Icoanele Brâncovenilor, o caligrafie spirituală despre Dumnezeu

"Icoana este lumina care se află în sufletul oricărei fiinţe care-L caută pe Dumnezeu. Este ca o candelă ce luminează într-o mare de întuneric". Aşa defineşte Elena Murariu, unul dintre cei mai importanţi artişti plastici contemporani din România, icoana din suflet ce plămădeşte în materie inconfundabilele "lumini" semnate "de mâna Elenei Murariu". Preocupată în mod deosebit de sfinţii români care "au urcat în ultimii ani în calendar", Domnia sa a realizat, printre altele, peste o sută de lucrări legate de hagiografia Sfinţilor Brâncoveni, pe care îi prăznuim astăzi.

Întoarsă acasă, în Bucureşti, numai pentru câteva zile de pe şantierele de restaurare a unor renumite monumente de artă creştină din ţară, unde va lucra până la căderea brumii, doamna Elena Murariu a avut amabilitatea să ne acorde un interviu în care ne dezvăluie, cu smerenia şi seninătatea ce o caracterizează, taina naşterii unei icoane, "acordată" perfect, ca o vioară "Stradivarius", prin lucrarea lui Dumnezeu. Adică o icoană vie, ce rezonează adânc în sufletul credinciosului, spre deosebire de alte tipuri de icoane care doar seamănă cu originalul, dar sunt produse "xerox de mână" ce "generează profit", dar "nu aduc viaţă". Domnia sa este preocupată în mod deosebit de sfinţii români. În acest sens, a realizat marea şi tulburătoarea icoană a Sfântului Ştefan cel Mare, dăruită de Patriarhia Română Mănăstirii Putna cu prilejul împliniri a 500 de ani de când sfântul voievod s-a mutat la lăcaşurile veşnice din ceruri. Anul acesta, artista a surprins din nou, de data aceasta cu o serie de lucrări dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni, o "scriere" spirituală de excepţie, care se doreşte şi va rămâne, cu siguranţă, în conştiinţa românilor, "o pagină reprezentativă din istoria naţională." Iată interviul.

Ce "icoană" din sufletul dumneavoastră plămădeşte minunatele icoane pe care le semnaţi "de mâna Elenei Murariu"? Ce rol joacă mâna artistului ce zugrăveşte sfinţi şi cum se naşte o icoană?

"Icoana" la care vă referiţi este lumina care se află în sufletul oricărei fiinţe care-L caută pe Dumnezeu. Este ca o candelă ce luminează într-o mare de întuneric. Cât despre mâna care zugrăveşte icoana, în acest caz, mâna, care are rol de instrument, este ca o vioară. Ea trebuie să fie astfel făcută, încât să aibă o cutie de rezonanţă bună, să fie perfect acordată, ceea ce ar echivala, în cazul artistului icoanei, cu talentul dublat de instruire şi credinţă. Se înţelege însă că o vioară, fie ea şi "Stradivarius", nu cântă singură. Violonistul este cel care o însufleţeşte. Dar oare acest violonist este singur? Face totul cu de la sine putere? Nu are el însuşi unele momente când cântă divin şi altele când sunetele sunt seci şi lipsite de viaţă? Când "curge" muzica, oare cine cântă atunci? Sufletul violonistului, Dumnezeu, vioara?

Această formulă "de mâna lui ..." este consacrată în vechime, ea referindu-se nu la neimplicarea capului în conducerea mâinii, cum poate astăzi ar fi unii tentaţi să interpreteze. Prin această sintagmă, pictorul îşi arată fidelitatea faţă de tradiţie, de credinţa sa şi de locul său sub soare. În ceea ce priveşte naşterea unei icoane, subiectul este atât de vast, încât s-au scris deja cărţi pentru a se da răspuns la această întrebare şi se vor mai scrie multe altele. Dacă ne referim la icoana vie, care ne fascinează, care ne vorbeşte, care ne pune întrebări şi ne dă răspunsuri, naşterea ei cred că rămâne o taină, chiar şi pentru cel care a "pus mâna" la apariţia ei.

