Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, prima monahie de neam român cunoscută în istorie

Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, prima monahie de neam român cunoscută în istorie

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Interviu
Un articol de: Pr. Mircea Toma - 20 Mai, 2022

În ziua hramului istoric al Catedralei Patriarhale, sâmbătă, 21 mai 2022, la finalul Sfintei Liturghii săvârşite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel înconjurat de un sobor de ierarhi români şi străini, va avea loc proclamarea solemnă a canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab. Despre personalitatea acestei domniţe de neam român a vorbit pentru Radio TRINITAS Răzvan Mihai Clipici, director al Componentei cultură din cadrul Sectorului cultură, pictură și restaurare al Adminis­trației Patriarhale, autorul volumului „Istoria Sfintei Cuvioase Teofana Basarab”, apărut recent la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.

Cine a fost Teofana Basarab, această Sfântă Cuvioasă de neam român?

Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab s-a născut la începutul secolului al 14-lea, în familia primului domnitor al Țării Românești. Basarab I Întemeietorul a fost tatăl său, iar mama sa, doamna Marghita a Țării Românești. Fratele Sfintei Teofana Basarab este un alt personaj istoric foarte interesant, mai ales din perspectiva Istoriei Bisericii Ortodoxe Române: domnitorul Nicolae Alexandru, cel în timpul căruia a fost recunoscută Mitropolia Ungrovlahiei, în 1359. Tot de fratele ei se leagă și o ctitorie importantă de la Sfântul Munte Athos: Mănăstirea Cutlumuș a fost restaurată de acest domnitor, semn că familia domnitoare din acea epocă era foarte apropiată de valorile duhovnicești, mai ales de viața monahală. De asemenea, tatăl Sfintei Teofana Basarab este cel care construiește Biserica „Sfântul Nicolae”-Domnesc din Curtea de Argeș și Mănăstirea Negru Vodă de la Câmpulung.

Ce știm despre copilăria ei?

Sfânta Teofana Basarab a copilărit la Curtea Domnească a Țării Românești, a beneficiat de o edu­cație aleasă, a avut unii dintre cei mai iscusiți dascăli ai vremii. Sfânta Teofana Basarab, Teodora, după numele de botez, ajunge să fie căsătorită, pentru a închega mai bine relațiile diplomatice între Țara Românească și Țaratul Bulgar, cu despotul de Loveci de la vremea respectivă, Ivan Alexandru. Acest eveniment are loc în 1322. Ulterior, în 1331, Ivan Alexandru ajunge țar al Bulgariei. Cu această ocazie, bineînțeles, și Teodora Basarab ajunge țarină a Bulgariei, coordonând foarte multe activități culturale din cetatea Târnovo, capitala Țaratului Bulgar. Această epocă de domnie a țarului Ivan Alexandru a fost una de înflorire maximă a culturii bulgare din Evul Mediu, datorată în mare măsură și domniței de neam român, Teodora, care ulterior va ajunge să se numească Teofana, odată cu tunderea în monahism. La Loveci, la Târnovo și, mai târziu, la Vidin, acolo unde va ajunge Sfânta Teofana, vor func­țio­na centre de copiști care vor traduce multe lucrări din Imperiul Bizantin și din Sfântul Munte Athos, lucrări cu caracter filocalic și liturgic. Aceste activități spun foarte mult despre profilul duhovnicesc al Sfintei Teofana, pentru că era cea care încuraja realizarea acestor lucrări, foarte folositoare în special pentru mediul monahal. De aici, de la Târnovo, în 1345, țarul Ivan Alexandru se îndrăgostește de o altă femeie, cu posibilități financiare destul de mari, și hotărăște să o repudieze pe țarina Teodora Basarab. Acea femeie era necreștină, Sara fiind numele ei, și ulterior a fost botezată tot Teodora, tocmai pentru a duce mai departe aparențele față de celelalte curți regale din Orient și din Occident.

A avut copii cu țarul Ivan?

A avut patru copii, prinții Mihail Asan, Ivan Strațimir și Ivan Asan și prințesa Vasilisa. Doi dintre copiii Sfintei Teofana Basarab au murit pe câmpul de luptă. Una dintre lucrările care au apărut în aceste centre de copiști despre care am amintit, anume „Cronica lui Manase”, un manuscris realizat la Târnovo în secolul al 14-lea, prezintă și unul dintre puținele portrete contemporane ale Sfintei Teofana care ni s-au păstrat, fiind vorba de scena prohodirii prințului Ivan Asan, în care este înfățișată în centru, cu haine cernite, ca o maică îndurerată care își plânge fiul. Acest manuscris se află astăzi în colecțiile Muzeului Vaticanului.

