Roşia Montană aparţine fiinţei noastre naţionale

Roşia Montană, cu tot ce reprezintă ea fragmentar pentru diferite categorii socio-economice şi culturale ale României, nu mai este o miză. Sfâşiată între decizii guvernamentale şi bătălia unor idealişti pentru conservarea identităţii ei milenare, Roşia Montană este o victimă muribundă, asemenea altor situri din România. Ca la şah, tabla Roşiei Montane, cu pătrăţele albe şi negre, este negociată la sânge între regii cu bani, care se ameninţă reciproc, nebunii care nu pot sări peste alte piese şi pionii numeroşi, o armată fără grade militare, care se sacrifică pentru propria istorie şi identitate naţională. Din avangarda soldaţilor-eroi, conştienţi de moştenirea culturală a părinţilor pe care o au de apărat, face parte şi Asociaţia Heritage - partener UNESCO, îndrumată de arh. Silvia Oostveen.

Asociaţia Heritage a iniţiat un proiect în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Transilvania, pentru susţinerea înscrierii patrimoniului arhitectural şi cultural de la Roşia Montană în lista de protecţie a UNESCO. Care este stadiul acestui demers, cine vă sunt aliaţii şi cine adversarii?

Aliaţii sunt toţi cei care luptă pentru păstrarea sitului arhitectural, arheologic, etnografic şi cultural al Roşiei Montane. Sunt alături de noi Ordinul Arhitecţilor din România, academicieni, cercetători, istorici, etnografi, profesori universitari, ONG-uri şi chiar şi o anumită parte a media. Desigur, şi noi, la rândul nostru, susţinem proiecte similare ale acestor parteneri. Cum compania RMGC, cu care ne înfruntăm într-un război inegal, are asul irevocabil al puterii financiare, disputa noastră este percepută diferit, depinde de tabăra în care se află receptorul.

Unele personaje din lumea politică actuală şi-au situat propriile interese economice deasupra celor ale istoriei şi ale identităţii neamului românesc. Lupta dintre nepăsarea unor autorităţi decizionale, miza obţinerii imediate a unor profituri uriaşe din exploatare, pe de o parte, şi responsabilitatea faţă de salvarea patrimoniului istoric şi cultural, pe de altă parte, se duce parcă pe viaţă şi pe moarte. Situl Roşia Montană nu depinde de o guvernare sau alta. El aparţine istoriei noastre străvechi, neamului, este parte din fiinţa naţională, iar fiinţa naţională nu este negociabilă.

Pe ce poziţii se află autorităţile şi comunitatea locală în raport cu propria moştenire şi cu Asociaţia Heritage?

Desigur, domnul primar Eugen Furdui are o misiune extrem de dificilă în această ecuaţie delicată. Ca reprezentant al comunităţii locale, el trebuie să aducă fonduri pentru dezvoltarea regională, iar RMGC, prin oportunităţile pe care le oferă, suplineşte lipsa de investiţii şi iniţiative ale statului român. Dacă nu exista această dispută, Roşia Montană murea încet, sub presiunea asigurării traiului de zi cu zi şi a abandonării.

Am fost la Roşia Montană împreună cu soţul meu, Peter Oostveen, cu o lună înainte de lansarea proiectului nostru privind listarea pe harta UNESCO a acestei zone din Ţara Moţilor. Primarul ne-a făcut impresia unei persoane îngrijorate şi în egală măsură interesate de posibilităţi de dezvoltare a comunităţii pe care o păstoreşte. Am menţionat chiar premisa de a realiza în parteneriat anumite obiective prin accesarea fondurilor europene, având în vedere experienţa noastră în domeniu. Ulterior, a făcut public faptul că nici el, nici comunitatea locală nu doresc înscrierea Roşiei Montane ca sit UNESCO. Dar, indiferent de voinţa oamenilor, la nivel mondial, valorile patrimoniale, materiale şi imateriale, din zona Roşiei Montane sunt de necontestat. Personal, cred că o asemenea reacţie a venit din insuficienta informare în această direcţie, dar, mai ales, din totala lipsă de ajutor din partea guvernanţilor. Continui să cred că domnul primar este o persoană bine intenţionată. Prin implicarea Asociaţiei Heritage în alte proiecte culturale şi de dezvoltare rurală în Bucovina, de exemplu, vă pot spune că sunt remarcabile beneficiile economice ale satelor din judeţul Suceava în urma protecţiei UNESCO asupra mănăstirilor din acele teritorii culturale.

Comunitatea locală are un plan de conservare a patrimoniului la Roşia Montană, dar crede că prin eliminarea mineritului secular din viaţa localităţii s-ar produce un dezastru socio-economic, de mediu şi cultural şi sprijină prin diferite mijloace păstrarea mineritului ca profesie. Am aflat însă că la Roşia Montană sunt doar trei mineri, iar în Bucium, alţi trei.

