Nu putem gândi o lume fără educaţie religioasă

Deputatul Daniel Gheorghe, beneficiar al orei de religie de după '89, susţine şi recomandă înscrierea la această materie. Pentru dânsul, ora de religie este unul din simbolurile eliberării din comunism, cea mai mare sursă de cultură a umanităţii necesară formării elevului ca individ, predarea acestei materii este o chestiune de siguranţă naţională, iar dreptul la educaţie religioasă este unul fundamental pentru copii.

Domnule deputat, având în vedere că faceţi parte din generaţiile cărora li s-a predat religia în şcoală, spuneţi-ne, ce înseamnă pentru dumneavoastră ora şi profesorul de religie?

Am avut şansa să fiu chiar într-una dintre primele generaţii care au făcut în şcoală ora de religie după Revoluţia din 1989. Eu am început şcoala în 1992 şi chiar atunci, ţin minte, în clasa I am putut avea ocazia de a studia religia alături de părintele paroh de la biserica din Otopeni, oraş de unde sunt eu. Ţin minte faptul că pentru noi ora de religie a fost în primul rând unul din simbolurile eliberării din comunism, pentru că, precum ştiţi, regimul comunist a interzis religia, fiind un regim ateu, un regim care a militat împotriva valorilor creştine şi care a încercat să creeze o societate controlată la maximum, iar orice forţă politică sau nepolitică care doreşte să controleze o societate va ataca prima dată religia. Şi cu atât mai mult atacul vine la adresa Bisericii, pentru că mesajul creştinismului, indiferent de cult, mesajul lui Hristos este un mesaj al libertăţii. Şi în momentul în care mesajul religios ţine de libertate personală, de liber- arbitru, de egalitate de şanse, de capacitatea omului de a-şi pune în valoare ceea ce are în lăuntrul său dat de la Dumnezeu, toate aceste lucruri sunt deosebit de periculoase pentru un regim care îşi doreşte o masă uniformă de sclavi subordonaţi, uşor de controlat, manipulabili şi mai ales obedienţi. În ciuda aparenţelor şi în ciuda propagandei care se face la adresa religiei, în realitate credinţa în Dumnezeu e un factor de eliberare a individului de sub presiunea vieţii de zi cu zi.

„Nu există o etică laică”

De asemenea, consider că ora de religie este foarte importantă sub aspectul moralei şi al eticii. Ştiu că există o controversă în ziua de azi cu privire la etica creştină versus o presupusă etică laică. Nu există o etică laică! Toată etica este de sorginte iudeo-creştină. Dacă analizăm Vechiul Testament, apoi Noul Testament, odată cu mesajul lui Hristos vom vedea că toate valorile morale care sunt unanim acceptate în lumea civilizată de azi şi care sub multe aspecte stau la baza democraţiei alături de principiile greco-romane, sunt de origine creştină. Nu putem separa morala creştină de o morală noncreştină, pentru că morala însăşi, prin definiţie, este un concept creştin şi  provine din mesajul lui Hristos.

Se discută zilele acestea despre rolul pe care îl joacă educaţia religioasă în perspectiva formării individului. Care este părerea dumneavoastră?

