Trăim într-o lume a interconexiunilor în care oamenii tind să devină spectatori ai propriilor vieți prin intermediul rețelelor sociale virtuale, unele dintre ele purtătoare de „știri false” și alte informații ideologizate politic. Întâlnirile directe, „față către față”, preschimbă spectatorul în trăitor, într-un purtător de valori umane, eliberate de prejudecăți, capabil să creeze punți de legătură între oameni și popoare. Asemenea „purtătoare de adevăr” sunt și două studente din Rusia, și anume Elizaveta Agheeva și Olga Zaițeva, de la Facultatea de Filologie a Universității „Sfântul Tihon” din Moscova, care au sosit în România cu prilejul unei călătorii de studiu și aprofundare a limbii române.
Participați pentru o perioadă de trei luni la cursurile de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, în cadrul unui parteneriat universitar, iar la Moscova studiați și limba română. Înainte de a sosi în România, ce anume știați despre această țară?
Elizaveta A.: În Rusia, limba română este văzută ca fiind o limbă foarte grea. De aceea, există și un manual vechi. Dicționar am cumpărat prin intermediul unei prietene din Moldova. La catedra de limbi străine de la universitatea noastră, limbile care au popularitate sunt engleza, italiana, franceza, spaniola, sârba, macedoneana, araba. Noi studiem limba și istoria literaturii ruse și în fiecare an am învățat câte o limbă europeană diferită. Între universitatea noastră și Universitatea din București s-a încheiat un acord pentru schimbul reciproc de studenți. De la București au venit studenți la Moscova, dar de la Moscova nu au venit, pentru că nu au știut limba română. De aceea, catedra noastră a hotărât să facem această experiență. Mi-a fost teamă la început. Am citit trei cărți despre Bucovina, despre icoana românească și am văzut filme ortodoxe despre România, unul făcut de Mitropolitul Ilarion (n.r. „Ortodoxia în România”, autor Mitropolitul Ilarion Alfeev de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei). Am știut ceva despre Mihai Eminescu, despre Transilvania, unde vreau și să ajung, și mai știam despre mâncarea din România, pentru că am o prietenă de aici.
Olga Z.: Și mie mi-a fost teamă la început, mai ales că nu aveam practică. În Rusia când am spus că eu învăț limba română m-au admirat, dar nu au înțeles de ce fac aceasta. Eu nu pot să spun de ce anume, dar mie îmi place mult aici, pentru că România e o țară diferită. Dintre limbile romanice, româna este mai diferită, este și o țară ortodoxă, iar arta este neobișnuită pentru că are un mix de culturi. Când am învățat această limbă am observat că sunt cuvinte latine, turcești, slave și e foarte greu pentru mine ca să țin minte. Dar mi se pare că, dacă o limbă are gramatica grea, înseamnă că are o istorie bogată. Profesoara noastră Anna Kabanova predă cursurile de limba română la Facultatea de Relații Internaționale din Moscova. A fost în România de multe ori, a lucrat și la Ambasada Federației Ruse de la București. Este o femeie extraordinară, ne-a ajutat ca să putem studia limba română și ne-a dat multă încredere ca să ajungem în România. În vara trecută, am lucrat la Mănăstirea Sretenski din Moscova, la un centru de pelerinaje, iar la mănăstire au venit un grup de 42 de persoane din România. Atunci, mi s-a spus că trebuie să îi am în grijă. Atunci, am avut emoții, pentru că eu nu am mai avut experiența aceasta de a vorbi cu românii. Dar, cât timp am fost cu ei, oamenii m-au ascultat atenți, au venit la biserică, m-au rugat ca să facem rugăciunea și, când au început să cânte, am fost impresionată. Atunci m-am hotărât ca să vin în această țară.
Cum găsiți România, cultura și obiceiurile, mentalitățile românilor?
