Leagănul creștinismului, între persecuție și exod

Ultimele date despre conflictul din Siria vorbesc despre aproximativ 6.000 de creștini care au fost uciși în public din iunie 2014, când a fost proclamat Statul Islamic (SI). Crucificarea, decapitarea, aruncarea de pe clădiri înalte ori lapidarea, acestea sunt tratamentele acordate lor. Musulmanii sunt lăsați să plece, însă creștinilor li se confiscă actele și cad în sclavia SI. Cândva acceptați să-și practice credința în țara lor, actualmente, creștinii sirieni sunt crunt persecutați. Mai multe despre situația din zonă ne-a spus Radu Carp, profesor de științe politice.

Domnule profesor, înainte de izbucnirea conflictului în 2011, Siria era o țară sigură pentru locuitorii ei. Din păcate, acum, situația s-a schimbat dramatic. Occidentul dorește schimbarea actualei conduceri de stat, creștinii sunt aprig persecutați, războiul a de­clanșat exodul refugiați­lor. Care este situația actuală a creștinilor din Siria?

2011 reprezintă un punct major de cotitură în istoria Siriei. Atunci vorbeam de o populație de 1,1 milioane de creștini. Astăzi avem de-a face cu un număr sigur de 700.000 de refugiați, dar vorbim de cifra totală, adică inclusiv de persoanele care s-au deplasat, au plecat din zonele de conflict și se află în continuare în Siria. În orice caz, stabili, pe locurile unde erau în 2011, estimările ne arată undeva la 250.000 de oameni. Prin urmare, patru cincimi din populația creștină a Siriei s-a deplasat în cel mai fericit caz dintr-un oraș în altul, dintr-un sat în altul, caz în care nu au căzut în sclavia Statului Islamic (SI) sau nu au fost omorâți. Este într-adevăr o imagine cutremurătoare. Vorbim de patru cincimi din populația creștină din Siria care a avut de suferit direct de pe urma războiului civil. Ca să dau un exemplu: în Alep, care era un centru mixt islamic, creștin și armean deopotrivă, existau 400.000 de creștini în 2011, astăzi estimările variază între 45.000 și 65.000. Prin urmare, nouă zecimi, aproape, din populația creștină a orașului Alep ori a murit, ori a fost deplasată intern în Siria, ori s-a refugiat în Turcia, Liban sau Iordania. Alep este astăzi divizat între forțele președintelui Bashar al-Assad și grupările rebele, care sunt multiple. Este un teren de luptă deschis.

Ce știți despre numărul morților? Sunt date despre numărul de creștini morți?
În principiu, aceştia nici nu se pot număra pentru că pierderile de vieți omenești sunt continue. Vorbim de populația care a rămas stabilă din 2011 până în prezent. Restul, repet, ori și-au găsit refugiul în alte țări, ori au murit, ori s-au deplasat în alte zone mai puțin expuse conflictului. Este o tragedie de proporții în care practic fiecare familie din Siria a fost afectată.
Trebuie spus că în momentul de față, în Siria, există un mozaic foarte interesant al creștinilor, în sensul că avem de-a face cu cel puțin patru Biserici importante. Este vorba de Biserica Ortodoxă a Antiohiei, Biserica Asiriană a Răsăritului (Nestoriană), care s-a format după Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din 451, și Biserica Armeană. De asemenea, Biserica Catolică cu două ramuri: cea Melkită și cea Maronită.
Până în 2011 nu au existat conflicte religioase nici între confesiunile creștine, nici între creștini și musulmani. Siria era un exemplu în Orientul Mijlociu pentru conviețuirea între religii.
Siria este și leagănul crești­nismului, este locul unde s-a convertit Apostolul Pavel, iar localitatea Maaloula este printre cele trei localităţi unde se mai vorbește aramaica, limba în care vorbea Iisus.
Lângă Alep, chiar unde acum se dau lupte grele, se află locul unde a trăit Sfântul Simeon Stâlp­nicul. Iar lângă Homs se află cea mai veche cetate a cruciaților, Krak des Chevaliers, patrimoniu UNESCO. Este cea mai vizibilă mărturie a cruciadelor în Orientul Mijlociu. Încă mai este func­țională, fiind folosită ca bază militară de cei care se opun preșe­dintelui Al-Assad și de aceea a și fost grav bombardată.

