Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Parohia Milano Nord-Monza, românii care sfinţesc locul unde se află

Parohia Milano Nord-Monza, românii care sfinţesc locul unde se află

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Interviu
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 13 Iun, 2021

Românii din Italia se ­adună în număr mare în bisericile unde slujesc preoţi români şi se cântă în limba română. Acolo ei se simt, preţ de câteva ore pe săptămână, ca acasă şi comunică între ei, aprofundând relaţia cu Dumnezeu şi cu cei din jur, români ortodocşi ca şi ei. Preoţii români din Italia încearcă să menţină vie flacăra credinţei ortodoxe a celor plecaţi din ţară temporar sau definitiv, făcând permanent ­misiune, cateheză şi activităţi cultural-filantropice. Am stat de vorbă despre toate aceste aspecte cu părintele Pompiliu Nacu, care este slujitor la ­parohia românească ­din Monza, localitate din apropiere de Milano, dar şi protopop de Lombardia II, unde funcţionează alte 10 parohii româneşti.

Părinte Pompiliu, vă rog să ne povestiţi când aţi ajuns la Monza şi unde v-aţi format ca preot îna­inte de a înfiinţa parohia din această localitate?

Am plecat din România în ­Italia pentru prima dată în 2002. Am stat cam şase luni aici ca să testez lucrurile. Până atunci, din 2000 fusesem în Belgia, la Universitatea Catolică Louvain, cu o bursă. Acolo l-am cunoscut pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif. În 2003, după o încercare de a înfiinţa o parohie în Belgia, la Liege, am ajuns în Italia, având o viză religioasă. Am primit atunci acea viză cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist şi a Mitropolitului Iosif. Am ajuns aici cu ­binecuvântarea fostului meu ­ierarh, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos, în ­eparhia căruia am fost preot şi profesor la Seminarul Teologic. Am predat şi muzică bizantină timp de doi ani, când am organizat un concert de coruri de seminarii. Am venit apoi în Italia, unde am intrat în ascultarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale. În 2008, după înfiinţarea Episcopiei Române a Italiei, am fost numit consilier cultural, iar în 2012 am fost numit protopop în regiunea Lombardia II. Iniţial, aici erau şase parohii şi, încetul cu încetul, au fost înfiinţate alte opt parohii. Protopopiatele noastre de aici sunt mai mult misionare. Am făcut studii de doctorat la Bucureşti cu părintele Dumitru Popescu. Am publicat teza de doctorat cu titlul „Ereziile primelor veacuri şi prezenţa lor la începutul mileniului trei”. În diaspora, am făcut şi un doctorat la Lugano, Elveţia. Am publicat până acum patru cărţi, iar a cincea, despre întrepătrunderea între sărbătorile creştine şi cele păgâne, intitulată „Traditio rediviva”, am lansat-o de curând la Galaţi.

Cum aţi început viaţa parohială la Biserica „Tuturor Sfinţilor” din Monza, unde slujiţi acum, şi ce aţi făcut în primii ani de misiune în Italia?

Atunci, în 2003, am obţinut din partea Curiei Episcopiei Romano-Catolice de Milano această biserică micuţă cu un contract de comodat pe un an, care urma să fie reînnoit anual. Mi-am dat seama imediat că parohia nu are şanse să existe fără o implicare misionară, catehetică şi pastorală intensă, mai ales din cauza prezenţei în şcolile italiene, unde învăţau românii, a orelor de religie catolică. Astfel, împreună cu soţia şi câţiva voluntari am început imediat un program de cateheze duminicale, copiii mergând după împărtăşanie la ora de religie, geografie sau istorie a românilor.

Din 2006 am pus bazele frăţiei NEPSIS a mitropoliei noastre. De atunci au început să meargă grupuri de tineri, însoţiţi de un consilier, la întrunirile acestei frăţii, organizate la nivelul mitropoliei. Trebuie să spun că pe lângă ce învaţă la şcoală, copiii italieni, inclusiv românii care merg la aceste şcoli, participă la cursuri într-un Oratoriu special unde, mai ales pe timp de vară, timp de şase luni, se pregătesc pentru mirungerea sau confirmarea care în Biserica Romano-Catolică se săvârşeşte la vârsta de 12 ani. Copiii noştri mergeau şi ei cu colegii lor italieni şi acest lucru ne-a impulsionat să intensificăm activitatea de ­catehizare a celor mici, pentru a le arăta şi care este credinţa ortodoxă. Acest lucru este absolut necesar pentru ca românii şcolari să nu confunde ritualurile şi ­învăţăturile de credinţă.