Cum am putea noi să formăm un individ cu adevărat autonom asupra propriei sale conştiinţe, o persoană  care să poată acţiona şi gândi liber, care să cunoască lumea în care trăieşte, neglijând însăşi cea mai mare sursă de cultură a umanităţii? Pentru că trecutul religios şi valorile creştine ortodoxe, catolice şi  protestante ori neoprotestante stau la baza lumii în care trăim astăzi. Liberalismul este, de exemplu, o formă laicizată a eticii sociale din lumea creştină occidentală. Şi nu doar atât. Însăşi societatea în care trăim astăzi e un produs al creştinismului alături, bineînţeles, de un alt factor precursor, filozofia greacă, neoplatonică, o filozofie care s-a împletit foarte bine cu creştinismul. Cum putem gândi o lume în care să nu înţelegem ce înseamnă o biserică, o catedrală ori să nu pricepem rugăciunea Tatăl nostru, care mi se pare fundamentală pentru orice om, indiferent de cât de ataşat este de viaţa Bisericii? Este esenţial să cunoaştem câteva noţiuni de bază, pentru că, uitaţi-vă, arta, pe care astăzi, în postmodernitate, mulţi încearcă să o rupă nu doar de religios, ci s-o rupă şi de ceea ce înseamnă creaţia intelectuală de înaltă conştiinţă, nu neapărat religioasă; arta provine, în mare parte, la nivelul culturii şi civilizaţiei din arta religioasă. Sunt lucruri care nu se pot rupe. Europa în sine, valorile europene, pe care noi atât de des le clamăm, sunt valori creştine. O Europă care astăzi ar funcţiona în afara creştinismului ar deveni o antieuropă. Eu nu pot concepe o societate dezbrăcată total de moştenirea culturii şi civilizaţiei iudeo-creştine şi o civilizaţie care să facă abstracţie de însăşi bazele sale identitare şi morale. De aceea spun ferm că este foarte important studiul religiei în şcoală.

„Ne-au explicat puţin câte puţin”

Ţin minte cum preoţii de la noi din parohie, Nicolae Liţescu şi Radu Mihai Bujor, în anii â90, ne-au explicat puţin câte puţin  simbolistica semnului Crucii, apoi ne-au învăţat Tatăl nostru, un pic mai târziu ne-au învăţat şi Crezul, tot atunci ne-au predat vieţile Apostolilor, vieţile sfinţilor martiri creştini, principalele episoade din tot acest traseu pe care Hristos l-a parcurs până la Înviere şi Înălţare şi cum permanent au încercat să ne explice prin modele foarte fireşti de ce omul deseori a încercat să-şi complice propria existenţă şi a căutat să dea explicaţii mult prea sofisticate şi mult prea abstracte la lucruri atât de simple, lucruri care sunt atât de naturale, de fireşti şi pe care Dumnezeu, prin însăşi mâna Sa creatoare, le-a lăsat omului. Iar omul, din această neînţelege a lui, refuză adesea să accepte lucruri simple şi fireşti, el încearcă să complice peste măsură şi să dea definiţii, să teoretizeze, să filosofeze, când de fapt la sfârşit descoperă că în realitate el este gol de substanţă pentru că îi lipseşte şi reneagă în însăşi personalitatea sa acel grăunte de dumnezeire, care este factorul care reuşeşte cu adevărat să lumineze şi sufleteşte, şi mintal şi să facă din el un om echilibrat, un om care e conştient că nu totul se reduce la materie. Trebuie să existe un echilibru, ştim cu toţii, între materie şi spiritualitate.

Aţi făcut mai multe declaraţii politice, publice despre decizia Curţii Constituţionale din noiembrie 2014 legat de ora de religie. Susţineţi că această decizie creează o discriminare pentru noi, creştinii. La ce v-aţi referit?

Nu este democratic ca o minoritate să determine felul în care se aplică un drept legal al unei majorităţi legitime aproape absolute numeric. Nu mai depun cerere de retragere cei puţini, ci depun cerere de înscriere cei mulţi, cei care doresc ora de religie. Miza este următoarea: de regulă copiii, la orele opţionale, preponderent preferă să câştige o oră liberă în plus şi se mizează pe acest efect de renunţare care se poate produce. Şi în baza acestui efect, foarte mulţi copii din familii creştine, care doresc să urmeze ora de religie, pot renunţa sau pur şi simplu pot uita a mai bifa părinţii lor la început de an această cerere. Deci, practic, este o schimbare a opticii. Şi în momentul de faţă noi trebuie să înţelegem că s-a creat un precedent pentru întreaga agendă, îmi permit să spun, antireligioasă, care tot se propagă în mediul public şi care în mediul online este extrem de prezentă, o agendă pe care acest fapt cu relativizarea educaţiei religioase în şcoală este doar primul pas.

