Ortodoxia printre urmaşii şogunilor

Creştinismul a fost introdus în Japonia în secolul al XVI-lea de către misionarii catolici, însă Ortodoxia a fost adusă pe pământ nipon de Sfântul Nicolae al Japoniei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Astăzi, creştinii reprezintă acolo doar 1% din populaţie, printre ei aflându-se şi 3.000 de români păstoriţi de părintele Alexandru Nicodim. De la acesta am aflat chinurile şi bucuria misiunii unui preot printre urmaşii şogunilor.

Părinte Alexandru Nicodim, sunteţi preot al comunităţii ortodoxe române din Tokio de trei ani şi jumătate. Cât de grea este misiunea unui preot român pe pământ nipon?

Mi-a fost tare, tare greu să mă acomodez cu cultura şi cu limba japoneză. Şi faptul că am mers acolo la o anumită vârstă, aveam 27 de ani, tânăr, dar deja cu bazele puse în România, mi-a fost foarte dificil să mă adaptez. Încă mă lupt cu limba japoneză. Sfântul Nicolae al Japoniei, cel care a adus Ortodoxia aici, a stat 7 ani într-un templu budist ca să înveţe limba japoneză şi când a ieşit de acolo, o ştia mai bine decât japonezii înşişi. Totul trece prin acomodarea aceasta la nivelul limbii, la nivelul culturii japoneze. Numai că este greu, plecând de la un alfabet cu douăzeci şi ceva de semne, să ajungi într-un loc în care, pentru a citi ziarul, trebuie să cunoşti 2.200 de semne.

Obişnuit fiind cu modul de a fi al preotului în România, pot să vă spun că mi s-a părut tare greu, pentru că în ţară parohiile sunt în mijlocul comunităţii, în Japonia însă lucrurile nu sunt aşa. Practic, există un număr de aproximativ 3.000 de români care sunt răspândiţi în toată ţara. Dacă în România ca să ajungi la biserică traversezi strada sau mergi 5-10 minute pe jos, acolo, românii ca să ajungă la biserică merg o oră, chiar două, fie cu trenul, fie cu maşina. Distanţele sunt de la 20 km în sus. Spre exemplu, noi avem casa la 50 km de capela din Tokio.

De ce aţi ales oraşul Tokio ca punct de întâlnire şi rugăciune?

Aici se află o mare parte din români. Am reuşit să închiriem capela unei biserici catolice. Chiria este modică, plătim doar ceea ce consumăm. Slujesc aici o dată la două săptămâni. În celelalte duminici merg în comunităţile din afara oraşului Tokio. O dată pe lună încercăm să ajungem şi la cealaltă parohie românească din Japonia, care se află în oraşul Nagoya. Aici închiriem o sală la un centru cultural.

În câte locuri săvârşiţi sfintele slujbe în Japonia?

Slujim în fiecare casă în parte, pentru că, dacă acum am reuşit să ne concentrăm mai mult asupra oraşului Tokio, la început, slujbele erau la oameni acasă. Aceasta este diaspora. Sunt mici comunităţi, formate din câteva familii. Mergem şi slujim la familia care are casa mai mare. Aranjăm un mic paraclis şi aşa facem Sfânta Liturghie. Acolo îi şi spovedim, îi şi împărtăşim. Sunt comunităţi din acestea şi la 500 km de oraş. Astfel ne bucurăm sufleteşte împreună cu ei. Una este când mergi direct la biserică, şi alta când vine preotul de la 500 km distanţă. Să fim realişti, ei nu pot ajunge în fiecare duminică la biserică. Dacă eu ca preot nu merg să îi vizitez, ei nu ar putea să ajungă.

Cum sunt membrii care formează comunitatea creştină ortodoxă română din Japonia?

