Flacăra veșnică a memoriei eroului necunoscut

Despre eroii noștri, oricât am scrie și vorbi, nu-i niciodată de ajuns, căci țara și pacea noastră de azi și, sperăm, de mâine sunt nevăzut clădite pe trupurile lor. Știuți de toți sau neștiuți de nimeni, ei s-au dat pe sine preț de răscumpărare pentru prezentul și viitorul nostru. Iată de ce flacăra jertfei lor, ce arde văzut la căpătâiul eroului necunoscut din Capitală, trebuie să aprindă veșnic sufletele și inimile tuturor. Despre acest mormânt-simbol al eroismului național ne-a vorbit cu multă dăruire Valeria Bălescu, muzeograf la Muzeul Militar Național „Ferdinand I” din București.

Cum s-a născut ideea unui erou necunoscut al po­porului român și care este pe scurt istoria desemnării acestuia?

Istoricii ne spun că după Primul Război Mondial, pentru a celebra jertfa celor 800.000 de eroi, morți, răniți și dispăruți în război, trebuia ridicat în capitala țării un cenotaf, pe care să fie depusă o carte de aur, în care să fie înscrise numele tuturor eroilor care s-au jertfit pentru reîntregirea țării. În țările aliate apăruse deja ideea desemnării unui erou necunoscut care să simbolizeze jertfa națională a tuturor eroilor care au murit în marea confruntare din Primul Război Mondial. Atunci au preluat și românii ideea. De acest aspect s-a ocupat Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, societate înființată în septembrie 1919. După aceea, împreună cu Ministerul de Război, au elaborat un program care prevedea ca ceremoniile desemnării eroului necunoscut să fie între 14 și 17 mai 1923, acesta urmând să fie înhumat chiar de ziua Înălțării Domnului. Încă din 1920 fusese decretată ziua de Înălțarea Domnului ca zi a eroilor, prin legea de funcționare a Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”. Știu de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist că suntem singurul popor creștin-ortodox care avem această coincidență de date, adică ziua Înălțării Domnului este și Ziua Eroilor, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar.

Potrivit acelui program, s-a stabilit ca în ziua de 14 mai să se desemneze eroul necunoscut pe pământul Mărășeștiului. În zilele anterioare fuseseră aduse 10 sicrie cu eroi necunoscuți de pe teatrele importante de luptă de pe teritoriul țării noastre din Primul Război Mondial: Ciucea, Cojocna, Bălăria, Azuga-Predeal, Mărăști, Mărășești, Oituz, Târgu Ocna, Topraisar și Chișinău.

Cu o programare specială și în cadrul unor ceremonii locale importante, sicriele au fost așezate în trenuri speciale, care și-au urmat calea spre biserica ciuruită de gloanțe cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Mărășești.

Trebuie să menționez că funeraliile de înhumare ale acestui erou necunoscut au fost similare cu cele ale unui conducător de stat, atât de mare importanță i s-a acordat. Spre deosebire de celelalte țări, unde a fost pus să desem­neze fie un mare general cu merite în Primul Război Mondial, fie o văduvă sau un invalid, în România a fost ales să-l de­semneze pe eroul necunoscut un copil de trupă, al cărui tată murise pe unul din fronturile din Moldova, în 1917. Nu era însă un copil de trupă oarecare, ci unul cu rezultate foarte bune la învățătură. Dintre liceele militare din vremea respectivă a fost ales Amilcar Săndulescu, un copil de 12 ani de la Liceul „Dimitrie Sturdza” din Craiova. În registrul istoric al liceului am găsit chiar mărturia acestui elev: „Luni (14 mai), la orele 11:30, m-am prezentat la domnul Ministru de Război [la acea vreme, ministru era generalul Gheorghe Mărdărăscu] [...]. În sfârșit, sosi și ora trei, oră divină, când trebuia ca eu să aleg pe acela ce odinioară s-a jertfit pentru scumpa lui patrie. Când am ajuns la biserică, stăteam ca pe ghimpi, abia așteptam momentul când să intru [...], să văd cele zece sicrie. Când intrai în biserică, văzui biserica veche, care cu mult mai înainte îndurase atâtea și atâtea gloanțe care o ciuruiseră. ­Înăuntru erau înșirate, pe două rânduri, osemintele celor zece eroi care se jertfiseră pentru întregirea neamului. Ce mulțime mai era! Preoții îmbrăcați în odăjdiile lor de sărbătoare, băieți de liceu, copii de clase primare și, poate, prin mulțimea aceea așa de mare era și un copil orfan, îmbrăcat jerpelit, așteptând momentul alegerii, ca să vadă și el unde să arunce flori, ca și când ar fi aruncat pe tatăl său. După ce s-a terminat slujba bisericească, eu împreună cu domnul Ministru am dat ocol celor zece coșciuge. Domnul Ministru mi-a spus să aleg pe care voiesc. O mare tăcere s-a făcut în biserică. Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie tremurând și, emo­țio­nându-mă, stăteam la îndoială, neștiind pe care să pun mâna. Dar, deodată, m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de con­știință, am pus mâna pe el. În momentul acela, un mare fior mi-a străbătut tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele: «ACESTA ESTE TATĂL MEU»! Sufletul mi s-a simțit curat și liniștit. Îngenunchind, m-am rugat: Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu [...].” Iată acest moment emoționant, prin care ni se descrie cum a fost desemnat eroul necunoscut al României.

