„Noi nu creăm legi, noi le descoperim“

În vremurile pe care le traversăm, ne folosim de cele din jurul nostru uneori fără măsură, uitându-ne în fapt rolul aici pe pământ. Utilizarea fără discernământ a tehnicii moderne poate dăuna dezvoltării noastre sufleteşti. Despre măsura sănătoasă în utilizarea mijloacelor tehnice actuale ne vorbeşte părintele lect. univ. dr. Radu Mureşan, care predă misiologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

În aproape toate aspectele vieţii noastre şi activităţile zilnice, astăzi folosim, depindem de dispozitive tehnice. Care este răspunsul religios al religiei la provocările societăţii moderne? Şi mă refer aici chiar la descoperirile ştiinţei şi la realizările tehnicii din ce în ce mai prezente astăzi în viaţa noastră.

Tehnicismul este o tendinţă pe care societatea actuală o promovează foarte mult. Oamenii de ştiinţă primesc de la Dumnezeu puterea de a înţelege lucrurile pe care El le-a creat mai bine, la ce folosesc, să facă combinaţii de materii, substanţe. Noi nu creăm legi, noi le descoperim, noi nu creăm calităţi sau capacităţi ale materialelor, ale substanţelor, ci le descoperim. Suntem descoperitori ai raţiunilor, iar Dumnezeu le-a pus în creaţie. Acesta e un lucru bun şi de dorit. Orice lucru care a fost zidit de Dumnezeu e bun. Noi însă putem folosi rău darul lui Dumnezeu: inteligenţa noastră, trupul nostru, timpul nostru, care tot dar de la Dumnezeu este. Toate cele înconjurătoare din cosmos sunt daruri ale lui Dumnezeu. Dacă le folosim împotriva vieţii, atunci ele nu mai sunt spre comuniune, spre zidirea noastră, spre binecuvântarea celor din jurul nostru, ci pot fi lucruri care aduc moartea, aduc individualismul şi egoismul şi despărţirea de ceilalţi. Şi atunci tehnica poate fi o piedică în calea dezvoltării noastre personale.

„Noi trebuie să controlăm tehnica, nu ea pe noi“

Dar tehnica ne este de mare ajutor, iată şi noi ne folosim de hârtie, de exemplu, de o maşină tipografică, de calculatoare, pentru a transmite mesajul lui Hristos în societate.

Este ambivalentă această perspectivă a tehnicii, o perspectivă binefăcătoare, care aduce şanse pentru oameni, pentru semenii noştri, dar poate să devină, atunci când este greşit întrebuinţată, aducătoare de durere, de insatisfacţie şi chiar ne duce la deznădejde. Vedem că la un moment dat creaţia se răzbună împotriva noastră. De exemplu, omul încearcă să corecteze, să zicem, anumite lucruri din creaţie. Nu-i place cum arată nasul şi face nişte operaţii estetice. Omul nu se acceptă pe sine ca un dar al lui Dumnezeu, el caută din vanitate să corijeze uneori aceste lucruri. Atunci când avem anumite infirmităţi, Doamne fereşte, şi există posibilitatea de a le corecta din punct de vedere medical, ştiinţific, este de dorit să facem acest lucru, dar când îl facem dintr-o dorinţă de a stăpâni pe celălalt, de a ne pune pe noi înaintea celorlalţi şi de a ne mândri, tehnica devine o piedică în calea mântuirii noastre.

Tehnicismul poate fi şi un rău în sine, întrucât prin această manieră ne diminuăm capacităţile noastre sufleteşti. Rămânem pradă tehnicii. Noi trebuie să controlăm tehnica, nu ea să ajungă să ne controleze pe noi. De exemplu, observăm că, de multe ori, omul se uită pe sine la televizor, se abandonează în faţa televizorului.

Fiecare dintre noi are o dispoziţie de comuniune cu Hristos mai mult sau mai puţin accentuată, în funcţie de rolul pe care-l dăm lui Dumnezeu în viaţa noastră. Doamne fereşte, Biserica nu condamnă tehnica, ar fi hilar să facă asta şi noi să circulăm cu avionul. Ne folosim de toate aceste date şi soluţii pe care societatea ni le propune şi ni le oferă. Noi trebuie să îmbisericim toate acestea, să le sfinţim, iar tehnica poate fi un cadou. Este adevărat, în mass-media, în general, predomină tot ceea ce e degradant, tot ceea ce e deplasat din punct de vedere duhovnicesc. Astăzi îţi arată ştiri senzaţionale, mâine şi mai şi, iar acest lucru creează o anumită stare generală în care nimic nu te mai miră. Dacă tragi linie după o săptămână de urmărit ştiri senzaţionale, îţi dai seama că n-ai acumulat mai nimic pentru sufletul tău, ţi se toceşte sensibilitatea duhovnicească şi rămâi cumva pradă a ceea ce este grotesc uneori, deplasat, pământesc şi care devine normalitate. Acesta este lucrul cel mai grav, faptul că răutatea, minciuna, furtul, crima devin o normalitate a vieţii.

