Săptămâna Mare, ultima săptămână a Sfântului şi Marelui Post, numită şi Săptămâna Patimilor, este ultima perioadă în care credincioşii se pregătesc pentru marele praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru a primi şi a simţi cum se cuvine această mare bucurie a Ortodoxiei, trebuie să ne pregătim sufleteşte şi trupeşte, prin asprirea postului, atât cât ne stă în putinţă fiecăruia, şi să participăm la slujbele speciale, rânduite de Biserica noastră în această perioadă. Despre aceste rânduieli şi despre folosul lor duhovnicesc ne vorbeşte în interviul ce urmează pr. lect. dr. Marian Mihai.
Pentru a simţi bucuria pascală, trebuie să ne pregătim în această săptămână atât sufletul, cât şi trupul, înăsprind postul, pe cât ne stă în putinţă, măcar în aceste ultime zile.
Părinte profesor, Săptămâna Mare se deosebeşte din punct de vedere liturgic şi duhovnicesc de restul zilelor din Sfântul şi Marele Post?
Timp de 40 de zile am fost îndemnaţi a săvârşi această călătorie a postului şi, din rânduiala slujbelor, ni s-a cerut să fim mai râvnitori prin pocăinţă, rugăciune, smerenie, post şi prin alte virtuţi. În Săptămâna Patimilor ni se cere să arătăm roadele faptelor din timpul „alergării celor 40 de zile“ şi să primim pe Hristos la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii.
Dacă privim cele şase săptămâni ca pe o perioadă distinctă de Săptămâna Patimilor, Postul cel Mare se termină în seara de vineri a săptămânii a VI-a. Din Sâmbăta lui Lazăr el dobândeşte o dimensiune nouă. Din ascetic devine euharistic, Săptămâna Mare neputând fi prăznuită cu vrednicie decât dacă Postul Mare a fost ţinut cu folos, după cum mărturiseşte cântarea: „Plinind cele patruzeci de zile de suflet folositoare, cerem să vedem şi sfânta Săptămâna Patimilor Tale, iubitorule de oameni; ca să slăvim în ea faptele Tale cele mari şi nespusă iconomia Ta pentru noi, cu un cuget cântând: Doamne, slavă Ţie!“.
După Sfântul Simeon al Tesalonicului, această cântare marchează începutul Săptămânii Mari. Din această cauză, toate textele din Minei şi din Octoih sunt suprimate până la Duminica Tomii, pentru a face loc numai Triodului, deşi rodul pocăinţei continuă prin străpungerea inimii, căinţa, metaniile, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, continuă până în Miercurea Mare, ca să se arate că există o împletire între căinţa şi viaţa în Hristos, amândouă desfăşurându-se în „Stadionul înfrânării“.
Cântări ce evidenţiază pocăinţa şi durerea sufletească
Vorbiţi-ne prin ce se caracterizează slujbele din Săptămâna Patimilor şi despre rânduielile tipiconale din această perioadă.
În săptămâna Sfintelor Patimi, slujbele Triodului se caracterizează prin melodii tânguincioase, prin cântări ce evidenţiază pocăinţa şi durerea sufletească, printr-un dramatism prezent şi în rânduiala slujbelor, şi în sufletele credincioşilor.
Săptămâna Sfintelor Patimi începe în Duminica Floriilor, seara, la Vecernie, iar Constituţiile Apostolice, precum şi Sfinţii Părinţi poruncesc să postim în această săptămână gustând numai pâine, sare, legume şi apă. Se dezleagă la untdelemn şi vin numai în Sfânta şi Marea Joi. În Vinerea şi Sâmbăta Mare, dacă sănătatea îngăduie, nu se va gusta nimic până seara. Cine va fi neputincios sau prea bătrân şi nu poate posti atât de aspru să ţină post după putere şi potrivit sfatului duhovnicului.
În Duminica Floriilor, seara, în toate bisericile se săvârşeşte Denia, care este, de fapt, Utrenia de luni dimineaţa. În toate zilele săptămânii acesteia, după cum vedem şi din calendarul nostru creştin, se săvârşesc Deniile, slujbe specifice Postului Mare (de la slavonescul „vdenie“ - priveghere sau slujbă nocturnă).
Potrivit unei rânduieli asemănătoare acestei denii se săvârşesc şi celelalte denii până miercuri seara, iar rânduiala lor completă se găseşte în Triod. În zilele de luni, marţi şi miercuri dimineaţa se săvârşeşte slujba Ceasurilor, a Obedniţei şi Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
Există în această perioadă şi rânduieli mai speciale pentru credincioşi şi chiar necunoscute acestora?
O rânduială mai puţin cunoscută mirenilor şi care se săvârşeşte mai ales la mănăstiri este aceea a citirii stâlpilor Evangheliilor. Stâlpii Evangheliilor se citesc în această săptămână în zilele de luni, marţi şi miercuri, la Ceasurile al treilea, al şaselea şi al nouălea, împărţindu-se cele patru Evanghelii în nouă părţi.
