Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Problema drogurilor nu e suficient de abordată în România

Problema drogurilor nu e suficient de abordată în România

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Larisa Iftime - 02 Aug, 2010

Fenomenul drogurilor se află în ascensiune în România şi, din păcate, lipseşte încă infrastructura care să-l menţină sub control, cum se întâmplă în Occident. Despre consecinţele consumului de droguri şi alte aspecte ale fenomenului toxicomaniei ne-a vorbit prof. dr. Victor A. Voicu, membru al Academiei Române. Domnia sa este şeful Catedrei de farmacologie, toxicologie şi psihofarmacologie clinică a UMF "Carol Davila", Bucureşti, precum şi autor şi coautor a 25 de brevete de invenţie. A publicat peste 360 de articole în domeniul farmacologiei şi toxicologiei şi peste 20 de cărţi în ţară şi în străinătate.

"Occidentul a străbătut diverse etape, ei sunt cumva mai organizaţi. Atunci când păţesc ceva, oamenii se organizează imediat şi vor să vadă rezultatele. Acest lucru se întâmplă şi în America, şi în Europa Occidentală. Ei au depăşit etapa heroinei. Consumatorii au trecut la alte droguri."

(prof. dr. Victor A. Voicu, membru al Academiei Române)

Domnule academician, faceţi vă rog un istoric al modului în care a evoluat conceptul de droguri la noi în România?

România este o ţară mică şi nu putem vorbi despre particularităţi semnificative, nici de concepte originale sau speciale. Dar pot să vă spun că, după 1990, consumul de droguri a căpătat un contur destul de bine definit. Cu alte cuvinte, consumul de droguri a devenit intens, greu de controlat şi cu consecinţe sociale şi medicale, bineînţeles. Consumul de droguri alterează grav autonomia individului, dar alterează grav şi contextul social, grupul, familia etc. Sunt consecinţe implicite. Consumul de droguri nu a început şi nici n-o să se sfârşească în zilele noastre. Este o boală psihică...

Cum caracterizaţi grupul social şi relaţia unui consumator cu acest grup? Care ar fi portretul psihic şi moral al consumatorului?

E greu să nu discuţi acest fapt pentru că, adesea, grupul te duce la consum, corelat cu particularităţile individului şi mediul din care face parte. Particularităţile individuale sunt de fapt caracteristici psihoemoţionale sau vulnerabilităţi. Despre aceştia putem spune adesea că sunt depresivi. Totul vine din creier. Ei sunt depresivi sau se încadrează în alte categorii de vulnerabilitate. Sunt o serie de particularităţi, trăsături de caracter care-i îndreaptă spre această neîmplinire pe care ei ajung să o perceapă - sunt mai trişti, sunt mai emotivi, mai puţin curajoşi. Simt că sunt neîmpliniţi. Aceste stări îi îndreaptă spre completare sau compensarea cu altceva - fie că e tutun, că sunt droguri aşa-zis "uşoare" sau dure, de tip heroină. Nu, în realitate, nimic nu-i "uşor" aici. În abordarea drogurilor, e o eroare să vorbeşti despre "droguri uşoare" şi droguri "dure"; cu alte cuvinte, hai să le consumăm pe cele "uşoare" şi să le lăsăm pe cele "rele". Nu este corect!

Faceţi o structură a drogurilor şi a consumului lor. Din punctul de vedere al consumatorului...

Există aşa-numitele "droguri de discotecă" sau amfetaminice, droguri care au început să se consume şi la noi, la sfârşit de săptămână. Unii tineri, după ce consumă aşa-zisele "droguri recreative" în discoteci, devin foarte agitaţi şi imprevizibili; adică vor "să se simtă bine", dar de fapt devin agresivi, pot comite crime sau alte acte de violenţă. Utilizarea acestor compuşi le anihilează o parte din capacitatea lor de a-şi controla manifestările, impulsiunile. Sub acţiunea drogurilor, nu mai sunt capabili ca, prin cortex, să-şi controleze impulsiunile, agresivitatea, lipsa de măsură. Se pot urca la volan şi pot comite agresiuni, accidente ş.a. Aceste droguri de discotecă reprezintă un anumit fundal. Drogurile de tip heroină sau alte opiacee îţi provoacă necesitatea de a le consuma de două-trei ori pe zi. Cele "de la sfârşitul săptămânii" sau "de discotecă", produc o dependenţă ceva mai redusă, însă tulburarea comportamentală asociată este gravă. Aici apar problemele: în tulburarea comportamentului, ca şi la canabis. Pe termen lung, canabisul duce la tulburări grave neuropsihice. Există o falsă logică în expresia "droguri uşoare". Depinde care este scopul acestui consum... Canabisul poate fi folosit şi ca medicament. Morfina, la fel. Dar necesită o indicaţie şi utilizare medicală. Subliniez: toate medicamentele pe care le folosim sunt toxice. Nu înseamnă că dacă unele din droguri au o utilizare medicală, trebuie să le consumăm ca pe apă.