Cred că acest drept de educaţie religioasă, acest drept fundamental pentru copii, şi nu numai pentru ei, reprezintă o chestiune de siguranţă naţională. Nu de puţine ori s-a sesizat în diverse ţări occidentale, cum este chiar cazul Statelor Unite, cum după eliminarea religiei din şcoală gradul de violenţă în rândul tinerilor a crescut cu un procent destul de ridicat. De aceea spun că este foarte importantă şi trebuie să înţelegem ceea ce înseamnă libertatea în raport cu responsabilitatea.

Aţi declarat şi faptul că miza atacării orei de religie este „decreştinarea societăţii româneşti şi secularizarea definitivă şi totală a vieţii publice”. Pe ce vă bazaţi când afirmaţi acestea?

Am sesizat o serie de campanii care nu au nimic în comun cu problemele existente pe agenda publică, cu dezbaterile interconfesionale, cu problematicile socioeconomice atât de aproape de interesul direct al cetăţeanului, cum a fost şi dezbaterea cu privire la icoanele în spaţiul public şi alte chestiuni de acest tip. Elementul cel mai neplăcut în cazul acestei decizii, care schimbă rolul orei de religie în structura sistemului educaţional, îl reprezintă crearea unui precedent, pentru că am observat foarte des cum, în societatea românească, discursul împotriva Bisericii Ortodoxe şi chiar împotriva tradiţiei şi împotriva spiritualităţii creştine reîmbracă, în ultimii ani, anumite elemente de tip, îmi permit să spun, neomarxist. Şi cred că această dorinţă de a relativiza, de a aduce totul într-o zonă în care nu mai există chiar nimic sfânt, poate arunca o umbră neplăcută asupra societăţii româneşti. Cred că există posibilitatea ca acest precedent creat acum să deschidă paşii către alte măsuri de acest gen şi către alte iniţiative care vor pune presiune asupra societăţii româneşti. Când avem atât de multe probleme, când avem o bază tot mai restrânsă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti sub multe aspecte, eu nu cred că miza este să scoatem ora de religie din şcoală. Mi se pare un început pentru un proces de lungă durată care va încerca oarecum să scoată din spaţiul public elementul religios. Creştinismul este o construcţie spiritual-morală axată pe ceea ce înseamnă împărtăşire şi pe ceea ce înseamnă comuniune. De aceea creştinismul ţine de sfera publică şi nu putem neglija acest aspect. Când spun sfera publică nu mă refer la structura de stat, ci la sfera vieţii civile.

Tocmai scoaterea lui Dumnezeu din sfera publică şi trimiterea Lui în spaţiul personal stau în spatele acestor acţiuni împotriva orei de religie.

Da, însă noi, care suntem creştini, noi ni-L asumăm pe Hristos, noi nu-L ascundem pe Hristos undeva în colţul unei camere, în sertar, nici nu ne facem cruce cu limba ca să nu ne prindă cineva şi să ne pedepsească. E o mare nevoie de spiritualitate ortodoxă în România de astăzi, pentru că deja în ultimii ani se văd tot mai adânc simptomele unei grave crize morale, o criză morală care are un mare impact asupra ce înseamnă social, economic, politic, cultural şi care ne poate transforma dintr-un popor creştin, dintr-un popor cu o verticalitate şi o demnitate deosebite într-un popor care nu-şi mai găseşte simbolurile, care şi-a pierdut reperele şi care nu e capabil să discearnă în direcţia unui orizont real pe termen mediu şi lung. Nu mi-aş dori ca peste 20, 30 de ani să reajungem acolo unde am fost în anii 50, acolo unde am fost în perioada sovietizării şi unde ideea creştină şi asumarea personală a valorilor creştine ajunsese să fie ceva interzis, ceva care putea să te trimită la canal sau în vreo închisoare comunistă. Dacă se atacă această piatră unghiulară a sufletului românesc şi nu doar românesc, ci şi a sufletului omenesc, credinţa în Dumnezeu, după aceea totul este permis, după aceea intervine relativizarea răului. Uitaţi-vă în ce vremuri trăim! Aproape că sunt persoane care prin libertate nu mai înţeleg spiritul creator, nu mai înţeleg capacitatea unei responsabilităţi de a construi, de a clădi, de a imagina şi de a-şi asuma, ci înţeleg pur şi simplu libertatea de a face rău, libertatea de a te autodistruge pe tine însuţi şi libertatea de a cădea într-o dependenţă totală de chestiuni absolut materiale şi absolut minore.

