De-a lungul istoriei, desele năvăliri ale popoarelor migratoare în Câmpia Bărăganului au descurajat construirea unor mănăstiri în acest spațiu. Există însă o mănăstire ce rezistă de patru secole în orașul Slobozia (pe vremuri localitatea se numea Vaideei), care vreme de 350 de ani a fost și singurul locaș de cult: Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, care își sărbătorește vineri, 8 noiembrie, hramul. Despre momentele mai importante din trecutul și prezentul acestei importante vetre de credință ne-a vorbit protos. Maxim Budea, profesor la Seminarul „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din Slobozia și monah viețuitor de patru ani al acestei mănăstiri.
Preacuvioase părinte, povestiți-ne despre vechimea acestei mănăstiri de care mulți locuitori ai Sloboziei sunt foarte legați sufletește.
Această mănăstire, așezată încă de la început sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, este cea mai veche din părțile Bărăganului, fiind de aceea socotită maica bisericilor și mănăstirilor din partea de sud-est a Câmpiei Române. Este menționată documentar în anul 1615, când este pomenit un oarecare „popa Ștefan” care a slujit aici. Mănăstirea aceasta este una dintre ctitoriile de bază ale domnitorului Matei Basarab al Țării Românești (1632-1654), care, în momentul în care s-a urcat pe tron, a luat-o în grija sa și s-a preocupat îndeaproape de înfrumusețarea ei, a înzestrat-o cu moșii, livezi și pășuni. Mai știm că în 1636 a fost târnosită de Chiril Lukaris, Patriarhul Constantinopolului, însoțit de 500 de arhierei și preoți, un sobor impresionant pentru acea vreme, dar și pentru zilele noastre.
De asemenea, doamna Elina sau Eliana, soția lui Matei Basarab, a dăruit în semn de apreciere o batistă de borangic cu broderie, aceasta păstrându-se până astăzi. Acest lucru de preț arată atât vechimea, cât și prețuirea familiei domnitorului ctitor față de sfântul locaș. Înainte de Matei Basarab, se socotește că a fost o ctitorie importantă a postelnicului Ianache Caragea, care se refugiase aici din părțile Moldovei din cauza unor conflicte cu domnitorul. El a ridicat pe acest loc o biserică mai puțin durabilă. Matei Basarab a preluat-o și a îmbunătățit-o. Biserica a fost centrul mănăstirii și a continuat astfel până în perioada în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a secularizat averile mănăstirești la 1863. Atunci a fost desființată mănăstirea, care și-a pierdut averile. Avusese și niște metocuri care depindeau de ea. De atunci, a rămas cu statutul de biserică de parohie de mir până în perioada interbelică. În 1994, când a fost înfiinţață Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, biserica a primit statut de Catedrală episcopală cu regim de mănăstire până când a fost construită noua catedrală.
Ce alte evenimente importante s-au mai petrecut în istoria acestei biserici?
În 1838 a fost grav avariată de un cutremur, așa încât a fost reconstruită aproape în întregime. Egumenul grec Gavriil de Smirna, care era refugiat în părțile noastre din cauza situației de pe urma războiului turco-grec, a primit atunci sarcina de a reamenaja spațiul monahal. Turnul-clopotniță datează tot din vremea arhimandritului Gavriil de Smirna, de altfel, numele lui este inscripționat destul de vizibil pe clopotniță. Lucrările de atunci au durat până în 1842, în vremea lui Gheorghe Bibescu-Vodă și a arhipăstoririi Mitropolitului Neofit al Țării Românești. Pictura s-a restaurat la începutul secolului 20. S-au mai făcut mici lucrări de întreținere în perioada regimului comunist. De asemenea, la începutul anilor ‘70 ai secolului trecut au fost inundații mari ale râului Ialomița, care curge la câteva sute de metri de biserică. Acesta s-a revărsat atunci, făcând stricăciuni, și a trebuit să fie refăcută incinta și restaurată biserica.
Încă de la început, locaşul a fost înconjurat de ziduri pentru că așezământul a servit și ca fortăreață, necesară în contextul politic al vremii în care a fost construită. După cum știm, deseori aveau loc incursiuni ale popoarelor migratoare.