A fost problema acelor plante etnobotanice... Ele arată o cale prin care se insinuează drogurile, nu? Cum s-a purtat discuţia şi care-i concluzia la care aţi ajuns dvs. în legătură cu acestea?

Autorităţile au avut o reacţie... Dar apropo de "partea adversă", care caută să eludeze legea. Faci o listă cu aceste substanţe interzise şi ea găseşte alte substituţii, alte posibilităţi de înlocuire. Plante "etnobotanice" ar însemna plante utilizate popular; bine, dar în ce scop? Terapeutic? De fapt, aceste preparate aveau în ele substanţe chimice sintetice, amestecate, "îmbogăţite", cu alte cuvinte. În compoziţia lor s-a găsit inclusiv LSD, care este un halucinogen. Atunci, de unde a apărut acest "etno"? De fapt, sub denumirea de "etnobotanice", furnizau droguri în toată legea. Aţi auzit de cazurile tinerilor de la Iaşi, care ziceau că se duc să se distreze şi s-au ales cu o intoxicaţie... Mai avem vreo responsabilitate? Ce se întâmplă cu societatea? Ai zice că adultul poate face tot ce vrea, dar nu este admisibil atât timp cât este integrat într-un mediu social cu drepturi şi obligaţii.

Legislaţia noastră acoperă această problematică acum?

Acum acoperă, parţial... Ar trebui găsită o cale, altfel facem rău societăţii... Poate fiecare să facă ce vrea? Dacă cineva se urcă la volan şi începe să omoare oameni nevinovaţi pe stradă, încep să-mi pun întrebarea dacă libertatea individului este nelimitată. Sau dacă se sinucide... Nimeni nu este nelimitat în libertatea lui, nici dacă e singur pe câmp. Nu există libertate fără limite.

Este o boală care vine din zonele mai impregnate de modernism, din zona clasică să spunem, a libertăţii?

Să nu blamăm această zonă, căci şi în Orient s-a consumat dintotdeauna morfina. Occidentul a străbătut diverse etape, ei sunt cumva mai organizaţi. Atunci când păţesc ceva, oamenii se organizează imediat şi vor să vadă rezultatele. Acest lucru se întâmplă şi în America, şi în Europa Occidentală. Ei au depăşit etapa heroinei. Consumatorii au trecut la alte droguri. Sunt un fel de "modă". Fundalul este dat de aşa-zisele "droguri uşoare", consumul de canabis, care şi acesta s-a dovedit că nu-i deloc "uşor". Are consecinţe foarte grave asupra individului, asupra evoluţiei lui, asupra comportamentului lui. Lumea medicamentului - ca să facem o comparaţie - este o lume a substanţelor foarte toxice. Dar ele sunt administrate cu ştiinţă, în doze şi în anumite cantităţi. Şi cele mai toxice substanţe au devenit medicamente. Spunea un om de ştiinţă al Evului Mediu, Paracelsus, toate substanţele sunt toxice, numai doza sau numai cantitatea diferenţiază unul toxic de un remediu. Întreaga concepţie pare că se bazează pe o afirmaţie extrem de simplă, dar în realitate are o profunzime extraordinară. Acum 500 de ani, Paracelsus ştia lucrul acesta.

Drogurile se dezvoltă, se rafinează, în tehnologii impuse spre perfecţionare de civilizaţie, împinse de cultura drogurilor. Pe lângă partea de subcultură a unei civilizaţii se află şi o zonă a afacerilor financiare...

