Noua Lege a sănătăţii: aşteptări şi controverse

Proiectul unei Legi a sănătăţii care să scoată sistemul sanitar din criza profundă prin care trece a stârnit reacţii controversate, sfârşind prin a fi abrogat. Specialiştii din Sănătate lucrează la o nouă formă, care să cuprindă prevederi clare, fără a lăsa loc interpretărilor. Cum a fost gândită noua lege? Ce va putea rezolva într-un sistem destul de şubrezit? Sunt câteva din întrebările la care ne-a răspuns prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Domnule profesor, sistemul sanitar trece în momentul de faţă printr-o criză profundă. În acest context, ce aşteptări au medicii şi pacienţii de la atât de controversata nouă Lege a sănătăţii?

După opinia mea, atât medicii, cât şi pacienţii au aşteptări mult prea mari faţă de cât poate să facă un act legislativ. Sunt două mari probleme ale sistemului de sănătate pe care numai un simplu act legislativ nu le rezolvă: subfinanţarea cronică şi lipsa de personal calificat, determinată şi de exodul medicilor. Pentru aceste două aspecte legea poate crea un cadru de rezolvare. Dar dacă nu există şi voinţa politică de-a fi pusă în practică, putem avea o lege foarte bună, dar gradul de satisfacţie să fie în continuare scăzut. De aceea, e necesară o lege - s-a văzut că sistemul nu funcţionează pe legislaţia care există - care să aducă la acelaşi numitor interesele, uneori divergente, ale actorilor din sistemul de sănătate, dar această lege trebuie să fie acceptabilă pentru cetăţeni (să nu creeze o povară economică) şi suportabilă. Pentru că putem trece la un sistem ultraliberal, în care să spunem că cine are bani poate să plătească serviciile medicale, cine nu are, nu ne interesează, dar asta ar însemna o abandonare a funcţiei statului de a asigura sănătatea cetăţenilor şi s-ar pune întrebarea de ce mai avem nevoie de stat.

Toate legile şi proiectele noastre de până acum n-au făcut altceva decât să încerce să preia din diferite sisteme. Nu au o filosofie. Or, filosofia este diferită în statele Europei faţă de SUA. Europa este socială, deci introduce conceptul de responsabilitate socială în sănătate, în timp ce SUA sunt ultraliberale.

Dar, în primul rând, legea trebuie să fie dezbătută. Până acum, principala boală a legislativului pe domeniul de sănătate este că nu au existat dezbateri şi nici un dialog real. Ipocrizia cu transparenţa, că punem proiectul pe site, unde stă 30 de zile, se primesc propuneri şi la sfârşit se asamblează, este un formalism. În realitate, în 22 de ani, orice act normativ pe domeniul sănătăţii nu a suferit modificări în urma acestor dezbateri. Avem deci nevoie de dezbatere. Apoi, fiind o decizie care interesează cetăţenii, trebuie să fie acceptată de o majoritate.

Vorbeaţi mai înainte de o anumită filosofie în alcătuirea unei legi privitoare la sistemul sanitar. Cum o vedeţi dumneavoastră structurată, cum ar trebui corect gândită şi corect realizată?

Legea aceasta se adresează pacienţilor şi, în opinia mea, ar trebui să gândim un sistem care este centrat pe interesele acestora. Ca să fiu onest, dacă interesele pacienţilor sunt rezolvate, şi corpul medical o duce bine. Şi, de aceea, filosofia trebuie să vizeze modul de apropiere a serviciilor medicale faţă de pacient, modul în care asigurăm egalitatea de şanse şi justiţia socială şi modul în care eliminăm inechităţile din sistemul românesc de sănătate. Cu alte cuvinte, această lege trebuie să permită politici intersectoriale. Pentru că, dacă vorbim de starea de sănătate a unei populaţii, ea nu este influenţată numai de funcţionarea sistemului de sănătate, ci şi de o serie de factori individuali: gradul de cultură, gradul de satisfacţie economică, gradul de satisfacţie psihică. Legislaţia noastră de până acum n-a ţinut cont de aceste politici. A stabilit cum funcţionează spitalul, dar ce se întâmplă până când pacientul intră în spital şi ce se întâmplă după ce el iese din spital n-a mai interesat pe nimeni.

"Rigorile legislaţiei bugetare împiedică independenţa actului medical"

Unul dintre punctele care au stârnit vâlvă în proiectul de lege abrogat a fost cel care prevedea că spitalele ar putea deveni instituţii nebugetare. În ce măsură ar fi benefică pentru pacient o astfel de prevedere?

