Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, va efectua o vizită frăţească în Patriarhia Română la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a vizitat Patriarhia Ecumenică în anul 2009. Sanctitatea Sa soseşte astăzi la Bucureşti şi va participa mâine la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. Prezentăm în cele ce urmează interviul pe care SS Bartolomeu l-a oferit "Ziarului Lumina" al Patriarhiei Române.
Sanctitatea Voastră, aţi fost oaspetele Bisericii Ortodoxe Române în repetate rânduri. De hramul Sfântului Dimitrie cel Nou, reveniţi printre credincioşii ei, la Bucureşti. Cu ce gânduri şi sentimente vizitaţi România, întorcând vizita Patriarhului nostru, Preafericitul Părinte Daniel?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, animaţi de sentimente de bucurie şi veselie duhovnicească, iată-ne, încă o dată, în vizită în România, ţară atât de binecuvântată. Biserica acestei ţări a dat multe Ortodoxiei, iar astăzi, sub luminata călăuzire a Preafericirii Sale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, dă strălucire măreaţă prezenţei şi mărturiei de credinţă pe care ortodocşii o aduc lumii contemporane. Gândurile noastre sunt copleşite de grija pastorală care veghează atent şi permanent la bunul mers, încununat de succes, al Ortodoxiei, şi concret, la păstrarea unităţii Bisericilor Ortodoxe. O contribuţie foarte importantă la păstrarea acestei unităţi are Biserica Română. Acest fapt umple inimile noastre, ale tuturor, de duhovnicească bucurie.
În numeroasele călătorii pe care le-aţi întreprins aţi văzut multe lucruri şi aţi stat de vorbă cu importante personalităţi ale lumii contemporane. Cum este văzută din exterior Ortodoxia la nivel european şi mondial?
Din multe motive, Ortodoxia constituie, pentru omenirea de astăzi, speranţa dătătoare de viaţă. Nu numai cercurile bisericeşti ale confesiunilor creştine şi conducătorii tradiţiilor religioase din întreaga lume, dar şi comunitatea internaţională, precum şi Uniunea Europeană, apreciază rolul conciliator pe care îl îndeplineşte Ortodoxia în lumea atât de frământată, în epoca noastră. Iniţiativele luate de Ortodoxie în domeniul ecologiei, dialogurile pentru pace şi condamnarea fundamentalismului şi în ceea ce priveşte şi contribuţia ei la eforturile pentru convieţuirea paşnică a popoarelor, culturilor şi civilizaţiilor constituie mărturii palpabile despre aprecierea şi consideraţia pe care conducători laici şi religioşi din întreaga lume o nutresc faţă de Ortodoxie. Faptul acesta face să crească tot mai mult sentimentul responsabilităţii cu care suntem datori faţă de lumea contemporană.
Biserica - sinonim al unităţii
De curând, cotidianul francez "La Croix" informa că proiectul Marelui Sinod Pan-Ortodox este foarte aproape de a se realiza şi cita o declaraţie a Sanctităţii Voastre după vizita pe care aţi făcut-o în această vară în insula Imbros. Vă rugăm să ne spuneţi cât de aproape este acest mare eveniment al lumii ortodoxe, ce paşi mai sunt de făcut pentru desfăşurarea lui şi ce probleme vor fi discutate în cadrul Marelui Sinod?
Convocarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe este aspiraţia şi visul a generaţii de păstori şi credincioşi ortodocşi. De o jumătate de veac, ei depun mari eforturi şi se luptă din răsputeri pentru realizarea acestui obiectiv sfânt. În ciuda obstacolelor complexe şi a dificultăţilor de multe feluri, cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să ajungem astăzi la stadiul cel mai satisfăcător. Acest fapt ne dă mari speranţe! Desigur, Domnul, cunoscătorul vremurilor şi timpurilor, este Acela Care va hotărî data când toţi vom fi binecuvântaţi să trăim acest mare eveniment din istoria contemporană a Bisericii noastre. Pe cât ne stă în putinţă, ca oameni, trebuie să lucrăm intens şi să contribuim la cât mai grabnica împlinire a acestui vis!
Sanctitatea Voastră, credincioşii ortodocşi sunt preocupaţi de necesitatea unităţii tuturor creştinilor. Ce şanse sunt ca acest deziderat să se materializeze în vremurile noastre?
