Egoismul, mai costisitor decât filantropia

Asceza şi filantropia stau la îndemâna fiecăruia dintre noi. Oricine poate face asceză, adică renunţare de bunăvoie la mâncare, băutură, îmbrăcăminte scumpă, distracţii. Toate acestea presupun o cheltuială. Aceste costuri pot fi dirijate spre filantropie. Oricine din noi poate face o milostenie, oricât de sărac ar fi. În felul acesta putem face şi asceză, renunțând la plăceri, ducând viaţa în simplitate şi, de asemenea, putem dărui din economii pentru a învinge egoismul, care este foarte costisitor. Despre asceză și filantropie, în interviul realizat cu părintele Mihai Milea din Buzău.

Părinte Milea, care sunt riscurile atunci când căutăm scopul și avan­­­tajele imediate pe ­care ­le poate genera lucrarea social-filantropică?

Caracteristica filantropiei creştine stă în primul rând în discreţia binelui, după cum ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos în Predica de pe Munte: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac ­făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va ­răsplăti ţie” (Matei 6, 2-4). Atunci când faci binele la vedere pentru a fi popularizat prin mass-media, există riscul să cazi în păcatul mândriei, prin care pierzi totul. Binele făcut în mod discret îţi dă o bucurie mare şi sfântă în adâncul sufletului şi te motivează să-l repeţi mereu cu aceeaşi intimitate.

Unii fac milostenie, cred ei, atunci când, în urma curățeniei prin casă, vor să se descotorosească de lucrurile pe care nu le mai folosesc. Este bine să dăm din casă lucrurile vechi și care nu ne mai plac, lui Hristos, care este prezent în chipul celor nevoiași?

Binele trebuie făcut şi bine. Nu este bine să furi de la cineva ca să faci milostenie săracilor. Nu este bine să omori pe cineva ca să poţi folosi bogăţiile lui în acte caritabile. Nu este bine să faci milostenie din alimente sau lucruri de proastă calitate, de lepădat. Întotdeauna când dăruim ceva trebuie să fie un lucru curat în primul rând, chiar dacă nu este nou. Milostenia nu trebuie făcută cu zgârcenie, forţat de împrejurări sau din alte interese. Când facem filantropie creştină, să ne punem în locul beneficiarilor. Cum am dori noi să fim ajutaţi, sprijiniţi la nevoie, aşa să procedăm şi noi cu persoanele nevoiaşe. În orice facem, să punem mult suflet şi dragoste din belşug.

Cei care fac filantropie sau construiesc biserici și așezăminte sociale, o fac poate și cu gândul uneori că vor fi pomeniți de alți credincioși pentru binele făcut. E bine să aibă filantropii astfel de gânduri ca motivație de implicare constantă?

Nu facem filantropie de dragul pisaniei, ca să apară acolo numele nostru. Nu acesta este scopul urmărit. Uneori, faptele bune ale unor filantropi pot deveni adevărate lecţii de viaţă, modele de urmat şi de către alţii. Pe noi să ne intereseze fapta în sine, precum şi săracii cu ­problemele lor reale şi să avem bucuria că am putut face şi noi ceva bun în viaţa aceasta ­trecătoare. După moarte toţi ne vor părăsi, chiar şi neamurile. Doar faptele bune ne vor însoţi până la Dumnezeu, Care ne va evalua viaţa fiecăruia dintre noi.

Începe să dispară cuvântul „jertfă” din vocabularul și mentalul multor oameni de azi. Cum ar putea crește sentimentul de jertfă azi, când fiecare e preocupat mai mult pentru persoana și interesul lui, când ­implicarea în slujirea aproapelui începe să fie în scădere pe zi ce trece?

Părintele profesor Constantin Galeriu, de veşnică pomenire, de la Facultatea de Teologie din ­Bucureşti, are o teză de doctorat cu titlul „Jertfă şi răscumpărare”. Cu argumente biblice şi patristice, părintele face o pledoarie pentru jertfă în sine, care îşi are izvorul în Dumnezeu. Cosmosul în esenţă este, de asemenea, o jertfă. Omul este rodul jertfei ­divine. Vocaţia omului este jertfa, care înseamnă iubire. Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte despre „credinţa lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). Jertfa este dăruire de sine. Fără iubire nu există jertfă. Trimiterea Fiului lui Dumnezeu în lume la noi, oamenii, este tot o jertfă din partea Părintelui ceresc, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Teologul: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul ­Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Filantropia fără de jertfă nu are valoare soteriologică.

