Părinţii şi scriitorii bisericeşti, izvoare ale Ortodoxiei

Datorită vieţii şi activităţii lor, unii Părinţi ai Bisericii au fost numiţi Sfinţi Părinţi sau Părinţi bisericeşti. Operele lor au avut o importanţă deosebită pentru teologia ortodoxă, iar pentru faptul că mesajul şi învăţătura lor au fost mereu actuale, profesorii şi teologii români s-au străduit ca aceştia să fie traduşi şi înţeleşi permanent. Prima colecţie dedicată scrierilor patristice, „Izvoarele Ortodoxiei“, a fost întreruptă în a doua jumătate a anilor â40 ai secolului trecut, de regimul comunist. Colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“, iniţiată de patriarhul Iustin Moisescu, este cea mai impunătoare colecţie de texte patristice realizată în perioada modernă în spaţiul românesc, cuprinzând aproximativ 40 de volume. În anul 2009, anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al tuturor Sfinţilor Capadocieni, la iniţiativa PF Părinte Patriarh Daniel, se continuă în cadrul unei noi comisii această tradiţie a traducerii şi publicării textelor patristice. Acest nou proiect are ca obiectiv prioritar traducerea operei complete a Sfântului Vasile cel Mare. Interviu cu lect. dr. Adrian Marinescu, secretar ştiinţific al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti şi secretar al noii Comisii „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“ a Patriarhiei Române.

Pentru început, vă rugăm să ne vorbiţi despre prima încercare notabilă de întemeiere a unei colecţii dedicată scrierilor patristice, care a avut loc între anii 1938-1945, colecţia „Izvoarele Ortodoxiei“.

Această colecţie a fost iniţiată de doi dintre cei mai importanţi şi autoritativi traducători de limba greacă pe care i-a avut Biserica noastră: pr. Dumitru Fecioru şi pr. Olimp Căciulă. Gustând din foloasele produse de textul patristic, au realizat imediat necesitatea editării unei colecţii care să facă accesibilă gândirea şi teologia Părinţilor. Proiectul lor era unul foarte generos - aproximativ 60 de volume, cuprinzând toate lucrările patristice de referinţă - şi nu a putut fi oprit decât de venirea la putere, în România, în a doua jumătate a anilor â40, a sistemului comunist. Bineînţeles că Părinţii Capadocieni ocupau alături de Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Maxim Mărturisitorul ş.a., un loc central în cadrul acestui proiect.

Prima instituire a unei colecţii patristice

Această încercare de instituire a unei colecţii patristice este prima, între cele mai importante, din sec. al XX-lea. Iniţiatorii proiectului ştiau bine că, în spaţiul românesc, literatura patristică circulase din abundenţă în toate perioadele anterioare. Erau conştienţi de cât de greu poate fi ajunsă, chiar în zilele noastre, performanţa traducerii şi punerii la îndemâna credincioşilor a textelor Sfinţilor Părinţi realizată de obştea de la Neamţ condusă de Sf. Paisie Velicicovski.

S-a dorit ca această colecţie „Izvoarele Ortodoxiei“ să conţină cele mai de seamă lucrări ale Părinţilor Bisericii şi ale scriitorilor bisericeşti. Proiectul celor doi profesori teologi mi se pare a fi unul complet. În sensul că în acesta erau incluse lucrări dintr-un spectru larg teologic: dogmatice, exegetice, morale, ascetice, filocalice, imnografice etc. Nu s-a reuşit tipărirea decât a 6 volume, începând cu Sfântul Ioan Damaschin şi sfârşind cu Asterie al Amasiei.

Cea mai impunătoare colecţie de texte patristice, în perioada modernă în spaţiul românesc

Colecţia „Părinţi şi tori Bisericeşti“ a fost iniţiată de vrednicul de pomenire patriarhul Iustin Moisescu, fiind proiectată în 90 de volume. Vorbiţi-ne despre perioada de început a acestei colecţii?

Nu ştiu dacă se poate spune că această colecţie reprezintă rezultatul unei cercetări teologice româneşti de profil sau rezultatul unei şcoli de teologie dezvoltate în epocă. Această colecţie este cea mai impunătoare colecţie de texte patristice realizată în perioada modernă în spaţiul românesc, cuprinzând aproximativ 40 de volume. În ea sunt întâlnite lucrări ale unor autori începând cu Părinţii Apostolici şi, cred că cel mai înaintat în timp, până la Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Nu avem date exacte legate de începuturile acestei colecţii. Nu există o arhivă a acesteia! Personal sunt mirat de acest lucru! Poate că manuscrisele cu traducerile profesorilor de teologie au fost înapoiate autorilor sau poate s-au pierdut în timp... M-aş bucura să găsim pe undeva minutele şedinţelor comisiei sau procesele verbale. Am înţelege mai bine ce s-a petrecut atunci. În tot cazul, iniţiativa constituirii comisiei şi a colecţiei a fost a patriarhului Iustin, cunoscător desăvârşit al limbilor clasice şi apropiat al textelor patristice. Cred că acest lucru a contribuit foarte mult la demararea procesului de editare, într-o serie specială, a textelor patristice. Alături de aceasta, colecţia nu putea fi editată fără participarea unor traducători de nivel. Tocmai faptul că existau traducători şi teologi precum părintele Dumitru Fecioru şi părintele Dumitru Stăniloae a făcut posibilă publicarea acestei colecţii.