Domnul nostru Iisus Hristos S-a rugat pentru unitatea creştinilor. Rugăciunea aceasta este exprimată în mod expres în Noul Testament şi, totodată, ea constituie una dintre cele mai înalte datorii care revin oricărui creştin şi, desigur, nouă, păstorilor, şi mai ales păstorilor ortodocşi. Biserica este sinonim al unităţii! Niciodată nu este posibil să ne rugăm pentru unitate, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, fără să lucrăm pentru aceasta, zi şi noapte. De pe poziţia pe care o deţine, Patriarhia Ecumenică are, ca mărturie de căpătâi, datoria de a lua toate măsurile cu putinţă pentru împlinirea dorinţei Domnului. Însă, din nefericire, există dificultăţi în calea împlinirii acestei lucrări. Dificultăţile se datorează, pe de o parte, unor factori externi, cum ar fi înstrăinarea de mai multe veacuri dintre creştinii din Răsărit de cei din Apus, iar pe de altă parte, unor factori interni, cum ar fi diferitele cercuri fundamentaliste din cadrul Ortodoxiei. Acestea încearcă să pună piedici în calea eforturilor depuse pentru unitatea Bisericii şi provoacă amărăciune în sufletul tuturor celor care, cu responsabilitate, purtăm dialoguri şi lucrăm pentru realizarea acestui scop sfânt.
În mileniul al II-lea, Ortodoxia a avut mult de suferit prin căderea primului şi singurului imperiu creştin din lume. Cum trăieşte Constantinopolul acum, la început de nou mileniu, acea pierdere istorică?
Împărăţia lui Dumnezeu este orizontul Bisericii! De altfel, aceasta este raţiunea pentru care Dumnezeiasca Liturghie, la care se săvârşeşte taina supremă a Dumnezeieştii Euharistii, începe cu invocarea Împărăţiei lui Dumnezeu, Preasfânta Treime. Nici o împărăţie, oricât de creştină ar fi fost, nu a putut, vreodată, să constituie idealul la care să aspire Biserica. După spusa Apostolului, "nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie". Cu această înţelegere teologică şi cu experienţele acumulate în decursul multor veacuri de istorie rămânem cu dorul după patria cerească, după viitorul Bisericii, care este în Împărăţia lui Dumnezeu. Nu avem nostalgia unei aşa-zise "Cetăţi a lui Dumnezeu" pe pământ, care să aibă puteri lumeşti, îmbrăcată în haine creştine.
Biserica este "în lume", dar nu este "din lume"
Care sunt căile de promovare a culturii creştin-ortodoxe în condiţiile unei cât mai largi oferte de cultură secularizată?
Ortodoxia trăieşte în lume, cu toate că nu-şi are provenienţa din lumea aceasta. Faţă de fenomenul secularizării, Biserica adoptă o atitudine de dialog şi de refuz sau negare. Înţelegem bine originile secularizării, dar nu împărtăşim conţinutul ei. Realizăm răspunderile creştinilor, care au concurat la apariţia secularizării, dar niciodată nu acceptăm exagerările ateiste ale unora dintre semenii noştri, trăitori ai secularismului. Tentaţia instaurării unui stat ateist a eşuat, exact aşa cum s-a prăbuşit şi regimul teocratic, oriunde acesta s-a întâmplat să se impună. Rămânem credincioşi până la moarte sfatului dat de Domnul, conform căruia Biserica este "în lume", dar nu este "din lume". Ne străduim ca, prin cele mai bune mijloace şi metode teologice şi pastorale, să punem în practică, să materializăm tocmai această tradiţie, lăsată de Dumnezeiescul Întemeietor şi Ziditor al Bisericii noastre. Iconografia, viaţa ascetică, experienţa duhovnicească a sfintelor slujbe, aşa-zisa "liturghie după liturghie", adică prezenţa socială a Ortodoxiei, cu sensibilitate pentru problemele concrete prin care încercăm să trăim credinţa noastră şi printr-o astfel de credinţă, cu adevărat ortodoxă, să salvăm viaţa în lumea din jurul nostru.
Cum răspunde Biserica Ortodoxă la provocările lumii contemporane (bioetică, încălzirea planetei şi degradarea mediului, criza financiară mondială etc.)?