Asociaţia noastră are ca obiectiv sprijinirea înscrierii Roşiei Montane, inclusiv a patrimoniului său imaterial, în lista UNESCO. De asemenea, vom realiza un studiu sociologic care să releve dimensiunile impactului pe care îl are strămutarea populaţiei locale de către RMGC.

Dacă exploatarea Roşia Montană nu reprezintă o soluţie de salvare a economiei româneşti, care sunt avantajele conservării şi salvării ei prin protecţia UNESCO?

Noi cunoaştem criteriile de evaluare a proiectului UNESCO şi este de maximă importanţă ca el să reprezinte şi dorinţa comunităţii şi a proprietarilor. Mai mult, valoarea galeriilor romane nu este un lucru ce se poate negocia, ele sunt un act de identitate al acestui popor. Galeriile dăinuie, iar instituţiile, companiile, proprietarii sunt vremelnici. De aceea, implicarea şi responsabilitatea noastră faţă de moştenirea culturală sunt cu atât mai importante acum. Avem şansa să scriem istorie şi s-o arătăm lumii întregi aşa unică şi frumoasă cum este ea. Trebuie să ştiţi că valoarea arhitecturală şi arheologică a zonei a fost exigent evaluată de ARA (Asociaţia de Arhitectură, Restaurare şi Arheologie), care a depus la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului o cerere prin care solicita ca dosarul Roşia Montană să fie transmis oficial de statul român către UNESCO. Dar la Guvern există o tăcere şi o inerţie greu de înţeles.

O comunitate de 2.000 de ani

Ca să evaluaţi gravitatea situaţiei actuale, vă informez că 80% din casele din Roşia Montană aparţin Companiei Gold Corporation. Mi se pare important ca investitorii să ştie că doar 50% din terenuri şi proprietăţi sunt în continuare particulare, cu puţine şanse de a fi cumpărate. În cazul caselor-monumente istorice, deja achiziţionate, ele rămân în proprietatea statului şi nu pot fi distruse. Trebuie întreţinute, lucru care acum nu se întâmplă. După cum relevă studiile specialiştilor români, care nu au fost consultaţi, clădirile de patrimoniu se pot prăbuşi în cazul în care se vor face detonări în exploatare. Pe criterii strict economice, se hotărăşte mutilarea reliefului, a moştenirii istorice şi etnografice a ţării, ceea ce ar fi inadmisibil în orice altă parte de lume, dar nu şi la noi, în acest leagăn străvechi al Europei. Pe scurt, prin exploatarea minieră a aurului de la Roşia Montană, cinci munţi vor fi dinamitaţi, lacul de cianură va cuprinde 600 ha, iar şapte sate vor dispărea sub apă. Nu mai vorbim de faună, floră, pentru care nu există programe realiste de reecologizare, de refacere integrală a habitatelor.

Beneficiile unui sit protejat UNESCO decurg din păstrarea caracteristicilor peisajului cultural specific. Este o investiţie, şi o investiţie în promovarea fiinţei noastre naţionale, cu avantaje materiale pe termen nelimitat şi nu doar pe 17 ani, cât preconizează Gold Corporation. Însă distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2.000 ani, prin strămutarea unei părţi a populaţiei, demolarea clădirilor (unele având calitatea de monument istoric), bisericilor, mutarea cimitirelor, este incomensurabilă. Beneficiul economic al statului român (rezultat din 2% din profit ca redevenţe de exploatare, impozitele pe salarii, alte venituri indirecte), evaluat de compania investitoare la circa 580 milioane dolari pentru perioada de 17 ani (adică 34 milioane/an), este nesemnificativ în raport cu consecinţele proiectului, ţinând cont că valoarea aurului preconizat a se extrage depăşeşte două miliarde de dolari. De altfel, proiectul RMGC vine în contradicţie cu o serie de articole ale legislaţiei europene şi naţionale, printre care Convenţia Europeană a Peisajului, ratificată de România prin Legea 451/ 2002, ori Declaraţia de la Quebec despre Salvarea Spiritului Locului, din 4 octombrie 2008.

Care sunt acţiunile pe care le întreprindeţi în această etapă a informării şi promovării Roşiei Montane ca sit UNESCO?

Unul dintre evenimentele pe care OAR - Filiala Transilvania împreună cu Asociaţia Heritage le susţine chiar în aceste zile este lansarea publică a proiectului "Roşia Montană - un peisaj cultural în transformare", acţiune ca multe altele de conştientizare a publicului în legătură cu Ţara lui Avram Iancu şi a galeriilor dacice şi romane ce trebuie să devină sit UNESCO. Manifestarea are loc la Alba Iulia şi la Roşia Montană şi este concepută sub forma unor întâlniri, dezbateri, colocvii cu suporteri importanţi ai acestui program. Invitaţi de onoare şi parteneri sunt RPER - Rencontres du Patrimoine Europe - Roumanie, organizatorii proiectului Universitatea de Vară de restaurare de monumente şi situri - Programul "Pe Drumurile Romane în Ţara Moţilor", desfăşurat sub înaltul patronaj al Academiei Române, şi Fundaţia Culturală Roşia Montană. Vom reafirma în cadrul lucrărilor mesei rotunde valoarea excepţională a sitului, dată de un peisaj cultural definit prin suprapunerea vestigiilor din lumile romană, medievală şi modernă.

