„Obiceiurile certifică identitatea noastră ca popor“

A început studierea tradiţiilor cu peste trei decenii în urmă. Este autorul mai multor lucrări de referinţă în domeniu, dintre care cea mai recentă, o trilogie dedicată românilor de pretutindeni, a fost primită cu entuziasm de specialişti şi de public. Părintele dr. Nicolae Cojocaru a binevoit să ne vorbească despre varietatea obiceiurilor noastre, însemnătatea lor şi adevăratul înţeles al sărbătorii Crăciunului, astăzi tot mai îndepărtat de autenticitatea de odinioară.

Care sunt cele mai vechi obiceiuri care s-au păstrat până astăzi?

În tradiţia noastră există obiceiuri care vin din vechi straturi de cultură, coborând până în Antichitate. Mircea Eliade numea aceste forme primare "rudimente de cultură".

În epocile următoare, au fost atestate, la geto-daci, după cum menţionează istoricul Xenophon (în "Anabasis").

O parte dintre aceste obiceiuri se desfăşurau la sărbătorile antice, apoi la sărbătorile creştine, care au preluat din tradiţiile celor vechi şi le-au asigurat oarecum continuitatea. După forma umblatului copiilor cu uratul pe la case, la începutul lui ianuarie, din datina Calendelor romane, s-a introdus colindatul creştin, iar uratul, cu tot cadrul ceremonial, a rămas la Anul Nou.

Astăzi, moştenim atât forme de datină din tradiţia romană, cât şi din cea est-europeană, precreştină şi mai apoi creştină, care s-au îmbogăţit succesiv în perioada medievală, iar în perioada modernă, prin teatrul popular.

Cât priveşte colindatul, legătura cu mediul bisericesc a determinat să se compună colinde cu tematică religioasă, inspirate din teologia nativităţii. Nu întâmplător cele mai vechi versuri de cântece de stea s-au găsit scrise, în anul 1747, pe un Catavasier, tipărit la Râmnic (cu cheltuiala episcopului Clement şi osteneala preotului Mihai Athanasie Popovici).

Pe urmele lui Simion Fl. Marian

Vorbiţi-ne despre însemnătatea obiceiurilor...

Suntem un popor dotat în mod funciar cu forme culturale valoroase. Acestea ţin de istoria noastră; ne-au îmbogăţit spiritual în devenirea noastră ca neam, de-a lungul veacurilor. De aceea, ele certifică identitatea noastră ca popor, felul de a fi, de a ne manifesta ceremonial şi ritual atât în viaţa cotidiană, cât şi la sărbători, sau la momentele mai importante ale vieţii: naştere, nuntă, înmormântare.

Dacă e să facem o comparaţie, faţă de alte naţii, avem un repertoriu de obiceiuri mai variat şi care a evoluat istoric spre forme mai bine realizate. De observat că unele obiceiuri, deşi comune spaţiului european, au supravieţuit la noi deplin folclorizate, cum este teatrul de mistere care, intrat în mediul popular românesc, a dat toată capodopera Irozilor. Apoi, obiceiul Buhaiului, cu toată gama de forme, ciclul Caprei, ciclul teatrului haiducesc şi chiar Malanca în forma românească sunt creaţii ce depăşesc alte culturi.

Ce v-a determinat să studiaţi tradiţiile noastre, având în vedere că misiunea dumneavoastră este, în primul rând, una preoţească?

A fost o pasiune care a precedat formaţia mea de teolog, ceva înnăscut. Probabil o influenţă benefică a avut-o şi faptul că strămoşii mei, ţărani plugari, ţineau tradiţiile cu sfinţenie. La casa lor, se ţineau datinele de sărbători, la nunţi, cumetrii şi alte ocazii. Se făceau deseori şezători, la care se povestea, se cânta, fetele glumeau, lumea se simţea bine. Mai apoi, am luat şi eu parte la aceste momente de datină.

Primele culegeri le-am făcut în perioada studiilor medii, la oamenii din satul natal, Pârteştii de Sus, şi am continuat această activitate, pe când eram student, în alte sate din zona Humorului.

Apoi, student fiind, am intrat într-o librărie din Bucureşti, în pasajul de la Universitate şi, deschizând o carte la întâmplare, autorul se întreba cu privire la Simion Fl. Marian: "Oare cine îi va urma acestui destoinic cercetător al culturii populare?" Atunci, într-un moment de entuziasm, am rostit în gând, ca un jurământ: "Eu îl voi urma." Şi în tot ce am făcut de atunci în domeniul folcloric - culegeri, specializare, editarea de cărţi etc. - am fost călăuzit de acest gând: să urmez ilustrului înaintaş.