Sunt oameni deosebiţi, mi-a fost dat să întâlnesc acolo persoane care au o credinţă deosebită, pentru că viaţa printre străini te face să te redescoperi pe tine însuţi. Este altceva când eşti în mijlocul străinilor. Eşti mereu pus în faţa dilemei "cine sunt eu?". Atunci trebuie să te redescoperi pe tine, trebuie să vezi cine eşti ca să dai mărturie despre tine însuţi în faţa celorlalţi. M-a uimit modul în care oamenii care au plecat din ţară revoltaţi şi străini de neam şi de credinţa ortodoxă, acolo au devenit mai români şi mai credincioşi decât mulţi din ţară. Aceştia l-au redescoperit pe Dumnezeu în mijlocul străinilor. Mulţi dintre ei îmi mărturiseau: "Părinte, acum înţeleg şi eu de ce cultura românească este în acelaşi timp şi ortodoxă". S-au redescoperit acolo şi au descoperit importanţa Bisericii în cultura românească. Sunt mulţi care dau mărturie despre România în faţa poporului japonez. Chiar am asistat la astfel de evenimente organizate de persoane care s-au implicat atât de mult, încât au adunat sute de japonezi tocmai pentru a le vorbi despre România ca ţară, despre obiceiuri, despre mâncăruri, despre Biserica Ortodoxă, au devenit înflăcăraţi purtători de cuvânt ai României şi ai Bisericii.

Sfântul Nicolae şi misionarii basarabeni

Ortodoxia a fost adusă în această ţară de Sfântul Nicolae al Japoniei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Rus de neam, el a fost trimis în 1861 de Biserica Rusiei la Hakodate (Hokkaido) ca preot al capelei consulatului rus. Din acel moment, activitatea sa s-a intensificat, ajungând primul episcop ortodox din Japonia. Datorită personalităţii deosebite a Sfântului Nicolae, cât şi a harului pe care îl avea, la sfârşitul vieţii sale, aproximativ 30.000 de japonezi se botezaseră şi biserica era slujită de aproximativ 300 de preoţi. Împreună cu Sfântul Nicolae au fost şi doi călugări misionari basarabeni, Anatolie şi Iacob Tihai. Pr. Alexandru Nicodim povesteşte: "Anatolie Tihai a fost mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, iar Iacob, fratele lui Anatolie, a fost cel care a adus muzica bisericească şi a pus-o pe note în limba japoneză. Deci muzica bisericească japoneză a fost compusă de un român. Există câteva studii pe care o persoană din Basarabia, domnul Vlad Cubreacov, le-a făcut legat de viaţa celor doi. Chiar dânsul se arată foarte optimist în ceea ce priveşte şansele de a li se înainta dosarul de canonizare". În zilele noastre, Biserica Ortodoxă Japoneză este Mitropolie autonomă, aparţinând de Biserica Ortodoxă Rusă, şi are aproximativ 30 de preoţi şi doi episcopi. "Preoţii sunt vorbitori şi de limbă rusă, şi de limbă japoneză, dar sunt preoţi japonezi", explică pr. Alexandru Nicodim. Pe lângă Mitropolia Ortodoxă Japoneză funcţionează şi o reprezentanţă a Patriarhiei Moscovei şi, de asemenea, o mănăstire rusească, singura ortodoxă de aici.

Încreştinarea Japoniei

Creştinismul a fost introdus în Japonia în secolul al XVI-lea de către misionarii catolici, când poporul japonez s-a deschis către Occident, şi a fost tolerat până la începutul secolului al XVII-lea, când şogunatul Tokugawa l-a interzis şi i-a persecutat pe creştini. "Japonia a dat foarte mulţi martiri, inclusiv dintre samurai. Au fost bătuţi, arşi, crucificaţi, li s-au tăiat capetele. Şogunii au început această persecuţie a creştinilor pentru faptul că aveau impresia că ei subminează interesele naţionale ale ţării. Pentru a controla mai bine populaţia, s-a propus eliminarea influenţelor exterioare din cultura japoneză, implicit a creştinilor care proveneau din aceşti misionari veniţi din Occident. O metodă prin care erau descoperiţi creştinii era obligarea populaţiei să vină într-o anumită perioadă a anului la templu. La intrare în templu era o icoană pe care trebuiau să calce. Cei care refuzau erau ucişi", spune pr. Alexandru Nicodim, care susţine că acesta este unul din motivele pentru care creştinii sunt doar 1% din populaţia Japoniei.

Când relaţiile cu ţările occidentale au fost reluate, la mijlocul secolului al XVIII-lea, creştinismul a reînceput să înflorească, continuându-şi existenţa până astăzi. Creştinismul protestant a intrat în Japonia prin cultura americană.