Celelalte nouă sicrie rămase nedesemnate au fost înhumate cu mare ceremonie în cimitirul eroilor de la Mărășești, iar cel desem­­nat ca fiind eroul necunoscut al României a fost condus ­într-un tren special care a pornit, a doua zi, cu ceremonial, din Gara Mărășești către București. A oprit în toate gările importante de pe traseu. S-au ținut slujbe și cuvântări, iar între stații, oamenii aflați pe câmp se aplecau, îngenuncheau, culegeau flori de câmp și le aruncau pe sicriul eroului. Trecuseră doar șapte ani, așadar rănile erau foarte proaspete. Fiecare familie suferea, fiecare avusese poate pe cineva drag care a pierit în timpul Primului Război Mondial.

Sicriul eroului necunoscut a fost purtat de cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, distincție militară de război înființată de Regele Ferdinand în septembrie 1916 pentru decorarea ofițerilor care dobândeau merite deosebite în luptă.

În București, eroul necunoscut a fost întâmpinat de Regele Ferdinand și de toată suita acestuia, precum și de membrii Guvernului și ai Parlamentului, în cadrul unui ceremonial de rang superior. Capitala era gătită de sărbătoare. Toată populația l-a întâmpinat. Au venit mulți și din țară. A fost dus până la Biserica Mihai Vodă din București și condus din partea Casei regale de principele moște­nitor Carol, viitorul Rege Carol al II-lea, urmat de Amilcar Săndulescu.

A stat la Biserica Mihai Vodă până la 17 mai pentru pelerinajul celor mulți, căci au venit din toată țara. Altfel știa lumea să-și slăvească eroii înainte...

În ziua de 17 mai a avut loc ceremonia înhumării, în Parcul Carol, pe terasa „Cuza Vodă” a Muzeului Militar Național. La ceremonii au participat atât personalități bisericești, cât și atașați militari străini. Au fost aduse toate drapelele luptătoare în Primul Război Mondial, constituite într-un detașament special. Erau 141 de drapele, așa am găsit în documente. Pe toată durata ceremoniei, acestea au stat la Palatul regal, într-o sală specială.

Când a fost așezat în groapă, la ora 12:00, s-au tras salve de tun, s-au ținut două minute de reculegere pe tot întinsul țării, prin regulament, prin acel program elaborat de Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război” împreună cu Ministerul de Război. Regele a avut o cuvântare impresionantă, la fel și primul-ministru I. C. Brătianu. Apoi, eroului necunoscut i-au fost decernate decorații. Regele i-a acordat „Virtutea Militară” clasa a II-a. A primit și alte medalii, din partea Franței, a Cehoslovaciei, a Poloniei, a Americii ș.a. Din America i s-a dat Medalia Congresională de Onoare. Chiar în textul respectiv se spune că acordarea acelei medalii este o recunoaștere a contri­buției României la victoria Antantei. Vedem aici că eroul necunoscut capătă și o importanță politică, nu numai memorialistică.

Pe mormânt i s-a așezat o placă tombală realizată în spiritul epocii brâncovenești. Sculptura de pe piatra tombală este aproape identică cu cea a mormântului de la Mănăstirea Hurezi pregătit pentru ctitorul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu.

