În cântecul popular sunt transpuse toate nevoile, tristeţile sau bucuriile ţăranului simplu, cu frică şi dragoste de Dumnezeu. De aceea, legătura dintre credinţă şi mesajul transmis prin muzica populară este una strânsă, este de părere Viorica Macovei, cunoscută interpretă de folclor românesc. Citiţi în interviul ce urmează câteva gânduri ale artistei cu privire la muzica populară românească, legătura ei cu credinţa creştină şi despre condiţia cântăreţului popular şi a muzicii cu care îşi încântă publicul.
Cât de mult mai este prezent Dumnezeu în cântecul popular românesc?
Atâta vreme cât Dumnezeu este în sufletul nostru, cu siguranţă este prezent şi în cântec. Consider că fiecare concert, eveniment sau cântec trebuie închinat Bunului Dumnezeu, Cel care ne-a dăruit talentul acesta cu care bucurăm sufletele atâtor oameni. Indiferent dacă în tematică se face referire la Dumnezeu sau nu, folclorul cu tot ceea ce ţine de el face parte dintr-o tradiţie sfântă şi reprezintă identitatea acestui neam care a fost izbăvit din atâtea nevoi de către Bunul Dumnezeu, de-a lungul timpului. În acest cântec sunt transpuse prin versuri toate nevoile, tristeţile sau bucuriile ţăranului simplu, cu frică şi dragoste de Dumnezeu. Deviza mea este „Nimic fără Dumnezeu“, aşa că pe El trebuie să-L invităm în tot ceea ce facem.
Melodiile vechi aveau şi un anumit conţinut moral sau religios. Mai au şi în prezent?
Din păcate, din dorinţa de a capta cât mai repede atenţia publicului, mulţi interpreţi abordează tematici şi texte de-a dreptul compromiţătoare. Păcat, pentru că adevăratul public nu poate fi cucerit decât prin lucruri durabile şi de bun-simţ.
Care este impactul muzicii populare asupra sufletului? Ea transmite doar emoţia sau şi un mesaj de ordin moral, religios?
Interpretul are menirea să ajungă la sufletul omului şi să-i aducă un strop de bucurie. Mesajul pe care îl abordează poate fi diferit, în funcţie şi de perioada în care ne aflăm. Aşa că dacă vom reuşi de cât mai multe ori să transmitem şi un mesaj plin de conţinut duhovnicesc şi totodată încărcat şi de emoţie, atunci putem să spunem că misiunea noastră este îndeplinită cu adevărat.
Cu bucurie vă mărturisesc faptul că la sfârşitul anului trecut am reuşit să lansez un album de suflet, intitulat „Scrisori către cer“. Acesta cuprinde colinde şi cântece de iarnă, ce transmit atât bucurie, cât şi mesaj duhovnicesc, mai ales colindul „Sus în ânaltul cerului“ realizat în duet cu marele maestru Dumitru Fărcaş. Pentru mine, acest lucru reprezintă o mare realizare şi-I mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat.
Care este cea mai mare mulţumire din viaţa dumneavoastră?
Faptul că Bunul Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie extraordinară. Casa părinţilor mei a fost şi este ca un adevărat templu sau biserică în care am primit educaţia bunului-simţ şi implicit pe cea religioasă. Aşa că cel mai mare exemplu pentru mine rămân propriii mei părinţi, care au avut o putere de sacrificiu imensă şi totodată de a ne învăţa că, indiferent cât şi ce vom câştiga în viaţă, dacă ne vom pierde credinţa şi buna purtare, vom pierde tot şi nu vom valora nimic.
Aveţi vreo piesă mai aproape de suflet? Ce cântec vă caracterizează cel mai mult?
Toate melodiile pe care le cânt îmi sunt dragi, pentru că s-au născut prin îndelungi ore de muncă, însă cea mai reprezentativă este „Mândră-i hora în Bucovina“, o melodie ce a devenit un fel de emblemă sonoră a zonei pe care o reprezint. Nu este sărbătoare sau eveniment să nu fie cântată, mai ales de către cei mici. Sper să reuşesc să mai lansez şi alte melodii care să ajungă la fel de repede în memoria şi sufletul oamenilor.
Cum se naşte şi se formează un artist popular? Cât este muncă şi cât este talent?
Drumul este lung şi anevoios, însă numai cei cu adevărat puternici şi încrezători ajung să culeagă roadele.
Gândindu-mă la parcursul meu, nu mi-a fost deloc uşor, mi-am sacrificat copilăria şi adolescenţa dedicându-mă orelor de studiu şi repetiţii, însă a meritat sacrificiul. Cred şi vă spun cu sinceritate că 50% este talentul, iar ca să ajungi un artist iubit şi ovaţionat pe scenă trebuie să munceşti să completezi celelalte 50 de procente.