Elizaveta A.: Este foarte frumoasă. Am văzut fotografii din nordul României, din Bucovina, unde este foarte frumos și aș vrea să ajung pe acolo. Îmi place că această țară este ortodoxă, sunt foarte multe mănăstiri. Nu îmi place că mulți oameni fumează și le aruncă apoi pe jos. Nu îmi place că sunt clădiri vechi care nu sunt restaurate și este păcat, dar îmi place că sunt foarte deschiși, este foarte bine, pentru că în Rusia oamenii sunt închiși. Am mai observat că, în România, preoții poartă verighetă, ceea ce este neobișnuit în Rusia. La noi, preoții nu poartă verighetă pentru că preotul pune verigheta la Taina Hirotoniei pe Sfânta Masă, ceea ce înseamnă că soția lui este Biserica lui Hristos.
Olga Z.: Mi se pare că această țară e caldă, că are capitala cu cele mai multe biserici, în fiecare colț de stradă este câte o biserică. În Rusia, bisericile sunt mai mari, chiar foarte mari, aici sunt foarte mici bisericile. Pe mine mă interesează tot ce are legătură cu arta. Am rămas surprinsă când am ajuns aici, la Facultatea de Teologie, pentru că eu credeam că nu există o altă universitate ca a noastră, astfel îmi place că am participat la cursuri despre arta creștină și arta românească bisericească. De asemenea, am fost și la Muzeul Național de Artă al României și mi-a plăcut acolo pentru că sunt multe exponate care au legătură cu Ortodoxia. Am văzut Evanghelii scrise în slavonă, în limba română, dar cu litere chirilice. E de admirat!
Elizaveta A.: Cântarea bisericească pentru noi este neobișnuită, dar ne place foarte mult. Îmi place mult să cânt, pentru că am învățat în școala de muzică, în cadrul căreia am învățat să cânt și la violă.
Olga Z.: Și mie îmi place foarte mult muzica, mai ales că noi, în familie, totdeauna cântăm. Tatăl meu e preot și noi cântăm la slujbă. De aceea, pentru mine e important ca lumea să cânte, pentru că prin muzică se exprimă mai mult din trăire. Mentalitatea rusă e foarte complicată. Rușii nu se exteriorizează, dar sunt inimoși și buni la suflet. Rusia are o istorie tristă și greu încercată, poate de aceea și oamenii sunt închiși. Pentru familia mea, după Revoluție (n.r., 1917) a fost un timp greu, pentru că rudele mele au fost deportate în Siberia, mai târziu au locuit în orașul Novosibirsk. Bunica mea dorea să devină geolog, dar a fost exclusă din Universitate când au aflat că este ortodoxă. Dar a fost dirijor de cor la catedrala care a fost deschisă în timpul regimului și a ajutat pe preoți să învețe slujba și tipicul, pentru că bunica mea a păstrat multe cărți pe care le-a primit de la un episcop. Așa, al doilea fiu al ei a devenit preot, care este tatăl meu.
Elizaveta A.: La fel, după Revoluție, familia străbunicii mele a locuit lângă Mănăstirea „Sfântul Atanasie” din Mologa, regiunea Iaroslavl. Bunicul meu este ofițer și a slujit în nordul Rusiei și, când s-a întors, a ajutat mănăstirea, iar străbunica mea a ajutat pe preot, cântând la strană. Mănăstirea acum nu mai există pentru că în timpul sovietic orașul a fost inundat, la fel și mănăstirea, în care se păstra o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Acum, acolo se află un lac artificial.
Cu ce gânduri o să vă întoarceți acasă după această călătorie de studiu?
Elizaveta A.: Această călătorie rămâne o amintire frumoasă, dar vreau să mă întorc, mai ales că am legat prietenii cu multe studente și mulți profesori, care sunt toți foarte buni și foarte amabili.
Olga Z.: Mă gândesc ca la o călătorie luminoasă, de aceea vreau să mă întorc în România. Doresc să mulțumesc părintelui decan, părinților prodecani și tuturor profesorilor care sunt foarte amabili cu noi. Vreau să mulțumesc părinților de la Centrul „Sfântul Nectarie”, unde suntem găzduite, și tuturor celor care ne-au purtat de grijă.