Comori arheologice

Cum comorile geoarheologice de la Roşia Montană, argumente vii, indubitabile ale originii poporului român, sunt preconizate a se exploata de RMGC, vom evidenţia, prin studii proprii, sociologice şi etnografice, drama pe care o trăieşte Roşia Montană în acest moment şi pericolul de a fi îngropată pentru o sumă de bani, încasaţi de particulari potentaţi. Dacă s-ar afla sub jurisdicţia UNESCO, dacă s-ar înfiinţa un Parc Naţional aici, Roşia Montană ar putea constitui, în timp, un celebru obiectiv arheologic şi etnografic din Europa, aducător de venituri şi faimă ţării noastre. Nu se mai naşte încă un Jacques Yves-Cousteau pentru România, datorită căruia Delta Dunării a fost salvată de la distrugere. Trebuie să ne apărăm singuri de noi înşine. În unele ţări scandinave este interzisă tăierea arborilor, iar lemnul de prelucrare se importă. Noi ne distrugem cu bună ştiinţă patrimoniul în deplină legitimitate, cu complicitatea statului şi a Guvernului. Aceasta este lupta noastră şi nu este deloc uşoară. Nu ar fi pentru prima oară când Ţara Moţilor şi a lui Avram Iancu ar avea de suferit. Numai că acum strategiile de apărare a teritoriului sunt mult mai parşive. Asociaţia Heritage va continua să joace inteligent, până când statul român va înţelege importanţa Roşiei Montane şi valoarea ei unică în patrimoniul mondial cultural.

Silvia Mihaela Oostveen, promotor cultural important

Silvia Mihaela Oostveen, arhitect, director general al Companiei Arhitectural şi asociat al Companiei Architectural Group, vicepreşedinte al Asociaţiei Heritage, promotor cultural. În buna tradiţie culturală, moştenită de la bunicii şi părinţii ei, Silvia Oostveen a iniţiat şi realizat de-a lungul a trei decenii de activitate profesională, pe lângă importante lucrări de arhitectură, mari proiecte de afirmare a valorilor spirituale ale neamului românesc. Printre cele mai recente se numără "Bucovina - un peisaj cultural în transformare", în parteneriat cu OAR - Filiala Nord Est, "Restaurarea Casei Stork", amenajarea micului Muzeu de la baza Turnului Mănăstirii Humor, a Muzeului din incinta Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, a Clubului de Munte de la Câmpulung Moldovenesc, iniţierea Proiectului de susţinere a Roşiei Montane ca sit UNESCO, a păstrării peisajului cultural în Parcul Naţional Călimani ş.a.

Pasiunea şi respectul pentru tezaurul cultural românesc i-au fost insuflate de bunicul său, Mitropolitul Sebastian Rusan, care s-a născut la Secăşel, jud. Alba, a studiat la Sibiu, a fost arhiepiscop de Maramureş şi apoi mitropolit al Moldovei. Ardeleanul care a păstorit Biserica lui Hristos din Moldova toată viaţa lui a depus eforturi pentru ridicarea, repararea şi conservarea bisericilor, într-un timp în care regimul politic se străduia să le închidă sau să le demoleze. Silvia Oostveen a lucrat ca arhitect în cadrul Institutului de Proiectări Bucureşti, iar în anul 1992 a înfiinţat împreună cu soţul ei de atunci, regretatul actor Adrian Pintea, compania al cărei obiect de activitate era producţia de teatru, film, precum şi proiectare de arhitectură. În acea perioadă,

s-au realizat spectacolele "Full for Love" şi "Orphaeus Descending" la Teatrul Naţional Bucureşti şi Teatrul Româno-American, "Repetiţie cu public" ş.a., în care Silvia Oostveen a fost implicată în scenografie şi grafica de spectacol. Din 2000, Compania Adrian Pintea s-a transformat în "Arhitectural", iar proiectele de arhitectură s-au îmbinat cu proiectele culturale. Premiile câştigate, notorietatea sa ca designer şi agent cultural au făcut ca Silvia Oostveen să fie un nume important pe scena publică a societăţii româneşti.

Ce se distruge

Roşia Montană a intrat în atenţia opiniei publice după ce statul român a făcut un parteneriat cu firma canadiană Gabriel Resources, care urmează să extragă aurul din minele din zonă. Tehnica separării aurului prin cianură, proces ce implică distrugerea unei suprafeţe totale de 16 km2 care include cinci munţi, patru biserici şi cimitire, ruinele cetăţii romane Alburnus Maior, precum şi poluarea zonei la un nivel ce ar dura sute de ani până la refacere, ar produce un dezastru ecologic. Acest fapt a făcut ca numeroase instituţii, asociaţii, ONG-uri să reacţioneze şi să lupte pentru salvarea Roşiei Montane.