Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Presa a pierdut monopolul pe informații”

„Presa a pierdut monopolul pe informații”

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Interviu
Un articol de: Daniela Șontică - 28 Apr, 2018

„Nu simt că există o preocupare pentru calitatea presei și lucrul ăsta mă întristează pentru că am niște standarde, cred în ele, cred și în misiunea presei, iar când văd că este destul de des și cu destul de multă îndârjire încălcată, acesta nu este un lucru care să mă bucure”, afirmă profesorul Mihai Coman, decanul Facultății de Comunicare și Jurnalism a Universității din București. Profesorul care a alcătuit cel mai utilizat manual de jurnalism din România analizează motivele pentru care presa noastră este într-un declin major după 2008, dar face în același timp și o radiografie mai largă a domeniului.

Domnule profesor, cum reacționați când priviți și auziți jurnale de știri, cu ce sentiment citiți ziarele, dumneavoastră, care ați format atâția profesio­niști în domeniu?

Jurnalismul fiind undeva între artă și profesie, părerile sunt împărțite, fiind o profesie tânără nu a impus, cum au impus toate marile profesii, ca o condiție a angajării deținerea unei diplome de profil. Uneori, nici chiar a unei diplome universitare. În paralel cu această caracteristică valabilă cam peste tot în lume, la noi s-a mai întâmplat ceva: o explozie cam după 2010 a „micilor școli de întreprindere” ale trusturilor de presă, cum ar fi cooperațiile meșteșugărești, dacă nu sunt prea malițios. Acestea au pompat oameni care au fost luați la întâmplare, sigur, oameni foarte fideli față de întreprindere, pentru că, dacă s-au format acolo și au fost luați în presă, nu mai au pretenția să aibă conștiință etică și standarde profesionale. În spate stă mai ales un interes politic. De foarte multe ori mă uit la programele de știri la televiziuni și îmi spun: prostie mai mare ca aceasta nu se poate! Dar a doua zi îmi dau seama că sunt contrazis, se poate și mai rău. Acest lucru vine din altceva, care nu are legătură cu noi, este vorba de nivelul scăzut al editorilor, care n-ar trebui să lase să treacă așa ceva. Poate că este presiunea timpului, poate e o anumită plafonare, poate nu sunt suficienți bani și i-ar costa să refacă, în orice caz, nu cred că se resping materiale în presa noastră, or, esența marilor instituții de presă este selectivitatea. Nu simt că există o preocupare pentru calitate și lucrul ăsta mă întristează pentru că am niște standarde, cred în ele, cred și în misiunea presei, iar când văd că este destul de des și cu destul de multă îndârjire încălcată, acesta nu este un lucru care să mă bucure.

În jurul anului 2008 au dispărut câteva ziare importante din România și chiar grupuri de presă. Credeți că singurul motiv al declinului presei a fost criza economică?

Înainte de 2008 presa începuse să se profesionalizeze, apăruseră grupuri puternice de presă și exista o încercare de a fixa standarde și un public care să țină la acestea. După aceea, lucrurile s-au degradat. Nu cred că a fost de vină numai criza economică. Ea a avut un rol în scăderea sumelor care veneau din publicitate. Eu am o poveste și îmi place s-o spun foarte mult. Nu am văzut la nici unul dintre patronii din presa română dorința de a face istorie. Nu faci presă dacă nu vrei să faci istorie, așa cum nu faci artă. Nu cred că erau atât de săraci, dacă ne uităm la veniturile declarate de ei, încât să nu poată să nu echilibreze. Lipsa de voință este un factor, iar altul, pe care lumea nu-l ia în considerare, a fost în acel moment explozia presei tipărite gratuite. Când, din varii motive, genul ăsta de ziare a dispărut, oamenii nu au mai simțit înclinația să dea bani pe ziare. Al treilea factor important este internetul, nu în sensul acesta, „copiii nu mai scriu și nu mai citesc”, pentru că internetul este victoria scrisului și a cititului, dar generația tânără nu mai putea fi păcălită cu trucurile care au avut succes în presa scrisă și televizuală la începutul anilor 2000, această spectacularizare facilă, fără acoperirea infor­mației. Cei care conduceau presa n-au putut ține pasul cu tronsonul cel mai important demografic.

