Postul Mare, o scară către cer

Postul Mare este o perioadă de profundă reflecție și curățire sufletească, un drum spiritual pe care creștinii îl parcurg în pregătirea pentru Învierea Domnului. Comparat adesea cu o scară către cer, acest post ne oferă oportunitatea de a ne apropia de Dum­nezeu prin rugăciune, pocăință, milostenie și înfrânare. Despre cum trebuie să parcurgem acest urcuș duhovnicesc și să ne apropiem mai mult de Hristos am discutat cu arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator și directorul Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.

Părinte arhimandrit, care este semnificația Postului Mare în tradiția ortodoxă? De ce este considerat cel mai important post din întreaga perioadă a anului bisericesc?

Postul Mare este cea mai importantă și profundă perioadă de pregătire duhovnicească din calendarul ortodox, având ca scop curățirea sufletului și a trupului pentru întâmpinarea Învierii Domnului. Acest post nu este doar o abținere de la anumite alimente, ci o chemare la o viață duhovnicească mai intensă, prin rugăciune, pocăință, milostenie și participarea la Sfintele Taine ale Bisericii. Referindu-ne la semnificația spirituală a Postului Mare, acesta reprezintă mai întâi întoarcerea la Dumnezeu prin pocăință. Postul este un act de smerenie și recu­noaș­tere a dependenței noastre de Dumnezeu. Hristos Însuși a postit timp de 40 de zile în pustie, oferindu-ne un model de nevoință și întărire duhovnicească (Matei 4, 2). Apoi este perioada de luptă împotriva patimilor și întărirea virtuților. Postul nu este doar un exercițiu fizic, ci o luptă spirituală împotriva patimilor. Prin înfrânare, omul își disciplinează voința și devine mai atent la starea sufletului său. Postul este refacerea legăturii cu aproapele prin milostenie. Postul nu are valoare fără iubire și milostenie. În cartea prorocului Isaia, Dumnezeu spune: „Oare acesta este postul plăcut Mie? Nu este, oare, să împarți pâinea ta cu cel flămând, să primești în casa ta pe cel sărman și fără adă­post?” (Isaia 58, 6-7). Așadar, postul trebuie să fie o ocazie de a deveni mai buni și de a ne deschide inima față de cei aflați în nevoie. Și, nu în ultimul rând, postul trebuie să fie timp de pregătire pentru Înviere. Postul Mare este un drum spre Lumina Învierii, o călătorie a sufletului spre curățire și sfin­țire. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Să ne curățim de toată întinăciunea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 1). Părintele Alexander Schmemann descrie Postul Mare ca pe o călătorie duhovnicească, în care ne îndreptăm spre bucuria Învierii. Aceasta nu este doar o perioadă de tristețe și pocăință, ci și un timp al înnoirii și al redescoperirii sensului vieții în Hristos.

Postul Mare este cel mai important post din întreaga perioadă a anului bisericesc deoarece această perioadă are o semnificație deosebită atât din punct de vedere istoric și liturgic, cât și duhovnicesc și ascetic. Totodată, este perioada de pregătire intensă pentru cel mai mare praznic al creștinătății: Învierea Domnului.

Cât de importantă este lupta duhovnicească în această perioadă a Sfântului și Marelui Post?

După cum am spus, Postul Mare nu este doar o perioadă de abținere de la mâncare, ci mai ales un timp al luptei duhovnicești. Este un răstimp de curățire sufletească, în care omul este chemat să-și înfrâneze nu doar trupul, ci și gândurile, dorințele și patimile. Este un urcuș spiritual spre Înviere, o redescoperire a sensului adevărat al vieții creștine. În această perioadă, Biserica ne îndeamnă să ne intensificăm rugăciunea, să ne smerim și să luptăm cu păcatele care ne îndepărtează de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață: „Postiți? Arătați-mi-o prin fapte! Dacă vedeți un sărac, fiți milostivi. Dacă vedeți un dușman, împăca­ți-vă cu el. Dacă vedeți o femeie fru­moasă, întoarceți privirea”.