Care este strategia SI față de creștini, din mărturiile care au putut fi documentate până acum?
În general, persecuțiile asupra creștinilor sunt în zonele controlate de SI. Ei cer practic un impozit sau cer ca acele persoane să plece. Acea taxă numită jizya, SI consideră că are la bază Coranul. Creștinilor nu li se interzice să-și practice religia, dar li se spune, de exemplu, să nu deranjeze prin felul în care predică. Deși SI afirmă oficial că nu interzice religia creștină, practic ea este interzisă. Acești creștini, în multe cazuri, sunt lăsați să plece, dar nu o fac pentru că li se confiscă documentele. Aceasta este strategia. Musulmanii sunt lăsați în pace, cei care sunt creș­tini sunt supuși persecuțiilor, li se iau documentele, practic ei nu mai au nici un fel de identitate. Este foarte interesant că SI a dat un semnal, însă numai în legătură cu Biserica Asiriană, care este cea mai redusă ca număr de membri, hotărând pe baza interpretării Coranului că aceștia nu ar trebui să fie supuși persecuțiilor.
Atunci când vorbim de perse­cuții avem în vedere persecuții în public, crucificări, un fenomen pe care creștinismul nu l-a mai văzut de aproape 2.000 de ani. Observatorul Sirian al Drepturilor Omului a făcut un bilanț: avem de-a face cu 6.000 de persoane, din care majoritatea sunt creștini (90%), ucise din iunie 2014, când a fost proclamat SI, până în prezent. 6.000 de persoane ucise în public. Statistica include nu numai Siria, ci și toate teritoriile controlate de SI. Dintre aceștia câteva sute sunt femei și copii. Au loc execuții în public prin crucificare, prin decapitare, prin aruncarea de pe clădiri înalte ori prin omorâre cu pietre - lapidare - iarăși alt procedeu care era practicat în interiorul Islamului, dar care nu a mai fost practicat între musulmani și creștini din perioada creștinis­mului timpuriu. Nu există mărturii documentate de astfel de crucificări sau lapidări în alte locuri. Este un fenomen cu totul nou la nivel global, în relațiile dintre musulmani și creștini.

Cum se implică creștinii din Siria în războiul din zonă?
De regulă, se crede despre creștini că sunt adepți ai actualei conduceri a Siriei, adică a lui Bashar al-Assad. Este foarte adevărat că un număr mare de creș­tini fac parte din armata guvernamentală, dar această comunitate de 1,1 milioane de persoane, inițial, a asistat neutră la acest conflict, ulterior, pe măsura intensificării războiului, majoritatea au înclinat în direcția de care v-am spus. Se regăsesc însă și în grupările rebele, ce-i drept, un număr foarte redus. Un bun indicator al mozaicului etnic şi confesional sirian este că mulţi creștini au căutat un refugiu și în teritoriul controlat de kurzi, pentru că este o zonă pașnică unde nici Guvernul și nici SI nu intervin. O parte dintre acești creștini luptă alături de kurzi împotriva SI. Situația creștinilor este deci mult mai diversă decât cea care este înfățișată de regulă.
Pentru a încheia capitolul referitor la implicarea creștinilor în război, există, de exemplu, așezăminte sociale care sunt operate și de Biserica Ortodoxă a Antiohiei, dar și de Bisericile Catolice: Maronită și Melkită. Aceste așezăminte sociale, chiar și în zonele afectate de conflict, au continuat să funcționeze. Este vorba de bătrâni care sunt pre­luați și îngrijiți de Biserică. Situația lor este cea mai dificilă, pentru că ei nu pot să părăsească aceste zone de conflict, sunt localități încercuite de forțe militare foarte diverse. Situația lor, într-adevăr, este foarte critică.

Există astăzi o dispută în Europa dacă să fie preluați refugiați creștini sau doar musulmani. Cum ar trebui procedat?
După părerea mea, este o falsă problemă pentru că majoritatea creștinilor nu sunt veniți în Europa, majoritatea creștinilor dislocaţi de războiul civil se află astăzi în taberele de refugiați din zonele din apropierea Siriei. Există însă astfel de încercări foarte curajoase de a extrage creștinii din aceste tabere sau chiar din Siria și a-i duce în țări europene. Cred că ar trebui să existe și o contribuție a României în această direcţie. Există o fundație cu sediul la Londra, „Barnabas Fund”, condusă de un om de afaceri evreu, lordul Geor­ge Weidenfeld, în vârstă de 95 de ani, care a scăpat de naziștii din Viena ajutat de niște creștini. Pentru a-și întoarce acest sprijin, susține astăzi această fundație care a reușit să elibereze 42 de familii de creștini de la Beirut, refugiați din Siria, cu ajutorul Ambasadei Poloniei în Liban și i-au transportat în siguranță în Polonia.
Noi am putea face un efort în această direcție, indiferent de disputa privind cota și numărul de refugiați pe care îi primim. Cred că am putea apela la această fundație, care are nevoie de sprijinul țărilor europene, ea oferă bani și asistență logistică, dar nu poate să preia refugiații pe termen mai lung.
Nu trebuie să gândim că doar creștinii trebuie să fie acceptaţi ca refugiați pentru că noi vorbim de o suferință comună atât a musulmanilor, cât și a creștinilor. Există însă mijloace specifice prin care îi putem ajuta pe cei care sunt în nevoie și sunt de confesiune creștină.