Din 2006, am început cu tinerii întâlniri săptămânale, joia sau sâmbăta, unde facem o introducere în viaţa catehetică şi liturgică. Pe lângă aceasta, am organizat diferite proiecte, mai ales tabere parohiale şi protopopiale.

Ştiu că este greu să săvârşeşti slujbe într-un mediu unde oamenii sunt în cea mai mare parte a timpului la serviciu, pentru a-şi câştiga traiul, cât şi pentru a-i ajuta pe cei rămaşi în ţară. Care este programul de slujbe al bisericii româneşti din Monza?

În afara slujbelor de sâmbătă şi duminică, lunea, miercurea şi vinerea avem slujbă seara, fie un Acatist sau Paraclisul Maicii Domnului. În perioada posturilor de durată avem zilnic program de spovedanie şi îndemnăm credincioşii să conştientizeze actul liturgic şi împărtăşania. Sunt persoane care țin toate posturile şi au viaţă curată şi atunci primesc dezlegare să se împărtăşească mai des.

Pe de altă parte, încercăm să îi avem aproape, prin întâlniri catehetice, pe cei care vin să programeze botezuri sau cununii. Aceasta mai ales pentru ca oamenii să conştientizeze rolul pe care îl au ca naşi de botez sau cununie, precum şi ca miri. La aceste întâlniri încercăm să le explicăm viitorilor naşi şi părinţilor care botează copilul ce înseamnă tainele care urmează să fie săvârşite şi să facem o paralelă cu viaţa de aici, pentru a nu confunda credinţa ortodoxă cu cea romano-catolică.

Celelalte activităţi liturgice sunt exact ca în ţară, la praznice, la Sâmbetele morţilor. Oamenii încearcă să îşi modeleze programul în aşa fel, încât să ajungă la slujbe chiar şi în timpul săptămânii. Începem Utrenia la ora 8:00 şi Liturghia la 9:30.

În pandemie anul trecut, de la începutul acesteia, din luna martie şi până în mai nu s-a slujit deloc. După aceea s-a slujit cât de cât normal, cu distanţare. Acum lucrurile s-au mai relaxat, totuşi de Paşti nu am reuşit să săvârşim ca de obicei slujba, pentru că nu a fost posibil să se adune mai mult de 1.000 de persoane în noaptea de Înviere. Astfel, au fost mai puţini oameni la această slujbă anul acesta. Trebuie să menţionez că autorităţile nu ne-au creat dificultăţi legate de slujbe. Lucrurile încep însă să intre în normal.

Ce activităţi mai organizaţi pe lângă slujbe cu adulţii sau cu tinerii şi copiii în cadrul parohiei pe care o conduceţi?

La nivel de protopopiat am organizat în anii trecuţi multe tabere. În toată episcopia aveam cam 40 de tabere, ceea ce era destul de mult. Iniţial, organizam tabere cu mulţi copii, dar ne-am dat seama că nu e bine să fie mai mult de 30, ca să poată avea parte toţi de atenţia cuvenită. Mai toţi preoţii au avut parte de pregătire pentru tabere. E un pic mai greu să lucrezi cu cei mari, mai ales în locuri de atracţie turistică. ­Totuşi, am descoperit în discuţiile libere cu adolescenţii lucruri ­minunate. Am încercat să aflăm mai multe unii despre alţii, să-i lăsăm pe tineri să vorbească. Trebuie neapărat să refacem această experienţă. Am participat din 2006 până acum doi ani la fiecare Congres al mitropoliei, într-o capitală europeană, personal sau prin reprezentanţi. Era vorba de grupuri de 10-30 de persoane. După întrunirea din Madrid, în anul 2011, cam jumătate din tinerii care s-au cunoscut acolo s-au şi căsătorit între ei, băieţi şi fete, ceea ce este extraordinar. Tinerii care merg la întrunirile acestea sunt uniţi şi se cunosc foarte bine, ceea ce nu este puţin lucru, în condiţiile noastre.

Avem în parohie „Sărbătoarea popoarelor”, care a ajuns la 15 ediţii deja. Fiecare naţiune reprezentată în Milano face o prezentare specifică. Organizăm aceste evenimente împreună cu o parohie catolică din Milano, alta în fiecare an. Aşa am ajuns să înţelegem, de fapt, mai bine cine suntem noi, românii. Am prezentat în fiecare an România, tradiţiile şi personalităţile noastre, melodii populare sau clasice. Anul acesta s-ar putea să reluăm acest eveniment, dacă ne permit condiţiile legate de pandemie.

În 2010 am început „Festivalul portului popular românesc”. În cadrul evenimentului, organizat acum toamna, prezentăm portul românesc din diferite ­regiuni ale ţării.