În timpul Primului Război Mondial, aici s-au adăpostit soldații bulgari care au făcut și multe pagube. De pildă, atunci s-au produs jafuri și stricăciuni, au fost furate multe dintre obiectele de patrimoniu, cărți de cult, veșminte liturgice, cărți vechi în latină, greacă, franceză, rusă. Dar nu doar atunci, ci și mai demult, în vremea egumenilor greci, când mănăstirea era închinată Sfântului Munte, unii dintre ei și-au mai însușit din bunuri.
Câteva aspecte din contemporaneitate ar fi renovările și înfrumusețările realizate în ultimii 10-15 ani: s-au montat plăci de granit ca paviment, s-au înnoit piesele de mobilier, tetrapoadele și baldachinele sunt tot noi. S-au renovat zidul exterior, trotuarele, clopotnița și s-a amenajat grădina. S-au montat la intrare câteva panouri pe care sunt expuse informații despre preoții care s-au ocupat în vremea comunismului de biserică: Ioan Negoiță și Marin Alexandrescu.
Arhitectura, pictura și sfintele moaște impresionează credincioșii și îi atrag cu siguranță în biserica acestei mănăstiri. Cât de vechi sunt pictura și icoanele?
Prin vechimea ei, biserica este monument istoric și de patrimoniu. Potrivit documentelor, crucea de pe catapeteasmă, din lemn de stejar, și icoanele din registrul inferior al catapetesmei datează din vremea lui Matei Basarab: icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, icoana de hram reprezentându-i pe Sfinții Arhangheli și icoana Sfântului Ioan Botezătorul. Ele au mai fost restaurate, dar se păstrează foarte bine. Catapeteasma în sine este unicat în zonă prin forma de ogivă din lemn de stejar cu stucatură învelită în foiță de aur, fiind din vremea egumenului Gavriil de Smirna. Pictura are un autor necunoscut, este de factură neobizantină cu ușoare influențe occidentale, fiind de secol 19. Credincioșii sunt foarte atrași de prezența fragmentelor de sfinte moaște aparținând a nouă sfinți care se află așezate spre închinare într-o raclă de argint.
Cum este viața călugărilor într-un așezământ monahal urban și ce rol are astăzi Mănăstirea „Sfinții Voievozi” în viața duhovnicească a orașului Slobozia?
De mare importanță în istoria așezării este că acest așezământ a fost foarte multă vreme singura mănăstire și biserică din Slobozia, de aceea spuneam că este maica mănăstirilor și bisericilor din oraș și din împrejurimi. De-abia în comunism s-au mai construit biserici în oraș, prin anii ‘70. Biserica aceasta a fost și este foarte căutată de credincioși, oamenii se simt foarte ataşaţi de ea, au multe momente care îi leagă afectiv: aici s-au botezat, s-au cununat, aici au înmormântat pe mulți de-ai lor. A fost și rămâne o fortăreață spirituală, duhovnicească, dar și un pilon de rezistență în aceste ținuturi care nu au o viață veche monahală. Chiar dacă Bărăganul nu are încă o astfel de tradiție, zona este în curs de a-și construi și așeza o tradiție monahală. Suntem zece monahi, trei preoți și un ierodiacon, care ne ostenim în această citadelă duhovnicească, stareț fiind preacuviosul părinte arhimandrit Rafail Mâț. Mănăstirea de oraș are exigențele și provocările ei: pe de o parte ne străduim să păstrăm rânduiala noastră monahală, cu slujbe, cu pravilă personală și cea de obște, iar pe de altă parte răspundem și solicitărilor credincioșilor care vin și, de obicei, apelează la rugăciune - mă refer la o stare de rugăciune -, la spovedanie, și ne adresează diverse solicitări pe care încercăm să le împlinim. Rămânem deschiși către lume, este o provocare a fiecărei biserici și mănăstiri.
Contextul vieții de astăzi ne cere să fim mereu în contact cu oamenii, noi nu putem să ne izolăm, deoarece prin oameni Îl slujim pe Dumnezeu. Intensificăm viața duhovnicească în mănăstirea noastră prin slujbe, prin rânduiala monahală, prin pravila fiecăruia, prin canoanele personale, dar și prin deschiderea către fiecare credincios care vine aici, și fiecare dintre noi împlinim aspectele care țin de administrație. Ne străduim să fim permanent la dispoziția credincioșilor, după cuvântul Mântuitorului, Care spune: „Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).