Câți ani a fost Sfânta Teofana țarină?

Din 1331 până în 1345 a fost țarina Bulgariei. Ulterior renunță la toate aceste dregătorii, în urma repudierii țarului Ivan Alexandru, și hotărăște să intre în monahism. Consider că această hotărâre a fost una dintre cele mai înțelepte decizii și ne arată faptul că iubea foarte mult atât poporul român, cât și pe cel bulgar. Ea s-a identificat cu cele două popoare pe teritoriul cărora a viețuit și, dacă s-ar fi întors în Țara Românească, probabil ar fi existat un conflict între cele două state. De aceea, ea alege calea pașnică și intră într-o mănăstire de lângă Târnovo. Cu privire la locul exact în care a fost închinoviată Sfânta Teofana Basarab, nu cu­noaștem mănăstirea, dar există un izvor documentar foarte important, anume Sinodiconul țarului Borilă, manuscris din secolul al 14-lea realizat la Târnovo, care ne vorbește despre faptul că țarina Teodora Basarab a luat chip îngeresc cu numele Teofana, viețuind într-o mănăstire. La finalul acestei fraze avem formula de încheiere care se termină cu „Veșnica pomenire!” Or, într-un sinodicon, o astfel de expresie ne spune foarte clar că persoana respectivă a fost apărătoare a dreptei credințe, ceea ce se confirmă comparând cu alte izvoare documentare ale epocii, legate de Sfânta Teofana, și, de asemenea, că a murit având Ortodoxia credinței, acestea fiind criterii foarte importante pentru canonizare.

Din ce cunoașteți, decizia de a intra în mănăstire îi aparține Sfin­tei Teofana sau a fost silită?

Nu a fost silită. Cu siguranță, lucrul acesta se observă și din par­cursul duhovnicesc pe care l-a avut în mănăstire, având în vedere că există alte izvoare documentare care ne vorbesc despre faptul că era evla­vioasă, râvnitoare, cu multă dragoste către Dumnezeu. Psaltirea de la Sofia, realizată în anul 1337, ne oferă asemenea informații. Astfel, ea era cunoscută încă dinainte de a intra în monahism ca o persoană foarte evlavioasă și cu aplecare către cele duhovnicești, lucrul acesta fiind cu siguranță foarte firesc pentru ea. Există, de asemenea, și indicii cum că Sfânta Teofana Basarab, după intrarea în monahism, a avut o legătură foarte strânsă cu unul dintre ucenicii Sfântului Grigorie Sinaitul, anume Sfântul Teodosie Isihastul, cel mai de seamă reprezentant al curentului isihast din Bulgaria. Legătura dintre Sfânta Teofana și Sfântul Teodosie Isihastul a fost una firească, întrucât atunci când Sfântul Munte este puternic amenințat de invaziile otomane, obștea Sfântului Grigorie Sinaitul se retrage în teritoriul bulgar, la Paroria, unde zidește o mănăstire, sprijinită fiind de țarul Ivan Alexandru. Cel care a mijlocit pentru construcția unei mănăstiri de către țar a fost Sfântul Teodosie Isihastul, care avea relații foarte apropiate cu familia domnitoare, la acea vreme fiind țarină Teodora Basarab. Ea era cunoscută pentru preocupările duhovnicești, fiind cea care ținea aprinsă flacăra rugăciunii în familia domnitoare. Socotesc că această apropiere dintre Sfântul Teodosie Isihastul și Sfânta Teofana Basarab a fost cea care i-a influențat parcursul duhovnicesc în viața monahală de mai târziu.

Spuneţi-ne câteva idei despre Sfântul Grigorie Sinaitul. Infor­mația devine și mai importantă în momentul în care apare Sfântul Grigorie Palama.

Da, Sfânta Teofana Basarab a fost contemporană cu Sfântul Grigorie Palama. Vorbim de mijlocul secolului al 14-lea. Știm că între Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Grigorie Sinaitul a existat o legătură puternică, cel puțin în a doua parte a vieții acestuia din urmă. El s-a întâlnit cu Sfântul Grigorie Palama, de la care a primit darul rugăciunii isihaste neîncetate.

Atunci putem spune că Sfântul Teodosie Isihastul tocmai intra în aceeași tradiție, iar Sfânta Teofana, fiind ucenica sa, prelua această tradiție isihastă?

