de an înainte. Am primit mirungerea în anul 2007, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Ortodoxiei. Dar cu preotul care mi-a făcut mirungerea vorbisem deja din decembrie 2006. Am ţinut post înainte de primirea Sfintei Taine a Mirungerii; de altfel eu ţineam dinainte toate posturile.

„Am simţit că m-am întors acasă“

Cum v-aţi simţit după ce aţi primit Mirungerea?

Am simţit că m-am întors acasă. După ce m-am spovedit, părintele mi-a spus următoarele cuvinte: „Dumneavoastră aţi iubit frumuseţea“. Eu spun că am iubit sfinţenia. Primul spaţiu unde am întâlnit această sfinţenie a fost dimensiunea liturgică; iar în sens larg toate slujbele Bisericii Ortodoxe. Convertirea mea s-a făcut în dragoste pentru frumuseţe, dar această frumuseţe am descoperit-o mai apoi, după ce prima oară m-a fascinat sfinţenia stareţilor ruşi. Acest proces de convertire a fost lung, nu simplu, iar pe drum au existat şi foarte multe dureri. Însă nu am regretat nici eu şi nici soţia mea, nici o secundă, acest pas.

Rudele dumneavoastră cum au privit această trecere?

Am o soră care e protestantă radicală. Şi mi-a spus: „E foarte rău ce ai făcut. Dar cel mai important este că nu te-ai făcut catolic“. Cealaltă soră a mea mi-a spus: „Toată viaţa te-ai ocupat cu asta, era cumva de prevăzut“. Fratele meu, agnostic, mi-a zis: „întotdeauna ai fost nebun, aşa că ţi se potriveşte“. Copiii însă au reacţionat foarte pozitiv la această convertire, deşi ei nu cunosc foarte bine credinţa ortodoxă. Soţia mea, mai întâi, s-a supărat puţin, dar după un an şi-a dat seama că tebuie să urmeze şi ea calea aleasă de mine, şi s-a convertit la Ortodoxie.

„Profesorul Karl Christian Felmy a regândit întreaga structură a Dogmaticii ortodoxe“

Părintele Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, ne-a spus câteva cuvinte despre domnul profesor Karl Christian Felmy, căruia i-a fost ucenic în timpul studiilor: „În opera sa, teologul Karl Christian Felmy s-a concentrat în mare parte pe viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe - care implică icoana, imnografia, predica şi experierea acesteia de către omul modern -, dar şi pe istoria şi teologia ortodoxă. Sesizând funcţia-cheie a noţiunii de «experienţă», în teologia ortodoxă, profesorul Karl Christian Felmy a regândit întreaga structură a dogmaticii ortodoxe, întemeind-o pe experienţa liturgică şi ascetică a Sfinţilor Părinţi. De asemenea, a evaluat întreaga tradiţie liturgică a Bisericii Ortodoxe, considerând-o cea mai normativă şi vie interpretare a Sfintei Scripturi. Prin aceasta, opera sa a devenit un instrument de lucru ştiinţific indispensabil pentru toţi cei preocupaţi în mod serios de asimilarea conştientă a tradiţiei ortodoxe şi de înnoirea acesteia în duhul autentic al Sfinţilor Părinţi“.

„Luteranismul are multe lucruri pozitive, dar nu are plinătatea Ortodoxiei“

Karl Christian Felmy a fost hirotonit pastor în 1970, de ziua Sfântului Ştefan, adică a doua zi de Crăciun. Profesorul german, convertit la Ortodoxie, explică faptul că un viitor pastor luteran poate fi mai întâi, dacă vrea, vicar, adică angajat la o parohie şi poate săvârşi toate Sfintele Taine, chiar dacă nu are hirotonia.

„Atunci când eu a trebuit să fac practica de vicar, nu am vrut să săvârşesc nici un sacrament până nu am primit hirotonia. Făceam orice, dar nu Sfintele Taine. Nu am săvârşit nici măcar un botez. Eu mi-am dat seama că nu este posibil să se săvârşească sacramentele fără hirotonie. Nu eram singurul luteran care vedea lucrurile aşa“, ne asigură profesorul Felmy.

