Presa românească se află, ca mai toate domeniile, în una din crizele profunde. Profesorul Marian Petcu susţine că jurnaliştii, în general, sunt complici la marile corupţii care au făcut ca România să piardă, în mare parte, avuţia naţională. De presă nu ne putem însă lipsi dacă vrem să cultivăm pluralismul politic şi echilibrul social.
Avem o presă nepregătită să facă faţă şocului tehnologic
Cum caracterizaţi presa de azi, la o privire de ansamblu?
O presă aflată de multă vreme în criză. De fapt, istoria recentă a presei noastre este o succesiune de crize, începând cu cea de poziţionare prin raport cu actorii politici (1990), continuând cu crizele economice din 1992, 1995 şi 2008. O presă care a făcut eforturi mari pentru a recupera ceea ce pierduse în perioada comunistă, adică o anumită verticalitate, continuitatea cu vechea presă; apoi, efortul de a se sincroniza cu presa occidentală, care la rândul său nu stătea pe loc. În orice caz, vorbim despre o presă nepregătită să facă faţă şocului tehnologic ce i-a furat din cititori - a se vedea impactul internetului asupra tuturor producţiilor jurnalistice. În fine, o presă extrem de eterogenă, în care s-au manifestat persoane cu chemare, cum se spune, dar mai ales oameni care au eşuat în orice altă profesie şi atunci s-au făcut jurnalişti. Toate acestea se simt şi se plătesc în ultimii ani.
Presa de acum din România are un anumit specific?
Este dificil de stabilit un diagnostic exact, mai ales că la noi cercetările vizează audienţele, şi mai puţin elementele de conţinut al mass-media.
Dar în istorie presa românească are un anumit specific în context european?
Presa noastră seamănă, într-o oarecare măsură, cu cea din alte ţări latine. Mă refer aici la dominanţa jurnalismului de expresie, a opiniei în detrimentul informaţiei, precum şi la anumite forme de magisteriat jurnalistic. Adică, de manifestări din care rezultă că jurnaliştii par să nu fi înţeles că nu au obligaţia de a se pricepe la orice, că nu este cazul să se substituie altor puteri, altor instituţii din stat.
De ce s-a tabloidizat mai toată presa în ultimul timp?
Din cel puţin trei motive.
1. Din lăcomia editorilor, din dorinţa de a avea încasări tot mai mari. Or, tirajele mari pot fi asigurate inclusiv prin abandonarea unor standarde profesionale, prin cultivarea derizoriului, perifericului, prin faptul divers în cele mai diverse forme. 2. Din nepricepere, deseori. Este mai uşor să imiţi jurnalismul de minimă rezistenţă, să-i spunem aşa, decât să inventezi formate noi, să cultivi un jurnalism al responsabilităţii, să onorezi un contract simbolic în relaţia cu cititorul. 3. Din disperare. Şi mă gândesc aici la cei ce au oferit presei produse media onorante, dar pe care piaţa le-a refuzat. S-a întâmplat, nu o dată, şi aşa ceva. Sau oferta nu s-a întâlnit cu cererea - a se vedea incapacitatea actorilor economici de a duce presa în sate, deci de a ignora o jumătate din audienţa potenţială. Oricum, tabloidizarea constituie dovada că avem un număr foarte important de persoane defavorizate cultural, care se dovedesc mai interesate de lucrurile mărunte, indivizi care nu prea se iau în serios, care au probleme cu stima de sine uneori. Este evident că jurnalismul de piaţă, liberal se bazează pe audienţe mari, nu pe audienţe mici şi critice. Aşa a fost întotdeauna, indiferent de ţară şi de perioadă.
În mare, ce rol are presa asupra societăţii româneşti de azi?
Rolul său este uriaş, cu toate păcatele. Presa a fost principalul vector al decomunizării ţării, unul dintre actorii economiei de piaţă, o formă vizibilă şi sonoră de manifestare a pluralismului.
