Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Investiția în educație duce la prosperitatea unui popor”

„Investiția în educație duce la prosperitatea unui popor”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Interviu
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 01 Noi, 2020

Școala românească a trecut în ultimele trei ­decenii prin transformări și provocări care încă nu și-au dezvăluit toate efectele. Să educi un ­copil presupune nu doar multă pregătire științifică, ci și mult suflet dăruit. Despre provocările ­profesorilor, nevoile ­elevilor și formarea unui bun pedagog care îi ­educă pe tineri pentru viață și societate, am ­discutat cu Mariana ­Dogaru, profesor de ­pedagogie la Liceul ­Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, fost expert ARACIP și doctor în științele educației. 

Doamna profesoară Mariana Dogaru, ați fost expert în ARACIP și, în această calitate, cunoașteți foarte bine sistemul de învăță­mânt preuniversitar din țara noastră, ce ar trebui să ne îngrijoreze cu privire la școala din prezent?

Ar trebui să ne îngrijoreze lipsa de sprijin a cadrelor didactice în orice noutate și faptul că orice schimbare de la centru nu e susținută material, cu ajutor specializat, plus lipsa de consecvență a modificărilor și politizarea sistemului. Educația este un drept și un bun comun. Copiii reprezintă viitorul nostru, oamenii care mâine vor lua decizii pentru noi, pentru aceasta ei ar trebui să beneficieze de tot ce e mai bun. Iar binele făcut în educație nu are drept de autor, după părerea mea. El trebuie doar continuat. Trebuie să ne aparțină tuturor. De asta când vine altcineva la conducere trebuie să preia și să ducă mai departe. Gândiți-vă că Spiru ­Haret (cel mai bun ministru al educației din România) a fost de trei ori ministru, în trei etape diferite. Reformele sale au reușit pentru că au fost continuate și în timpul cât el nu era ministru. ­Dacă erau abandonate și date la o parte, nu aveau succes.

Totodată, a fost demonstrat de mai multe ori că investiția în educație duce la prosperitatea unui popor. Dar nu apare imediat. Toate țările care au investit în educație au avut creșteri economice. Și e ușor de înțeles: elevi formați mai bine, forță de muncă mai calificată, elevi educați înseamnă criminalitate mai scăzută, costuri în sănătate mai mici etc. Sistemul nostru de învăță­mânt este unul subfinanțat. Iar când zic de finanțare mă gândesc la asigurarea resurselor umane profesionalizate. Gândiți-vă că în alte sisteme sunt psihologi specializați pe grupe de vârste. La noi găsim un consilier școlar (adică are atribuții mai multe) la câteva școli. Abordarea asta de tip „omul-orchestră” nu e benefică pentru cadrul didactic. Îl obosește psihic foarte repede. De aceea nici nu știe să ceară ajutor. Căci nu are cui. Nu e specialist care să-i spună cum să facă. Nu are nici timp să se concentreze pe elevi, plus birocratizarea excesivă a activității lui.

O altă problemă este aceea a lipsei patriotismului în decizie. Și din păcate, așa ne-am învățat și copiii. De aceea nici elevii noștri iluștri care merg peste hotare nu se reîntorc să aducă plus valoarea în țară, ci rămân pe meleaguri străine în mare parte. Pedagogii noștri majoritatea au învățat în străinătate, însă au revenit în țară să aplice ideile întâlnite acolo.

„E nevoie de mult exercițiu” 

Ne uităm adesea la modele educaționale străine pe care le considerăm bune, unde se situează școala românească în comparație cu acestea? Sistemul de învă­ță­mânt românesc este adesea criticat, dar elevii noștri care pleacă la studii în ­străinătate fac față cu bine sistemului.

