La fiecare episod de viscol, de ninsoare sau de vreme geroasă, spațiul public este inundat de evaluări catastrofice ale situației. Niciodată perioadele acestea nu sunt etichetate ca fiind normale, având în vedere anotimpul în care ne aflăm. Despre ce înseamnă o iarnă normală în zona geografică în care se află România, dar și despre cum vor arăta iernile viitorului am discutat cu conf. univ. dr. Lucian Sfîcă de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Aș vrea să vă rog să ne reamintiți ce înseamnă o iarnă normală, mai ales în regiunea Moldovei.
Aprecierea a ceea ce este considerat normal din punct de vedere atmosferic pentru o anumită regiune trebuie să țină cont de ceea ce se întâmplă nu doar în câțiva ani, ci pe o perioadă mare de timp. În climatologie este utilizată perioada ultimilor 30 de ani, adică decenii întregi. Astfel, în prezent, atunci când dorim să apreciem ceea ce este normal sau excepțional din punct de vedere meteorologic, ar trebui să ne raportăm la perioada 1991-2020, în care putem remarca atât ierni extrem de reci, precum cea din 1995-1996, dar și ierni extrem de calde, precum cea din 2006-2007.
Între aceste extreme, am putea defini ca fiind normală pentru România o iarnă caracterizată prin alternanța intervalelor reci sau chiar foarte reci, în care temperaturile negative persistă chiar și pe parcursul zilei, cu intervale calde, caracterizate prin temperaturi pozitive ziua, dar totuși negative pe parcursul nopții. Din punctul de vedere al precipitațiilor, această alternanță între rece și cald ar trebui să fie însoțită de producerea ninsorilor și de instalarea stratului de zăpadă în perioadele de răcire și de topirea parțială, în anumite cazuri chiar integrală, a stratului de zăpadă. Plecând de la acest aspect, putem înțelege normalul meteorologic drept ceea ce se încadrează între iernile foarte calde - cele cu strat de zăpadă efemer și temperaturi foarte ridicate, precum iarna 2022-2023 - și cele foarte reci - cele cu strat de zăpadă ce persistă aproape continuu pe parcursul iernii sau cel puțin pe o perioadă de peste șase săptămâni din iarna calendaristică, precum iarna 1995-1996.
Zilele acestea s-a vorbit, iarăși, foarte mult despre temperaturi negative record. Ce astfel de recorduri demne de reținut s-au înregistrat, în decursul ultimului secol, în regiunea Moldovei, dar și la nivel național?
O valoare record de temperatură, negativă sau pozitivă, reprezintă o valoare ce nu s-a mai înregistrat vreodată în perioada de observații instrumentale, adică cea din care avem observații meteorologice standardizate ale temperaturii aerului. Această perioadă instrumentală a început, în România, odată cu înființarea Institutului Meteorologic Central, în 1884. Din acel moment, la nivelul României s-a înregistrat o succesiune de valori negative record. Dintre acestea, câteva s-au înregistrat în Moldova, precum cea de -35,0°C de la Păncești-Dragomirești, în apropiere de Roman, din 14 ianuarie 1893, sau cea de -36,3°C, din 1 februarie 1937. Această ultimă valoare a fost corijată mai apoi de recordul oficial de pe teritoriul României valabil și în prezent, respectiv -38,5°C înregistrate în localitatea Bod, din județul Brașov, în 25 ianuarie 1942.
Aceste valori au însă prin excelență un caracter deosebit, valorile de temperatură minimă ale iernilor din perioada recentă coborând extrem de rar sub -25°C și relativ rar sub -20°C. Cele mai multe valori minime anuale ale iernilor se încadrează în regiunile joase ale Moldovei, între -10°C și -20°C, iar în ultimii ani au apărut și ierni fără ger, adică fără temperaturi sub -10°C.
Cum se explică iernile foarte calde din ultimul deceniu?