Textul de pe piatra tombală este următorul: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfa pentru unitatea nea­mului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916-1919”. De ce 1919? Pentru că, după armisti­țiul din 11 noiembrie 1918, România este nevoită să poarte și campania din 1919, până la începutul lui august, împotriva regimului bolșe­vic al lui Béla Kun, și pentru consolidarea unității naționale, a actului de la 1 decembrie 1918.

După înhumarea eroului necunoscut în Parcul Carol, în toată perioada interbelică a fost un mare pelerinaj la căpătâiul acestui simbol al eroismului național, tocmai pentru a recunoaște jertfa de sânge a României pentru unitate națională și jertfa ei alături de aliați.

Ce s-a întâmplat cu mormântul eroului necunoscut în timpul dictaturii comuniste?

El a stat în Parcul Carol până în decembrie 1958, când, după instaurarea regimului comunist, a fost dus în fața Mausoleului Eroilor Neamului de la Mără­șești.

Ideea strămutării monumentului-simbol al eroismului stră­mo­șilor noștri o găsim în raportul generalului Floca Arhip, adjunct al ministrului forțelor armate, adresat, în 1958, generalului de armată Emil Bodnăraș, vice­preșe­dinte al Consiliului de Miniștri. Chiar dacă în raport exista propunerea ca mutarea să se facă cu prilejul împlinirii a 42 de ani de la Bătălia de la Mărășești, în 6 august 1959, în cadrul unei solemnități obișnuite de depunere de coroane de flori a cărei desfășurare să fie dată publicității, mormântul eroului necunoscut a fost până la urmă mutat la Mausoleul de la Mără­șești fără ceremonie, între 22 și 24 decembrie 1958. A stat acolo până în 1991.

Ce importanță i s-a acordat eroului necunoscut după Revoluție?

Mai întâi s-a luat inițiativa readucerii eroului necunoscut în București. Inițiativa a aparținut Asociației Naționale a Veteranilor de Război, care a înaintat propunerea către Ministerul Apărării Naționale și s-a urmat cursul normal, cu acordul celorlalte ministere. Toate aceste propuneri s-au materializat cu hotărârea Guvernului din septembrie 1991, condus de Petre Roman, prin care s-a aprobat readucerea eroului necunoscut în București.

În septembrie a fost exhumat și a stat până la 25 octombrie în capela centrală a mausoleului, lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, care este înmormântat în mausoleu. De Ziua Armatei a avut loc aici o mare festivitate, care a început cu slujba ținută de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe atunci Înalt­preasfințitul Părinte Daniel, astăzi Patriarhul României.

În drumul lor spre București, rămășițele pământești ale eroului necunoscut au stat o noapte în Catedrala din Ploiești, iar în ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir au fost reînhumate în Parcul Carol, însă nu în locul inițial, ci în capătul aleii centrale a parcului. Pe locul unde fusese fostul Muzeu Militar și mormântul eroului necunoscut se construise un monument dedicat eroilor comuniști. A existat și ideea dărâmării acestuia din urmă, însă eu cred că și acest monument poate deveni până la urmă un memorial al eroului necunoscut. Chiar dacă comuniștii își revendicau eroii din cel de-al Doilea Război Mondial, acești eroi aparțineau țării, nu Partidului Comunist, pentru că ei muriseră pentru țară, nu pentru Partidul Comunist.

Dacă în 1991 eroul necunoscut a fost înhumat în capătul aleii centrale a Parcului Carol, în 2006, noul organism de la nivel central care se ocupa de îngrijirea mormintelor eroilor din război, respectiv Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, a luat inițiativa ca acest mormânt să-și recapete locul inițial, unde fusese odinioară, pe terasa „Cuza Vodă”, lucru care s-a petrecut în noiembrie 2006.

Eroul nostru necunoscut îi reprezintă acum pe toți eroii țării. Deși a izvorât dintre eroii Primului Război Mondial, el și-a extins importanța, reprezentându-i acum pe toți eroii naționali care de-a lungul timpului s-au jertfit pentru patrie. Încă din 1923, la mormântul lui s-a pus o candelă. Ea s-a numit „Flacăra veșnică” de la mormântul eroului necunoscut, căci veșnic ea trebuia să ardă.