Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Fără pregătire substanţială nu putem să pătrundem în viaţă“

„Fără pregătire substanţială nu putem să pătrundem în viaţă“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: George Aniculoaie - 09 Oct, 2013

Orice început de an universitar vine cu un entuziasm aparte. Revederea este încărcată de emoţii. Studenţii aduc duhul înnoirii, al tinereţii, al dorinţei de studiu. Profesorii vin cu bucuria de a-şi reîncepe activitatea şi cu dorul de a fi în mijlocul studenţilor. Despre sentimentele de la început de an şi aşteptările pe care le au profesorii de la studenţii lor am vorbit cu pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Părinte profesor, ce sentimente v-au încercat la început de an universitar în îndelungata dumneavoastră activitate de profesor?

Începutul de an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti este plin de emoţie şi de trăiri frumoase, fiindcă înseamnă revederea cu profesorii, după vacanţa de vară, şi mai ales cu studenţii, care aduc acest duh al înnoirii, al noutăţii, al tinereţii, al bucuriei, al dorinţei de studiu. De aceea, de fiecare dată simţim bucuria revederii, reîntâlnirii. Mai ales că noi, ca teologi, facem şi deschiderea oficială în prezenţa de obicei a Patriarhului României sau a unui ierarh din Sfântul Sinod al Bisericii noastre. Şi acel moment este plin de încărcătură sufletească. De exemplu simţim o mare bucurie când auzim pe studenţi cântând, bărbăteşte, din nou. E de-a dreptul impresionant să auzi cum cântă o biserică întreagă de studenţi, care parcă este vie, trăieşte.

În al doilea rând, bucuria de a începe activitatea, fiindcă oricât ar fi vacanţa de plăcută şi de lungă, ne-am obişnuit să predăm şi să fim în mijlocul studenţilor. Deci ne bucurăm de fiecare dată când se întorc studenţii din vacanţă.

Acum, în calitate de profesor consultant, sigur că trăiesc mai mult din amintiri. Mai predau la facultate doar la masteranzi, dar îmi amintesc că toate aceste deschideri de an universitar, toate aceste începuturi erau într-adevăr pline de bucurie. Când eram student la Teologie şi după aceea, în calitate de cadru didactic, începeam fiecare an cu entuziasm.

„În Biserică, trebuie să avem oameni pregătiţi“

Care sunt aşteptările pe care le are un profesor de teologie de la studenţii de astăzi? Credeţi că s-a schimbat scara aşteptărilor în comparaţie cu cea a profesorilor dumneavoastră?

Pe vremea studenţiei mele profesorii erau foarte exigenţi, ne cereau pe lângă cursul pe îl predau şi bibliografia pe care ne-o indicau. Examenele erau foarte severe, foarte aspre. Acum cred că s-au schimbat aceste aşteptări. N-aş zice că profesorii sunt mai indulgenţi, dar am senzaţia că se trece mai uşor peste un examen. Nu mai este exigenţa de altădată, este mai multă îngăduinţă, mai multă înţelegere, dacă o putem numi aşa. Dacă nu ştie, îl laşi repetent, dar ce foloseşti prin repetenţia respectivă? Îl aduci în situaţia de a răspunde ceva, de a şti ceva, dar nu-l poţi nota decât cu o notă foarte mică sau destul de mică. Cred că s-a pierdut din această exigenţă a profesorilor, şi sigur şi a studenţilor.

Situaţia este generală, şi la alte facultăţi sunt studenţi care se pregătesc să fie şomeri. Şomeri cu diplomă. Se face facultatea fără să ai un viitor asigurat, un serviciu asigurat. Cred că aici este hiba şi lucrul cel mai sensibil al problemei, că nu sunt interesaţi de ceva. Nu mai există dorinţa de a şti. Nu mai există dorinţa de a citi, dorinţa de a scrie, de a cunoaşte, să fii un om plin de bogăţie intelectuală. Este o stare generală. Nu putem să ne mulţumim doar cu asta, „că aşa este peste tot“. Noi, în Biserică, trebuie să avem oameni pregătiţi. Exigenţele sunt mari, oamenii aşteaptă multe de la noi, nu ne iubeşte toată lumea, avem şi duşmani destui. De aceea ochii sunt pe studenţii teologi, pe preoţi.

Preotul trebuie să se distingă de ceilalţi, să fie cu un cap mai sus, măcar prin teologia pe care o ştie, prin cunoştinţele pe care le are, prin modul frumos de a vorbi, prin modul frumos de a expune ceva, prin comportarea lui.