Astăzi se vorbește foarte mult despre valoarea faptelor bune, dar cei care ­lucrează constant binele filantropic sunt puțini. Cum pot fi motivați oamenii să se implice mai mult pe acest tărâm al faptelor bune?

Duhovnicii au un mare rol în motivaţia voluntarilor antrenaţi în filantropie. Citirea din Pateric şi Filocalie este, de asemenea, un izvor de inspiraţie a binelui necondiţionat şi dezinteresat. Puţină sare dă gust bun mâncării; la fel, şi puţinii filantropi care există pot face frumoasă ­lucrarea binelui în lume. În sfera social-filantropică, personalităţile care au nume ­sonore adună în spatele lor zeci de mii de persoane axate pe ­lucrarea binelui, care trăiesc în anonimat. În aceste persoane stă forţa binelui în lume şi în ­Biserica lui Hristos.

Unii oameni fură sau răpesc pe nedrept bunurile altora și simt nevoia să își spele păcatele prin milostenii. Aceste milostenii ­făcute din nedreptăți sunt acceptate de Dumnezeu și de Biserică?

Dumnezeu condamnă orice furt, precum şi poftirea la bunurile aproapelui nostru, după cum citim în Decalog, porunca a ­VIII-a şi a X-a: „Să nu furi” ­(Ieşire 20, 15) şi „Să nu doreşti casa aproapelui… nici ogorul lui…” (Ieşire 20, 17). Nu este moral să faci milostenie din furturi, înşelăciune, cămătărie. Aceste păcate nu pot fi răscumpărate prin nedreptăţi. Dumnezeu şi Biserica resping categoric aceste milostenii din furtişaguri. Milostenia unui sărac cinstit este mai de preţ decât prisosul bogătaşilor zgârciţi: „Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi bogaţii din templu” (Marcu 12, 43).

Cum vedeți sfinția voastră legătura dintre curajul mărturisirii lui Hristos ­public și lucrarea jertfelnică pentru nevoiași?

Mărturisirea lui Hristos în public şi lucrarea jertfelnică pentru nevoiaşi au ca punct comun iubirea, care este o forţă spirituală uriaşă, dătătoare de curaj. Ele se completează şi se sprijină reciproc. Faptele milosteniei sunt cea mai bună mărturisire a credinţei, după cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos în Predica de pe Munte: „Ca, văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Orice mărturisire a credinţei trebuie să aibă acoperire, susţinere în fapte, activităţi concrete. Nu poţi vorbi de iubire fără să faci ceva concret în această direcţie. Nu poţi vorbi despre milostenie dacă nu întinzi mâna către săraci. Faptele bune ne dau curaj ca să vorbim despre mărturisirea credinţei în Dumnezeu.

Ce atitudine trebuie să avem faţă de nevoiașii ­care ne cer ajutorul, dar invocă motive false? Este bine să îi ajutăm?

Nu trebuie să ne grăbim a da milostenie în bani cuiva pe care îl vedem că fumează, de exemplu, şi stă la cerşit pe stradă. Putem să-i dăm, în loc de bani, alimente sau altceva care să-l ajute să depăşească pe moment sărăcia materială. Trebuie să avem discernământ, atenţie sporită, pentru a nu dezvolta viciile intrate în sufletul celui nevoiaş. Această persoană cu vicii are nevoie în primul rând şi de o consiliere ­duhovnicească. A-i da un bănuţ pe loc nu-i rezolvă problema pe termen lung. Va cerşi mereu, ca să astâmpere viciul care l-a cuprins. Este foarte greu să fim milostivi cu astfel de persoane. În calitate de filantropi, trebuie să ne rugăm mai mult, să avem înţelegere multă şi să nu devenim acuzatori. Trebuie să conştientizăm un lucru, atât noi, cât și persoana respectivă: că îi vrem binele, îndreptarea ei, fericirea ei. 

Care este diferența dintre a cere și a cerși?

Între a cere şi a cerşi este o diferenţă ca de la cer la pământ. Din experienţa mea îndelungată ca preot, am ajuns la concluzia că adevăraţii săraci nu ies pe stradă să ceară, stau în casele lor, aşteptând mila oamenilor cu dare de mână. Pe stradă ­întâlnim tot mai multe persoane care şi-au făcut din cerşetorie un serviciu, de unde ies repede bani mulţi, fără să depui efort fizic. Nu este ruşinos să apelezi la cineva, să te ajute cu ceva într-o situaţie dificilă. Este jenant să fii bun de muncă şi să stai la cerşit.