Având în vedere toate aceste aspecte care degradează pe om şi mai ales pe acela care poate nu a primit o educaţie pe măsură în familie la vârsta cuvenită, cum faci misiune în rândul acestei categorii de oameni? El trăieşte în societatea de care spuneaţi mai înainte, o societate care îi oferă şi mult rău, pentru că nu putem să spunem că nu oferă şi bine, trebuie doar să vedem, cum îl aduci pe omul acesta la Hristos? Ce înseamnă misiune în zilele noastre, până la urmă?

Când mergem cu Botezul sau cu altă ocazie pastorală în casele credincioşilor, vedem copii mici că stau în pătuţ sau în cărucior cu ochii la televizor lăsat pe un post care prezintă lucruri îndoielnice din punctul de vedere al calităţii, inclusiv estetice. Şi pentru acest copil televizorul devine „dădacă“, sau, mai ştiu eu, calculatorul, unde pot juca tot felul de jocuri în care se taie capete, sare sânge, e foarte multă violenţă. Iar atunci când ajung în mediul şcolar, în momentul în care profesorul le scrie pe tablă, li se pare o chestiune învechită, căci acum au telefoane mobile de ultimă generaţie pe care în timpul orei se joacă (îi plictiseşte ceea ce spune profesorul). Mulţi tineri au tocită sensibilitatea lecturii. De exemplu, m-am dus la Academia Română, iar în bibliotecă am văzut numai nişte moşuleţi care mai citeau şi m-am mirat, căci în perioada studenţiei mele era destul de ocupată sala de lectură, iar studenţia mea nu a fost cu mult timp în urmă. Lucrurile s-au mişcat extrem de repede, timpul nu mai are răbdare.

Şi în acest context, tehnica modernă este extrem de utilă şi Bisericii, pentru a-şi adapta discursul la diverse categorii de oameni, pentru a le vorbi „pe limba lor“, aşa cum a făcut Sfântul Apostol Pavel în Areopagul din Atena. În concluzie, mijloacele moderne de comunicare, spre exemplu, sunt o reală formă de misiune a Bisericii în vremurile actuale, în care vorbim foarte mult, dar comunicăm foarte puţin, în care avem toate posibilităţile să fim uniţi şi totuşi nu suntem…

Biserica foloseşte tehnica pentru a comunica. Iată că avem un centru de presă pe care Biserica Ortodoxă Română îl foloseşte şi prin acesta comunică la nivel naţional şi internaţional şi răspunde la problemele stringente pe care societatea ni le aduce înainte. Trebuia să existe o alternativă la tot ceea ce se propagă în mass-media, trebuia ca noi să avem o ofertă. Este cât se poate de clar că aceasta este o modalitate foarte importantă de misiune. E un instrument foarte bun, cum la îndemână este, spre exemplu, să te duci până în Australia cu avionul, şi nu cu vaporul sau cu barca aceea cu pânze, cum era acum 400-500 de ani.

Ne adaptăm timpului pe care îl traversăm.

Ne bucurăm chiar de toate acestea şi le fructificăm! Eu cred că dacă Sfântul Apostol Pavel ar fi trăit în zilele noastre, ar fi fost unul dintre cei mai activi pe internet. Nu s-ar fi sfiit să folosească orice modalitate de a ajunge la sufletele oamenilor. Nu cred că ar fi putut să nu dea telefoane pentru a suferi cu cei care cădeau sau pentru a-i sprijini pe cei care se îndreptau şi aşa mai departe.

Biserica trebuie să fie deschisă, iar ea are filtrul Duhului Sfânt. Prezenţa Duhului Sfânt este astăzi la fel de puternică precum în perioada Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli. Noi trăim o altă epocă, o altă deschidere, o altă situaţie, e adevărat, dar pe care trebuie să o folosim, s-o sfinţim. Nu putem trăi în altă viaţă. Fiecare timp, fiecare generaţie, are şanse şi piedici în mărturisirea lui Hristos şi în înţelegerea procesului de mântuire.