Se speculează o slăbiciune a individului, care, în contextul unei presiuni a mediului, a contextului socio-economic, este amplificată de cei interesaţi, de distribuitori, de "dealeri". Trebuie să spunem că afacerile ilegale, cum sunt contrabanda cu armament, cu droguri şi traficul de carne vie, aduc sume imense. De aici apar problemele; societatea organizată caută să reprime, să controleze domeniul, prin foarte multe măsuri şi atitudini, adesea foarte subtile, iar de partea cealaltă se află interesele, care sunt şi ele subtile şi au mari ramificaţii şi resurse. Sunt două tendinţe ale lumii: binele şi răul. Aici este problema.

Care ar fi metodele folosite împotriva consumului de droguri?

Bineînţeles, poliţia îşi face treaba, se ocupă de partea care înseamnă detectarea şi anihilarea furnizorilor, a transportului, distribuţiei etc. Apoi, vine partea socio-medicală, adică identificarea, apropierea în mod sincer de consumatori, cunoaşterea problemelor care i-au adus aici şi ajutorul care li se poate acorda.

Este vorba apoi de ajutorul medical, de la tratamentul de substituţie (în cazul heroinei, cu metadonă) alături de alte metode importante şi semnificative. E vorba după aceea de asistenţa psihologică, integrarea lor în tratamentul de grup ş.a.m.d.

Legislaţia din România nu condamnă explicit consumul substanţelor de abuz, ci numai deţinerea şi comercializarea acestora. Este greşit să pedepseşti boala în sine.

Cum stăm cu rezolvarea acestor probleme din punct de vedere medical şi social? Nu cumva suntem rămaşi în urmă faţă de realitate? La noi, fenomenul se află în plină desfăşurare...

Avem structuri organizate şi am avansat mult faţă de cum eram la început, după anii 1990, când nu aveam nimic. În anii 1990, am făcut şi eu parte din structurile respective şi am ajutat cât am putut prin implementarea unor structuri medicale. Comparativ cu evoluţia fenomenului, abordarea este insuficientă, nu face faţă numărului tot mai mare de consumatori.

Poliţia este tentată să bage consumatorii de droguri la închisoare. Cum îi tratăm pe aceştia?

Consumatorul nu e infractor, dealerul (cel care vinde, care distribuie) este infractor. Legislaţia din România nu condamnă explicit consumul substanţelor de abuz, ci numai deţinerea şi comercializarea acestora. Evident că, incriminând aceste fapte, legiuitorul îl obligă pe toxicoman să nu desfăşoare nici un fel de activităţi ilicite prin care să-şi procure drogurile necesare pentru consum. Dacă totuşi va cumpăra sau va deţine droguri pentru consum, el va răspunde penal. Este greşit să pedepseşti boala în sine. În sensul acesta, statul a emis o serie de reglementări privind măsurile medicale şi educative aplicate toxicomanilor, constând în măsuri de urgenţă, prin care se înţelege: ansamblul de măsuri destinate tratamentului supradozei, comei şi sindromului de sevraj complicat; cura de dezintoxicare; ansamblul de măsuri destinate tratamentului dependenţei fizice; postcura şi reabilitarea psihosocială; ansamblul de măsuri destinate tratamentului dependenţei psihice şi redobândirii aptitudinilor sociale şi profesionale pierdute datorită consumului de droguri, precum şi măsuri preventiv-educative.

Ce s-ar mai putea face pentru îmbunătăţirea lucrurilor în domeniul prevenirii consumului de droguri?

Nu spun că nu s-a făcut nimic la noi, având în vedere că s-a pornit de la zero. Înainte de 1989, consumul de droguri era cu totul întâmplător. Mai ales dintre cei care făceau parte din personalul medical, rareori puteau consuma morfină; dar foarte puţini. Mai erau şi alcoolicii. Ar fi o eroare să spunem că nu s-a făcut nimic după 1989; am contribuit şi eu personal la ceea ce

s-a făcut până acum. Problema trebuie în continuare controlată, de la reprimarea traficului până la educaţie, tratament cu atât mai mult, cu cât conexiunile dintre traficul de droguri şi violenţă, în general, sunt cunoscute, întrucât alterarea funcţiilor la nivel mental în ceea ce-i priveşte pe toxicomani conduce, de cele mai multe ori, la comportamente iresponsabile şi violente.

