După Cina cea de Taină, Hristos îşi cheamă ucenicii în grădina Ghetsimani să se roage. Îi ia cu el pe Petru şi pe fiii lui Zevedeu, cărora le mărturiseşte întristarea sufletului şi mâhnirea care începuse să-L cuprindă. Retrăgându-se câţiva paşi mai departe, se aşază în genunchi, îşi pleacă faţa la pământ şi se roagă lui Dumnezeu cu sudori de sânge. De trei ori se roagă cu aceleaşi cuvinte, implorând Părintele Ceresc să depărteze paharul patimilor şi al morţii de la El. De ce era trist Iisus? Pentru cine s-a rugat El în grădină în noaptea prinderii sale? De ce s-a temut Hristos de moartea prin care ştia că va izbăvi păcatele lumii? Un interviu cu părintele Constantin Preda, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti.
Hristos rămâne în Ghetsimani singur, părăsit de ucenicii care erau îngreuiaţi de somn. Scriptura vorbeşte despre tristeţea Domnului pe care El le-o mărturiseşte ucenicilor. De ce era trist Hristos?
După Cina cea de Taină, care a avut loc în foişorul unei case din cartierul aristocratic de pe Muntele Sionului, Iisus împreună cu ucenicii Săi - în afară de Iuda - au coborât spre Valea Chedronului şi s-au oprit într-o grădină cu măslini de la poalele Muntelui Eleonului, numită Ghetsimani. Aici a avut loc o ultimă şi supremă ispitire a Mântuitorului, acea agonie, El biruind pe diavolul, care-i punea înainte frica de moarte, prin rugăciune şi deplină supunere faţă de voia Tatălui ceresc. Luând asupra Sa păcatul lumii, Iisus poartă şi întreaga nelinişte existenţială a lumii. Dramatismul acestei confruntări decisive, evidenţiat nu numai de Sfintele Evanghelii (cf. Mt 26, 36-46; Mc 14, 32-42; Lc 22, 39-46), ci şi de Epistola către Evrei (5, 7), este subliniat şi de sudoarea de sânge a Mântuitorului, de care vorbeşte medicul şi evanghelistul Luca, acel fenomen fiziologic numit hemathidroză.
Evangheliştii notează că "Iisus a început să Se întristeze (Marcu: tulbure) şi să Se mâhnească" în faţa perspectivei morţii iminente, fapt care arată neliniştea şi tulburarea Sa ca Om care-şi încorda voinţa pentru a împlini voia Tatălui şi a nu se lăsa doborât de frica morţii. Evanghelistul Luca ni-L prezintă pe Mântuitorul îngenuncheat în momentul dramatic al luptei Sale decisive, al agoniei. Era o luptă ce se ducea în El Însuşi între frica omului, care mergea până la vărsarea de picături de sânge amestecate cu sudoarea Sa, şi hotărârea de a-şi pune de acord voia Sa omenească cu voia Tatălui ceresc, care era şi voia lui dumnezeiască ce voia această moarte şi nu accepta să fie evitată.
Iisus le împărtăşeşte ucenicilor tristeţea Sa nemărginită, referindu-se la cuvântul Psalmistului: "Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi?" (Ps 42, 6). Îi îndeamnă să vegheze şi să se roage împreună cu El pentru că avea nevoie ca Om de mângâierea şi însoţirea lor. Evanghelistul Luca încearcă să salveze reputaţia apostolilor şi spune că "i-a aflat adormiţi de întristare". Un lucru neverosimil, obiectiv vorbind. Oricum, reiese evident contrastul dintre rugăciunea intensă a Domnului şi somnul inconştient al ucenicilor.
Pentru cine s-a rugat Iisus în grădina Ghetsimani
Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea cu sudoare ca de sânge a Domnului din Ghetsimani este cea mai intensă şi tainică rugăciune făcută de Iisus vreodată. Pentru cine s-a rugat Iisus în grădina Ghetsimani?
Sfântul Chiril al Alexandriei, comentând rugăciunea lui Iisus către Tatăl descrisă de Evanghelistul Ioan în capitolul 17, afirmă că Iisus în Ghetsimani ni se prezintă ca un arhiereu care mijloceşte pentru noi. Titlul dat de el acestei rugăciuni: "Rugăciunea arhierească a lui Iisus" are multe trăsături comune cu prezentarea lui Iisus de către Epistola către Evrei, în care Iisus este înfăţişat ca arhiereul suprem care S-a adus pe Sine jertfă pentru ispăşirea păcatelor lumii, o singură dată pentru totdeauna. În grădina Ghetsimani Iisus S-a rugat pentru Sine, pentru ca Tatăl să-L preaslăvească şi ca om, trecându-L prin moartea ce o primeşte pentru El spre slava ce-a avut-o la El "mai înainte de a fi lumea". Se roagă apoi pentru ucenicii Săi ca să rămână şi după plecarea Lui uniţi cu El şi între ei prin puterea iubirii al cărei model este Prea Sfânta Treime. Şi se mai roagă pentru ca viitorii credincioşi, care vor alcătui Biserica Sa pe pământ, să fie uniţi în mărturisirea credinţei pentru ca lumea să cunoască că Iisus a fost trimis de Dumnezeu Tatăl. Sfinţirea lor se va face numai prin păstrarea adevărului. Iisus Domnul voieşte ca toţi credincioşii, nu numai Apostolii, să fie uniţi cu El în Prea Sfânta Treime, în comuniune, oriunde în cursul întregii istorii. De aceea se roagă pentru cei ce vor crede în Iisus prin cuvântul Apostolilor, adică pentru cei care vor respecta nu numai ce au scris Apostolii (Evangheliile şi Epistolele), ci şi tot ceea ce ei au transmis prin viu grai şi s-a păstrat ca Tradiţie Sfântă în Biserică, în învăţătura şi practica liturgică, morală şi canonică.
"Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei"
Observăm o anumită şovăială a Domnului în asumarea celor prezise de prooroci cu privire la persoana Sa. De ce evangheliştii surprind imaginea unui Hristos vulnerabil, foarte uman?
Iisus nu este prezentat de evanghelişti ca un erou sau asemenea unui filosof stoic dispreţuind viaţa, ci ca pe un model de rugător plin de încredere în Dumnezeu în momentele de încercare ale vieţii. Comportamentul Său în faţa morţii este modelat după chipul Robului suferind al lui Dumnezeu (cf. Isaia 53), cu toate acestea nu poate fi pusă la îndoială realitatea agoniei, a unei lupte violente cu diavolul, care face o ultimă şi disperată încercare de a-L deturna pe Mântuitorul de la drumul Său, de la înfăptuirea operei de mântuire a lumii prin jertfa pe Cruce. Iisus în Ghetsimani S-a arătat solidar cu fragilitatea noastră omenească, cu destinul umanităţii rupte de Dumnezeu, cu destinul celor mulţi aflaţi în stăpânirea păcatului, devenind El Însuşi păcat. Evangheliştii surprind imaginea unui Hristos care este şi Om, nu numai Dumnezeu. Nu este vorba de un Hristos vulnerabil, ci mai degrabă este prezentat ca "Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei" (cf. Is 53, 3).
S-a temut cumva Hristos de venirea morţii? De ce S-a temut dacă El ştia că va învia?
Iisus a trăit frica omenească naturală de moarte şi de durere cu toată intensitatea. De aceea i-a chemat pe cei trei ucenici, Petru, Iacov şi Ioan, să fie alături de El în momentul rugăciunii din Ghetsimani, să-L susţină, dar mai ales să fie martorii momentului celui mai angoasant din existenţa Sa pământească, în care şi-a manifestat solidaritatea Sa autentică cu suferinţele naturii umane, pe care şi-a asumat-o prin întrupare. Frica de moarte i-a fost aşa de mare, că a putut ruga pe Tatăl de e cu putinţă să-L scape de ea, deşi ştia că acest lucru nu este posibil fără să renunţe la mântuirea oamenilor. Deşi frica i-a fost mare, totuşi a reuşit să şi-o stăpânească. "A învins frica trăind-o până la capăt, nefugind de ea, cum a învins moartea trăind-o până la capăt, neocolind-o", spune părintele Dumitru Stăniloae.
Spre deosebire de alte locuri din Scriptură, Hristos nu primeşte nici un răspuns din partea Tatălui, ca de altfel şi pe cruce. A fost ascultată, împlinită rugăciunea lui Iisus în Ghetsimani?
Hristos S-a întristat şi S-a mâhnit în timpul rugăciunii cu sudoare de sânge către Tatăl fiindcă, pentru prima dată, Acesta nu-I răspundea. Îi va răspunde abia după 35 de ore înviindu-L din morţi. Tatăl nu-I răspunde pentru ca El să poată muri, iar prin moartea Sa, în ascultare de Fiu, să calce în picioare, şi să osândească moartea în neascultarea venită ca pedeapsă pentru păcat. Pe cruce Iisus s-a rugat rostind Psalmul 21, un psalm în cuvintele căruia se ascunde taina Sa şi a mântuirii omului. Pe Cruce Iisus S-a rugat, a iertat şi ne-a arătat puterea iubirii Sale dumnezeieşti, a iubirii Sale jertfelnice prin care Dumnezeu a îmbrăţişat întreaga umanitate. Datorită iubirii Sale dumnezeieşti, crucea a devenit, dintr-un instrument de tortură, un altar de jertfă şi semn de venerare.
"Locul era o grădină care simbolizează Raiul dintru început"
De ce Hristos alege să se roage tocmai în această grădină înaintea patimilor Sale?
Sfintele Evanghelii amintesc faptul că Iisus, atunci când se afla la Ierusalim, obişnuia să se retragă cu ucenicii ca să se roage la poalele Muntelui Măslinilor în grădina cu nume simbolic Ghetsimani, în ebraică "Gat-Shemani", sau grădina teascului pentru untdelemn de măsline care aparţinea probabil unui ucenic al lui Hristos, poate chiar proprietarului casei cu etaj a Cinei de pe urmă, sau Cinei celei de Taină. Această grădină are şi o profundă valoare simbolică şi teologică, după cum au remarcat comentatorii patristici şi unii dintre cei moderni. Ea se referă la paradisul pământesc, în care Adam a fost pus la încercare şi a căzut în păcat, în timp ce Iisus, Noul Adam, a biruit, ieşind învingător. Sfântul Chiril al Alexandriei comentează astfel: "Locul era o grădină, care simbolizează Raiul dintru început. Căci în acest loc, ca să zic aşa, era punctul de întâlnire şi de adunare a tuturor spre starea de la început. Căci în Rai s-a petrecut începutul tuturor celor ce ne-au întristat, şi în grădină este începutul Pătimirii lui Hristos, care a adus îndreptarea tuturor celor ce ni s-au întâmplat odinioară".