În primul rând, este benefică pentru spital şi pentru corpul medical şi atunci, indirect, este benefică şi pentru pacienţi. Rigorile legislaţiei noastre şi cele care vizează bugetarii împiedică independenţa actului medical. Actul medical este prin excelenţă un act de profesie liberală şi niciodată şi nicăieri în lume medicii n-au fost bugetari. Apoi, dă o mare flexibilitate în luarea deciziilor. Dacă un manager de spital vrea astăzi să facă o investiţie urgentă şi rapidă, va reuşi, cu presiuni mari, să o demareze în şase luni - un an de zile, după ce obţine toate aprobările. În momentul în care iese din această sferă bugetară, deciziile se iau mult mai rapid.

Frica a fost că se vor privatiza spitalele şi că se va instaura legea junglei sau un darwinism social: cine are bani intră, cine nu, nu intră. Aici a fost confuzia majoră şi a existat o lipsă de comunicare vizavi de ce înseamnă acest lucru. Spitalul nu mai este bugetar, dar el rămâne tot instituţie publică. Pentru că, dacă se transformă în fundaţie, unicul fondator este proprietarul, adică statul, prin Consiliul Judeţean, Ministerul Sănătăţii sau Consiliul Local. Dar, în felul acesta, nu mai vine FMI să spună că nu s-a respectat, spre exemplu, anvelopa salarială.

Măsura ar fi foarte bună.

N-am mai avea numărul mare de bugetari care se raportează. Însă, în momentul în care raportezi profesorii şi medicii drept bugetari, numărul pare enorm. Ţările din UE nu raportează în categoria bugetarilor nici profesorii, nici medicii. Pentru că, de fapt, este o relaţie contractuală. Banii pentru medici nu mai vin de la bugetul de stat. Este o prestare de servicii prin care nu bugetul de stat, ci casa de asigurări de sănătate (cea care colectează contribuţiile oamenilor şi nu dispune de fonduri din taxe şi impozite de la bugetul de stat) plăteşte. Şi-atunci există această "struţo-cămilă": spitalele sunt declarate ca fiind bugetare, trebuie să respecte toate reglementările bugetare, dar, în acelaşi timp, medicii desfăşoară o activitate contractuală.

Ideea a fost, deci, foarte bună, dar nu suficient de bine explicată şi a trezit aceste reacţii, justificate de altfel, pentru că textul de lege era foarte confuz. Fiind confuz, putea fi foarte uşor interpretat. De exemplu, prevedea că spitalul se poate transforma şi în societate comercială. Aici ne-am opus noi, Colegiul Medicilor, pentru că exista posibilitatea privatizării pe uşa din dos. O societate comercială se supune regulilor comerciale şi dacă eu, spitalul, aveam 1.000 de lei datorie la un furnizor şi n-aveam banii, furnizorul se putea duce la tribunal, judecătorul mă declara în incapacitate de plată, intram în faliment, venea un lichidator şi vindea ce este mai bun, la un preţ de nimic. Exista, deci, acest pericol. Şi pe bună dreptate societatea a reacţionat.

Sper ca noul proiect de lege să fie foarte clar în această privinţă, în aşa fel încât nici personalul medical, nici populaţia să nu aibă această angoasă, că va deveni un sistem privat, în care singurul lucru care va conta va fi beneficiul economic. De asemenea, trebuie trecute în noul proiect condiţiile în care funcţionează şi obligaţiile pe care le are o astfel de instituţie, pentru că ea trebuie să funcţioneze într-un sistem.

Cum vor fi finanţate spitalele ca instituţii nebugetare?

Ca şi în prezent. Singura modificare se referă la forma juridică, la statut. Nici acum spitalele, cu excepţia rezidenţilor şi a unităţilor de primire urgenţe, nu sunt plătite de la buget. Ele nu sunt bugetare. Deci, în ceea ce priveşte finanţarea, nu se schimbă nimic. Dimpotrivă, dacă sunt fundaţii, ele vor putea avea acces şi la alte fonduri. De exemplu, vor putea realiza proiecte cu mediul privat, cu ONG-urile, acele parteneriate public-private. În momentul de faţă, ca să realizezi un astfel de parteneriat durează un an şi jumătate - doi ani de zile.

Flexibilitate şi libertatea de a opta în domeniul asigurărilor de sănătate

Un alt capitol extrem de controversat este cel al asigurărilor de sănătate. Cum ar trebui să sune acest capitol în noua lege, astfel încât să armonizeze interesele asigurătorilor cu cele ale pacienţilor/beneficiarilor?

