Femeile Mironosițe și Sfintele Femei Românce: modele pentru omul contemporan

În lumina sărbătorii Femeilor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, Înalt­preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evidențiază, în interviul de mai jos, curajul, credința și fidelitatea acestor modele feminine din Biserică. Plecând de la mărturia lor din Evanghelie, ierarhul subliniază rolul central al femeii în comunitatea creștină. Într-un context social instabil și marcat de secularizare, exemplul Mironosițelor rămâne actual, invitând la rugăciune, implicare și dăruire atât în familie, cât și în viața socială.

Înaltpreasfinția Voastră, cine sunt Femeile Mironosițe și de ce sunt ele atât de importante în viața Bisericii?

Expresia „femei mironosițe” vine din tradiția creștină și are un sens inițial diferit de cel folosit astăzi. În Biblie, „mironosițele” erau femeile care au mers la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos după răstignire, aducând un amestec de uleiuri aromate pentru a-I unge trupul și a împlini obiceiurile funerare iudaice. În acest sens original, cuvântul era unul pozitiv, desem­nându-le pe femeile credincioase, devotate și curajoase, care L-au urmat pe Mântuitorul Hristos nu doar în vremea minunilor, ci mai ales în ceasul pătimirilor și al morții. Ele vin „dis-de-dimineață, fiind încă întuneric” (Ioan 20, 1), purtând miruri, dar mai ales având o iubire care nu s-a clătinat în fața morții. În mod surprinzător, într-o lume care marginaliza mărturia femeii, Dumnezeu le face primele vestitoare ale biruinței asupra morții. În Omiliile la Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază  această idee, spunând că „femeia, care altădată fusese pricină a căderii, devine acum vestitoare a Învierii”. Astfel, importanța lor nu este doar istorică, ci mai ales eclesială, ele fiind icoana Bisericii înseși, care Îl caută pe Hristos, Îl întâlnește și Îl vestește lumii.

Ce ne învață curajul și fidelitatea Femeilor Mironosițe, mai ales în contextul unei lumi în care credința este adesea pusă la încercare?

Curajul Mironosițelor nu este unul al afirmării de sine, ci al iubirii jertfelnice care este dispusă să meargă până la capăt. Ele nu calculează riscurile și nu caută siguranță, ci rămân credincioase chiar și atunci când totul pare pierdut. În contrast cu ucenicii înfricoșați, ele înaintează spre mormânt, asumându-și nesiguranța: „Cine ne va prăvăli nouă piatra?” (Marcu 16, 3). În Omiliile sale, Sfântul Grigorie Palama subliniază ideea că nici o piedică nu poate sta în calea celui care Îl iubește pe Dumnezeu, deoarece iubirea adevărată nu se oprește la cele văzute, ci străbate și întunericul, căutând pe Cel iubit. Ele și-au arătat curajul interior în contextul evenimentelor de atunci prin fidelitatea față de Mântuitorul Iisus, pe Care nu L-au părăsit, prin credința în cuvintele îngerului care a anunțat Învierea, dar și prin mărturisirea acestei minuni în fața Apostolilor și a ucenicilor. Curajul lor manifestat în fața neîncrederii arată că slăbiciunea socială poate fi transformată în forță duhovnicească prin trăirea puternică și autentică a ceea ce mărturisești. De aceea, pentru omul contemporan, supus presiunilor relativismului și secularizării, Mironosițele devin modelul unei credințe vii, care nu se rușinează și nu se negociază. Ele ne învață că iubirea statornică față de Dumnezeu nu depinde de contexte favorabile, ci de profunzimea relației cu Hristos.

Cum putem înțelege mai bine rolul femeii în Biserică, pornind de la exemplul acestor sfinte femei?