Orice tânăr care-şi doreşte să devină un nume în arta interpretativă trebuie să conştientizeze faptul că în acest domeniu trebuie multă seriozitate şi perseverenţă, aici nu ies lucrurile cu jumătăţi de măsură.
Sfatul pe care îl dau tinerilor care vin din urmă este acela de a se încrede total în ajutorul Bunului Dumnezeu, pentru că El are pentru fiecare în parte un plan, să nu aibă invidie sau răutate în suflet pentru că toate aceste lucruri nu sunt decât piedici în propria lor evoluţie.
Cât de autentic mai sunt păstrate tradiţiile populare?
Venind dintr-o zonă bogată din punct de vedere spiritual, dar şi în tradiţii, vă spun cu mândrie că în acest colţ de rai care se numeşte Bucovina încă se mai păstrează obiceiurile prilejuite de anumite sărbători. Sigur că, în timp, unele dintre aceste tradiţii şi obiceiuri s-au mai transformat sau simplificat, dar în mare parte sunt aşa cum ni le-au lăsat strămoşii noştri şi acesta este un motiv de bucurie.
Un obicei care a înviat cumva preocuparea şi bucuria tinerilor, şi nu numai, de a îmbrăca costumul popular este „Balul gospodarului“, ce are loc în fiecare an de Bobotează, în satul meu natal, Mănăstirea Humorului. Este extraordinar să vezi toată suflarea îmbrăcată în straiul popular, luând parte la această sărbătoare ce are menirea să ne adune într-un spirit, să fim într-o adevărată comuniune.
Sunt tare fericită atunci când am ocazia să mă aflu printre bucovinenii mei dragi, indiferent de motivul ce a prilejuit întâlnirea cu ei.
Prin ce se deosebeşte muzica populară românească de cea a celorlalte popoare?
Toate popoarele au cântece plăcute auzului, însă muzica noastră este, din punctul meu de vedere, unică. Dacă facem o analiză de ansamblu, a tradiţiilor, costumelor şi cântecelor populare, ne vom da seama cât de bogat este acest popor şi totodată cât de bun păstrător al acestor vestigii.
Cântecele plămădite în sufletele ţăranilor români, dar şi costumele muncite încă în stilul tradiţional, precum acum câteva sute de ani, sunt repere clare că românul nostru nu se schimbă odată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, luptă pentru perpetuarea acestor valori. Cântecele noastre sunt de fiecare dată încărcate de mesaje şi metafore, sunt vesele mare parte dintre ele, transmiţând totodată o energie extraordinară celor care le ascultă.
Prea puţine popoare au reuşit să conserve atât de bine cultura tradiţională, motivul este faptul că s-au aliniat globalizării, uitând de lucrurile spirituale.
Dacă am şti să ne promovăm mai bine aceste comori ale neamului, cred că alta ar fi imaginea noastră în exterior. Îmi doresc din suflet să nu permitem să vină peste noi valul de nivelare culturală, şi nu numai, căci acest popor, fără tradiţiile lui, ar fi mai sărac.
Asistăm des în ultimii ani şi la aşa-numitul curent „etno“. Cât de mult mai păstrează melodiile de astăzi din autenticitatea celor populare tradiţionale?
Dacă privim spre folclor şi spre adevăraţii reprezentanţi ai săi, avem toate motivele să fim mândri, mai ales pentru faptul că vine din urmă o generaţie de tineri solişti extrem de talentaţi şi bine pregătiţi şi în alte domenii de activitate. Mi-ar plăcea ca aceşti oameni să fie daţi drept exemplu atunci când vine vorba de folclor, şi nu cei care au transformat cântecul popular autentic şi l-au dus într-o zonă care ne provoacă dezamăgire şi tristeţe profundă.
Avem atâtea repere demne de urmat, în persoanele mai marilor noştri artişti, şi ar fi păcat să pângărim cu influenţe străine muzica noastră, a românilor.
Dar sperăm să treacă acest curent şi să rămână esenţa şi valoarea, să rămână cântecul popular al neamului românesc şi nicidecum alte genuri care au dus la schimbarea ritmului sau parodierea folclorului nostru.
Am o urmă de mâhnire când văd că multe dintre televiziuni sau realizatori de emisiuni nu fac departajarea între valoare şi nonvaloare, amestecând adevăraţii reprezentanţi ai folclorului cu kitsch-ul. Ne încăpăţânăm să credem că totuşi „ce e val ca valul trece“ şi se va cerne în timp şi grâul de neghină. (Interviu realizat de Silviu Dascălu)