Postul este o perioadă în care diavolul caută să abată omul de la calea sa, încercând să-l facă să renunțe la orice fel de nevoință. Mântuitorul Însuși, după ce a postit 40 de zile, a fost ispitit de diavol (Matei 4, 1-11). Aceasta ne arată că postul nu este doar o perioadă de renunțare, ci și de confruntare cu propriile slăbiciuni. De aceea pocăința este cheia biruinței în lupta duhovnicească. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Pocăința este înnoirea botezului. Pocăința este împăcarea cu Dumnezeu prin lacrimi și smerenie”. Toată această luptă duhovnicească nu este un scop în sine, ci un mijloc de a ne apropia de Dumnezeu și de a fi părtași la bucuria Învierii. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Luptați lupta cea bună a credinței, apucați viața veșnică la care ați fost chemați” (1 Timotei 6, 12). Așadar, Postul Mare este un drum spre lumină, iar biruința noastră asupra ispitelor și păcatelor este încununată de Învierea Domnului, care ne dăruiește tuturor șansa unui nou început, a unei vieți transfigurate în Hristos. De aceea lupta duhovnicească din această perioadă este importantă, pentru că nu vorbim doar de un efort omenesc, ci este o cale de a ne uni cu Hristos, Care ne dă har și putere pentru a merge pe calea mântuirii. Cei care luptă duhovnicește în această perioadă vor gusta, cu adevărat, bucuria Învierii!

Care sunt cele mai mari ispite din timpul postului și cum le putem depăși? Spovedania ne poate ajuta să trecem peste aceste încercări?

Tocmai pentru că este un moment de apropiere de Dumnezeu, diavolul încearcă să îngreuneze această cale prin diferite ispite, care vin fie din afară, fie din lăuntrul nostru. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Diavolul nu se teme de postirea stomacului, ci de cură­ția sufletului”.

Cele mai mari ispite din timpul Postului Mare ar fi următoarele:

Ispita formalismului, adică reducerea postului la aspectul alimentar. Mulți cred că postul înseamnă doar să nu mănânci de dulce, dar uită de curățirea inimii. Sfântul Ioan Scărarul avertizează: „Nu te mândri dacă mănânci doar pâine și bei apă, căci nu ceea ce intră în gură te mântuiește, ci smerenia și rugăciunea curată”. De aceea trebuie să înțelegem că postul trebuie însoțit de rugăciune, fapte bune și lupta cu patimile.

Ispita mândriei și a judecării aproapelui. Când începem să postim, putem cădea în ispita de a ne considera mai buni decât ceilalți sau de a judeca pe cei care nu postesc. Mântuitorul ne avertizează: „Când postiți, nu fiți triști ca fățar­nicii, care își smolesc fețele, ca să arate oamenilor că postesc” (Matei 6, 16). De aceea trebuie să ne amin­­tim că postul este pentru smerenie, nu pentru laudă. Să spunem rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne, dă-mi „să-mi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu”.

Ispita descurajării și a deznădejdii. În timpul postului, pot apărea gânduri precum: „Nu are rost să postesc, că tot greșesc”. Sau: „Sunt prea slab pentru această luptă”. În acest sens, Sfântul Siluan Athonitul spune: „Nu deznădăjdui când cazi, ci ridică-te și începe din nou. Dumnezeu nu cere de la tine să nu greșești, ci să te pocăiești sincer”. Așadar, această ispită o putem birui prin rugăciune și răbdare, prin spovedanie mai deasă și împărtășire.

Ispita lipsei de timp pentru rugăciune. În această perioadă, diavolul caută să ne ocupe mintea cu alte lucruri, astfel încât să neglijăm rugăciunea și participarea la slujbe. De aceea, să ne facem un program zilnic de rugăciune. Să participăm mai des la slujbele Bisericii, la Liturghia Darurilor îna­inte sfințite, la Denii, amintin­du-ne astfel cuvintele Mântuitorului: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

Referitor la a doua parte a întrebării, dacă poate spovedania să ne ajute să trecem peste aceste ispite, răspunsul este categoric: Da, spovedania este cel mai puternic mijloc de a învinge ispitele! Spovedania ne eliberează de povara păcatelor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu te rușina să-ți mărturisești păcatele, căci spovedania este un leac, nu o osândă”. Așadar, prin spovedanie, scăpăm de greutatea păcatelor și primim putere să continuăm lupta. Apoi, spovedania ne dă har și întărire duhovnicească.