Rolul femeii în Biserică devine mult mai clar dacă pornim de la modelul Femeilor Mironosițe, care au mers la mormânt nu din obligație față de obiceiurile funerare iudaice, ci din iubire și curaj. Exemplul lor ne arată că rolul femeii în Biserică nu este unul pasiv, ci profund activ, manifestat prin credință vie, implicare, responsabilitate, curaj și inițiativă. Femeia creștină are un rol esențial în viața comunității prin implicarea în activități sociale și caritative, în transmiterea credinței, în cadrul familiei sau al comunității, dar și în domeniul educației. Ea este imaginea iubirii jertfelnice și purtătoarea compasiunii și slujirii aproapelui. Totodată, faptul că Hristos Se arată mai întâi femeilor subliniază că, în plan spiritual, nu există inferioritate în ceea ce privește raportul femeie-bărbat, demnitatea născându-se din relația personală cu Dumnezeu și nu din rolul pe care îl deții în societate. De aceea, exemplul Femeilor Mironosițe este normativ pentru femeia creștină, rolul ei în Biserică definindu-se prin vocația de a iubi, de a educa, de a sluji, de a mărturisi și de a susține viața comunității. Cel mai înalt model de viețuire pentru femei este cel al Maicii Domnului, care ne arată că sfințenia femeii nu depinde de funcția pe care o deține în societate, ci de răspunsul la chemarea lui Dumnezeu. Astfel, rolul femeii în Biserică este unul profund misionar: ea devine martor al Învierii prin viața ei, prin credință, prin jertfă și prin capacitatea de a transmite mai departe viața în Hristos.

În ce mod poate omul de astăzi să urmeze modelul Femeilor Mironosițe?

Modelul Sfintelor Femei Mironosițe nu aparține doar trecutului, ci rămâne viu și actual pentru femeia creștină de astăzi. Deși au trăit în perioade diferite ale istoriei și în locuri diferite, le unește trăirea lăuntrică a luminii Învierii, care este atemporală. A urma modelul Femeilor Mironosițe înseamnă a cultiva o căutare sinceră a lui Hristos. Pentru creștinul de astăzi, această neobosită căutare se concretizează în viața liturgică, în rugăciune și în viețuirea euharistică, și înseamnă a rămâne lângă Hristos chiar și atunci când El este prezent într-un mod diferit, în încercări sau în suferințe. De aceea, femeia creștină de astăzi este chemată să urmeze modelul sfintelor femei și virtuțile care le-au consacrat: credința statornică, iubirea jertfelnică, curajul mărturisirii și cultivarea unei vieți lăuntrice înnoitoare. Necontenita căutare a lui Hristos, recu­noaș­terea prezenței Lui în viața personală și transformarea vieții în mărturie a Învierii sunt tot atâtea moduri prin care creștinii de astăzi reactualizează experiența bucuriei Femeilor Miro­nosițe, ca martore ale acestei minuni pe care au trăit-o în mod deplin. Transformarea interioară sub lucrarea harului Duhului Sfânt este semnul care arată că femeia creștină de astăzi este o „mironosiță” a zilelor noastre, purtătoare vrednică a luminii Învierii, a credinței curate și o mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în lume.

Soborul Sfintelor Femei Românce este o sărbătoare recentă. Care a fost motivația instituirii ei și ce mesaj transmite credin­cioșilor?

Instituirea sărbătorii închinate Sfintelor Femei Românce exprimă conștiința vie a Bisericii că sfințenia nu este o realitate abstractă sau îndepărtată, ci una întrupată în istorie, în oameni concreți, care și-au închinat viața căutării neobosite a lui Dumnezeu. În spațiul românesc, numeroase femei au trăit aceeași experiență a întâlnirii cu Hristos.

Chiar dacă nu toate sfintele femei au lăsat posterității scrieri sau însemnări teologice explicite, viața lor a fost o mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în rugăciune, în smerenie și în iubirea jertfelnică. Ele au continuat peste timp experiența Mironosițelor trăind lăuntric bucuria întâlnirii cu Hristos în lumina Învierii, având aceeași credință și propovăduind același adevăr. Astfel, Învierea a devenit sensul viețuirii lor, iar ființa lor le-a fost loc al sălășluirii Mântuitorului Iisus Hristos, după cum relatează Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: „Învierea lui Hristos devine viața noastră în măsura în care Hristos Se sălășluiește în noi”. Curăția vieții și dăruirea totală lui Dumnezeu le-au transformat în martore ale acestei mari minuni și au devenit izvor de lumină pentru întregul popor român credincios.

Așadar, această sărbătoare arată continuitatea vie a trăirii credinței în lumina Învierii de către Sfintele Femei Românce contemporane, ele fiind purtătoarele aceleiași iubiri jertfelnice, care transfigurează viața și dă sens existenței, confirmând peste timp mesajul că sfințenia este posibilă aici și acum, în condițiile vieții cotidiene.