Presa ultimilor ani mai mult distrează decât informează, din păcate. Dar nu este responsabilitatea ei integrală, alţi factori au dus la starea de fapt existentă. Au existat şi există eforturi de a asigura o informare promptă şi curată, adică fără amprente ideologice. Nu numai la noi rolul presei este repus în discuţie, ci şi în alte ţări. În orice caz, riscul cel mare al momentului îl reprezintă politizarea şi polarizarea presei. Pare că jurnaliştii luptă într-un război care nu este al lor. A te situa pe o poziţie partinică înseamnă a renunţa la acea parte a cititorilor/audienţelor care nu îţi împărtăşesc opiniile, adică a sfida logica profitului. Aştept mai multă seriozitatea din partea jurnaliştilor, mai puţină patimă, mai puţină emoţie în prestaţiile lor.
Are presa românească, în general, legături ascunse cu ceea ce generează marile anomalii din societate: corupţia, discrepanţele mari sociale, derapajele politice?
Puţine dintre marile rele, să le spunem aşa, ar fi fost posibile fără complicitatea presei, a jurnaliştilor. Mă gândesc aici la uriaşele fraude şi ticăloşii numite privatizări, la politizarea nefirească a diverselor activităţi economice şi sociale, la manipularea votanţilor etc. În urmă cu mai bine de o sută de ani se spunea că presa este răspunzătoare nu numai pentru ceea ce scrie, ci şi pentru ceea ce nu scrie. Cât de dureros de actual este acest enunţ! Complicitatea a fost, de cele mai multe ori, parte din formula jurnalismului românesc. Şi uitaţi unde s-a ajuns - România, neînvinsă în nici un război, neocupată de nici o armată străină, a vândut toată avuţia naţională. Nu existăm pe nici o piaţă, nu producem nici cremă de ghete, am devenit o scamă în economia mondială. Presa are partea ei de vină aici, alături de alţi factori (i)responsabili care cândva vor trebui să dea socoteală, dacă nu cumva dau deja…
Totuşi, presa a semnalat multe din aceste acte de corupţie...
Acesta este unul dintre aspecte, însă, pe de altă parte, de numeroase ori presa a fost ignorată de reprezentanţii statului. Or, lipsa de reacţie a justiţiei, poliţiei etc. faţă de disfuncţiile semnalate de presă a dus, în timp, la erodarea prestigiului jurnaliştilor. Publicul a crezut că sunt invenţii, de vreme ce nu li se întâmpla nimic celor despre care presa vorbea în termeni de infracţiuni. Altfel spus, prin mutismul său, statul a distrus o bună parte din presă.
Este important ca presa să cultive îndoiala, pluralismul, echilibrul
Ce puteţi spune de rolul educativ pe care-l are presa de azi de la noi?
Aici depinde ce înţelegeţi prin educaţie. Şi când vrea, dar şi când nu vrea, mass-media face educaţie, rămâne unul dintre factorii de socializare, alături de familie, şcoală, biserică. Este important ca presa să cultive îndoiala, pluralismul, echilibrul. Oamenii vor înţelege astfel că lucrurile nu sunt doar albe şi negre, vor căuta cauzele profunde ale întâmplărilor din cetate, vor căuta soluţii pentru problemele lor. Dacă le vom oferi ficţiuni - adică literatură, filme etc. -, îi vom ajuta să se extragă din cotidianul plin de tristeţi, dar nu-i vom ajuta să găsească soluţii. Aici trebuie puţină reflecţie etică, puţină îngrijorare din partea jurnaliştilor, a intelectualilor în sens mai general.
Ce părere aveţi despre Centrul de Presă "BASILICA" şi despre "Ziarul Lumina"?
Sunt bucuros să constat că Biserica Ortodoxă Română, prin grupul său de presă, face o operă culturală, reabilitează o foarte importantă instituţie socială, care este ştirea, cultivă personalităţi din varii domenii, face educaţie în sensul cel mai bun şi mai adevărat al cuvântului. Un cotidian al Patriarhiei mi se părea o aventură editorială la început. Nu am avut dreptate si mă bucur că evoluţia "Ziarului Lumina" m-a contrazis. Urmăresc cu bucurie programele posturilor de radio şi televiziune TRINITAS şi cred că, pe măsură ce piaţa media se va aşeza, acestea îşi vor găsi tot mai mulţi simpatizanţi.