Karl Christian Felmy crede că a întârziat atât de mult momentul convertirii, pentru că în Biserica Luterană pot fi găsite destul de multe valori care se află şi în Biserica Ortodoxă. „Însă la luterani e mai greu, pentru că trebuie să cauţi ca să găseşti. Ori în Biserica Ortodoxă sunt toate prezente, nu trebuie să le cauţi atât de mult. În luteranism sunt multe lucruri pozitive, dar nu are plinătatea Ortodoxiei. Desigur, nu vorbesc despre luteranii moderni care pot să postuleze tot ce îi taie capul, ci de cei care iau în mod serios mărturisirea de credinţă luterană. Cunosc de foarte mult Biserica Ortodoxă şi nu am o imagine iluzorie despre ea, e bine să nu idealizezi Ortodoxia. Ştiu o femeie luterană care s-a convertit la Ortodoxie şi după un an a devenit seculară, a părăsit şi Biserica Ortodoxă pentru că ceea ce a crezut ea că întâlneşte aici şi ceea ce a găsit a fost total diferit“.

„Am vrut să ajung preot de parohie“

Sunteţi un profesor foarte cunoscut. V-aţi dorit dintotdeauna să fiţi profesor?

Nu am avut niciodată gândul de a deveni profesor de teologie, ci preot într-o parohie. Dar după ce am descoperit cartea lui Igor Smolici, m-am răzgândit. În oraşul în care am studiat exista un institut pentru studiul Bisericilor Răsăritului. Am devenit asistent, deoarece aveam deja toate cursurile privitoare la Ortodoxie făcute. Un asistent profesor, care preda acolo, m-a întrebat dacă n-aş vrea să scriu o teză de doctorat. M-a pasionat tema „Predica în Rusia secolului al XIX-lea“. Ajutor am primit de la marele om de ştiinţă, Igor Smolici. Lucrând la această teză de doctorat, pofta mea de lucru ştiinţific a crescut foarte mult. Mi-a venit în gând, terminând lucrarea, să îmi fac şi habilitarea (a doua lucrare, mai grea decât teza de doctorat, pentru a putea deveni profesor universitar în Germania).

Într-o zi am primit un telefon de la celebra profesoară Fairy v. Lilienfeld, titulara catedrei de Istorie şi Teologie a Răsăritului Creştin, a Universităţii Erlangen-Nürnberg. Îşi căuta un asistent, şi a auzit de mine. Am acceptat invitaţia. Timp de 6 ani am fost asistent. A fost cea mai frumoasă parte a vieţii mele, 5 ani şi jumătate de colaborare deosebită. Am învăţat de la dânsa foarte mult. Avea un stil aparte de a se purta cu asistenţii, ne considera colegi. După 5 ani, teza de habilitate cu titlul „Interpretarea dumnezeieştii Liturghii în Ortodoxia Rusă“, era deja terminată. Încă un an am mai rămas la această catedră. Am fost chemat la Universitatea din Heidelberg să predau Ştiinţa Confesiunilor, o disciplină care cuprinde prezentarea tuturor confesiunilor creştine.

În 1985 am fost chemat la Universitatea din Nürnberg ca titular al catedrei de Istoria şi Teologia Răsăritului Creştin, urmându-i profesoarei Fairy v. Lilienfeld. Acolo am activat vreme de aproape două decenii, din august 1985 până în martie 2003.

La noi în Germania este foarte clar, la 65 de ani, nu se mai discută, se pensionează toată lumea. Nu poţi nici mai devreme nici mai târziu. Şi pentru că nu s-a găsit imediat un continuator la catedra mea, facultatea m-a invitat să mai ţin încă cursuri. Dar nu am preluat catedra, fiind plătit doar pentru cursuri.

După ce m-am pensionat, a început perioada cea mai rodnică a vieţii mele în ceea ce priveşte activitatea ştiinţifică. Multe lucrări pe care le începusem cu ani în urmă şi n-am putut să le termin din cauza activităţii de la universitate, acum le-am adus la bun sfârşit.