"Naşterea Domnului a deschis calea restaurării omului"

Credeţi că ne-am îndepărtat de adevărata însemnătate a Crăciunului, deoarece ne lăsăm tot mai uşor seduşi de fastul sărbătorii, în sensul ei comercial?

Sărbătoarea Crăciunului este concepută diferit. Unii o văd ca o simplă sărbătoare de iarnă, alţii ca o încheiere a postului, dar şi ca un început al sărbătorilor de iarnă, când se face dezlegare la toate. Oricum, aspectul creştin primează.

După vechiul obicei al Saturnaliilor, când în această perioadă se sacrificau porci, se practică şi astăzi tăierea porcului de Ignat. O vorbă din popor spune: "Crăciunul sătulul, Paştele fudulul", adică de Crăciun se pregătesc mâncăruri multe, iar de Paşti, se îmbracă haine noi.

Celebrarea Crăciunului a atras numeroase tradiţii, ca urmare a importanţei sărbătorii în lumea creştină. Oamenii trăiesc misterul nativităţii, mai ales cei apropiaţi de biserică.

Pentru toţi vine Moş Crăciun. Aşa se crede de veacuri. Şi nu fără temei. Istoric, motivul s-a născut pe tărâm religios, îşi are geneza în Protoevanghelia lui Iacob (scriere apocrifă, apărută în sec. al II-lea în mediul grecesc), iar din ea s-au inspirat şi unii părinţi ai Bisericii. Trecut prin tradiţiile slave, motivul s-a articulat pe imaginea moşului bun, iar din tradiţia iconografică creştină a primit chipul Sfântului Ierarh Nicolae. Moş Crăciun este moşul bun, care aduce daruri la copii, fapt inspirat din viaţa Sfântului Nicolae, care făcea daruri celor săraci.

Pe de altă parte, obiceiul de a face daruri are şi un alt temei, acela că Magii au adus daruri la Naşterea Domnului: aur, smirnă şi tămâie.

Un element semnificativ este şi bradul de Crăciun, sau pomul. În trecut, se făcea mai simplu. Prin Maramureş, s-au păstrat, uitate prin podurile caselor, vechi exemplare de pom: din paie, din fasole, benzi de hârtie. Aceasta dovedeşte că tradiţia pomului de Crăciun este veche în mediul popular. Mai târziu, s-a adoptat pomul de brad, după modelul occidental.

Pomul astfel împodobit este un fel de pom al vieţii, al raiului. Naşterea Domnului a deschis calea restaurării omului şi de aici pomul vieţii s-a reîmpodobit în rai. De aceea, bradul capătă podoabe luminoase, steluţe, dulciuri. El semnifică reîmpodobirea pomului din rai, despodobit de Adam, prin faptul că a risipit rodul luat din el.

Astăzi, semnificaţiile de acest fel sunt estompate de formele comerciale ale Crăciunului, bogate şi atrăgătoare. Dar, cu toate acestea, fiecare bun român, care trăieşte sărbătoarea ca un moment deosebit, doreşte să asculte colinde, să participe la celebrarea religioasă.

O viaţă închinată culturii şi teologiei

Preotul Nicolae Cojocaru este doctor în etnologie al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca şi doctor în teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti.

Format pe principiile etnologice promovate de Şcoala Sociologică de la Bucureşti, a lui Dimitrie Gusti, autorul a efectuat timp de peste trei decenii cercetări pe teren, în arhive şi biblioteci, asupra mai multor domenii ale culturii populare şi arhitecturii ţărăneşti la români, din care a publicat o serie de lucrări în volume şi peste o sută de studii şi articole în reviste, ziare, scrieri care se alătură celor teologice. Activitatea sa cărturărească este deja cunoscută şi a fost remarcată de înalte foruri ştiinţifice. Nicolae Cojocaru este membru în Comisia de Folclor a Academiei Române, iar în anul 2006 a primit premiul "Ion Petrovici" al Academiei Române pentru lucrarea "Tradiţii la cultul creştin". De asemenea, este membru în Internationale Organisation für Volkskunst, cu sediul în Austria, şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Lucrarea "Istoria tradiţiilor şi obiceiurilor la români – din preistorie până astăzi" (Ed. Etnologică, Bucureşti, vol. I – 2008, vol. II şi III – 2012) este o capodoperă a identităţii noastre dedicată românilor de pretutindeni.

Preafericitul Patriarh Daniel, în semn de preţuire pentru activitatea sa, i-a acordat recent, cu ocazia lansării acestei lucrări monumentale la Academia Română, Diploma de onoare "Sfântul Apostol Andrei" – pentru merite culturale.