„Întâlnirea cu teologia a fost o nesperată ridicare din patul suferinţei“

În urmă cu exact un an de zile, „Lumina de Duminică“ a început să găzduiască între coperţile sale, de două ori pe lună, două pagini dedicate dialogului dintre Religie şi Ştiinţă. Temele articolelor prezentate au fost dintre cele mai variate, tratând subiecte fascinante din lumea plantelor sau animalelor, a uimitoarelor legi care susţin ecosistemul terestru sau recentele descoperiri din domeniul astronomiei. Ce-şi propunea, de fapt, această nouă rubrică dedicată Religiei şi Ştiinţei? Să demonstreze că Religia şi Ştiinţa sunt domenii neaşteptat de apropiate, că Ştiinţa, în concluziile sale, confirmă, de foarte multe ori, intuiţiile unor sfinţi ai bisericii, care au vorbit despre înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, care se pot observa în frumuseţea şi ordinea creaţiei.

Realizatorul rubricii „Religie şi Ştiinţă“ este diaconul Sorin Adrian Mihalache, licenţiat în matematică (Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi) şi în teologie ortodoxă. Are studii de master în filosofie, psihologie, fizică teoretică şi teologie ortodoxă. În prezent, urmează cursurile doctorale la Facultatea de Filosofie de la universitatea amintită, este Secretar General al Centrului pentru Cercetări Interdisciplinare Avansate în Religie şi Ştiinţă (Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi) şi preşedinte al Asociaţiei pentru dialogul între Teologie şi Ştiinţă în România, sucursala Iaşi.

El consideră despre sine că, student la Matematică fiind, descoperirea vieţii spirituale a fost „ca o convertire“, iar pasiunea sa pentru dialogul religiei cu ştiinţele se explică prin faptul că „lumea, viaţa, sufletul nostru, semenii, sfinţii şi Biserica, toate sunt minunate, şi în toate descoperim imensitatea frumuseţii Creaţiei lui Dumnezeu ca pe un dar nepreţuit“. Mai multe, în interviul care urmează.

De la matematică şi arte marţiale la teologie

Când aţi avut prima dată gândul de a urma teologia?

La teologie am ajuns după mai mulţi ani de căutări pe drumuri străine. Au fost câţiva ani de arte marţiale, apoi yoga, rătăciri născute în vremea întunecatului comunism. Alegerea a venit într-un moment de limită, şi firesc, dar şi minunat, ca orice convertire. Impresia pe care am lăsat-o prietenilor mei a fost una, pentru mine, surprinzătoare la vremea aceea. Am înţeles atunci că, pentru cei ce nu cunosc îndeajuns bogăţia extraordinară a spiritualităţii şi vieţii creştin ortodoxe, convertirea este ca o capitulare, o renunţare definitivă la originalitate, la războiul curajos al căutărilor pe cont propriu. Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţi colegi de generaţie, cred, întâlnirea cu teologia şi cu viaţa ortodoxă a reprezentat o nesperată ridicare din patul unei prelungite suferinţe spirituale. Atunci, în perioada aceea critică în care studiam matematica şi artele marţiale, am avut şansa să întâlnesc un călugăr cu viaţă îmbunătăţită şi mai apoi să mă înscriu în Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români.

V-aţi dorit, pur şi simplu, să deveniţi preot sau aţi intuit că studiul teologiei înseamnă cu mult mai mult decât pregătirea necesară unui preot pentru parohie?

Sincer, cred că nu am îndrăznit niciodată să-mi doresc să fiu preot. M-am uitat în schimb cu multă admiraţie şi uimire la colegii din facultate care aveau seminarul şi care se apropiau firesc spre această consacrare. Pentru ei, cred că anii de seminar i-au ajutat la hotărârea aceasta. Cred că, fiind de mici în preajma Bisericii, au avut răgazul să se limpezească, să desluşească în inima lor chemarea discretă, dar fermă a lui Dumnezeu. Pentru mine, ca şi pentru alţi colegi care au intrat în teologie, după experienţe consumate departe de spaţiul ecclesial, întâlnirea cu teologia a trecut pe de-a-ntregul şi deodată, prin inimă şi prin minte. Cred că în felul acesta, noi, mai înainte de a ne obişnui cu frumuseţea slujirii lui Dumnezeu, ne-am înspăimântat de măreţia acesteia...