Sfânta Evanghelie se citeşte de către preot, înveşmântat în epitrahil şi felon, în mijlocul bisericii, de pe analogul înfrumuseţat cu flori, având în faţă sfeşnice cu lumânări aprinse. Se obişnuieşte, de asemenea, în această săptămână, la multe biserici, a se săvârşi Sfântul Maslu de obşte, în amintirea ungerii Mântuitorului Iisus Hristos de către femeia cea păcătoasă cu mir de mare preţ.
Slujba Înfricoşătoarelor Patimi
În Sfânta şi Marea Joi, dimineaţa, se citesc Ceasurile al treilea, al şaselea şi al nouălea, (fără stâlpi şi fără catisme), apoi Obedniţa şi Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La rânduiala proscomidiei din această zi, preotul scoate încă un Sfânt Agneţ, pentru împărtăşirea bolnavilor şi al pruncilor din tot cursul anului. După Rugăciunea amvonului, în unele mănăstiri şi catedrale chiriarhale se obişnuieşte să se săvârşească slujba spălării picioarelor, a cărei rânduială se găseşte în Triod, care este o cutremurătoare evocare şi actualizare a spălării picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Iisus Hristos.
Tot în Sfânta şi Marea Joi, seara, se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii, numită în cărţile de cult „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi“. Cuprinsul principal al deniei îl alcătuiesc cele 12 Evanghelii, care se citesc în tot cursul slujbei, Sfânta Evanghelie fiind aşezată pe analog în faţa uşilor împărăteşti, cele 15 antifoane speciale ale zilei, scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, Fericirile, cu cele nouă stihiri, precum şi prochimenul special „Împărţit-au hainele Mele loruşi, iar pentru cămaşa mea au aruncat sorţi“.
Prohodul, punct culminant al creaţiei liturgice ortodoxe
Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Aceasta este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc. Din acest motiv, Vinerea Mare este zi de post negru. În această zi se citesc Ceasurile împărăteşti, fiind o zi în care nu se săvârşeşte Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.
Preotul este îmbrăcat în toate veşmintele şi atmosfera plină de triteţe se vede şi din faptul că la această slujbă aproape că nu se cântă nimic. Ceasurile se citesc din mijlocul bisericii, în linişte profundă, tăcere şi tristeţe aşteptăm, la vremea prânzului, scoaterea Sfântului Epitaf.
La Vecernia Sâmbetei celei Mari se scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii în sunet de clopot şi la această slujbă credincioşii aduc flori, aprind lumânări şi trec pe sub Sfântul Epitaf, arătând prin aceasta că se fac următori Mântuitorului Hristos - mor împreună cu Hristos, trec şi ei prin mormânt, ca să ajungă la Înviere şi viaţă.
Denia de vineri seara, care este de fapt Utrenia Sâmbetei celei Mari, reprezintă slujba înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, având un caracter funebru şi, de aceea, frumoasele cântări ale Prohodului, cântări de jale pentru moartea şi îngroparea Domnului, au loc în jurul Sfântului Epitaf, pe care este zugrăvită scena punerii în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. La această slujbă se cântă Binecuvântările Învierii şi se face procesiunea înconjurării bisericii de către preoţi şi credincioşi cu Sfântul Epitaf, iar această întreagă rânduială simbolizează ducerea la groapă şi înmormântarea trupului mort al Domnului. Se înconjură biserica, astfel procedându-se la orice slujbă de prohodire a unui slujitor al Bisericii. Mântuitorul Hristos, Arhiereul cel veşnic, Se face începătură tuturor, căci El este şi învăţătură şi Învăţător, şi Arhiereul Care aduce jertfa ce se aduce, şi călăuză, şi calea ce trebuie urmată, căci Se autodefineşte: „Calea, Adevărul şi Viaţa“. După ocolirea bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe sfânta masă şi se rostesc Paremiile, Apostolul şi Evanghelia.
Utrenia Sâmbetei celei Mari a fost asimilată cu cea a Utreniei duminicilor, după cum se poate vedea din rânduiala tipiconală încă din secolele XI-XII. Prin cântarea duioasă, cunoscută aproape de toţi (copii, vârstnici), prin ritualul solemn al înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, denia din Vinerea Mare este una dintre cele mai impresionante slujbe, fiind socotită „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe“ (S. Bulgakov).
În Sfânta şi Marea Sâmbătă, dimineaţa, se citesc Ceasurile al treilea, al şaselea, al nouălea, cu Obedniţa şi Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Din ziua de sămbătă dimineaţa, veşmintele preotului şi acoperămintele bisericii se schimbă cu cele de culoare luminoasă, iar credincioşii finalizează pregătirile pentru sărbătoarea cea mare, Învierea Domnului.
