Facultăţile de Teologie Ortodoxă îşi deschid din nou porţile pentru a primi, în mijlocul lor, pe tinerii absolvenţi de liceu sau pe cei care doresc să îşi aprofundeze studiile într-un domeniu în care pregătirea teoretică este completată şi de o experienţă duhovnicească. Pr. conf. dr. Teofil Tia, duhovnicul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, profesor la Catedra de Teologie Pastorală, ne-a vorbit despre aşteptările tinerilor şi despre modul în care facultatea vine în întâmpinarea acestora.
Cu ce aşteptări vine un tânăr la Facultatea de Teologie Ortodoxă?
În general, nu toţi tinerii vin cu dorinţa cristalizată de a deveni preoţi sau profesori de religie, pictori sau asistenţi sociali. La doar o parte dintre candidaţi e foarte clară opţiunea în momentul intrării. Ceilalţi vin cu dorinţa de a obţine o licenţă, de a atinge maturitatea intelectuală pe cale teologică. Ce îşi doresc ei de la facultate? Ca profesor pot să vă spun ce simt eu că îşi doresc ei, chiar dacă ei nu au puterea să exprime în cuvinte aceste năzuinţe. Ar dori o şcoală relaxată, permisivă, nu foarte exigentă sub aspect academic şi ştiinţific, dar care să pună accentul pe componenta emoţională; o şcoală care să aibă un program religios atractiv şi să fie diferită de alte şcoli. Culoarul mistic al existenţei îi atrage, totul este ca noi să ştim să le preluăm şi să le prelucrăm acest apetit. Viaţa duhovnicească înseamnă, de fapt, întâlnirea cu Dumnezeu, vorbirea cu Dumnezeu, simţirea lui Dumnezeu. Astea şi le doresc, dar nu au forţa să îşi exprime foarte nuanţat, în cuvinte, dorinţele. Totuşi, probabil mai mult la presiunea socială şi a părinţilor de acasă, îşi doresc să aibă la finalul studiilor şi o „meserie“, o specializare clară, cu autoritate în societate şi care să se constituie într-un eventual serviciu, cu o retribuţie demnă, care să le permită o vieţuire calmă în lumea noastră agitată, tulburată, dar şi hipnotizată de bani şi valori perisabile... În concluzie, voi spune că ei doresc, de la Teologie, ca etajul emoţional al fiinţei lor să nu rămână neprelucrat, nedesţelenit. Nu vor doar avans pe culoarul intelectual, raţional, cerebral al ştiinţei, ci vor trăiri interioare care să-i împlinească.
Cum erau candidaţii din anii '90?
Este o diferenţă colosală între actualii candidaţi şi cei ai acelor vremuri. Atunci era o sete de teologie extraordinară, chiar copleşitoare pentru profesori. După â89 era un apetit greu saţiabil de a cunoaşte acest domeniu interzis de comunişti: era prohibitiv numărul locurilor la facultate, chiar descurajant, din toată Transilvania intrau la Seminarul Teologic Clujean doar 25 de tineri, din aproape şapte milioane de locuitori ardeleni, iar la facultate erau admişi puţin mai mulţi, pentru că erau doar două institute teologice în România, care trebuiau să acopere necesarul la o ţară întreagă, aproape 25 de milioane de cetăţeni, cât avea pe atunci România.
Era un apetit imens pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, pentru un domeniu ca Teologia, pentru Noul Testament, Vechiul Testament, Liturgică, Spiritualitate, Mistică, o dorinţă de a le cunoaşte într-o manieră profesionistă. De asemenea, atunci, prin anii '90, era un gol mutilant, în societate, de profesori de religie şi de preoţi. Acum, după aproape 25 de ani, Biserica are profesori de religie titulari, preoţi, cât de cât, aproape de necesar, şi - putem spune în limbaj sociologic - s-a produs o „saturaţie a pieţei“.
Îmi amintesc că pe atunci, fiind seminarist la Cluj-Napoca, mi s-a dat de către un preot paroh clujean „sarcina“ duhovnicească de a prelua patru catedre de religie, căci preoţii nu reuşeau să ajungă la toate clasele. Alţi colegi de-ai mei au primit câte o ofertă similară, iar noi eram şi seminarişti „la zi“, având cursuri de la ora 8:00 la ora 14:00 sau chiar 15:00. Visa mult pe atunci Biserica să ajungă la situaţia de acum, respectiv să aibă profesori titulari, care să se ocupe numai de catedră şi de elevi.