Dacă ne referim la alte tipuri de icoane, "naşterea" lor poate varia de la executarea chiar îndemânatică a unor copii care, dacă sunt bine făcute, atrag respect pentru cel care a executat copia, până la simpla apăsare a unui buton: Abracadabra! Icoana "născută" la imprimantă!

Icoana "xerox de mână" hidoşeşte frumosul

Icoana a fost definită în mai multe feluri. Cum definiţi dumneavoastră icoana şi ce rol joacă ea în viaţa artistului Elena Murariu?

Nu am o formulă originală pentru a defini icoana şi nu mă preocupă găsirea unei noi definiţii. Grija mea este cum să mă apropii mai bine ca să o pictez. Icoana aflându-se în centrul preocupărilor mele, toate celelalte lucruri se rânduiesc în juru-i: în mijloc icoana luminată şi în juru-i familia, şantierele de restaurare şi toate cele ce umplu şi dau sens vieţii.

Aproape în orice magazin găsim icoane la vânzare, realizate pe diferite suporturi, în tehnici dintre cele mai diverse. Ce sunt aceste produse? Care este diferenţa între ele şi icoanele pe care le realizaţi dumneavoastră? Ce înseamnă a fi iconar la începutul celui de-al treilea mileniu creştin?

Trăim un timp în care icoana se găseşte pe raft la supermarket. De fapt, nu este icoană, ci un simulacru. Această pastişă apărută, după cum am spus, fie printr-un "xerox de mână" sau printr-o atingere a unui buton, naşte multă confuzie în oameni care, de cele mai multe ori, nu au reperele necesare unui discermânt, răstoarnă ierarhii, bagatelizează icoana adevărată şi hidoşeşte frumosul. În ceea ce priveşte diferenţele dintre aceste produse şi ceea ce încerc să fac eu şi alţi câţiva iconari singuratici este ca în povestea "Privighetoarea" de Andersen. Pe de o parte, avem privighetoarea mecanică, aurită, împodobită cu cristale Swarovsky, care cântă ca un CD-player ce vrea clientul (rock, manele, muzică religioasă şi aşa mai departe) şi, pe de altă parte, privighetoarea cenuşie care, culmea, nu face altceva decât să cânte ca o privighetoare, cântecul ei dând slavă lui Dumnezeu. Prima generează profit, cealaltă aduce viaţa.

Zugrăvirea Sfinţilor râncoveni, un proiect divin

Sunteţi printre puţinii pictori preocupaţi de sfinţii români. După Sfântul Ştefan cel Mare, a cărei icoană, aşa cum spun specialiştii şi credincioşii, este cea mai tulburătoare din câte au fost zugrăvite după canonizarea lui, de data aceasta v-a preocupat familia Sfinţilor Brâncoveni. De ce aceşti sfinţi?

Sunt pasionată, în general, de iconografie şi, în mod particular, de hagiografie. Cum după â89 în calendarul creştin ortodox român au urcat mulţi sfinţi, seminţe ale neamului nostru, mi se pare firesc să zăbovesc cu preocupările mele hagiografice asupra lor. Sfinţii noi cer icoane noi, deci prototipuri. Crearea unui prototip presupune o muncă laborioasă de documentare, cercetare şi execuţie. Sunt proiecte divine!

Ce cuprinde acest proiect, "Ctitori şi martiri", pe care

l-aţi prezentat public în expoziţia de la Muzeul Naţional Cotroceni? De ce "caligrafie spirituală"?