Aşa cum este formulat în acest moment, şi cum probabil va fi publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS), cetăţeanul poate alege: îşi poate face asigurarea de bază sau cea suplimentară la o instituţie publică (casa de asigurări) sau la o instituţie privată (orice asigurator de pe piaţă). Este dreptul lui să aleagă. Lăsând această flexibilitate şi lăsând cetăţeanul să aleagă şi nu societatea de asigurări, aceste îngrijorări dispar. În lege trebuie precizat foarte clar că o societate care intră pe piaţa de asigurări de sănătate este obligată să primească orice cetăţean. Altfel, ar rămâne loc de abuzuri, pentru că asigurătorii ar alege persoanele care ar aduce profit (tineri care nu au nici o patologie anterioară, de la care primesc banii şi nu plătesc nici un serviciu medical). Or, în lege trebuie menţionate foarte clar sancţiuni financiare dure pentru cei care refuză să primească o persoană să se asigure. O să vedem dacă acest lucru va fi acceptat, pentru că şi societăţile de asigurări sunt foarte puternice, bine organizate şi pot să facă un lobby foarte puternic. Dar aceste societăţi, care văd că acum lăcrimează de dragul populaţiei, trebuie să fie foarte bine controlate şi va trebui să existe un organism de control, cum este Societatea de Supraveghere a Asigurărilor, care să aibă şi personal calificat pe domeniul sănătăţii, pentru a le putea urmări.

O propunere în noul proiect prevede că, dacă angajatorul plăteşte pentru angajat o poliţă de asigurare suplimentară (cum se practică în majoritatea ţărilor din lume, unde se negociază salariul plus o poliţă de asigurare de sănătate), beneficiază, pentru acea valoare, de deducţie fiscală. Este un lucru încurajator, pentru că venitul angajatului ar creşte, fără a fi o povară pentru angajator. Aici există însă reticenţa unor contabili de la Ministerul de Finanţe, care nu văd că, de fapt, veniturile la bugetul de stat vor creşte. Persoana care are o astfel de poliţă va accesa rapid sistemul de sănătate. Există studii serioase conform cărora creşterea speranţei de viaţă cu un an la populaţia generală duce la creşterea PIB-ului cu 5%, creşterea speranţei de viaţă cu un an duce la creşterea investiţiilor directe cu 9%. Pentru că orice angajator se duce acolo unde are o populaţie sănătoasă, căreia nu-i va plăti concedii medicale. Aşa că, acolo unde indicatorii de sănătate (morbiditatea şi mortalitatea evitabilă) sunt mici, orice investitor vine şi investeşte.

Din păcate, această gândire nu funcţionează încă la noi.

Va mai exista acel pachet de servicii medicale de bază?

Da, doar dimensiunea pachetului s-ar putea să se discute. Dar pentru toate societăţile, că sunt publice, că sunt private, acel pachet este stabilit pe contractul-cadru. Dacă doreşti în plus alte servicii, atunci te asiguri pe alte pachete, pentru care vor fi stabilite preţuri maximale. Altfel, ar exista riscul lăcomiei necontrolate. Un om bolnav este un om care ar face orice pentru sănătatea lui; o mamă, pentru un copil, îşi vinde şi casă şi tot. Şi în aceste condiţii ar profita alţii, punând nişte preţuri exagerate, numai pentru că legea le-ar permite. De aceea, aceste praguri trebuie stabilite de la început şi este una dintre propunerile noastre, care, repet, este supusă dezbaterii publice şi vom vedea dacă va fi acceptată.

Până la 10.000 de posturi din sistem ar putea fi deblocate

Referitor la deblocarea posturilor din sistemul sanitar, ce semnale aveţi?

Semnalele sunt pozitive. Am avut discuţii pe această temă, iar ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi, a făcut presiuni în Guvern. Şi FMI a înţeles că este vitală o astfel de măsură. Rămâne să vedem numărul de posturi. Propunerea este în jurul a 8.000-10.000 de posturi. Este ca un mesaj către profesionişti, pentru că nu se vor ocupa integral. Nu cred că se vor ocupa mai mult de 2.000-3.000 de posturi. Ele vor trebui să fie scoase la concurs în continuare.

Acesta este deficitul real de personal din sistem?

Deficitul este mult mai mare, dar aceasta este posibilitatea în prezent. Nici o ţară n-a acoperit în totalitate deficitul de personal. Aceste 8.000-10.000 de posturi sunt cele care pot fi bugetate suplimentar în acest moment.

"O lege de acest gen este necesară"

Va putea această nouă lege să reechilibreze sistemul de sănătate?

Va crea premisa reechilibrării, va crea un cadru mult mai flexibil. Din această criză nu se va putea ieşi mai devreme de 8-10 ani de zile, pentru că sunt necesare şi politici intersectoriale. Dar această lege va permite sistemului să funcţioneze la un nivel bazal. De asemenea, va aduce optimism, încredere în rândul populaţiei şi în corpul medical, că lucrurile merg spre o direcţie bună şi-atunci şi gradul de răbdare va creşte. Lucru important, pentru că la noi nimeni nu ia în calcul factorul psihologic. Este un semnal, dar numai legea nu va rezolva toate aşteptările. Legea va descătuşa energii umane, iniţiativă, care se vor extinde "în pată de ulei", în aşa fel încât sistemul va funcţiona. O lege de acest gen este necesară.