Ortodoxia ia parte la durerile facerii sau naşterii unei noi epoci, care apare în sânul altei epoci, epoca trecutului recent, care treptat, treptat se duce. Simptome ale acestei faze sunt fenomene ca: schimbările climaterice, problematica bioetică şi criza economică mondială, care lovesc planeta noastră. În acest fel, deja toţi conştientizăm ceea ce dumnezeiescul Apostol Pavel declara în urmă cu două mii de ani, prin expresia "făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum". Noi, în calitate de păstori ortodocşi, ascultăm cu atenţie suspinele creaţiei şi durerile oamenilor. Cu harul lui Dumnezeu facem tot ceea ce ne stă în putinţă să vindecăm rănile omenirii. Dincolo de declaraţiile prin care chemăm la dialog şi reconciliere atât cu natura, cât şi în cadrul societăţii, ca Biserică, mai întâi ne rugăm la Dumnezeiasca Euharistie şi, apoi, în afara acesteia, trecem la fapte. Astfel săvârşim "liturghie după liturghie", adică luăm parte la tot lucrul bun, de oriunde ar proveni acesta, aşa încât să vină "pe pământ pace şi între oameni bunăvoire".
Astăzi se pun bazele economice şi sociale ale unor noi construcţii şi proiecte politice europene şi mondiale. Abordarea problemelor doar sub acest aspect e una incompletă şi defectuoasă. Cum poate Ortodoxia să ofere un fundament spiritual, religios, Europei, în primul rând, şi apoi lumii întregi, bineştiind disoluţia şi pluralitatea religioasă existentă actualmente pe vechiul continent?
La nivel european şi mondial, viaţa de astăzi se caracterizează atât prin complexitate, varietate şi diferenţieri, cât şi prin dezintegrare, separare, rivalitate concurenţială şi animozităţi. Odată cu globalizarea, şi-a făcut apariţia fundamentalismul, iar la umbra internaţionalismului iese din găoace naţionalismul. Coexistenţa unor asemenea tendinţe atât de opuse între ele face imperios necesară prezenţa şi activitatea unui factor care să asigure unitatea tuturor oamenilor, coeziunea socială şi implicarea existenţială în eforturile pentru convieţuirea paşnică a noastră, a tuturor, în orice parte a Pământului ne-am afla. Biserica Ortodoxă este tocmai un astfel de factor, catalizator, căutat cu anxietate de umanitatea contemporană, ca să existe - după ce mai întâi învaţă să coexiste -, ca să supravieţuiască - după ce, întâi, se obişnuieşte cu modul de a convieţui. Iată de ce, de altfel, Biserica învaţă în tăcere, fie şi numai prin faptul că există. În continuare, ea se implică în realităţile sociale şi mondiale cu toată sensibilitatea pe care o are faţă de ecologie, pace şi dialog.
Biserica are ca program alinarea suferinţelor semenului
Care este mesajul creştinismului într-o lume secularizată ca şi cea de azi şi cum poate rămâne prezentă, vie, Biserica în această societate fără repere morale şi religioase?
Mesajul Bisericii este însăşi existenţa sa. Ceea ce diferenţiază Biserica de lume este Învierea lui Hristos, în care cred membrii ei. Aceştia trăiesc prin săvârşirea Dumnezeieştii Euharistii şi, în fiecare zi şi în diferite moduri, îşi traduc în faptă trăirea liturgică, împlinind slujirea socială concretă, desfăşurând activităţi cu caracter umanitar şi filantropic. Biserica nu este nici organizaţie cu caracter ideologic sau o anumită concepţie abstractă despre lume şi viaţă, nici grupare social-politică. Aspirând la Înviere, Biserica are ca program alinarea suferinţelor semenului şi ale omenirii necăjite şi chinuite. Măsurile concrete care trebuie să fie luate se stabilesc de fiecare Biserică Autocefală, la fiecare nivel în parte, pe baza particularităţilor fiecărui loc, a specificului fiecărui popor dreptmăritor şi personalităţii proprii fiecărei fiinţe.
Transmiteţi un cuvânt de suflet credincioşilor ortodocşi români cu ocazia acestei vizite.
Cu prilejul acestei vizite pe pământul binecuvântat al României, adresăm un mesaj cordial preaiubitei Biserici Ortodoxe a Ţării şi dăm expresie întregii noastre preţuiri pentru tezaurul de spiritualitate ortodoxă existentă pe tărâmul locuit de poporul român. Ne rugăm şi vă urăm ca viitorul Bisericii din România să fie vrednic de trecutul ei, ca să aducă roade de sfinţenie şi teologie, bune şi bogate. Suntem convinşi că permanent România va împodobi cu strălucirea ei întreaga Ortodoxie.
(La realizarea acestui interviu au contribuit: Dumitru Manolache, Augustin Păunoiu şi Ioana Bogdan)
*Traducere din limba greacă: Sectorul Relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române