Sper a nu se ajunge în direcţia unei secularizări a societăţii româneşti şi a alungării religiei din viaţa cotidiană a omului. Pentru că dacă astăzi religia în şcoală este opţională, peste câţiva ani poate fi scoasă definitiv. Peste alţi câţiva ani din instituţiile publice poate se vor elimina icoanele şi peste încă alţi câţiva ani Biserica va fi redusă poate, Doamne fereşte!, la o instituţie care ar fi trecută pe lista unor potenţiali atentatori la siguranţa statului, cum a fost şi în perioada comunistă. Şi, Doamne fereşte!, nu-mi doresc să trăiesc ziua în care făcându-ne o cruce, pronunţând numele Lui Dumnezeu să fim amendaţi ori traşi la răspundere precum se întâmpla în totalitarism. Istoria este recurentă, lucrurile vin şi pleacă, experimentul comunist în care s-a dorit crearea unui om nou şi crearea unei alte „culturi” a dus la monstruozităţi.

Cum credeţi că putem preveni asemenea grozăvii?

În final, cel mai important lucru, într-o lume care îşi uită tot mai des originile, este să înţelegem ceea ce înseamnă libertatea, pentru că mi se pare absolut corect să respect libertatea celui care crede în altceva sau celui care pur şi simplu nu crede în nimic. Dar la rândul meu am pretenţia ca un om care, de exemplu, nu are o deschidere pentru valorile spirituale şi religioase - şi acum nu sunt eu în măsură să îl judec, pentru că pur şi simplu nu este etic să fac lucrul acesta - să aibă acelaşi respect pentru credinţa şi valorile mele. Pentru că eu, ca liberal, gândesc că nu trebuie să uităm niciodată un principiu: libertatea ta se opreşte acolo unde lezezi şi atingi libertatea celuilalt. Şi eu cred că educaţia religioasă în şcoli nu doar că nu atentează la libertatea celuilalt, ci şi inclusiv pentru copiii care provin din familii care nu aparţin Bisericii Ortodoxe Române sau care pur şi simplu chiar nu aparţin nici unui cult religios, este un mod de a cunoaşte lumea. Iar prin cunoaştere omul se eliberează. Să nu uităm ce a spus Hristos: Adevărul te face liber. Şi pentru un om care vrea să gândească deschis, care vrea să-i înţeleagă pe cei de lângă el, spiritul critic este fundamental. Şi la fel cum poate cineva, pe undeva, învaţă nişte teorii care sunt opuse celor propovăduite de Biserică, la fel pentru a putea avea un spirit critic, pentru a putea evalua lucrurile corect, pentru a putea genera acele concluzii, în baza cărora să discearnă corect în viaţă, omul trebuie să vadă şi varianta opusă.

Educaţia religioasă este o sursă de deschidere, o sursă de trezire a unui spirit critic în om, pentru că în momentul în care tu ai acces la filosofia creştină, ai acces la spiritualitatea creştină şi în acelaşi timp tu poţi să ai acces la o spiritualitate de un alt tip, dintr-un alt spaţiu cultural, dintr-o altă sferă de gândire sau pur şi simplu cu o viziune pur seculară, tu în momentul acela poţi să înţelegi lucrurile aşa cum sunt şi poţi să te eliberezi. De asta spun: ora de religie în şcoală este o chestiune de siguranţă naţională.