Evident că trebuie nuanțat ce înseamnă „modele educaționale bune”. Școala înseamnă învățare și copilul trebuie deprins cu învățarea în primul rând. Fiecare profesor are datoria de a-și învăța elevii să învețe, nu CE să învețe, ci CUM să învețe. Să nu credeți că dacă le explicăm elevilor prima dată cum să învețe ei au și interiorizat practicile și fac asta tot timpul. Nu, e nevoie de mult exercițiu, de exersare zilnică. Sistemul nostru de învățământ este mai mult aplecat spre teorie, spre informație. Este un efect „firesc” al abordării profesorului orientat spre predare, spre „ce să îl învețe” pe elev. Acest model nu dă cele mai bune rezultate în situația tuturor copiilor, ci cu precădere doar la cei care fie au aplecare spre disciplina respectivă, fie sunt sus­ținuți suplimentar de familie prin pregătiri suplimentare. Ce facem însă cu ceilalți copii? Care nu răspund și nu dau randament la fel? ­Evident că ritmul este influențat de foarte mulți factori. Ca atare, în cele 20 de minute alocate predării, nu toți elevii țin pasul. Sistemele la care ne uităm au alte abordări. De exemplu, accentul mai mare pe practică, pe ce facem cu ce știm sau pe atitudinea pe care o creăm față de învățare. Eu zic că nu e rău dacă înțelegem alte mecanisme ce dau rezultate benefice pentru elevi, însă fără să pierdem din vedere cunoștin­țele pe care s-ar putea baza copilul în călătoria sa în lumea cunoaș­terii. Cu toate acestea, trebuie să fim consecvenți în abordare și să înțelegem că școala de azi nu mai este despre noi, ci despre ei, elevii. Totodată, este minunat să rămânem consecvenți în a ne raporta la valori și în a face schimbări, a împrumuta modele ținând cont de caracteristicile noastre culturale.

Știu că elevii fac față cu brio altor sisteme de învățământ. Ar trebui să vedem și de ce. Iar o componentă esențială pe care noi de multe ori nu am luat-o în seamă ar fi relația profesor-elev. Iar din această relație aș accentua un ingredient foarte important: încrederea. Dacă copilul simte că ai încredere în el, cu siguranță se va comporta responsabil. Nuanțarea relației pe încredere poate face minuni, poate modela caractere, poate dezvolta oameni în adevăratul sens al cuvântului.

„Oferim elevilor căldura după care sufletul lor tânjeşte” 

Predați discipline pedagogice la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, cum sunt generațiile pe care le plămădiți împreună cu profesorii acestui liceu?

Elevii Liceului Pedagogic ­Ortodox „Anastasia Popescu” din București sunt minunați. Și vor fi în continuare, întrucât încercăm să le oferim elevilor căldura de care sufletul lor are nevoie. Pe toți ne unesc aceleași valori la care ne raportăm. Cu toate acestea, elevii sunt supuși acelorași presiuni sociale, atacuri informa­țio­nale de multe ori total nepotrivite și neadaptate vârstei lor, deoarece trăim într-o societate ce transmite mesaje hedoniste în defavoarea depunerii efortului, pro câștiguri fără efort prea mare. Totul e pe repede înainte, pe câștiguri rapide și fără implicare și efort susținute. Or, acestea sunt contrare efortului de învățare. Iar școala trebuie să îl repună pe copil în realitate. Asta încercăm la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”: să nu ne pierdem reperele, să nu ne abatem de la valorile la care ne raportăm și să creștem oameni și pedagogi ce pot duce misiunea mai departe.

„La formarea unui bun pedagog contribuie toți profesorii pe care i-a avut”

Cum se formează un bun pedagog? Cine și ce contribuie la formarea lui?

Eu cred că în primul rând la formarea unui bun pedagog contribuie caracterul. Modul în care se raportează la valori, cum își înțelege meseria și cum se raportează la elevi. De aceea, pentru formarea unui bun pedagog trebuie solide cunoștințe de pedagogie, psihologie. Să le înțeleagă, să le aplice și să știe că transmite elevului în primul rând atitudine față de disciplină, după cum spunea profesorul Mircea Miclea. ­
Îmi amintesc că profesoara mea de pedagogie ne vorbea de evaluare ca de cea mai frumoasă întâmplare a vieții sale. Și atunci mi-a răsărit în minte gândul „înseamnă că evaluarea elevilor este ceva foarte atractiv din moment ce are atât de mult entuziasm profesoara când ne vorbește de ea”. Și mi-a trezit interesul.

În primul rând la formarea unui bun pedagog contribuie toți profesorii pe care i-a avut la clasă, deoarece sunt exemple vii ale teoriei pe care viitorul pedagog o învață. Apoi mai contribuie profesorii de la care învață practic în ce constă a fi profesor pentru învățământ primar/preșcolar. Apoi, vor definitiva școlile unde vor profesa și, nu în ultimul rând, societatea. Apoi toate acestea trebuie secondate de o (auto)formare continuă. Profesorul este tributar acestei abordări: de a învăța toată viața, de a citi mereu.