„Părinţii Bisericii sunt autorităţi duhovniceşti şi teologice ale acesteia“

Lămuriţi-ne, vă rugăm, asupra noţiunii „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“. Cine se încadrează în această categorie?

Mă bucur mult de această întrebare! Este legată de o problemă importantă pe care încerc de mai mulţi ani să o prezint şi să o fac înţeleasă, la catedră, studenţilor. În această formulă, preluată de colecţia de scrieri patristice iniţiată de patriarhul Iustin, sunt înscrişi autorii pe care îi prezintă şi de studiul cărora se ocupă disciplina Patrologiei. Nu putem acum să prezentăm o listă a Părinţilor şi a scriitorilor bisericeşti, dar încercăm doar o scurtă încadrare a lor. Aşa cum arată cuvântul sau cuvintele acestea, este vorba mai întâi de Părinţi, adică de acele persoane mai deosebite din viaţa Bisericii care, prin viaţa şi prin activitatea lor, şi-au dobândit din partea acesteia numele prin care sunt chemaţi atât cei care ne-au dat viaţă după trup, cât şi Cel care a dat şi susţine în viaţă această lume, cosmos, adică frumuseţe, în care trăim. De aici se poate constata o primă importanţă a lor. Părinţii Bisericii sunt autorităţi duhovniceşti şi teologice ale acesteia. Au o viaţă de sfinţenie, rezolvă o criză teologică prin care trece Biserica, respectă învăţătura Părinţilor dinaintea lor şi pe cea a Scripturii, într-un cuvânt, sunt persoane atât cu calităţi intelectuale cât şi duhovniceşti şi, în general, sunt ierarhi ai Bisericii. Pe aceştia cântările de la strană îi laudă cu numirie de „stâlpi ai Bisericii“ şi „luminători ai lumii“.

O oarecare problemă o pune înţelegea noţiunii de „scriitor bisericesc“. Deşi, în general, înţelegem prin această expresie sau denumire pe acei autori de literatură „bisericească“, literatură care s-a dezvoltat şi a circulat în Biserică, sub influenţa literaturii de specialitate occidentală, care nu face în anumite cazuri distincţie între „Părinţii“ şi „scriitorii bisericeşti“, adeseori vedem cum persoane care nu nu sunt normative pentru Biserica Ortodoxă sunt puse alături de scriitorii cu autoritate. Recent, am văzut cum, într-un studiu venit pe adresa redacţiei „Studiilor Teologice“, revista facultăţilor de teologie în Patriarhia Română, un profesor de teologie socotea Părinte al Bisericii pe Ammianus Marcelinus. Nu este singurul caz. Confuzia poate fi întâlnită la mai tot pasul.

Personal, cred că ar trebui să fim ceva mai atenţi sau să încercăm, în materialele pe care le scriem, dar şi în diversele prezentări, să exprimăm duhul şi gândirea ortodoxă. Împrumutăm şi am împrumutat prea mult din literatura occidentală, fără să filtrăm, aşa cum de altfel remarcau şi iniţiatorii colecţiei „Izvoarele Ortodoxiei“. Unul este Părintele bisericesc, altul scriitorul bisericesc şi altul scriitorul creştin. Aş include la categoria din urmă pe toţi acei scriitori care vorbesc despre Hristos, dar care nu sunt normativi pentru Biserică, deşi putem găsi la ei şi lucruri de folos sau de înţelepciune omenească.

Trebuie spus însă şi faptul că Biserica a fost interesată întotdeauna, însă în mod special de înţelepciunea dumnezeiască, şi atunci când a observat, prin mădularele ei mai alese, că anumite scrieri, învăţături, tradiţii, fapte se constituie în obstacole sau în periocole, a recomandat fie lăsarea acestora deoparte, fie citirea lor cu atenţie. Se ştie că, în istoria Bisericii, persoane din cele mai inteligente şi mai instruite, apelând cu neatenţie diverse învăţături şi tratându-le cu superficialitate, s-au aşezat la marginea învăţăturii de credinţă a Părinţilor şi, prin urmare, a Bisericii. De aceea facem dinstincţie şi între scriitorii creştini şi între scrierile lor. Şi există în această direcţie o tradiţie serioasă a Bisericii care face apel la partea duhovnicească a lucrurilor, adică la acele aspecte mai sensibile ale teologiei.

„Perioada comunistă a făcut ca omul să caute cu mai multă asiduitate cuvântul lui Dumnezeu“

Această colecţie a apărut iniţial în plin comunism. A fost acea perioadă o provocare deosebită pentru închegarea teologiei româneşti?