De aici cred că vine teama nevredniciei, mai repede decât încrederea în ajutorul lui Dumnezeu.

„În viaţa mea au existat oameni pasionaţi, care m-au făcut şi pe mine pasionat“

Dar, între timp, pasiunea dumneavoastră pentru studiu, pentru cercetare, nu s-a rezumat la matematică şi teologie…

Este adevărat, însă cred că pasiunea nu ar fi rezistat dacă nu ar fi fost câţiva profesori străluciţi. Pasiunea pentru cărţi am avut-o din copilărie, însă nu s-ar fi păstrat nimic din ea, fără părinţii şi profesorii mei.

Pasiunea e contagioasă, ca şi credinţa, ca tot ceea ce angajează în bine sau în rău fiinţa noastră. Cred că datorăm, fiecare dintre noi, unor profesori, naşterea noastră întru spirit. Şi în viaţa mea au existat oameni pasionaţi, care m-au făcut şi pe

mine pasionat: părintele Galeriu pe care l-am audiat în conferinţele ASCOR, dna prof. Liliana Răileanu, la matematică, dna prof. Luminiţa Iacob, la psihologie, dl prof. Gheorghe Maftei, la fizică, domnul prof. Ştefan Afloroaei, la filosofie, Părintele Mitropolit Daniel în timpul studiilor în teologie. Sunt dator sa-i pomenesc deşi nu am învăţat îndeajuns de la nici unul dintre ei.

Suntem, de fapt, ceea ce reuşesc alţii prin strădaniile lor să zidească în noi, în perioade din viaţă când noi nici măcar nu suntem conştienţi de asta...

Cum împăcaţi, în sufletul dumneavoastră, domenii atât de diverse, ca cele pe care le-aţi studiat?

Fiecare dintre experienţele studenţeşti pe care le-am avut au fost în mare măsură, datorită acestor oameni minunaţi, şanse de a vedea că fiecare domeniu de lucru are adâncimile şi splendorile lui. Facultatea este un timp în care putem nu doar să deprindem o profesie, ci maniere de a trăi. Datele ştiinţifice de astăzi ne arată că lumea întreaga este cu totul extraordinară. Indiferent dacă cineva este simplu agricultor sau astrofizician, analfabet sau cu studii înalte, are o şansă minunată de a trăi frumos. Cât timp rămânem sensibili şi atenţi, cu sufletul viu, şi folosim acest dar extraordinar al înţelegerii, putem trăi o mirare continuă! Toate aceste mici splendori, nu sunt lipsite de importanţă.

Dacă Iov dădea slavă lui Dumnezeu pentru toate greutăţile lui, cu atât mai mult ar trebui să cântăm noi slavă lui Dumnezeu pentru minunile frumoase pe care le descoperim în fiecare zi. Lumea, viaţa, sufletul nostru, semenii, sfinţii şi Biserica, toate sunt minunate, şi în toate descoperim imensitatea frumuseţii Creaţiei lui Dumnezeu ca pe un dar nepreţuit.

„Dacă ceva este irelevant pentru viaţă, nici teoretic nu poate fi semnificativ“

Faptul că aţi remarcat că nu există incompatibilităţi între Religie şi Ştiinţă v-a determinat să vă implicaţi tot mai mult în problemele de interdisciplinaritate?

În timp ce eram student la matematică, am avut şansa să desfăşor multe activităţi la ASCOR. Prima dată, ştiinţa şi viaţa creştină s-au întâlnit în faptele mici şi simple ale unui student întors în Biserică. Reflecţia a venit mai apoi. Cât timp ne mişcăm în lumea creată de Dumnezeu, nimic din ceea ce El a făcut nu este nesemnificativ sau derizoriu. Faptul că religia şi ştiinţa se pot întâlni mai întâi în mintea, în inima şi în viaţa unui om credincios, ne arată că în ultimă instanţă ele nu sunt în opoziţie. Sfinţii Părinţi ai primelor veacuri, cu pregătirea lor în filosofie şi ştiinţe, au arătat aceasta, prea bine.