În plus, toate ziarele și-au postat pe internet conți­nutul ediției de a doua zi încă de la miezul nopții, gratis...

Ceea ce nu înseamnă deloc presă online. Ar fi avut o logică dacă ar fi avut niște studii care ar fi spus: publicul nostru este format din 50% oameni în vârstă care vor ziar tipărit și 50% tineret care vrea numai online, să zicem, dar nu erau asemenea distincții. Și ar mai fi un factor aici, nu știu amploarea, numărul de români care trăiesc în străinătate. Aș mai adăuga și incapacitatea radiourilor în a ține pasul cu mutarea ascultării fixe în ascultarea în mișcare, în mașini, sau pe telefoanele mobile. Încă un factor aș mai menționa: s-a dat o lege care a desființat firmele de media. A fost ideea unora că dacă le desfiin­țează o să ia ei din mass-media toți banii din reclamă. Firma de media era aceea care făcea niște calcule foarte complicate, că de aceea este o disciplină care se numește media planning și nu s-a dezvoltat degeaba 100 de ani, care calcula tipul de suport, de public, caracteristici, și încerca să le combine cu mesajul. Această lăcomie a unora a făcut și ea foarte mult rău presei, pentru că finanțarea din publicitate a devenit haotică și a creat un sentiment de neîncredere în eficiența reclamei.

Vom mai avea presă de calitate într-o notă dominantă în România?

Este greu de spus. Presa a pierdut monopolul pe infor­mații. Din cauza sistemului online, oamenii sar peste jurnaliști și iau informația direct din mediul online, nu mai au nevoie de intermediar. Nu mai au nevoie să se uite la buletinul meteo pentru că se duc pe internet și vor găsi vreo zece site-uri specializate. Presa trebuie să găsească noi forme. Presa noastră s-a obișnuit cu victorii pe termen scurt în ultimii ani. Și a fost foarte mult timp practicat cameleonismul, imi­tația, dacă a mers la unii o metodă, au făcut și alții la fel.

Există o perioadă fastă în jurnalismul românesc la care să ne raportăm?

Noi, românii, trăim cu iluzia că perioada interbelică a fost minunată. Atunci deschideai un ziar la fel de ușor cum puteai să-ți deschizi un chioșc, nu trebuia să treci prin tot felul de formalități și instituții, ceea ce a dat sentimentul unei efer­ves­cențe extraordinare. De exemplu, Camil Petrescu, care avea a dus o polemică, a creat un ziar, în numărul șapte a terminat polemica, iar după aceea a închis publicația. Din punct de vedere profesional nu poate fi un reper acea perioadă, întrucât era o presă de tip tabloid și de opinie, încă nu aveam atunci o presă de informare. Fiind de opinie, era militantă și părtinitoare. În general, am o reticență față de presa interbelică, nu zic că acela a fost paradisul și față de el trebuie să ne raportăm și vai ce rău am ajuns. Au fost, ca întotdeauna, și lucruri bune, și lucruri rele, iar faptul că încă avem o efervescență în câmpul mediatic este un lucru bun.

De ce jurnaliștii prezintă adesea lucrurile din sfera bisericească de parcă nu ar dori să informeze un public majoritar ortodox?

Un aspect ține de pregătire. În general, într-o presă serioasă jurnaliștii sunt specializați pe domenii, în așa fel încât, dacă e vorba de sport, agricultură sau religie, ei să știe despre ce e vorba, cum funcționează insti­tuția, care e istoria ei, care sunt regulile, care este limbajul specific. Unor instituții de presă le convine să ia oameni semi­pregătiți în propriile lor școli, să-i țină în redacții o vreme pe bani puțini și să renunțe după o vreme la ei pentru a angaja alții, pe care să-i plătească tot cu salarii mici. Jurnaliștii nu apucă să se specializeze, nu numai în ceea ce privește religia, ci în orice alt domeniu. Dacă jurnalistul nu e pregătit, ce va înțelege? Cuvintele-cheie sunt „scandal”, „groaznic”, „dezvăluire senzațională” și va ambala totul în acești termeni. Al doilea aspect ține de faptul că presa, prin natura ei, caută lucruri care ies din comun.