În general observăm că, într-adevăr, revirimentul teologic este întâlnit la nivel istoric tocmai atunci când la nivel social apare o criză, mai ales o criză care priveşte credinţa. Nu ştiu dacă putem vorbi de o închegare a teologiei româneşti, în perioada amintită. Poate că este nevoie de ceva mai mult timp pentru a avea o părere în acest sens asupra unei perioade relativ recente. În tot cazul, întâlnim în acest timp profesori teologi cu renume, autoritate şi activitate. Adică, de obicei, revirimentul teologic aduce schimbări în cadrul mai multor generaţii, ceea ce nu se observă că s-ar fi întâmplat atât de mult după generaţia părintelui Dumitru Fecioru, a părintelui Dumitru Stăniloae, I. G. Coman şi a celorlalţi. Perioada respectivă de restricţii, perioada comunistă, nu a obligat atât la naşterea unei şcoli teologice, pentru că nu permitea acest lucru, ci a făcut ca omul să caute cu mai multă asiduitate cuvântul lui Dumnezeu. Transformări mai mari s-au petrecut la acest nivel. În plus, colecţia este constituită, aş zice eu, la iniţiativa şi la dorinţa specială a unui ierarh bun cunoscător al limbii greceşti patristice. Aşa se explică şi amintitele probleme de mai sus. Mai mult, cred că prestigiul colecţiei PSB a constat şi constă în traducerile şi adotările marilor noştri teologi.

„Noua colecţie PSB îşi propune să aducă în prim-plan textul patristic“

Care este scopul şi proiectul primordial al noii Colecţii „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“?

Nu poate avea un scop diferit de cel al colecţiilor amintite anterior sau de cel al colecţiei iniţiale PSB. Observăm şi noi astăzi, la rândul nostru, necesitatea existenţei unei colecţii a textelor patristice în limba română. Avem în vedere în primul rând mediul teologic, prin excelenţă, sau cel teologic universitar. Astăzi, în ciuda curriculei academice care include un oarecare program de studiu al limbilor clasice, prea puţini sunt cei care au acces la textul patristic chiar şi dintre teologi. Cred că în timpul nostru studiul teologic se bazează nu atât pe izvoarele teologiei cât pe diverse lucrări, cu „renume“ scrise de savanţi moderni în special din Occident. Nu cred că aceste lucrări nu ar fi bune sau că nu ar prezenta un atare folos. Dar cred că apelăm prea mult la intermediari, în loc să căutăm cuvântul Scripturii şi cuvântul Părinţilor, aşa cum ne-a fost el predat şi lăsat moştenire. Învăţăm mult din experienţa pe care au făcut-o ceilalţi citindu-i pe Părinţi, dar nu avem exerciţiul contactului nostru direct cu aceştia.

Această serie nouă a Colecţiei PSB îşi propune să aducă în prim-plan, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celorlalte colecţii, textul patristic. Şi aceasta într-o formă nu numai modernă, ci şi exactă. Încercăm să prezentăm texte cât mai bine verificate cu originalul şi cât mai fidele acestuia. Totodată, încercăm să realizăm lucrul acesta antrenând specialiştii pe care îi avem în domeniu în proiectele respective de traducere, fie că este vorba de filologi, de istorici sau de teologi. Noua serie se doreşte şi una consistent adnotată, explicată. Mai mult, nu se vrea o colecţie doar pentru „iniţiaţi“, pentru cei care se ocupă de studiul teologiei şi care au acces la limbajul de specialitate al acesteia. Concomitent cu ediţia de bază a colecţiei, ediţie bilingvă - cu text grecesc sau latinesc aşezat paralel cu textul românesc -, dorim să punem la dipoziţia creştinilor şi o ediţie care să cuprindă variantele de text într-un format destinat popularizării.

▲ Traducerea operei complete a Sfântului Vasile cel Mare, proiect editorial prioritar

Din cine este format colectivul editorial şi care sunt viitoarele proiecte editoriale?

Comisia are ca preşedinte pe Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, şi vicepreşedinte pe domnul profesor Emilian Popescu. Din comisie mai fac parte: prof. Şerban Tanaşoca şi prof. Traian Diaconescu, pr. prof. Constantin Coman şi prof. Tudor Teoteoi. În plus, comisia este deservită de doi secretari, Octavian Gordon şi subsemnatul. Pe lângă persoanele care se ocupă de tehnoredactare, viziune grafică, tipărire etc, aşadar de editare, un grup important de traducători este asociat acestei comisii.

Ca proiect editorial prioritar avem traducerea operei complete a Sf. Vasile cel Mare pe care îl prăznuim în acest an în mod special în Patriarhia Română. În lucru sunt şi dosarele privind traduceri din Sf. Grigorie Teologul, Părinţii Apostolici şi Apologeţi, Sf. Teodor Studitul, Sf. Ambrozie al Milanului etc. Mai mult, dorim să traducem în româneşte istoricii bisericeşti - şi avem un proiect în acest sens în derulare -, ca şi itinerarii la Locurile Sfinte, vieţi de sfinţi şi hotărâri ale sinoadelor. Atenţia noastră este însă îndreptată acum asupra traducerii în româneşte sau reeditării operei Sf. Vasile cel Mare.