Biserica Ortodoxă a rânduit pentru drept-credincioşii creştini mai multe perioade de post. Postul, ca poruncă divină şi practică tradiţională a Bisericii, este foarte bine rânduit în cadrul anului bisericesc, fiind strâns legat şi de succesiunea marilor sărbători. Astăzi, credincioşii ortodocşi încep calătoria duhovnicească spre minunata noapte a Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Postul înseamnă abţinerea de la mâncarea „de dulce“, adică de la lapte, ouă, carne, peşte şi derivate ale acestora, dar şi o înfrânare a faptelor şi a gândurilor noastre, o înfrânare de dragul lui Dumnezeu şi al celor din jur. În cele ce urmează, părintele asist. drd. Silviu Tudose, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, ne vorbeşte despre această perioadă a Postului Mare, despre rânduielile speciale şi despre importanţa ei.
Părinte profesor, cum a apărut ceea ce numim noi astăzi Postul Mare?
Dacă doriţi să facem o incursiune istorică, pentru a fi foarte exacţi, ne-ar trebui mult timp. Pe scurt, dintotdeauna, în Biserică, oamenii au postit înainte de a comemora Patimile şi Învierea Mântuitorului. În Biserica primelor veacuri creştine, noaptea Sfintelor Paşti era unul dintre momentele când primeau botezul catehumenii. Funcţia principală a postului, ţinut cu acest prilej de întreaga comunitate, era acela de a-i pregăti pe catehumeni pentru importantul eveniment. Uneori redus la două sau trei zile, postul reprezenta un mijloc pentru catehumeni, dar şi pentru comunităţile din care făceau parte, de a-şi înteţi o viaţă de căinţă şi curăţire, absolut necesară pentru primirea luminării baptismale. Cu timpul, s-a statornicit ca postul dinaintea Sfintelor Paşti să dureze 40 de zile, în amintirea postului pe care l-a ţinut Mântuitorul, după Botezul Său în râul Iordan. A devenit cel mai important post din cursul anului bisericesc. Este perioada prin excelenţă a că-inţei şi a întoarcerii la Dumnezeu, Sfintele Paşti fiind momentul Învierii împreună cu Hristos.
Faptul că durează 40 de zile i-a dat şi denumirea Păresimi (de la latinescul Quadragesima) sau Patruzecime. A fost numit aşa încă de timpuriu, chiar la Sinodul I Ecumenic, în canonul 5. De asemenea, în Constituţiile Apostolice, unul dintre cele mai timpurii documente liturgice care ni s-au păstrat, se spune că suntem datori să ţinem postul Patruzecimii, spre aducere aminte de postul Domnului în pustiu şi de darea Legii, pe Muntele Sinai, lui Moise, care şi el postise în prealabil 40 de zile.
Tot legat de această cifră, o erminie interesantă găsim la unul dintre cei mai cunoscuţi mistagogi, Sf. Simeon al Tesalonicului. El vede în această perioadă o „zeciuială“ anuală a vieţii noastre. De fapt, excluzându-se sâmbetele şi duminicile din post, când este interzisă ajunarea, rezultă 36 de zile, care reprezintă aproximativ o zecime din zilele unui an, afierosite lui Dumnezeu.
Aţi spus că Postul Mare durează 40 de zile, însă dacă cineva numără zilele în calendar constată că sunt mai multe. De ce?
Sunt mai multe nu pentru că cei care au alcătuit calendarul au greşit, ci pentru că acolo sunt consemnate, de fapt, două posturi: Postul Mare, care începe după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi ţine 40 de zile, până în Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim, şi Postul Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului, din Săptă-mâna Mare. Rezultă, aşadar, o perioadă de 47 de zile de post.
Responsabilitatea duhovnicului
În privinţa modului de postire, ce ne puteţi spune?
Rânduielile bisericeşti privitoare la Postul Mare sunt dintre cele mai aspre. Încă de timpuriu au apărut astfel de prescripţii, consemnate şi în colecţia de canoane, ceea ce arată încă o dată importanţa acestei perioade. Este foarte cunoscut un astfel de canon (69 apostolic), care osândeşte foarte aspru pe cei care nu postesc miercurea, vinerea şi în Postul Mare: pe clerici cu caterisirea, iar pe laici cu afurisirea sau excomunicarea. Se înţelege că acest canon nu-i include pe cei suferinzi, care primesc dezlegare, în funcţie de neputinţele pe care le au.