Cum putem ține postul în această lume modernă, care este plină de ispite? Osteneala postului ne poate duce la bucuria desă­vârșită a Învierii Mântuitorului Hristos?

Într-adevăr, trăim într-o lume în care confortul și dorințele materiale sunt ridicate la rang de ideal, iar postul, cu toate exigen­țele sale, pare dificil de împlinit. Cu toate acestea, Dumnezeu nu cere imposibilul, ci așteaptă de la noi sinceritate, efort și dorința de a-I fi mai aproape. Aș spune că, în lumea modernă, postul nu este doar o luptă cu trupul, ci și o luptă cu mentalitatea secularizată, care promovează hedonismul, individualismul și depărtarea de Dumnezeu. De aceea, pentru a putea posti în lumea modernă este necesar să conștientizăm mai întâi sensul profund al postului. Mulți văd postul doar ca o dietă sau un simplu obicei religios. Însă el este mai mult decât o restricție alimentară. Nu este doar o obligație externă, ci o pregătire spirituală pentru Înviere. Lumea modernă este plină de distrageri: internet, rețele sociale, seriale, muzică zgomotoasă, reclame care promovează plăcerile, iar postire poate însemna tocmai reducerea timpului petrecut pe telefon, la TV, pe social media și să folosim timpul liber pentru lectură duhovnicească, rugăciune și fapte bune.

De asemenea, în zilele noastre, serviciul, examenele, grijile de tot felul pot duce la nerăbdare și irascibilitate. De aceea Sfântul Paisie Aghioritul ne îndeamnă: „Nu lăsați postul să fie o povară, ci un izvor de liniște și apropiere de Dumnezeu”. Adică trebuie să ne păstrăm calmul, să ne rugăm când apar tensiuni și astfel să ne amintim că postul este și despre cum ne purtăm cu ceilalți. Totodată, pentru a putea posti în lumea modernă este nevoie de rugăciune și spovedanie. De aceea trebuie ca atunci când postim să ne rugăm mai des, chiar și prin rugăciuni scurte în timpul zilei și să mergem la spovedanie, pentru că ea ne curăță sufletul și ne dă putere să ținem post cu folos.

Referitor la a doua parte a întrebării, răspunsul este fără tăgadă: Da, cu siguranță! Postul este o cale spre Înviere și nu este un scop în sine. Osteneala postului duce la bucurie pentru că, în primul rând, ne eliberează de povara păcatelor prin spovedanie, iar împărtășirea după un post sincer aduce o bucurie sufletească unică. Apoi postul ne face mai conștienți de prezența lui Dumnezeu și ne învață să apreciem adevărata bucurie: comuniunea cu Hristos - „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Astfel, bucuria Învierii este răsplata sufletului curățit!

De ce unii tineri sunt reticenți față de post și cum îi putem încuraja să îl privească altfel?

În lumea de astăzi, mulți tineri sunt reticenți în ceea ce privește postul, fie din lipsă de cunoaștere, fie din cauza influențelor care promovează confortul, plăcerea imediată și lipsa de restricții. Totuși, postul nu este o pierdere, ci un câștig spiritual, iar rolul nostru este să le arătăm că el poate deveni o experiență eliberatoare și transformatoare. Mulți tineri percep postul ca o simplă interdicție alimentară, fără să înțeleagă dimensiunea lui spirituală. De aceea trebuie să le explicăm că postul nu este doar despre mâncare, ci și despre autodisciplină, despre rugăciune și apropiere de Dumnezeu. Trăim într-o lume în care ideea de sacrificiu și renunțare este respinsă, iar postul pare „inutil” în cultura modernă. Referitor la aceasta îi putem ajuta pe tineri determinându-i să înțeleagă că autocontrolul este o formă de libertate - „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 12). Un om care nu se poate înfrâna devine robul dorin­țelor sale. De asemenea, mulți tineri sunt prinși în ritmul alert al vieții (școală, muncă, examene) și spun că nu au timp să se roage sau să meargă la biserică. Unora ca aceștia trebuie să le explicăm că postul nu consumă timp, ci îl oferă! Dacă renunțăm la distrageri sau le folosim cu măsură, cu mai multă chibzuință, ne rămâne mai mult timp pentru lucrurile esențiale. Apoi, unii tineri evită postul din teama de a fi judecați de colegi sau prieteni. În multe cercuri, postul este considerat o practică „învechită”. De aceea trebuie să con­știen­tizeze că a avea principii și a ține postul nu este un semn de slăbiciune, ci de putere interioară.

