Românii ocrotiţi de Sfântul Andrei în Africa de Sud

Comunitatea românilor ortodocşi din Johannesburg are bucuria de un an şi jumătate să participe la slujbe într-o biserică proprie. De la sfinţirea din 2019, parohia a trecut prin criza provocată de pandemie şi acum credincioşii revin, în funcţie de situaţia sanitară, spre biserica lor dragă. Am vorbit cu părintele Răzvan Tatu, preotul român din Africa de Sud, despre felul în care a apărut şi s-a dezvoltat parohia pe care o păstoreşte.

Părinte Răzvan Tatu, când ați ajuns prima dată în Africa de Sud? Erau mulţi români acolo care așteptau să aibă slujbe în limba română?

Am ajuns prima dată în Africa de Sud în februarie 2009, în vizită de recunoaştere, ca să zic aşa, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia îi mulţumim pentru tot ajutorul şi grija deosebită faţă de această mică enorie. Cu familia am ajuns aici în iulie 2009. Nu erau mulţi români, dar toţi aşteptau de multă vreme să aibă un lăcaş de închinăciune al lor. Începutul nu a fost uşor, fiind nevoie de multe aprobări pentru construcție. Însă în demersurile de obținere am avut, pe lângă sprijinul unei doamne românce, şi sprijinul Mitropoliei grecești din Johannesburg. Între timp, de-a lungul anilor, au mai plecat dintre românii de aici şi în alte ţări, iar alţii s-au întors în România.

Unde ați slujit prima dată si cum ați reușit să construiți biserica?

Prima dată am slujit la o biserică grecească, „Sfântul Nectarie”, apoi la o capelă a unui hotel, pentru scurt timp, şi după aceea la Paraclisul „Sfânta Treime”, al Mitropoliei grecești din ­Johannesburg. În anul 2014, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am primit sprijin financiar din partea domnului Ioan ­Cuemjiev, om cu inimă mare, pentru construcţia bisericii şi toate obiectele din interior, inclusiv pictura. Lăcaşul a fost sfințit la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în anul 2019, de către ­Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Damaskinos, Mitropolitul Johannesburgului şi Pretoriei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. La organizarea acestui eveniment unic am avut sprijin masiv din partea ambasadorului României în Pretoria, Excelenţa Sa, Domnul Marius ­Borănescu, care a fost alături de noi tot timpul.

Cum au fost relațiile cu arhiereul şi clericii din Johannesburg? Ei îi cunoşteau deja pe românii ortodocşi aflaţi temporar sau ­definitiv în capitala sud-africană?

Încă de când am ajuns în Africa, am stabilit relații foarte bune cu ierarhul grec de aici, la ­început era Mitropolitul Serafim, apoi a venit Mitropolitul Damaskinos, spre finalul anului 2010. Am participat la slujbe de multe ori împreună de-a lungul acestor aproape 12 ani de când suntem aici. Mitropolitul Serafim îi cunoştea pe unii dintre românii de aici, apoi Mitropolitul Damaskinos a ajuns să-i cunoască prin inter­mediul evenimentelor organizate de anual de parohia noastră.

Cum ați reușit să săvârşiţi slujbele în timpul anului trecut, când era pandemie? Ați avut situaţii deosebite care ar putea interesa cititorii noștri?

Anul trecut, ca peste tot, ne-a încercat greu, pandemia extinzându-se aici în mod agresiv. Cultele religioase au închis toate lăcaşurile, respectând hotărârile prezidențiale. În martie a început perioada de „lockdown” sever, care s-a mai domolit în septembrie, atunci reușind să săvârşim slujbele în biserică, respectând reguli sanitare stricte. Aceasta s-a întâmplat mai ales datorită faptului ca mulţi oameni participau la reuniuni religioase, favorizând răspândirea virusului. Din fericire, compatrioții noștri au fost tot timpul precauți şi au urmat şi respectat regulile sanitare de distanțare cu mare grijă.

Vă rugăm să ne mai povestiţi cum ajung românii în Africa de Sud, cum ajung la ­biserica românească şi care este relația parohiei cu Ambasada României de la ­Johannesburg?

Cei mai mulţi dintre românii care au ajuns aici au venit cu contracte temporare, plecând ulterior în alte părţi. Există însă familii care stau de multă vreme aici şi l-aş aminti în primul rând pe domnul Ioan Marcel Bian, epitrop şi membru fondator al parohiei, care este tot timpul alături de noi. În ceea ce priveşte relația parohiei cu Ambasada României, aceasta este foarte ­bună. Am colaborat foarte frumos la organizarea Centenarului Marii Uniri şi la organizarea evenimentului comunitar prilejuit de sfințirea lăca­șului, în noiembrie 2019. În general, unii dintre membrii corpului diplomatic şi domnul ambasador participă la slujbele prilejuite de marile sărbători, precum Sfintele Paşti, hramul bisericii, „Nașterea Domnului”, desigur în măsura în care nu sunt prinşi de îndatoririle care le revin în cadrul misiunii diplomatice. Am oferit şi noi sprijinul tot timpul, în caz de nevoie.

Aţi avut vizite importante la parohie din partea anumitor oficialități? Aţi fost invitat să slujiţi alături de clerul grec la anumite evenimente?

De-a lungul anilor, am avut câteva vizite importante la parohie. Cred că prima vizită importantă a fost cu ocazia ceremoniei punerii pietrei de temelie a bisericii, în ziua de 12 ianuarie 2013, atunci când, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul nostru. Alte două vizite de referință au fost cea a doamnei Ana Birchall şi a domnului procuror general ­Augustin Lazăr. Un eveniment deosebit la care am participat a fost deschiderea lucrărilor Comisiei „Faith and Order” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, alături de pr. conf. dr. ­Daniel Buda, actualul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă de la Sibiu, şi de pr. conf. dr. ­Nicolae Moşoiu, de la aceeași facultate, ceremonie găzduită de Universitatea din Pretoria în ziua de 16 iunie 2017. Am slujit de multe ori cu clerul grec, uneori alături de Preafericitul Părinte ­Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, sub omoforul căruia se află întreaga comunitate ortodoxă de pe continentul african. Am avut privilegiul să întâlnesc şi pe actualul președinte al Republicii Africa de Sud, Cyril Ramaphosa, în cadrul unui eveniment ­organizat de comunitatea elenă din această ţară, în cursul lunii aprilie 2019. Am participat la mai multe conferințe organizate de diferite univer­sități şi asociații academice în timp, pe lângă ­misiunea pastorală de aici.

Ce planuri pentru viitor aveți, mai ales acum, după sfințirea bisericii româneşti din Johannesburg?

Trăim o perioadă în care este greu să facem planuri, dar dăm slavă lui Dumnezeu că suntem sănătoși şi nădăjduim ca Domnul să ne aducă tuturor „cele bune şi de folos, cu pace”. Sfinţirea bisericii a constituit cel mai important eveniment pentru toţi românii dreptcredincioşi de aici, după mulţi ani, de când a început parohia să funcțio­neze, la început fiind aici părintele Mircea Corpodean. O biserică pe teren proprietate românească în Africa, aceasta este vatra spirituală a românilor de aici, unde se regăsesc în cuget şi simțire, în limba maternă. Deşi nu sunt mulţi, probabil mai puțini de 3.000 în toată ţara, ­nădăjduim ca Bunul Dumnezeu să ocrotească această comunitate cu harul Său.