Doi ani mai târziu, tot la ASCOR, am concretizat o parte din aceste reflecţii, participând la organizarea primelor întâlniri şi dezbateri publice interdisciplinare cu largă participare din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi. La acele întâlniri, desfăşurate începând cu 1997, participau profesori de la facultăţile de Drept, Filosofie, Psihologie, Teologie sau Fizică. Aşa am constituit în urmă cu 10 ani un Cerc Universitar de Dialog Interdisciplinar care a organizat mai multe dezbateri publice în Aula Magda a Universităţii.

Mulţi dintre profesorii care astăzi sunt buni colaboratori în activităţile interdisciplinare s-au cunoscut atunci, la acele dezbateri. Cu toţii eram la început. Cu toţii am învăţat deschiderea aceasta a unora faţă de alţii prin referire la experienţele esenţiale. Aşa, spre exemplu, am învăţat de la o prietenie frumoasă a doi profesori, părintele prof. Gheorghe Popa şi prof. Ştefan Afloroaiei, că filosofia şi teologia pot fi prietene, de la faptul că tatăl profesorului de fizică Gheorghe Maftei a fost preot, că nici fizica nu e prea departe de teologie.

Până la urmă, toate reflecţiile, oricât de înalte sau adânci ar fi, încep şi se termină în ultimă instanţă în viaţa noastră de zi cu zi. Viaţa este testul autenticităţii lor. Dacă pentru viaţă ceva este cu totul irelevant, nici teoretic nu poate fi semnificativ. Atunci, la acele întâlniri, am descoperit că, dacă din experienţa cunoaşterii lipseşte spiritualitatea şi viaţa creştină, edificarea şi bucuriile interioare autentice nu sunt cu putinţă.

▲ „Şcoala trebuie să vizeze şi înţelesuri cu privire la sensul vieţii“

Părintele diacon Sorin Mihalache este şi Secretar General al Centrului de Cercetări Interdisciplinare Avansate în Religie şi Ştiinţă, centru care a lansat de curând şi o revistă (eveniment pe care l-am prezentat în pagina 12). De la el am aflat că pregătirea proiectului revistei a început în urmă cu un an, iar structura şi conţinutul, politica editorială şi strategia de dezvoltare au fost concepute în cadrul Centrului de Cercetare Interdisciplinară Avansată în Religie şi Ştiinţă, împreună cu pr. profesor Gh. Popa, prorector al Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi. De asemenea, după cele spuse de părintele diacon, coordonarea proiectului de către pr. prof. Gh. Popa a însemnat dezvoltarea şi pătrunderea lui în spaţiul academic ieşean şi alăturarea mai multor profesori ai universităţilor ieşene. „Cercetarea Interdisciplinară este esenţială astăzi din mai multe motive. Universitatea nu trebuie să fie doar o şcoală pentru profesie, ci şi una pentru viaţă, care să ofere experienţe de cunoaştere integratoare şi edificatoare. În spaţiul românesc, educaţia şi învăţământul s-au născut în Biserică, pe lângă aşezămintele monahale. Pentru noi, creştinii ortodocşi, aceasta însemnează că şcoala trebuie să vizeze şi înţelesuri cu privire la sensul vieţii, la rostul nostru în lume şi la mântuire. În debutul ei din spaţiul european apusean, universitatea a vizat, de asemenea, o cunoaştere integratoare şi edificatoare. Cercetarea interdisciplinară propune reîntoarcerea la acest deziderat. Temele de cercetare şi articolele JIRRS (Journal for Interdisciplinary Research on Religion an Science) vor viza chestiuni ce ţin de cunoaşterea fundamentală şi chestiuni ce ţin de aspectele concrete ale vieţii“, a mai spus diac. Sorin Mihalache.