De aceea trebuie să le explicăm tinerilor că postul nu este o pedeapsă, ci o șansă de creștere, postul în sine nu este despre re­s­tricție, ci despre redescoperirea bucuriei. Până și sportivi, artiști sau unii oameni de succes practică postul ca formă de disciplină și autocontrol, bineînțeles dacă ne referim la latura fizică și nu doar spirituală. Sunt studii recente care spun că postul îmbunătățește concentrarea și claritatea mentală, reduce stresul și anxietatea, în­tărește voința și echilibrul interior.

Așadar, pe tineri, pentru a nu fi descurajați în privința postului, trebuie să îi încurajăm să înceapă cu pași mici: o zi de post pe săptămână, să încerce să renunțe la un lucru dăunător (rețele sociale excesive, vorbirea de rău), să postească împreună cu familia sau prietenii, pentru a simți sprijinul comunității. Trebuie să îi invităm să participe la slujbele din Postul Mare și să vadă frumusețea acestora, să înțeleagă că Lumina Învierii se gustă doar după o perioadă de curățire. Dacă tinerii înțeleg că postul nu este o povară, ci o ocazie de a deveni mai puternici sufletește și de a trăi cu adevărat bucuria Învierii, vor posti cu bucurie!

La final, ce sfaturi ne puteți oferi pentru a trece această vreme a postului și a ajunge să ne împărtășim de Hristos-Dumnezeu, Cel răstignit și înviat?

Pentru ca această perioadă să fie una rodnică și binecuvântată, avem nevoie de câteva repere esențiale:

Să postim nu doar cu trupul, ci și cu sufletul. Postul alimentar este important, dar nu este suficient. Sfântul Vasile cel Mare ne avertizează: „Nu numai gura trebuie să postească, ci și ochii, urechile, mâinile și picioarele. Pos­tește gura de cuvinte deșarte, ochii de priviri pătimașe, mâinile de fapte nedrepte”.

Să înmulțim rugăciunea și să ne consolidăm relația cu Dumnezeu. Postul fără rugăciune este doar o dietă. Pentru a simți cu adevărat harul acestei perioade, trebuie să avem un dialog constant cu Dumnezeu.

Să ne spovedim mai des pentru a ne curăța sufletul şi a ne putea împărtăși. Trebuie să ne cercetăm conștiința cu sinceritate, să ne măr­turisim păcatele fără justificări sau ascunderi și să primim sfaturile duhovnicului cu deschidere. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Cine își vede păcatele este mai mare decât cel ce învie morți”.

Să fim mai aproape de aproapele nostru. Ca să avem un post cu folos și să simțim cu adevărat bucuria Învierii trebuie să-i iertăm pe cei care ne-au greșit, să facem milostenie cu cei aflați în nevoie, să oferim încurajare, sprijin și iubire celor din jur.

Toată osteneala postului are ca finalitate bucuria Învierii, dar această bucurie se simte doar de cei care au trecut printr-o curățire sufletească adevărată. Drumul spre Înviere este un drum al schimbării. De aceea, să ne nevoim în acest post cu nădejde și cu inima deschisă, pentru ca la Sfânta Înviere să simțim bucuria deplină a întâlnirii cu Mântuitorul şi să putem spune cu adevărat: „Hristos a înviat!”