Acum situaţia este deosebită, şi tinerii de azi sunt altfel formaţi în liceu. Faţă de cei de atunci, diferenţele sunt colosale. Biserica încearcă să îi formeze cum ar trebui, atât cât poate. Trebuie observat şi faptul că toate cele şapte facultăţi de teologie din Ardeal sunt foarte diferite între ele. Toate poartă amprenta culturală a regiunii asupra căreia au acoperire. Într-un fel e Clujul, într-alt fel Sibiul, alta e situaţia la Alba Iulia, alta la Oradea, alta la Arad, alta e la Timişoara şi alta la Baia Mare. Transilvania şi Banatul sunt diferite de Muntenia şi Moldova, unde societatea este mai omogenă. Comunităţile de saşi, de maghiari din Transilvania şi-au pus amprenta. În Transilvania zona este diversificată pentru că există comunităţi eterodoxe consistente, sunt şi alte etnii decât românii, şi toate acestea realizează policromia de aici. Tocmai de asta s-au înfiinţat aceste facultăţi, pentru că Sibiul şi Clujul nu făceau faţă nevoilor de a forma repede şi bine candidaţii necesari pentru un spaţiu ce acoperea 13 judeţe. Au apărut, în Transilvania, pe lângă cele două facultăţi, alte facultăţi pe care putem să le numim „sateliţi“ - erau autonome, dar au folosit mult timp cadre didactice de împrumut - şi care au răspuns unei nevoi reale a Bisericii.
Facultăţile de teologie formează pentru viaţă, nu neapărat pentru o profesie. Scopul este ca tânărul să devină un om duhovnicesc, cu orizonturi largi culturale, dar şi cu abilităţi profesionale clare, tineri care să poată să înfrunte viaţa „cu“ Dumnezeu, nu „fără“ El.
Profesia să se suprapună cu pasiunea
Care sunt aşteptările facultăţii de la candidaţi?
Facultatea aşteaptă ca toţi să vină cu o dorinţă aprinsă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Atunci putem „lucra“ bine cu ei. Dacă vin tineri cu alte năzuinţe decât cunoaşterea lui Dumnezeu şi formarea duhovnicească, atunci, într-adevăr, pentru noi este mai dificil să lucrăm cu ei, pentru că nu există corespondenţă între expectativele şcolii şi năzuinţele lor. Trăim, într-adevăr, într-o lume a pragmaticului, dar, la Teologie, tinerii nu trebuie să vină vizând în primul rând o profesie, un loc de muncă, ci o formare, dobândirea unui nou „eu“, a unei noi conştiinţe de sine. Dacă se produce restaurarea interioară, celelalte vin de la sine: misiunea, pastoraţia, slujirea semenilor etc.
E adevărat, societatea laică lecturează aceste realităţi religioase în alţi termeni, în alte categorii sociologice precum „profesie“, „loc de muncă“, „remunerare“ etc. Noi însă am vrea ca, la toţi viitorii noştri absolvenţi, „profesia“ să se suprapună cu pasiunea vieţii lor, adică să-şi practice „meseria“ cu plăcere şi entuziasm. Atunci toată viaţa lor va fi un perpetuu „concediu“, pentru că vor face ceea ce le place, ceea ce-i împlineşte, ceea ce-i face fericiţi.
Cum îi ajută facultatea, pe tineri, în formarea propriei identităţi?
Este o problemă delicată: dacă în anii '90 tinerii veneau cu o identitate deja consistentă din liceu şi ştiau ce vor de la viaţă, acum nu mai este aşa. S-a produs o metamorfoză ciudată, iar liceul de astăzi nu mai formează suficient de bine, nu mai conferă identităţi stabile. Când vin pe băncile facultăţii tinerii suferă, într-o mare majoritate, de o adolescenţă tardivă, nu sunt maturi, sunt încă în nişte căutări tipic adolescentine, vin la facultate fără să ştie clar ce vor. În primii doi ani universitari ei încă îşi coagulează identitatea; poate de aceea lucrăm mai bine cu cei aflaţi deja la a doua facultate: sunt mai maturi, mai bine plasaţi pe o orbită. E o mare diferenţă în ceea ce priveşte identitatea unui absolvent al unui liceu în România de azi, faţă de cel al anilor '90. Este o mutaţie înregistrată la nivel colectiv. Este ceva general şi nu doar facultăţile de Teologie se confruntă cu aceasta. Mulţi tineri merg într-o facultate fără să ştie clar ce vor. Noi îi preluăm de la etajul la care sunt şi încercăm să-i ridicăm acolo unde ar trebui să ajungă. Iar consistenţa unei personalităţi se obţine doar prin recursul la valorile creştine, religioase, duhovniceşti. Sperăm să reuşim să „naştem“ transcendentul în ei, să le conturăm clare orizonturi eshatologice. Doar Dumnezeu poate conferi substanţă şi consistenţă unei personalităţi. El este mai adânc în noi, decât ne suntem noi, nouă înşine. Sperăm ca tinerii să înţeleagă aceasta.