Creșterea globală a temperaturilor, determinată în principal de creșterea concentrațiilor de gaze cu efect de seră rezultate din emisiile antropice, este o realitate climatică ce nu poate fi pusă la îndoială. Această schimbare climatică se manifestă în forme complexe în regiunea noastră, dar mai ales prin transformarea radicală a caracterului iernilor, ca urmare a creșterilor frecvente de temperatură peste pragul de îngheț și imposibilitatea acumulării stratului de zăpadă. În lipsa stratului de zăpadă, chiar dacă se produc, răcirile nu au capacitatea de a se prelungi pe intervale mai mari de timp.
Bineînțeles, pe lângă faptul că schimbarea climatică aduce temperaturi mai mari, iernile foarte calde din regiunea noastră sunt cauzate și de o frecvență mare a situațiilor în care masele de aer ajung la noi din Atlanticul de Nord, uneori de la latitudini subtropicale, de unde nu pot veni decât mase de aer cald. Persistența acestor circulații vestice în iernile din urmă își poate găsi o explicație atât în schimbarea climatică în curs, dar și într-o variabilitate climatică naturală la nivel euro-atlantic, ce ar favoriza producerea acestui tip de circulații atmosferice.
Ce consecințe au iernile foarte calde asupra mediului?
Efectele acestor ierni calde asupra mediului sunt extrem de variate și am putea pleca în multele posibile exemple de la faptul că în urătura plugușorului „iarna grea” și „omătul mare” erau văzute ca semn bun pentru anul ce urma. Asta pentru că zăpezile mari, caracteristice iernilor grele, puteau asigura o rezervă foarte bună de apă în sol, pe parcursul anului. Reducerea stratului de zăpadă și prevalența ploilor iarna conduc, în perioada recentă, la o instalare rapidă a secetelor pe terenurile agricole, chiar din timpul primăverii. De asemenea, iernile calde, dar cu umiditate ridicată întrețin germeni patogeni în atmosferă și de aceea iarna este anotimpul infecțiilor respiratorii. Astfel, chiar dacă reprezintă o perioadă de disconfort termic ridicat în perioadele de ger, temperaturile reduse pot limita înmulțirea unor agenți patogeni, iar dacă în aceste intervale reci cerul este senin, radiația ultravioletă la suprafața terestră este sporită prin reflexia pe stratul de zăpadă și poate acționa prin rolul ei sterilizant, cunoscut în medicină. Deopotrivă, în acest fel este redusă rata de supraviețuire a unor insecte dăunătoare pentru culturi agricole sau chiar pentru vegetația naturală, mai ales că, în ultimii ani, în Europa, suprafețe extinse de păduri sunt afectate de specii invazive de insecte ce se răspândesc mult mai ușor în iernile mai calde succesive.
Cum vor arăta iernile viitorului, în România?
Trebuie să subliniez că iernile din ultimii cinci ani ar putea fi considerate un preambul la ceea ce ne poate aduce viitorul, dacă tendința actuală de schimbare climatică se păstrează ca rezultat al ineficienței măsurilor de reducere a efectului de seră. Vremea caldă și lipsa zăpezii, așa cum putem să ne aducem aminte din perioada din această iarnă dintre Crăciun și Bobotează, vor constitui vremea specifică de iarnă. Totuși, poziționarea țării noastre în latitudini temperate va face posibilă pentru multe decenii ca masele de aer rece ce se formează în regiunile polare să determine apariția fenomenelor specifice iernilor - vremea geroasă, viscolele și stratul de zăpadă, dar din ce în ce mai rar. În același timp, variabilitatea naturală a condițiilor climatice ar putea amplifica încălzirea iernilor (de exemplu, o posibilă intensificare a activității solare), dar și să reducă din această încălzire (spre exemplu, ca urmare a unor erupții vulcanice puternice). De aceea, din punct de vedere climatic nu putem realiza prognoze cu un grad mare de precizie, ci putem doar să emitem scenarii de posibilă evoluție, plecând de la realitățile pe care le avem și pe care le cunoaștem în prezent.