Postul Mare este şi perioada de ajunare prin excelenţă. Este motivul pentru care Biserica a hotărât ca în zilele de rând, de luni până vineri, să nu se săvârşească o liturghie obişnuită, a Sf. Ioan Gură de Aur sau a Sf. Vasile cel Mare. Aşa a apărut Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, a Sf. Grigorie Dialogul, care nu este altceva decât un ritual al împărtăşirii de seară, după o zi de ajunare, unit cu vecernia. Tot în zilele de rând, sunt oprite prăznuirile sfinţilor mai importanţi, acestea fiind transferate sâmbăta sau duminica.
Sunt interzise în Postul Mare şi manifestările de bucurie cum ar fi nunţile sau zilele onomastice, ale nefiind în conformitate cu starea de pocăinţă, smerenie şi cumpătare la care suntem invitaţi cu toţii acum.
În privinţa mâncării, în vechime, postul era cu mult mai aspru decât este ţinut acum. Zilele de rând erau toate zile de ajunare, adică de abţinere completă de la orice aliment şi băutură, până spre seară. Excepţie făceau zilele de sâmbătă şi duminică, când se săvârşea Sfânta Liturghie şi ajunarea era întreruptă.
Cu timpul, s-a stabilit ca regula postirii în Păresimi să fie următoarea: luni şi marţi, în prima săptămână, se ajunează până seara, când se poate mânca pâine şi bea apă; tot aşa şi de luni până sâmbătă în Săptămâna Patimilor, cu excepţia Joii Mari. În restul postului, în zilele de rând, se mănâncă uscat o singură dată pe zi, spre seară, eventual după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite. Sâmbăta şi duminica se mănâncă de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin (de fiecare dată când se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie este şi dezlegare la puţin vin). Dezlegare la untdelemn şi vin se dă şi la unele sărbători cu cruce neagră, în orice zi ar cădea: Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de Mucenici (9 martie), Joia Canonului Sfântului Andrei Criteanul, înainte-serbarea şi după-serbarea Bunei Vestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie). De Buna Vestire şi Florii, după cum bine se ştie, se dezleagă şi la peşte. Dacă Buna Vestire cade de luni până joi în Săptămâna Mare, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în Joia sau Vinerea Mare, se dezleagă numai la vin.
Trebuie să fim însă realişti şi să recunoaştem că pentru creştinii zilelor noastre această rânduială este foarte greu de respectat. Nu e imposibilă, însă ea e respectată în mănăstiri cu o tradiţie ascetică mai aspră şi de către creştinii mai râvnitori. Ea este un ideal la care fiecare ajungem, mai mult sau mai puţin, în funcţie de neputinţele noastre. E bine ca acest aspect al vieţii noastre să-l stabilim cu duhovnicul, care are responsabilitatea să ne îndrume cum e mai bine să respectăm rânduiala postirii, pentru ca ea să ne fie cu adevărat de folos.
„Postul adevărat este cel pe care îl ţinem de dragul lui Dumnezeu“
Părinte profesor, în încheiere, care credeţi că ar fi unul dintre cele mai convingătoare motive pentru ca cineva să postească?
Înţeleg că nu aşteptaţi un răspuns clasic, de genul „aşa ne-a poruncit Dumnezeu“.
Cred că unul dintre cele mai convingătoare motive pentru ca cineva să postească acum, în Postul Paştilor, este gândul că ceilalţi postesc. Când ştii că fraţii tăi de credinţă au pornit pe această cale, au pornit această călătorie spre Înviere, nu poţi rămâne pe dinafară. E mângâietor şi deosebit de frumos să ştii că posteşti alături de milioane de oameni, de dragul lui Dumnezeu. Postul adevărat este cel pe care îl ţinem de dragul lui Dumnezeu şi, de ce nu, de dragul celorlalţi.
Postul Mare e o „provocare“ din partea Bisericii, care, dacă-i răspundem pe măsură, înfrânându-ne de la păcate şi unele bucate, rugându-ne mai intens şi participând la slujbe, spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne cu Sfintele Taine, va face să simţim cu totul altfel bucuria Învierii Domnului.
