„Postul invită la depășire de sine”

În tradiția ortodoxă, postul nu este doar o rânduială alimentară, ci o lucrare lăuntrică de reașezare a vieții interioare. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ­explică sensul profund al postirii ca proces de curățire a gândurilor, de întărire a voinței și de regăsire a echilibrului dintre trup și suflet. Între roadele postului, ierarhul amin­tește gestionarea mai bună a emoțiilor, armonia în familie, relații mai sănătoase ­cu cei din jur și apropierea de Dumnezeu. ­Astfel, postul devine o pedagogie a libertății inte­ri­oare și un drum al maturizării personale și spirituale.

Preasfinția Voastră, cum ați prezenta, din perspectivă teologică și pastorală, sensul profund al postului în tradiția ortodoxă, nu doar ca practică alimentară, ci ca exercițiu de reorientare a voinței și de restabilire a ordinii lăuntrice dintre trup, suflet și duh?

Părinții Bisericii susțin că, în urma eșuării lui Adam și a Evei în exercițiul de înfrânare, de cumpătare, persoana umană a decăzut inclusiv în ceea ce privește menirea ei de a fi mediator și unificator. Sfântul Maxim Mărturisitorul vede chiar mai multe „etaje” de unificare pe care doar el, omul, le putea „aduna”. Acest dezechilibru s-a adâncit inclusiv în ceea ce privește ordinea lăuntrică, dintre partea trupească și cea sufletească. Sf. Apostol Pavel ne spune: „Trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia” (Galateni 5, 17). Printre altele, postul ajută să restabilim rânduiala, ordinea și prioritățile. Sigur, efectele nu se văd dintr-odată; e nevoie de timp, de perseverență, de căutare asiduă. Dar care lucru bun se dobândește repede și ușor? Începem cu postul alimentar, dar este doar primul pas, obligatoriu de însoțit și cu o înfrânare mai diversă, mai complexă, pe mai multe paliere. În post, ne înfrânăm de la cuvinte multe, de la timp pierdut, de la lucruri la care putem renunța, cu multe beneficii ulterioare. Toate acestea împreună ținute, și altele, bun înțeles, întăresc voința, o exersează. Pentru un mod nou de viețuire, de gândire, de lucrare. Înlăuntru și în afară. Cu noi și cu alții.

În ce mod considerați că postul contribuie la igiena spirituală a persoanei, în sensul unei curățiri progresive a gândurilor, afectelor și impulsurilor, și cum se reflectă aceasta în capacitatea omului credincios de a cultiva discernământul și atenția interioară?

Se spune deseori, și în variațiuni pe aceeași temă, că ești ceea ce vezi, ceea ce spui, ceea ce asculți etc. Ești și ceea ce mănânci. Adică alimentele nu au doar rol nutritiv, ele nu satisfac doar o nevoie de hrană sau plăcerile sesizate gustativ ori în alt mod. Hrana se „imprimă” în ființa mea, într-un fel. Devin, în timp, ceea ce aduc în mine. S-a spus, de pildă, că la sacrificarea unui animal, frica resimțită de acesta de­clan­șează în acel timp, premergător finalului vieții pe care îl intuiește, o secreție chimică detectabilă în produsul pe care îl consumăm. Ca atare, primim „la pachet” totul. Ce vreau să spun este că nu putem fi indiferenți față de ceea ce mâncăm, nu numai la nivel nutrițional, biologic. Ci și sufletesc. Cu cât este mai „curată” mâncarea, cu atât mai curate vor fi gândurile, intențiile și privirea. Iarăși zic, nu dintr-odată și nu doar prin selecția alimentelor. Pentru o igienă spirituală este nevoie de harul lui Dumnezeu care să curețe gândul, să dirijeze sănătos impulsurile. Dar în timpul postului suntem ajutați de către Sfânta Biserică prin îndemnurile mai susținute la a înmulți rugăciunea, prin intermediul căreia intrăm în legătură cu Dumnezeu, adevăratul Doctor al sufletelor noastre. Este lucrarea Lui de vindecare în noi, dacă Îi permitem asta, dacă Îi cerem mai întâi și apoi suntem „pacienți” conștiincioși: ascultăm de medic, urmăm prescripțiile și... avem răbdare.

Ați folosit expresia „curățire progresivă”. Îndemn pe cei care vor citi să nu se sperie dacă, în primă fază, vor descoperi, tot „progresiv”, necurăție mai multă. Este rostul postului și de a face curat, de a înlătura ceea ce ascunde răul mai adânc înrădăcinat și care nu ne permite să ne vedem așa cum suntem. De-abia după ce rana este identificată, diagnosticată și „numită” (prin Taina Spovedaniei), începe curățirea. Pas cu pas. Post cu post. Har după har, prin mila Domnului.