Care este rolul vocaţiei în Facultatea de Teologie?
Dorim să prelucrăm predispoziţiile native, aptitudinile pe care le au de la naştere tinerii, căci „apetitul“ pentru Dumnezeu există la fiecare om. Dumnezeu ne-a creat fiinţe „programate“ spre a-L căuta, cu setea de a-L cunoaşte. În întâmpinarea setei de Dumnezeu venim noi, la Teologie. Părintele Teofil, de la Sâmbăta de Sus, îi avertiza pe tinerii teologi: „Nu cumva să ajungeţi preoţi înainte de a deveni creştini!“. Cu alte cuvinte: „În primul rând lupt pentru propria mea mântuire, pentru propria curăţire, iar doar mai apoi mă gândesc dacă Dumnezeu vrea să mă ia «în curţile Casei Domnului», ca să mă facă misionar al Lui“. Apoi, faptul că tânărul are înclinaţii şi doreşte să ajungă profesor de religie, preot, pictor bisericesc, asistent social al Bisericii, este etapa a doua. Prima etapă este propria mântuire, purificarea, despătimirea. Teologia, ca facultate, este un „instrument“ în mâinile Bisericii pentru mântuirea oamenilor.
Modele creştine
Cum îi ajută facultatea pe tineri să facă faţă provocărilor de azi?
Noi încercăm să îi învăţăm pe tineri să nu cadă pradă ispitelor. Ispita îl vulnerabilizează pe un tânăr, apoi, odată tăvălit prin patimi, nu mai este capabil să înfiinţeze o familie sănătoasă, pentru că deja este consumat în experienţe mutilante, specifice societăţii decăzute din punct de vedere moral: distracţii superficiale, excesive, sexualizare, droguri, alcool, limbaj infect şi degradant. În facultatea noastră se oferă o protecţie, în sensul că îl formăm pe tânăr într-o manieră sănătoasă, în vederea întemeierii unei familii sănătoase.
Acum tinerii laici nu mai vor familie, spun că nu au nevoie, că până la 35-40 de ani vor „să se distreze“. Unii se tem de căsătorie pentru că li se pare că este o angajare prea pe termen lung, pe viaţă, iar ei se tem de angajamente pe termen lung. Gândesc doar pe termen scurt, cu efect imediat. Biserica rămâne promotoare, însă, a doctrinei ei pro-familiste, susţinând că societatea de mâine poate fi însănătoşită doar dacă şi familia va fi sănătoasă.
Tinerii primesc formarea morală creştină, iar prin formarea duhovnicească încercăm să îi ataşăm şi emoţional, nu doar intelectual, la aceste valori. Aici este puterea Teologiei Ortodoxe: imunizarea în faţa ispitelor societăţii de astăzi şi o perspectivă luminoasă de viitor, prin formarea unei familii sănătoase.
Cum este schimbat un absolvent, la finalul facultăţii?
Tânărul care priveşte înapoi, la anul I, după patru ani de Teologie, spune „Eu sunt altul. Altul în bine: am crescut, am înflorit“. Nu este doar ca o plantă cu frunze, ci are floare! Absolvenţii se bucură cum au evoluat, sunt fericiţi cu ceea ce au devenit; sunt conştienţi că mai au multe de învăţat, dar sunt fericiţi cu traiectoria pe care au pornit, simt că sunt împliniţi. Există o împlinire de sine, în Teologie. Cred că majoritatea tinerilor reuşesc lucrul acesta. Nu finalizează cu toţii şcoala. În anul I, la specializarea Teologie Pastorală, intră cam 100, iar, după patru ani, licenţa este luată de doar 50. Fie că nu au un potenţial intelectual corespunzător, fie că nu se pot autosusţine economic în facultate, trebuie să lucreze şi se pierd, pleacă în Occident etc. Există o selecţie.
Important este ca tânărul absolvent să fie împlinit, să fie mulţumit cu evoluţia sa. Sunt care continuă studiile, făcând şi alte facultăţi, ajungând oameni împliniţi în societate, modele pentru ceilalţi, modele creştine autentice, şi aceasta, evident, şi graţie Teologiei studiate.