Expoziţia de caligrafie spirituală deschisă în ziua de Înălţare anul acesta a reunit peste o sută de lucrări legate de hagiografia Sfinţilor Brâncoveni. Ea a cuprins rodul muncii a peste zece ani de activitate. Prin această expoziţie, am încercat să răspândesc în rândul publicului o pagină reprezentativă din istoria naţională şi în acelaşi timp să propag conţinutul unei file de calendar creştin ortodox: ziua de 16 august, ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Acest proiect a avut o legătură de taină şi cu icoanele pe care le-am zugrăvit anul trecut pentru noua Biserică Cotroceni. Pe spatele icoanei de hram "Adormirea Maicii Domnului", am reprezentat martiriul Sfinţilor Brâncoveni, ştiut fiind faptul că în acea zi ei au fost martirizaţi. Minunat a fost că la vernisajul expoziţiei a participat şi grupul psaltic "Nectarie Protopsaltul", condus de Sabin Preda. În spaţiile medievale ale Muzeului Cotroceni, un public numeros a fost ospătat atunci atât ascultând în primă audiţie slujba Paraclisului Sfinţilor Mucenici Brâncoveni, slujbă alcătuită de imonograful Constantin Cornel Coman, cât şi contemplând în premieră caligrafiile spirituale cu ciclul Sfinţilor Brâncoveni. Am utilizat sintagma "caligrafie spirituală" pornind de la ideea celor vechi, care foloseau pentru "a picta" verbul "a scrie", acesta fiind considerat mai potrivit acţiunii pe care o are de făcut un iconograf.

Caligrafia este scrierea frumoasă, caligrafia spirituală este scrierea frumoasă despre Dumnezeu.

Care sunt proiectele dumneavoastră viitoare pe această linie?

Proiectele mele noi sunt cele vechi... căci după cum v-am spus, fiind "un alergător de cursă lungă", proiectele în care mă implic sunt de durată. Bunăoară, manifestarea de la Cotroceni o consider o primă ieşire în public. Cu voia lui Dumnezeu, aş vrea să îmbunătăţesc acest mănunchi de lucrări pe tematica brâncovenească şi să-l pot itinera ca roada lui să creeze noi roade pentru cât mai mulţi creştini. De asemenea, îmi doresc să văd isprăvite restaurările picturilor murale de la două monumente în care sunt implicată, unul cantacuzin şi altul brâncovenesc: Biserica "Sfântul Eftimie" Fundenii Doamnei şi, respectiv, Biserica "Sfânta Paraschiva" a Mănăstirii Gura Motrului.

Doamnă Elena Murariu, vă mulţumim şi ne rugăm Domnului ca proiectele dumneavoastră să rodească aşa cum vă doriţi.

O artistă de excepţie, preţuită în ţară şi străinătate

Elena Murariu este absolventă a Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, Secţia Artă monumentală - restaurare, clasa prof. univ. Ion Stendl şi prof. univ. Dan Mohanu.

Din 1999, Elena Murariu este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. În perioada 1990 - 2010, a participat la opt expoziţii personale (Bârlad, Bucureşti, Buşteni, Mogoşoaia, Lisabona etc.) şi 22 de grup la Bucureşti, Mogoşoaia, Bârlad, Slobozia, Craiova, Belgrad, Kiev, Veneţia, Roma, Paris, Praga ş.a.

Elena Murariu a desfăşurat de-a lungul anilor şi o bogată activitate de restaurare pictură murală, la cunoscute monumente, biserici şi mănăstiri, printre care: Catedrala patriarhală din Bucureşti, Biserica "Sf. Ierarh Nicolae" - Mănăstirea Polovragi, Biserica "Sfântul Eftimie" - Fundenii Doamnei, Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Mănăstirea Dintr-un lemn, Biserica Stavropoleos, biserica Mănăstirii Humor, Biserica Domnească "Sfântul Nicolae" - Curtea de Argeş, Biserica Olari, biserica Mănăstirii Voroneţ etc., precum şi la Biserica Celor 40 de sfinţi - Forul roman - şi Santa Silvia din Roma. De asemenea, artista desfăşoară şi o bogată muncă de cercetare, concretizată în participări la manifestări internaţionale din domeniul monumentelor istorice: Florenţa, Olinda (Brazilia), Roma, Potsdam etc.Pentru rezultatele muncii sale, Elena Murariu a fost răsplătită cu mai multe premii: "Bursa tinerilor absolvenţi", acordată de UAP pentru lucrări de grafică; "Ruga lemnului tăiat", Galeria Bancorex, icoană, marele premiu; "Best poster award", XVII CIPA Symposium, Potsdam-Germania; două premii UAP pentru Arta Sacră şi premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru restaurarea monumentelor istorice - pictură murală.