Tinerii teologi trebuie să aibă o comportare diferită de a celorlalţi studenţi, pentru că ei se pregătesc să fie în slujba Bisericii. Până la un punct sunt ca toţi oamenii, dar de la acel punct nu se mai pot asemăna cu oamenii de rând. Ei se pregătesc pentru o misiune cu totul specială, încât această problemă dă de gândit şi profesorilor de teologie, care privesc lucrurile, care ştiu cei dintâi realităţile, şi apoi ierarhilor care îi selectează pentru preoţie, în cadrul examenului de capacitate preoţească.

„Profesorul trebuie să aibă pasiunea învăţământului“

Legat de indulgenţa profesorilor de astăzi în comparaţie cu severitatea celor dinainte, cum ar trebui să se raporteze profesorii faţă de studenţi?

Profesorul trebuie să se adapteze la situaţiile actuale. Poate, uneori, profesorii din generaţia veche au fost foarte exigenţi, unii dintre ei au fost chiar exagerat de exigenţi. Acum noi mergem pe ideea că suntem şi profesori, dar suntem şi părinţi, mai ales că unii suntem şi preoţi. Trebuie să avem înţelegere, dar nu ignoranţă sau nepăsare faţă de ce se întâmplă. Ar trebui să urmăm calea de mijloc, care întotdeauna este cea mai bună. Extremele sunt periculoase întotdeauna. Să vedem posibilităţile de acumulare a studentului, dacă poate mai mult, dacă vrea sau nu vrea, sau îi este lene, dacă are capacitatea să înregistreze cunoştinţe. Atunci te cobori la nivelul lui de înţelegere şi îi dai o notă pe măsura meritelor lui, dar ştii ce se întâmplă acolo. Dar dacă urmezi o linie, un şablon care s-a fixat în învăţământ, argumentând că „aşa făcea profesorul meu“, nu e chiar indicat. Trebuie adaptare la fiecare situaţie, la fiecare caz. Totdeauna trebuie un echilibru, şi în modul de a te comporta cu ei, şi în modul de a le cere, şi în modul de a examina. Întotdeauna înţelepciunea echilibrului trebuie să primeze în toată activitatea pe care profesorul o desfăşoară. Profesorul trebuie să aibă pasiunea învăţământului, să-i placă să predea, să fie profesor de carieră, să-i placă legăturile cu studenţii, să organizeze ore suplimentare, cercuri ştiinţifice, excursii de studii, toate ca să-i atragă, să-i facă într-un fel interesaţi. Că dacă tu vii ca profesor şi te urci pe catedră şi-ţi predai cursul, apoi pleci şi nu te mai interesează nimic ce se întâmplă cu clasa respectivă, nu este bine. Îndrumătorii de an, tutorii sau părinţii spirituali ai unui grup de studenţi sunt cei care trebuie să-i stimuleze, să-i înveţe şi mai ales să-i conştientizeze că fără pregătire substanţială nu putem să pătrundem în viaţă, nu putem să facem faţă, nu ne putem descurca. Nimic nu este mai ruşinos decât să roşeşti şi să nu ştii să răspunzi la o întrebare pe care ţi-o adresează un credincios, mai ales în domeniul teologiei. Hai să zicem, în celelalte ramuri n-avem obligaţia să fim specialişti, deşi lumea ne cere să ştim din toate câte ceva, dar cel puţin din teologie să fim la curent în problemele respective.

La început de an universitar, ce îi sfătuiţi pe toţi, deopotrivă profesori şi studenţi?

Profesorilor, ca unul care am trecut prin atâţia ani de învăţământ, le cer să fie conştienţi de misiunea pe care o au - învăţământul este o misiune, nu este o meserie, este un apostolat - şi să fie oameni de catedră, de carieră, cărora să le placă învăţământul şi să-l facă cu pasiune. Iar studenţilor, cu toată sinceritatea, mai ales acum la vârsta când pot să acumuleze foarte mult, le cer să-şi îmbogăţească mintea cu foarte multe cunoştinţe. De multe ori le spuneam studenţilor: „Întrebaţi-ne acum cât aveţi la dispoziţie aceste biblioteci ambulante!“, căci profesorul este ca o bibliotecă ambulantă, ştie de toate, „Nu plecaţi din facultate cu lucruri nelămurite! Nu aveţi pe cine să mai întrebaţi mai încolo!“ Este cea mai mare plăcere pentru profesor când îl întreabă studentul ceva, când vrea o lămurire. Cu cât ştii mai mult, cu atât reuşeşti în viaţă, eşti apreciat şi te simţi capabil să faci misiune acolo unde o să fii.