„Istoria bisericească ne pregăteşte pentru viaţa veşnică“

Istoria bisericească universală cercetează ştiinţific şi expune sistematic viaţa Bisericii Creştine întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos şi are ca scop cunoaşterea şi înţelegerea desfăşurării vieţii creştine în toate aspectele acesteia, pentru a facilita înţelegerea situaţiei actuale a creştinismului. Ca disciplină ştiinţifică şi teologică, Istoria bisericească universală se ocupă cu studiul întemeierii primei comunităţi creştine, cristalizarea manifestărilor ei cultice, definitivarea doctrinei, răspândirea creştinismului, dar şi evenimentele care au generat anumite modificări în existenţa ei, relaţiile cu alte credinţe, alături de literatura şi arta creştină. Despre rolul şi implicaţiile acestei materii teologice ne va vorbi, în cele ce urmează, pr. lect. univ. dr. Daniel Niţă-Danielescu, profesor de Istorie bisericească universală în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Părinte profesor, de ce aţi ales să predaţi această disciplină şi cum a început pasiunea sfinţiei voastre pentru istorie?

În ceea ce priveşte istoria, primul meu dascăl a fost chiar mama mea, iar mediul şi biblioteca familiei m-au apropiat de această disciplină pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă. Pe lângă mediul familial în care m-am format, un rol important în alegerea mea l-a avut şi Biserica, în special cimitirele din satele bunicilor mei din zona muntoasă a Văii Bistriţei. În acest loc încărcat de istorie şi spiritualitate au ajuns acum trei secole descendenţii transilvăneni ai familiei mele, fiind purtători ai credinţei şi valorilor culturale deosebite. Apoi, în cadrul Liceului „Calistrat Hogaş“ din Piatra Neamţ am avut parte de profesori străluciţi, cum ar fi domnul Emil Leahu la limba română şi Mihai Zămoşteanu la istorie. Arhivele de la Piatra Neamţ mi-au dat ocazia să descopăr acte mitricale din secolul al XIX-lea semnate de ascendenţii mei. Nu în ultimul rând, profesori universitari precum domnul Gheorghe Platon, academicianul Alexandru Zub sau părintele profesor Mircea Păcurariu şi-au pus amprenta asupra deciziei mele de a preda istoria.

„Istoria oferă legitimitate“

Care este obiectul de activitate al Istoriei bisericeşti universale şi ce trebuie să înveţe studenţii în cadrul acestei discipline?

Lucian Blaga spunea că există două realităţi zdrobitoare pentru noi, dar a căror prezenţă nu o simţim: aerul şi istoria. Istoria bisericească se ocupă cu cercetarea şi expunerea evenimentelor şi proceselor importante din trecutul Bisericii, ca aşezământ divino-uman întemeiat de Mântuitorul Iisus Hristos. În ceea ce priveşte originea, scopul şi puterile ei, Biserica este supranaturală, însă prin organizarea membrilor ei şi prin manifestările acestora, istoria Bisericii creştine poate fi cercetată şi expusă în mod sistematic. Istoria este importantă pentru că oferă legitimitate, iar disciplina trebuie studiată pentru că Hristos Însuşi S-a întrupat în istorie, şi Biserica, văzută ca aşezământ al mântuirii, lucrează în istorie.

Care sunt principalele etape studiate în procesul de răspândire a creştinismului?

În ceea ce priveşte instituţia ecleziastică, putem vorbi despre întemeierea ei la Cincizecime, apoi organizarea Bisericii şi răspândirea creştinismului. Urmează etapele în care au avut loc dezbaterile pentru precizarea adevărurilor doctrinare în cadrul sinoadelor ecumenice, iar aici putem urmări istoria internă a instituţiei ecleziastice cu privire la cult, cultură, literatură şi artă. De asemenea, disciplina studiază şi o istorie externă, a relaţiilor Bisericii cu alte instituţii, religii sau confesiuni.

Cât de actual este acest obiect de studiu în legătură cu celelalte materii teologice?

Istoria este profesorul vieţii şi e veşnic contemporană cu noi, iar istoricul este, prin experienţa sa, bătrânul unei comunităţi, după cuvintele lui Nicolae Iorga. Fiecare disciplină teologică simte nevoia legitimării prin istorie, la fel cum orice materie teologică are propria istorie. Toate obiectele teologice sunt complementare şi mărturisesc despre Hristos Cel Întrupat. Nu este necesar să privilegiem istoria, ci trebuie doar să conştientizăm importanţa studiilor istorice în Biserică.

„În istorie se pot auzi paşii lui Dumnezeu“

Care este raportul dintre adevărul istoric şi adevărul teologic?

Mai multe adevăruri înseamnă niciun adevăr pentru că Adevărul este unul singur. Observăm că există o apropiere între ştiinţa istorică şi adevărul proclamat de Biserică. Istoria încearcă să se apropie de adevăr, fără a avea certitudinea că este depozitarul adevărului absolut. De aici înţelegem şi responsabilitatea pe care o are istoricul, pentru că tot ceea ce scrie cu privire la oamenii şi epocile trecute trebuie să fie bine gândit şi cântărit. Întotdeauna le spun studenţilor că nu e vorba doar de o greşeală ştiinţifică, ci e şi un păcat pentru că oamenii din trecut nu se mai pot apăra şi sunt apăraţi de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, întotdeauna mai rămâne ceva care ne arată că nu am spus totul despre subiectul respectiv. Aici trebuie să Îi facem loc lui Dumnezeu, nu pentru că ar fi doar acolo, ci datorită faptului că Adevărul Bisericii este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Dumnezeu S-a întrupat în istorie, noi proclamăm Evanghelia Mântuitorului, iar ştiinţa istorică ne ajută în acest efort. Istoria Bisericii este o încercare de a descoperi lucrarea lui Dumnezeu pentru că în istorie se pot auzi paşii lui Dumnezeu. Aşadar, noi nu excludem minunea din istorie, ci o constatăm şi o mărturisim.

Ce pot învăţa studenţii teologi din trecut şi din istorie, într-un prezent ce pare orientat doar spre viitor?

Studierea istoriei Bisericii este necesară nu numai pentru un viitor preot, ci pentru fiecare creştin ortodox, pentru că istoria face parte din viaţa noastră. Prin istorie ne pregătim pentru viaţă, iar Istoria bisericească ne pregăteşte pentru viaţa veşnică. De aceea, omul responsabil înţelege foarte bine importanţa istoriei pentru asumarea unei identităţi şi pentru trăirea credinţei în viaţa de zi cu zi.