Exact! Există mai multe argumente care să susțină faptul că Sfânta Teofana Basarab a fost o sfântă isihastă, și aș merge la o altă sursă foarte importantă, un izvor documentar din secolul al 14-lea, „Viața Sfântului Maxim Kavsokalivitul”. Aici se arată că Sfântul Grigorie Sinaitul avea relații foarte apropiate de corespondență cu țarul Ivan Alexandru, fostul soț al Sfintei Teofana, și cu domnitorul Țării Românești, Nicolae Alexandru, fratele Sfintei Teofana. Tot aici se menționează faptul că monahii din Țara Românească și din Bulgaria se ghidau în viața lor duhovnicească după învă­țăturile Sfântului Grigorie Sinaitul, iar tot în această lucrare mai avem o altă informație care ne spune că, după trecerea la cele veșnice a Sfântului Grigorie Sinaitul, ucenicii săi au mers în toate teritoriile ortodoxe și au întemeiat, la rândul lor, alte comunități monahale care erau formate pe același profil duhovnicesc, pe aceeași linie isihastă ca obștea Sfântului Grigorie Sinaitul. Dacă ținem cont de aceste informații pe care ni le oferă textul din „Viața Sfântului Maxim Kavsokalivitul”, facem asocierea că două dintre lavrele monahale cele mai importante din veacul al 14-lea erau mănăstirile de la Ivanovo și Albotina în care a viețuit și Sfânta Teofana Basarab. Deci, de la Târnovo, Sfânta Teofana Basarab se retrage pentru o viețuire mai înaltă, mai ascetică, la actualul complex monahal de la Ivanovo. Este vorba de un loc în care existau peste 40 de biserici și paraclise rupestre și sute de chilii săpate în stâncă. Era o adevărată școală duhovnicească la Ivanovo, iar în acest complex monahal existau și mănăstiri de călugări, și mănăstiri de maici. Aici, Sfânta Teofana ctitorește una dintre biserici, care se păstrează până astăzi, Biserica Sfinților Teodor Tiron și Teodor Stratilat. În acest lăcaș se păstrează chiar și o frescă, destul de deteriorată, cu chipul Sfintei Teofana Basarab, reprezentată drept ctitor, cu chivotul bisericii în brațe. Lăcașul era în stâncă şi ea este zugrăvită acolo, având în această frescă un argument al cinstirii ei încă din epoca în care trecuse la cele veșnice: acolo este pictată cu aureolă. Aș dori să fac totuși o precizare cu privire la acest aspect: cunoaștem că, în perioada despre care vorbim, țarii din spațiul bulgar, dar nu doar aici, ci și în Imperiul Bizantin, obișnuiau să fie reprezentați cu nimb. În cazul Sfintei Teofana Basarab, având în vedere că renunțase la toate dregătoriile politice, reprezentarea sa cu aureolă nu poate fi considerată o reprezentare pe criterii politice. Aureola din jurul chipului său este o reprezentare care atestă faptul că, după trecerea la cele veșnice, cuvioasa a fost cinstită de monahiile din această mănăstire ca o femeie cu viață sfântă, aleasă. Nu este un lucru singular, având în vedere totuși că tradiția foarte vie a locuitorilor din zona Vidinului, în care ulterior ajunge să viețuiască Sfânta Teofana Basarab, a reușit să o mențină în conștiința publică timp de peste 600 de ani. Evlavia către Sfânta Teofana Basarab nu a încetat de la trecerea sa la cele veșnice, din secolul al 14-lea, până în prezent. Revenind la Mănăstirea Ivanovo, unde a viețuit Sfânta Teofana Basarab, acest aşezământ se ghida după principiile viețuirii isihaste, sfânta deprinzând aici stilul de viață și nevoința duhovnicească ce se impune pentru o astfel de trăire. De la Mănăstirea Ivanovo, în ultima parte a vieții, sfânta se retrage la Mănăstirea Albotina, tot o mănăstire rupestră, de pustnice. Se cunoaște totuși că, în această perioadă cât a viețuit la Albotina, influența ei duhovnicească și culturală s-a extins până în cetatea Vidinului, Albotina fiind la 30 km de aceasta. În Vidin conducea unul dintre fiii săi, țarul Ivan Straţimir. În cetate funcționa, de asemenea, un centru de copiști în care au fost realizate manuscrise foarte importante. Dintre ele aș aminti Sbornicul de la Vidin, în care sunt prezentate mai multe vieți de sfinte, printre care se numără și viața Sfintei Teofana, Împărăteasa Bizanțului, la care Sfânta Teofana Basarab avea mare evlavie, socotind-o ocrotitoarea ei. Trebuie să precizăm că, în acea epocă, Sfânta Teofana Basarab s-a închinat la moaștele Sfintei Teofana, Împărăteasa Bizanțului, care se aflau în cetatea Târnovo. Aici, la Mănăstirea Albotina de lângă Vidin, Sfânta Teofana Basarab trece la cele veșnice și este îngropată cu cins­te și evlavie de monahii și de poporul dreptcredincios. În acest sens avem, pe de o parte, mărturiile tradiţionale ale locuitorilor, în special români, din zona Timocului Bulgăresc, care au păstrat vie amintirea celei care a viețuit acolo. Permanent, ei se raportau la Cuvioasa Teofana Basarab ca fiind Sfânta Teofana Basarab. Au existat, la sfârșitul secolului al 19-lea, unele lucrări care au vorbit și despre faptul că Sfânta Teofana Basarab a fost canonizată de Biserica Bulgară sau de Biserica Sârbă. Alte ipoteze mai recente vorbeau și despre faptul că a fost canonizată de Patriarhia Ecumenică, având în vedere că teritoriul canonic din zona Vidinului, loc în care a trecut la cele veșnice, aparținea la acel moment de Patriarhia de Constantinopol. Eu, personal, în cercetarea pe care am făcut-o, nu am găsit dovezi documentare care să ateste că ar fi fost canonizată de una dintre aceste Biserici, cu toate că nu este exclus. Dar, având în vedere contextul în care, la sfârșitul secolului al 14-lea, mai ales în zona Vidinului, după 1396, expansiunea otomană a ajuns până la Dunăre, este posibil ca în aceste războaie purtate în zona respectivă, documentele care au fost emise pentru o astfel de canonizare să se fi pierdut. Dar Cuvioasa Teofana a rămas în conștiința vie a credincioșilor ca o sfântă nevoitoare, isihastă, până în zilele noastre, și trebuie să spunem că, începând cu secolul al 20-lea, este foarte des reprezentată în tot spațiul românesc în pictura iconografică, mai ales în frescă. Există numeroase biserici, atât din zona de sud, cât și din Ardeal, Moldova, peste tot există comunități care au dorit să o reprezinte în frescă pe Sfânta Teofana Basarab, în special în mănăstirile de maici, fiind un exemplu de viețuire monahală. În spațiul bulgăresc și sârbesc, evlavia poporului pentru Sfânta Teofana este prezentă mai ales în comunitățile de români, pentru că zona Timocului, atât a Timocului Bulgăresc, cât și a Timocului Sârbesc, este intens populată de comunități istorice de români, care au păstrat în memoria vie cultul Sfintei Teofana până în prezent. Știu că există un institut cultural la Vidin care poartă numele Sfintei Teofana Basarab, semn al evlaviei românilor din aceste locuri.