Cum se poate explica tinerilor și adoles­cenților dimensiunea antropologică a postului, astfel încât să nu fie perceput exclusiv ca restricție, ci ca o pedagogie a libertății interioare, expresie a dragostei către Dumnezeu și a autoreglării emo­ționale și comportamentale?

Nu ușor. Mai ales dacă vom folosi expresii care nu îi ating și nu le înțeleg. Ce este pentru ei „dimensiune antropologică”? Dacă nu au o relație cu Dumnezeu, nu pot vorbi despre o creștere a „dragostei” către El. Nu rezonează cu conceptul de „libertate interioară” pentru că nu știu ce este adevărata libertate. Cred că, mai ales cu tinerii fără o minimă experiență religioasă, dar chiar și la cei care o au, am putea discuta despre post din perspectiva aceasta pe care ați amintit-o, a unui ajutor în reglarea emoțională sau ca un adjuvant în disciplina comportamentală. Dar este doar începutul. Pentru că postul nu este doar despre asta. Și dietele asiatice contribuie la disciplinarea ființei. Dimpreună cu grija față de alimentație, este nevoie de un „plus” de experiență în explorarea relației... pe verticală.

Și tinerii trebuie încurajați înspre aceasta. Bineînțeles pe cei ce cred în Dumnezeu. Ceilalți au nevoie de o altfel de abordare, dacă, cumva, avem vreo interacțiune - sau ne permit să avem un tip de relație - cu ei. Principiul do it înainte de feel good. A te orienta după simțuri doar, și nu prin actul credinței, al încrederii în celălalt (și în Celălalt), este prea puțin. Oricum, așa cum toți am experimentat la un moment dat, simțirea ne înșală nu de puține ori. Pentru că este, și ea, bolnavă. Și, din păcate, „nu ține” cu mine.

„Postul te ridică din comoditate”

Din experiența pastorală, ce transformări observați la nivel psihologic și relațional la credincioșii care practică postul în mod conștient și echilibrat, în special în ceea ce privește răbdarea, empatia și capacitatea de gestionare a conflictelor?

Credincioșii care postesc văd beneficiile postului - unii mai devreme, alții mai târziu, în funcție de implicarea lor în actul postirii, dar și în viața Bisericii în general. Este posibil ca, în primă fază, „reacțiile” personale să nu fie dintre cele la care să se aștepte. Și spun asta nu ca să descurajez, ci ca să fim realiști. Postind, firea bolnavă se tulbură. Este scoasă din obișnuința ei păgubitoare, dar pe care ea o consideră normală, firească. Postul te ridică din comoditate. Și tot postul invită la depășire de sine, aduce o „strâmtorare” prin care dăm jos o piele care ne face rău, dar care, pentru un timp, ne-a asigurat un minim confort, o stare de „bine” - ce fel de bine, à la longue, nu pot spune - și din care te vezi exclus. Sf. Ioan Scărarul amintește de faptul că, în primele zile ale Postului Mare, lipsa de hrană, mai ales în mănăstire, se vrea a fi „compensată” de odihnă suplimentară, sau vine „la pachet” cu un soi de irascibilitate, de frustrare, de nemulțumire, de iritare la nimicuri...

Ei bine, gestionând cu înțelepciune aceste stări, parte explicabile fiziologic, parte rezultat al tulburării celui rău pe tine pentru că îi declari război, ca și Domnul Hristos în pustie, intri într-o altă fază, cea a unei liniștiri. A unei liniștiri a simțurilor. Apoi un calm interior, o atenție la gânduri, la cuvinte, la reacții. Te vezi mai bine, ai răbdare cu tine și cu ceilalți. Îi înțelegi și pe ceilalți. Reacțiile tale nu mai sunt determinate de emoțiile de moment. Îți dai timp să cum­pă­nești, amâni luarea unei decizii importante. Îl vezi pe semenul tău altfel. Sunt multe beneficii ale postirii, în această direcție. Cei care participă la sfintele slujbe de peste săptămână în Postul Mare aud în cântările și citirile care se fac din Triod multe referiri la beneficiile spirituale ale postului. Sau putem citi și acasă, de pildă, cele două omilii despre post ale Sfântului Vasile cel Mare. Scrise în veacul al IV-lea, ele sunt cât se poate de actuale și astăzi.

Cum putem integra discursul despre post într-un limbaj accesibil generațiilor tinere, fără a diminua rigoarea teologică, dar punând accent și pe beneficii precum autocontrol și disciplină a dorinței?

