Părinte, plecând de la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, citit în primele patru zile de post, putem afirma că Ortodoxia este temei, dar şi condiţie pentru pocăinţă?
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este expresia liturgică a perihorezei între ortodoxia credinţei şi profunzimile duhovniceşti ale pocăinţei în dimensiunea ei eclesială, aşa cum aceasta a fost asumată în viaţa Sfântului Andrei Criteanul.
Sfântul Andrei Criteanul sau Ierusalimiteanul, după locul primirii chipului îngeresc de vieţuire, a trăit în a doua jumătate a secolului al VII-lea şi în prima jumătate a secolului al VIII-lea. În această perioadă, Ortodoxia Răsăriteană a traversat o perioadă de maximă criză cauzată de erezia monotelită, căreia i-au fost victime atât patriarhul Serghie al Constantinopolului, cât şi împăratul bizantin Heraclios. A fost pentru Biserică un timp al martiriului, al pocăinţei şi al nenumăratelor suferinţe. Între cei care au pătimit acum se numără Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Martin, episcopul Romei.
Odată cu negarea firii umane în persoana Mântuitorului Iisus Hristos, monotelismul distrugea şi dragostea creştină fără de care atât asceza, cât şi pocăinţa şi chiar martiriul sunt golite de sens şi de conţinut, dispărând şi lăsând în locul lor ura sălbatică şi dispreţul pustiitor pentru om şi lume. La fel ca şi alţi asceţi sinceri din acel timp, dar situaţi în logica unei înţelegeri teologice parţiale şi îngustătoare, şi Sfântul Andrei a fost prins în mrejele subtile ale ereziei monotelite care a făcut victime, mai cu seamă în rândul monahilor. În numele ascezei şi al ostenelilor monahale, Sfântul Andrei a ajuns să nege omul din Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. A rămas prizonier acestei erezii timp de doi ani (711-713), când se crede chiar că a contribuit la persecuţia Sfântului Maxim Mărturisitorul. După căderea lui Bardan, cel care l-a antrenat în această erezie, Sfântul Andrei s-a întors la Ortodoxie.
Şi Canonul cel Mare este tocmai expresia stării de pocăinţă care a urmat?
Da. Nu este greu să ne dăm seama de profunzimea pocăinţei sale şi de zdrobirea inimii odată cu reintegrarea lui în Biserică. "Strigat-am cu toată inima mea din iadul cel mai de jos către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit şi a scos din stricăciune viaţa mea" (Cântarea a 6-a din Canon). Smerenia adâncă l-a ajutat să coboare până în adâncurile cele mai profunde ale sufletului său şi să atingă esenţa pocăinţei. "N-a fost păcat, nici faptă, nici răutate pe care să n-o fi săvârşit eu, Mântuitorule, cu mintea, cu voinţa şi cu gândul, şi cu ştiinţa, şi cu fapta păcătuind, ca altul nimeni, nici odinioară" (Cântarea a 4-a din Canon). După reîntoarcerea în Biserică, Sfântul Andrei va înălţa pe puntea de diamant a dreptei credinţe acest nestemat al spiritualităţii ortodoxe, Canonul cel Mare de pocăinţă, care a devenit de atunci rugăciunea Bisericii pentru toţi cei care trec prin experienţa dramatică a căderii în păcat şi dobândesc bucuria iertării în Hristos. "Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El" (Cântarea întâi din Canon). În Biserica Ortodoxă, acest canon de pocăinţă se citeşte în primele patru zile ale săptămânii întâi a Postului Mare, la Pavecerniţa mare, şi în săptămâna a cincea din Post la Utrenie.
Dramatismul păcatului căderii în erezie a Sfântului Andrei şi taina ridicării lui prin pocăinţă ne descoperă bunătatea şi iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu şi Pronia Lui, care în lucrarea ei rămâne tainică pentru noi în această viaţă. Marele Canon de pocăinţă al Sfântului Andrei a hrănit duhovniceşte generaţiile de fii ai Bisericii care au căutat ajutor şi cale de întoarcere la Dumnezeu în marea taină a pocăinţei.
Sfârşitul Sfântului Andrei al Cretei a fost încununat cu moartea martirică sub împăratul bizantin iconoclast Leon Isaurul. Prin mărturisirea integrală a ortodoxiei credinţei în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul întrupat, şi prin martiriu, Sfântul Andrei se aseamănă Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, iar prin pocăinţa sa adâncă se aseamănă Sfintei Maria Egipteanca. Aceste pilde de pocăinţă şi de mărturisire a deplinătăţii credinţei se citesc în aceeaşi cheie duhovnicească de credincioşii ortodocşi în Postul Mare.