Noi am încercat să răspândim ideea că, fără educaţie, un popor nu poate să-şi depăşească poziţia sa de a sta în genunchi. Aici intră şi consumul de alcool.

Ce înseamnă o societate civilizată, în care se pot controla consumatorii?

O societate civilizată este o societate bine organizată şi coerentă, cu ONG-uri extrem de puternice, cu o ramificaţie extrem de puternică şi foarte bine susţinute financiar. La noi, nu au apărut societăţi puternice pe segmentul acesta. Există o fundaţie antidrog, dar nu a rezistat. Lipsa resurselor financiare şi implicit umane duce la dispariţia acestor organizaţii. Pe de altă parte, intri în contact cu o serie de lucruri serioase, care includ şi ameninţări. Eu m-am opus, la un moment dat, medicinei "naturiste" în tratamentul dependenţei de droguri.

Pe acest segment, medicina "naturistă" poate căpăta dimensiuni ciudate, tot din cauza intereselor financiare. Le vinzi iluzii oamenilor, scoţându-i din zona tratamentului ştiinţific specific şi avansat, ca să folosească nişte buruieni, care nu se bazează nici pe tradiţie şi nici pe ştiinţă. Pe pachetul

respectiv scrie: pentru tratamentul cancerului, leucemiei, hipertensiunii etc. Or, aşa ceva nu există. Dacă faci asta, îţi baţi joc de om şi-i iei banii fără să-i dai o şansă. Eu am o experienţă inclusiv în domeniul autorizării medicamentelor şi a introducerii lor pe piaţă, activitatea fiind legiferată la nivel european. Vreau să vă spun că sunt şi zone pe care autoritatea ştiinţifică - Agenţia Naţională a Medicamentului, Agenţia Naţională Antidrog etc. - nu le mai controlează. Nu putem controla tot spaţiul acesta, dacă nu e bine legiferat.

La noi, ce modele prevalează pentru tratamentul consumatorilor de drog?

Nu avem metode originale, trebuie să folosim experienţa existentă în lume. Avem de la tratament de substituţie până la dezintoxicare lentă, semilentă, rapidă, inclusiv sub anestezie. Toate astea presupun un sistem organizat, cheltuieli şi un mediu profesional adecvat. Prin mediu, am în vedere cabinete de specialitate.

Credeţi că din ziare, de la şcoală, oamenii primesc destulă informaţie ca să ştie cum să-şi ferească copiii de acest fenomen?

Nu, nu cred că este suficient abordată această problemă. Noi am încercat să răspândim ideea că, fără educaţie, un popor nu poate să-şi depăşească poziţia sa de a sta în genunchi. Aici intră şi consumul de alcool. Răspândirea cunoştinţelor este esenţială. Începând încă din şcoală, trebuie să le arătăm oamenilor cât de gravă este intrarea pe acest drum, care este fără întoarcere, care te nenoroceşte pe viaţă. Există mari actori care şi-au ratat cariera sau, mai dramatic, s-au sinucis din această cauză. Această cale poate duce la sinucidere, la crime, la violenţe. Copiii, în şcoală, au nevoie de două-trei ore pe lună de educaţie în această privinţă, în termeni relativ simpli. Poate s-o facă şi profesorul de biologie...

Biserica ar putea să aibă un mare rol aici. Spiritualitatea înseamnă un tratament sufletesc.

Dar în unele şcoli şi licee, astăzi, iată, se consumă droguri, şi atunci şcoala, în general, reprezintă un loc periculos... Adică şcoala a devenit un mediu de mare risc, în acest sens...

E foarte grav... În orice colectivitate, consumul poate fi dominant, până la 25 de ani. Frecvenţa cea mai mare a consumului de droguri o au tinerii de până în 25 de ani. Anual, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT) realizează un raport privind consumul de droguri în lume. Potrivit acestui raport, un cetăţean european tânăr moare în fiecare oră din cauza unei supradoze, 80% din supradozele fatale fiind asociate cu consumul de opiacee. A dorit cineva să explice acest fenomen prin prezenţa sărăciei. Nu putem să dăm însă vina pe sărăcie pentru orişice. Au ajuns consumatori de droguri copii ai unor familii foarte înstărite.