Printr-un efort de a-i înțelege pe ei. Nu poziționându-ne în postura de cunoscători a toate, de profesori de la catedră, de mari predicatori care privim de sus. Nu avem de ținut un „discurs” despre post, ci lansând o „invitație”. Când vorbesc cu un tânăr, se cade să mă gândesc la el, la nevoile lui, la căutările lui, la tiparul lui de gândire, la luptele lui - care au fost, parte bună din ele, și ale mele. Nu la ce am de spus eu. Nu la „partitura” mea. Nu la predica mea. Nu la „argumentele” mele pe care trebuie să le bifez ca să am o prestație ireproșabilă, dacă ar fi analizată din perspectiva conținutului de către un profesor exigent de la facultate. Este important, așa cum ați amintit, să nu facem rabat de la conținutul teologic, duhovnicesc, dar este cel puțin la fel de important și modul cum livrez conținutul. Este un bun punct de început, pentru conectare și primire și a ceva mai consistent spiritual, să pornești de la beneficiile „măsurabile” ale demersului de postire: autocontrol, echilibru emoțional, disciplină a dorinței, așa cum bine le-ați enumerat.

Apoi să ținem cont că, în diferite versiuni, ideea de „postire” este deja prezentă în mentalul colectiv: postul cu apă e ceva la modă, intermittent fasting este rețetă furnizată de mulți dieteticieni, pentru un ten sănătos ți se recomandă evitarea acestui sau acelui aliment etc. Avem puncte de pornire. Ține de efortul meu și de lucrarea mea personală și de ajutorul lui Dumnezeu cum îl determin pe tânăr să meargă ceva mai departe. Nu e imposibil. Dar nici ceva relativ simplu.

Dobândirea unui nou mod de viață și gândire

În ce măsură postul poate fi înțeles ca o formă de asceză relațională, adică o modalitate prin care omul își temperează reacțiile impulsive, își cultivă blândețea și disponibilitatea față de aproapele, contribuind astfel la armonia familială și comunitară?

Perspectiva pe care o amintiți foarte bine ține de efectele pe termen lung ale postului. Și ale înțelegerii lui autentice din punct de vedere spiritual. Astfel de efecte nu sunt doar rezultatul unor schimbări la nivel biologic. Și acestea sunt importante și demonstrate științific. Dar, odată cu experiența postirii, însoțită de rugăciune, de lecturi, de milostenie, omul se apropie mai mult de Dumnezeu. Se luptă cu patimile sale, cade și se ridică, se cunoaște pe sine mai bine, încetul cu încetul unele dintre neputințe se ofilesc, patimile mai slăbesc și „înflorește” sufletul. Credinciosul dobândește un nou mod de viață. De gândire. De raportare la sine însuși. La aproapele. Și la Dumnezeu. Beneficiile vor cuprinde o arie largă: de la o bună gestionare a emoțiilor proprii la armonia în familie, o frumoasă relație cu prietenii, cu colegii de serviciu, cu vecinii. Omul duhovnicesc schimbă atmosfera din jur. Sfântul Serafim din Sarov spunea aceasta, recapitulând o întreagă tradiție biblică și filocalică: „Dobândește pacea și mii de suflete se vor mântui în jurul tău”.

Ce sfaturi ați oferi părinților și educatorilor pentru a transmite sensul postului adoles­cenților într-un mod formativ și nu coercitiv, astfel încât practica să devină o alegere conștientă, asociată cu maturizarea spirituală și responsabilitatea personală?

Și părinții, și educatorii cred că au o pedagogie sănătoasă în a transmite copiilor și tinerilor cele care țin de un regim alimentar ceva mai deosebit, însoțit de o componentă spirituală adiacentă. Nu știu ce anume aș putea să adaug. Decât poate o atenție mai mare la a le sublinia, așa cum aminteați, importanța faptului că alegerea este a lor. Este semn de încredere în ei. De responsabilizare. De maturitate. Așa face Dumnezeu, de fapt. Nu ne constrânge în nici un chip. Nici în Rai nu a făcut-o. Părinții noștri cei dintâi, Adam și Eva, au ales să nu asculte de Dumnezeu și să asculte de șarpe. Au știut care vor fi consecințele. Așa și în cazul tinerilor. Este bine să știe și beneficiile postirii, dar și efectele unei opțiuni opuse. Peste toate, este mare nevoie de a însoți sfatul, încurajarea și cuvântul cu multă rugăciune. Ce nu putem face noi, plinește Dumnezeu. Dar El trebuie chemat, rugat, într-un demers care nu ne pune pe noi în prim-plan, ci pe El și pe cel după chipul Lui. Eu - fie slujitor al Bisericii la Altar, fie profesor, fie redactor la un ziar al Bisericii sau la un post de radio ori televiziune creștină etc. - sunt un slujitor al Domnului pentru ceilalți. De dragul lor, Dumnezeu S-a răstignit. Eu ce fac pentru ei mai mult?