Şi cu adulţii facem lunar o cateheză în care explicăm slujbele şi credinţa. Săvârşim o dată sau de două ori pe lună o slujbă împreună cu preoţii din protopopiat, unul dintre preoţi susţinând apoi un referat în faţa celorlalţi preoţi şi a credincioşilor adunaţi în biserică. Am organizat şi multe conferinţe, atât în parohie, cât şi în protopopiat. Astfel, i-am avut invitaţi la conferinţe pe pr. Gheorghe Popa de la Iaşi, pe Virgiliu Gheorghe, pr. Daniel Benga, pr. Constantin Necula şi mulţi alţii. La protopopiat a fost şi Teodor Baconschi, precum şi unii preoţi catolici împreună cu care am avut schimburi de noţiuni despre credinţa şi ritualurile fiecăruia. Am avut personal o întrunire cu diaconii din Episcopia Catolică de Milano.

Din 2012, biserica ne-a fost concesionată pe 30 de ani şi suntem acum ca şi proprietari. Îna­inte de aceasta, am putut restaura lăcaşul, care a fost sfinţit în 2011. Biserica este într-un parc din Monza, numit „San Gregorio”, şi are hramul „Tuturor Sfinţilor”. Avem în plan, cu aprobarea Primăriei, să construim un Oratoriu, respectiv spaţii pentru întruniri ale credincioşilor, tineri şi adulţi, dar şi de joacă pentru copiii care vin la biserică.

Hramul este organizat cu toţi credincioşii. Paştile la fel. Săvârşim pelerinaj în Duminica Ortodoxiei cu icoanele în jurul bisericii. Tăiem cu ajutorul tinerilor paştile pe care le împărţim oamenilor înainte de noaptea Învierii. Avem la nivel de protopopiat evenimentul „Colindul sfânt şi bun”, care constă într-un concert de colinde cu grupuri din fiecare parohie a protopopiatului. Ediţiile sunt organizate, pe rând, în fiecare dintre parohii, în fiecare an. La nivel de parohie, organizăm cu copiii un spectacol de colinde unde prezentăm cântări şi scenete. De obicei, acest lucru se întâmplă în Ajunul Crăciunului. Facem repetiţii cu tinerii care merg să colinde pe la casele creştinilor din parohie. Pentru ei este o mare bucurie deoarece au ocazia să colinde în limba română. După Crăciun şi după Paşti organizăm un picnic cu tinerii.

„Festivalul bucuriei”, înfiinţat odată cu episcopia noastră de către Preasfinţitul Părinte Siluan, a început să fie organizat la nivel de protopopiat şi este dedicat copiilor. Ne gândim pe viitor să-l organizăm la nivel de parohie, pentru că sunt prea mulţi copii în protopopiate. Aceasta este o ocazie pentru copii de a se întâlni şi vorbi în limba română. Avem invitaţi din ţară şi începem festivalul cu o conferinţă, urmată de un spectacol la care participă copiii din fiecare parohie, cu cântece sau dansuri.

Pe lângă toate aceste frumoase activităţi săvârşite deja, ce planuri de viitor aveţi pentru comunitatea de români ortodocşi din Monza?

Pe viitor, ne-am dori să ne concentrăm un pic mai mult pe pastoraţia adulţilor şi să mergem împreună cu ei în pelerinaje pentru a înţelege mai bine Ortodoxia. De asemenea, trebuie să ducem la bun sfârşit Oratoriul despre care am vorbit. Pentru aceasta va trebui să facem un împrumut bancar de câteva sute de mii de euro, pe care să-i întoarcem timp de 20 sau 30 de ani, în rate.

Din punct de vedere pastoral, mi-am propus, pentru că am lucrat la o carte de rugăciuni pentru adulţi şi copii, în limba italiană, să public astfel de cărţi. Trebuie să recunoaştem realitatea că mulţi dintre copiii românilor de aici înţeleg limba, dar nu o vorbesc şi, din nefericire, o pot uita cu trecerea timpului. Cartea despre mănăstirile din Moldova vreau de asemenea să o restructurez şi s-o prezint în italiană celor de aici, mai ales copiilor. Încercăm să salvăm cât putem din limba română a românilor de aici. Ţinem la Oratoriul acesta pe care vrem să-l construim, pentru ca tinerii şi copiii pe timp de vară să aibă acces la limba, cultura şi tradiţiile româneşti. În viitor, sper ca acest Oratoriu să se transforme într-o grădiniţă cu trei clase şi 50-60 de copii în total. Am vorbit de multe ori cu reprezentanţii autorităţilor româneşti care vizitau Italia despre necesitatea înfiinţării de şcoli româneşti în marile oraşe din această ţară unde sunt mulţi români. Deocamdată, acestea au rămas doar la nivel de proiect pe hârtie.