Aţi spus că rolul important în acest proces al tratamentului îl au medicul şi psihologul. Undeva, Biserica lucrează intens şi ea, la nivelul sufletului... De aici, rolul ei mare în lumea noastră de astăzi, în realitatea de astăzi.

Biserica ar putea să aibă un mare rol aici. Cred în valorile Bisericii şi cred să se poate face ceva. Ar fi ideal ca preoţii să poată fi pregătiţi în înţelegerea toxicomaniei. Cei care fac educaţie ar trebui să ia în calcul şi acest lucru. Învăţătorul, doctorul şi preotul de la sate constituiau referinţele morale şi valorice ale satului. S-au dus şi aceste lucruri. Medicii nu se mai duc la sate, unde ar putea să facă carieră, preoţii se feresc sau nu ştiu să abordeze această problemă gravă a consumului substanţelor de abuz... Transmiterea de date trebuie să fie convingătoare şi sensibilă. Şi o poate face un preot cu har. Spiritualitatea înseamnă un tratament sufletesc. Vorbim despre diavol. Dar diavolul înseamnă şi răul din noi, răul care este tot timpul în opoziţie cu binele. Inclusiv tendinţa omului spre plăcere, spre plăcerea nejustificată, abuzivă, hedonismul din noi. Suntem copii ai plăcerii şi durerii. Să luăm un exemplu, cel mai simplu, apropo de aşa-zisul consum recreativ: cine bea o bere, o bea ca să se simtă bine. Dar de ce nu te opreşti? Consumul poate deveni necontrolat, impulsiv, şi de aici consecinţele. Alcoolismul e destul de frecvent la noi, inclusiv printre profesiile de mare responsabilitate.

Ce puteţi spune despre dependenţa dată de alcool? Care sunt problemele noastre? Avem o anume specificitate?

Ţările nordice, spre exemplu, au probleme mai grave ca ale noastre. Există două categorii aici: consumul obişnuit şi alcoolismul. Despre alcoolism trebuie să vorbim. E vorba de alcoolici, cărora dimineaţa le tremură mâinile şi care, până nu beau ceva, nu se liniştesc. Alcoolismul e destul de frecvent la noi, inclusiv printre profesiile de mare responsabilitate, inclusiv printre medici. Nu poţi să spui că un medic care devine alcoolic nu ştie despre ce e vorba, dar el se complace în această stare, prin urmare, are o problemă psihică. Creierul acestor oameni nu are capacitatea să introducă această cenzură, care să-i facă să se oprească. Familia şi societatea suportă multe consecinţe grave ale acestor consumuri, acestor dependenţe. Dependenţa de substanţă este o sintagmă generică. Şi această substanţă poate fi şi un medicament. Poţi spre exemplu să ai dependenţă de Diazepam... depinde de substanţă.

Cum poate fi eradicată problema?

Nu poate fi eradicată, ci controlată. La fel cum e şi corupţia. Nu poţi s-o elimini complet, dar poţi măcar s-o controlezi.

Ce ne mai aşteaptă în zona asta a drogurilor în anii care vin?

Dacă nu conştientizăm riscurile, nu prea avem o perspectivă bună. Datele statistice şi analiza derulării unor activităţi criminale majore evidenţiază o serie de legături între consumul de droguri şi alte forme de manifestare a criminalităţii organizate, precum jocurile ilegale de noroc, prostituţia, traficul ilegal cu arme etc... Tinerilor trebuie să le creezi o perspectivă adevărată, fie ea şi mai modestă, dar să fie perspectivă. Dacă nu creezi o perspectivă tinerilor, ei pleacă. Vine timpul când cel care a acumulat să construiască în jurul lui ceva. E timpul să dea ce a luat de la societate. Societatea românească trebuie structurată astfel încât să-i trateze cu respect pe aceşti oameni, care dau de la ei, pentru binele societăţii, nu să-i umilească. Lăsăm societatea să se aşeze, le creăm celor care s-au dezvoltat şi au evoluat condiţii, ca să contribuie la bunăstarea şi performanţa societăţii româneşti.