Cât timp ați dedicat acestui studiu şi cărții despre Sfânta Teofana Basarab?

Cercetarea legată de Sfânta Teofana Basarab a început pe la sfâr­șitul anului trecut. Preocupările legate de personalitatea Sfintei Teofana au început cu mult înainte, fiind interesat de toate articolele sau lucrările în care era menționată aceasta. Știm că există studii publicate încă de la sfârșitul secolului al 19-lea, în limba română, Episcopul Melchisedec Ștefănescu fiind primul care s-a ocupat de personalitatea Sfintei Teofana Basarab. Apoi, marele academician Constantin Erbiceanu a publicat un studiu despre Sfânta Teofana Basarab și, mai recent, în anii 1980, Mitropolitul Nestor Vornicescu. Bineîn­țeles, după Revoluție au mai apărut și alte articole ale unor cercetători care s-au dedicat studiului legat de viața Sfintei Teofana Basarab. Prin publicarea acestei lucrări, cu prilejul proclamării oficiale a canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale „Sfinții Împă­rați Constantin și mama sa, Elena“, îmi doresc să facem mai accesibilă către cre­din­cioși, clerici și cercetători viața Sfintei Cuvioase Teofana Basarab spre a fi cunoscute atât faptele sale pilduitoare și pline de credință, cât și contextul istoric în care a trăit.

Interviu audio difuzat de Radio TRINITAS.

Transcriere de Emilian Apostolescu

 

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte  -   Sfânta Teofana Basarab