Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Ap. şi Ev. Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului (Harţi)
În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea aceasta este în strânsă legătură cu Învierea Domnului, întrucât ea ne arată rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii noastre, Fecioara Maria fiind născătoarea Celui care este Izvorul sau Sursa vieţii şi a bucuriei. Această sărbătoare se referă la vindecarea în chip minunat a unui orb, care şi-a recăpătat vederea după ce Maica Domnului l-a îndemnat pe împăratul bizantin Leon cel Mare să-l ducă la un izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Aşadar, Leon, mai înainte de a fi încoronat, a întâlnit un bătrân orb în grădina din apropierea Constantinopolului pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. După ce au discutat despre Învierea Domnului, orbul i-a cerut lui Leon să-i dea apă şi apoi să-l ducă în cetate. Acesta a intrat într-un desiş din apropiere, unde credea că va găsi un izvor, dar a constatat cu tristeţe că acolo nu era apă. Şi pe când se întorcea, i-a răsunat în urechi un glas de sus care i-a zis: „Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi; şi vei cunoaşte îndată cine sunt eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme”. Făcând aşa cum i-a spus glasul Maicii Domnului, Leon a descoperit în cele din urmă izvorul, a luat apă din el, i-a potolit setea orbului şi după ce l-a spălat pe ochi, orbul şi-a recăpătat în mod minunat vederea. Mai târziu, Leon a ajuns împărat, aşa cum îi spusese Maica Domnului, şi în semn de mulţumire el a zidit o biserică lângă acel izvor.
Astăzi, în Biserica Ortodoxă Română este cinstită Icoana Maicii Domnului „Siriaca” de la mănăstirea prahoveană Ghighiu. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în şedinţa de lucru din 15 februarie 2018. Icoana Maicii Domnului „Siriaca”, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al 16-lea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de Preasfințitul Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient. De-a lungul timpului, numeroși credincioși care s-au rugat Maicii Domnului, aducând cinstire icoanei de la Mănăstirea Ghighiu, au mărturisit că au primit ajutor grabnic, vindecări și întărire în credință.
